Te voi uita, probabil

 

 

Te voi uita, printr-o poşetă veche
Pe care n-o mai port de ceva timp,
Doar pentru că nu am nicio pereche
De stele verzi, să trec prin anotimp.

Te voi uita, cu toate că n-am unde
Să te ascund, voi implora vreun nor
Să urmărească ploaia ce pătrunde,
Să pot sfârşi ca ea şi eu, de dor.

Te voi uita, deşi n-am alinare
Din târguri n-am s-o pot răscumpăra,
În flăcări ard, sufletul frânt mă doare,
Lacrimile pe veci mă vor săra.

Te voi uita printr-o poşetă, poate,
Ca pe-o icoană mică, nesfinţită
Pe care-o sărutam noapte de noapte
Atâta timp cât m-am simţit iubită.

Te voi uita, probabil sub umbrela
Ce ne-a adus iubire-n prima seară,
Deşi nu reuşeşte acuarela
Să mă transforme dintr-un strop în fiară.

Sub tăcere

Ascult iarba cum respiră
Toropită-n fericire,
Pentru că nu mă mai miră
Decât râul de iubire.

Tac răcnind spre ceruri 'nalte,
În iluzii de-o secundă
Vântu-ncearcă să mă salte,
Sufletul să mi-l pătrundă.

Pe cei ce n-aud tăcerea
Cum se zbate-n al meu trup
Şi-mi pun vreascuri pe durerea
Ce-o port, n-am să-i întrerup.

N-am să le mai arăt drumul,
Tac cu şoaptele pe buze,
Îmi voi modela costumul
Printre stelele confuze.

Voi sclipi din ce se poate
Când sub biciul lor voi geme,
Strecurându-mă pe coate
Printre lacrimi şi probleme.

Tac izbindu-mă de ziduri
Construite-n lipsa mea,
Tulpina plină de riduri
Îmi ascultă liniştea.

Tac, cum tac cei fără aripi,
Fără slovă şi îndemn,
Aştern ţipetele-n pagini
Desfrunzind limbaj de lemn.

Tac, când mă confunzi cu ceaţa
Învinsă spre amiază,
Oferindu-ţi toată viaţa
Dacă ţi se asortează.

Tac, cum tac fulgii de nea
Topindu-se-n palme crude,
Ca o lacrimă de stea
Ce-n roua ierbii se-ascunde.

Ca o simplă lumânare
Aprinsă când se-nserează,
Iar când soarele răsare
Tăcerea-o avantajează.

Într-o zi

 

 

Îmi păstrez aripile frânte
Ştiind că doar al tău sărut
Sufletul poate să-mi încânte,
Nu am nevoie de mai mult.

Desigur, depărtarea arde,
Lacrimile m-au gârbovit
Dar, dintre stele miliarde
Doar ochii tăi m-au cucerit.

Îmi păstrez sufletul curat
Ştiind că vor veni şi zorii
Când inima ce mi-ai furat
Va rupe lanţu-nsingurării.

Desigur, ţi se vor opri
Uimiţi, ca de-obicei, să îmi sărute
Fiinţa toată, când va reuşi
S-adune dorul vârfului de munte.

Îmi păstrez la fel de pură
Inima încătuşată,
Însă fără vreo măsură
Am să te-aştept viaţa toată.

Desigur, într-o zi te vei întoarce
Ca orice trubadur îndrăgostit,
Iar Cerul va-nceta să mai descarce
Atâtea ploi şi-atâta asfinţit

Vis hoinar

În largul inimii mele,
Undeva, în câmp deschis,
Sub cer luminat de stele,
Şlefuit, plutea un vis.

Pictat cu bune intenţii
Cu miresme şi speranţă,
Fără mofturi sau pretenţii,
S-a izbit de-un colţ de viaţă.

Răceala ei l-a şocat,
L-a distrus pentru o noapte,
Poate s-ar fi înecat
De nu se târa pe coate
Prin oceanele uitării,
Prin jungla arsă-n coşmar
De sub valurile mării
Cu acelaşi gust amar.

Undeva, pe-un cer albastru
Şi-un soare verde de dor,
Visul palid şi sihastru,
Mă grăbea, nerăbdător
Spre înaltul ţărm de fum,
Îmbrăcat în curcubeu.
Cu al versului parfum
Să vă-nseninez mereu.

Mult prea multa noapte

Un milion de gânduri m-au invadat subit,
O veste rea m-apasă, prea mult m-a copleșit...
Duhovnicul...lipsește, dar nu și Dumnezeu,
El e aici cu mine, aici a fost mereu
Dar n-am cum să-l întreb, să-mi spună ce să fac...
Nu încotro s-apuc... ci cum să mă prefac
Că nu-i nimic cu mine, c-am aceiași culoare...
Orice s-ar întâmpla, nu-mi pasă, nu mă doare,
Caut adânc în mine un motiv să zâmbesc
Poate-a ta amintire?...sigur am să găsesc
Printre atâtea rânduri minunea salvatoare
Să pot transforma răul în ploaie trecătoare,
Mi-am amintit ceva, am mai găsit și-o poză...
O privesc, îmi zâmbești, viața-mi pare mai roză...
Totul e trecător, nimic nu-i încrustat,
Oricât ar fi de sincer și de adevărat
Cu-o singura suflare se poate transforma
Totul într-o secundă, se poate deforma,
Clădi sau chiar distruge, totul într-o clipită,
Nimic pe lumea asta, atât de biciuită
Nu are veșnicie, n-are eternitate...
Nimic nu-i cum era...e mult prea multă noapte.

Noapte plină de vise

O alta filă-n viaţa mea
S-a scris ieri, poate trebuia
De mult să o desființez,
Din suflet să îmi dezmembrez
Acea bucată de hotar,
Ce lasă-n urmă gust amar.
Poate că, n-ar fi trebuit
De fapt, atât să-l fi iubit,
Sau poate, încă mai visez?
Însă sunt trează şi oftez?
Noaptea trecută a fost plină
De vise, flori într-o grădină,
Zăpadă multă, frig şi ceață,
Apoi o mare de verdeață,
O noapte plină doar de vis.
În zori, m-am apucat de scris.
Astăzi pe toţi v-aş întreba
De ce-a intrat în viața mea?
Cu chipul plin de veselie
Şi-apoi cu inima pustie,
Încet, încet s-a-ndepărtat?
Ieri, era trist când a plecat,
Dar el a vrut, doar am simțit,
N-am să sufăr la infinit,
Am să-l alung din vis cumva,
Azi, îl tot șterg din viața mea
Deşi sufletu-mi invadase,
Mi-a lăsat amintiri frumoase,
Dar n-a fost sincer la sfârșit,
Oare de ce a mai venit?
Doar pentru înc-o amintire?
Doamne! cum să-mi mai vin în fire?
L-am așteptat şi l-am iubit
Cu-adevărat, dar a venit
Un altu-n locul celui care
Îmi dăruise la plecare
O boltă de steluțe plină,
În urmă a lăsat, rugină,
Tristețe, lacrimi şi durere,
De-ar fi rămas, o mângâiere
Ar fi fost ziua ce-o trăiesc.
Oare de-azi am să mai zâmbesc?

VOI REUŞI !

Mă doare rău că n-am putere
Să fac ceva, cât de puțin...
S-alung din jur aşa durere,
S-alung ...atât-amar şi chin...
Mă doare...că nu pot să fac
Din buruiană ...flori de câmp
Dintr-un ciulin...un liliac
Şi să salvez totul la timp,
Mă doare că nu sunt în stare,
S-aduc un zâmbet în priviri
Să dau a curcubeului culoare
Lângă miros de trandafiri,
Petala lor catifelată,
Mă doare când o ofilesc
Doar cu privirea-mi supărată,
Mă doare dar nu prididesc
Să-adun florile dintr-o dată
Tuturor să le dăruiesc,
Dar am speranța că-ntr-o zi
Oricine, orice ar încerca...
Să-nving, sigur voi reuși
Şi zâmbet pe chip voi avea,
Azi... nu aş vrea să molipsesc
Dar, multe lacrimi mă cuprind
Îmi este greu să şi vorbesc
De parcă-n flăcări mă aprind.

Singură-în sălbăticie

Singură-în sălbăticie
Doar cu-o coală de hârtie ,
Aş vrea pe ea tot să-aștern ,
Amintirile să-mi cern
Dar nu știu cu ce-aş putea
Să-mi încep povestea mea?!?
Să încep cu amintirea
Zilei când trăiam iubirea ?
Sau cu ziua cea mai crudă
Când plângeam, de sânge udă
De la torace în jos ?
Oare ce-o fi mai frumos
Doar într-o viață prea... lungă?
Cine mai poate să plângă
Când își dă seama-n sfârșit
Că din mult bine-a greșit?
Numai un lingușitor...
Iar eu ?... ce să fac? să mor ?
Zi de zi gura-mi toceam
Şi sufletul mi-l ardeam
Iar iubire-a dispărut
Undeva... mult mai demult...
Paharul plin aștepta
Să-l răstoarne cineva
Şi iată că s-a-întâmplat...
Deși, am tot explicat
Că eu n-am să mai fiu bună...
Niciodată-n săptămână ...
Nu mă schimb cât ai clipi
Nici măcar odată-n zi ....
Gata! ajunge! atât!
Nu vreau nici măcar prin gând
Să-i treacă cuiva c-aş fi
Dependentă de prostii...
Sunt un OM nu-n obiect !
Nu am sufletul defect ,
Sunt corectă cu cei care
Au un... suflet în dotare ,
Şi exact cum am şi eu ,
Au frică de Dumnezeu.
De altceva nu am teamă
Nici de tată nici de mamă,
Pentru că nu ştiu de mine
Nici când îmi e rău sau bine ,
Nici când mi-e bine sau rău...
Deci numai cu Dumnezeu
Am trăit, iar El mi-a fost
Ani de-a rândul adăpost,
Mi-a dat tot ce am cerut,
De aceea îl ascult
Când mintea îmi luminează
Şi când râd sau mă-ntristează,
Aștern totul pe hârtie,
Singură-n sălbăticie.