Să mă ai, să te am

Între mine şi tine

Nu-i nici cer, nici pământ,

Între tine şi mine

Nu-i nici ploaie, nici vânt.

Între tine şi mine

Totul e cum a fost,

Ţi se pare că vine

Vreun minut fără rost?.

Între mine şi tine

Nu e timpul trecut,

Între tine şi mine

Zori de zi s-au născut.

Între noi curge versul

Ca un râu de argint,

Numai tu îi ştii cursul,

Numai eu te alint.

Între mine şi tine

Nicio şoaptă de duh

Cu nuanţe depline,

N-a căzut din văzduh.

Între noi nu există

Flori de gheaţă pe geam,

Fericirea insistă

Să mă ai, să te am.

Mii şi mii de vieţi

 

 

Mi-e teamă c-am să cad pe gânduri
Şi-n grabă să mă desfăşor
Ca bezna deasă peste-amurguri,
Să-mi frâng aripa... un picior...

Mi-e teamă c-am să cad sub gheaţă
Ca orice alt fulg rătăcit,
Ce s-a pornit de dimineaţă
Din noru-acela împânzit.

Mi-e teamă că-mi voi umple cerul
Cu puf de dor din nori tăcuţi
Şi voi ascunde adevărul
De mila celor trişti şi mulţi.

Mi-e teamă că-mi voi pierde gândul
Pe-alei bătute mult prea crunt
De frunzele ce-alină vântul,
Uitând ce-am fost şi cine sunt.

Mi-e teamă c-am să cern poeme
Răstălmăcite-n fulgii de nea,
Când lacrima pe pleoapă geme,
Să-nsiropeze dragostea.

Mi-e teamă aripi că-mi vei pune,
Că voi zbura peste nămeţi,
Purtându-te ca pe-o minune
În suflet, mii şi mii de vieţi.

Doar tu

Când soarele a asfinţit

Şi totu' îmi părea negru,

În ochii tăi m-am oglindit

Ca-ntr-un ocean integru.

Când stelele s-au năpustit

Cu dinţii să-mi sfâşie

Sufletul, m-ai adăpostit

În tine, pe vecie.

Când luna m-a privit de sus

Cu ochii ei de gheaţă,

Raze de soare mi-ai adus

Iubindu-mă o viaţă.

Când florile s-au ofilit,

De dorul tău, în glastră,

Grădini întregi mi-ai oferit

Născând iubirea noastră. 

Când lacrimile îmi cuprind,

De al tău dor, retina,

Aripile aş vrea să-întind

Să-mi regăsesc lumina.

Deşi, ştiu că doar tu-mi redai,

 Sfidând orice furtună,

 Mireasma florilor de mai

Şi zborul către lună.

Deşi, ştiu că doar tu mi-aduci

 Surâsul în privire,

Aş zbura peste mări şi lunci

Din dor de-a ta iubire.

Sub cascade provocate

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Vreau să zbor, să zbor departe
De tot omul ce lovește,
Să dau foc la semn de carte,
Să mă comport nebunește.

Vreau să zbor, să zbor spre stele,
Să-mi găsesc liniștea sfântă
Între paginile mele
Să-mi aud versul cum cântă.

Vreau să zbor, să zbor odată
Cum n-am mai zburat nicicând,
Să-mi ascund iubirea toată
Dintre lacrimi, izvorând.

Vreau să zbor, să zbor pe creste
Să nu mai aud minciuni,
Printre clipele celeste
Să-întâlnesc doar oameni buni.

Vreau să zbor, cu-aripa frântă
Și cu rănile enorme,
S-aud dragostea cum cântă
În cupele-i uniforme.

Vreau să zbor, în adâncime
Să vărs norii-n picătură,
Să șterg rănile din mine,
Să pun dragostea pe ură.

Vreau să zbor pe culmi alpine
Singură-n pustietate
Să nu mai aud de-un bine
Ce se uită peste noapte.

Vreau să zbor atât de sus,
Lacrima să nu-mi zărești
Nici în zori, nici în apus,
Nici în oglindiri lumești.

Vreau să zbor, pe norii mei
Doar în ei mă pot încrede
Să uit anii ăștia grei
Și-ochii tăi, fior de verde.

Vreau să zbor, dintre puhoaie
De necazuri și durere,
S-opresc lacrimi în șuvoaie
Și să zbor, să-aud tăcere.

Vreau să zbor de lângă tine,
Să fii mult mai fericit,
Să strivesc sufletu-n mine,
Uitând ce mult te-am iubit.

Vreau să zbor, să uit cuvinte
Ce mi le-ai lovit de gheaţă,
Să privesc doar înainte
Făr-a-mi mai păsa de viaţă.

Vreau să zbor, să uit că ieri
Am zâmbit la pieptul tău,
Iar astăzi, printre dureri
Zbor, urlând din hău în hău.

Vreau să zbor, secând cascada
Pe care-o provoci mereu,
Să uit iarna și zăpada,
Să fiu doar cu Dumnezeu.

Vreau să zbor, să poți zâmbi,
În blestem să nu mai zac
Probabil cât voi trăi...
Vreau să zbor, ce pot să fac?

Dorul tău

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt cub transparent de gheaţă,
Mă topesc cu tine-n minte
Sperând că în altă viaţă
Voi fi lacrimă fierbinte.

Sunt un strop de apă rece
Născută dintr-un fior,
Visul s-ar putea să-mi sece
Dar, nu-mi seacă al tău dor.

Sunt izvorul ce-şi coboară
Lacrima sub al tău dor,
Mă topesc seară de seară
Într-un vers dogoritor.

N-am motiv să-mi cer iertare!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Daţi-mi foc în piaţa mare,
Daţi cu pietre, dacă vreţi,
N-am motiv să-mi cer iertare,
Zidiţi-mă în pereţi!

Biciuiţi cu-orice cuvinte,
Loviţi, cât puteţi de tare,
Nu-mi e teamă de morminte,
N-am de ce să-mi cer iertare!

Luaţi-mi sufletul din mine,
Tăvăliţi-l prin noroi,
Chiar în noaptea care vine
Transformaţi-mă într-un sloi!

Luaţi-mi lacrima fierbinte
Ce-a udat oceanul sec,
Îmbibaţi în a mea minte
Ura-n care să mă înec!

Smulgeţi-mi din rădăcină
Inima plină de dor,
Luaţi a ochilor lumină,
Doar la pieptul lui să zbor.

Mult prea scurtă este viaţa,
Mult prea plină de furtuni,
Doar la pieptul lui sparg gheaţa,
Loviţi-mă, oameni buni!

Loviţi, cât puteţi de tare,
Jur să nu mă-mpotrivesc
Dar, nici n-am să-i cer iertare
Lumii, pentru că-l iubesc!

Aceeași

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce pășesc pe aceeași stradă?
Nici nu mai știu, cred c-am uitat,
Fiindcă doream să mă mai vadă
Norii care m-au fermecat.

De ce mă scald cu-aceeași apă?
Fiindcă sunt doar un vărsător,
Lacrima mea nu-i solz de ceapă,
Lacrima mea curge de dor.

De ce visez cu-aceeași geană,
Pe-aceeași pernă ca și ieri?
Fiindcă în noaptea pământeană
Am sculptat multe primăveri.

De ce îmi rog a mea tăcere
Să se reverse-n asfințit
Și nu invoc lapte și miere
Șoaptelor care-au ațipit?

De ce sărut aceeași gheaţă
Cu buze tremurânde, reci?
Fiindcă nu vreau din a mea viaţă
Să mai fii nevoit să pleci.

De ce aprind aceeași torţă
Și-aceeași candelă mereu
Fiindcă iubirea mea-i o forță
Ce vine de la Dumnezeu.

Visul care nu mai vine

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În versul meu, de-aș pune miere,
Insectele n-ar mai zbura,
Ar cânta crinul de durere
Iar, soarele l-ar cenzura.

În versul meu, de-aș pune sare,
Ar curge lacrima curată
Iar, fericirea ar fi datoare
Să plăsmuiască flori de piatră.

În versul meu, de-aș pune vin
S-ar coace pâinea-n miez de iarnă
Când, fără glasul tău divin,
Toți norii, lacrimile-mi cearnă.

În versul meu, de-aș pune gheaţă,
S-ar topi stelele-n ferestre,
Când visele ar prinde viaţă
Din sunetul uitat pe creste.

În versul meu, pun doar culoare
Din zumzetul unei albine,
Din curcubeul beat de soare
Și visul care nu mai vine.

Te-aş ascunde-ntr-o secundă

Înlătur zăpezi cumplite dintr-un labirint ciudat
Dezmierdat o iarnă-ntreagă-n adieri extravagante,
Opresc vântul să lovească-n pletele ce ţi-am fardat
Cu-acuarela delicată din nopţile lungi, vacante.

Mă întreb cu disperarea curiosului profund:
Câte clipe vei mai stoarce din pomeţi îmbujoraţi?
Câte nopţi vei mai sustrage din nisipul ce-l ascund
Sub coroana purităţii falnicilor împăraţi?

Îţi aştern covor de rouă pe un adevăr complet,
Presând zile inegale într-un manual nescris,
Pictez viitoru-n stele peste-al vieţii şevalet
Şi-mi îngrop dorinţa vie de a săruta pietriş.

Nu te-atinge nici o strofă, nici o virgulă piezişă,
Nu te-ncânta nici o seară din trecutul luminat
Şi-ndulcit cu-aroma plantei fierbinte ca o gheişă,
Joci doar cel mai ieftin teatru, jalnic şi neînsemnat.

Curge ceaiul peste fructe, mă îmbată slăbiciunea,
Aburesc lentila crudă, ceaţa o azvârl în zare,
Zbor prin vastul întuneric delegând perfecţiunea
Te-aş ascunde-ntr-o secundă, însă dorul tău mă doare.

Să fiu în pas cu moda?

De-aş fi în pas cu moda... ascunsă-n apogeu
Să-mi tăinui sentimentul ce mă îngenunchează,
Să fiu un soi de gheaţă, să mă prefac mereu,
Că depărtarea-i dulce şi nu mă întristează,
Să pretind că nu-mi păsa deloc şi nici o strofă,
Că aş putea trăi, oricum şi fără tine,
Iar dacă nu te văd, nu-i nici o catastrofă...
Să fiu în pas cu moda?... Sufletul mă reţine,
În flăcări fără număr şi fără de scăpare
Mă perpelesc de moarte, chiar mor câte puţin
De dorul tău fierbinte, dor de-a ta sărutare...
Să fiu în pas cu moda? E oare mai creştin?
Să m-ascund de cuvinte, sloi de gheaţă vopsită
De parcă aş fura, ucide sau minţii...
Nu-mi e deloc ruşine că sunt alcătuită
Din sentimentu-acesta, antonimul gheţii.
Nu-mi e teamă de nimeni, mi-e sinceră iubirea
Chiar dacă nu-s la modă şi o susţin mereu,
Acesta-i adevărul, asta îmi e menirea
Poate afla oricine ce ştie Dumnezeu.

Chiar daca...

Chiar dacă ziua-n van va trece fără să te aud măcar
Noaptea va fi mult, mult mai rece fără sărutul tău în dar,
Chiar dacă clipa e de gheaţă iar depărtarea e enormă,
Eu mă voi strecura prin ceaţă riscând să-mi capăt altă formă,
Chiar dacă ploaia mă îmbie sub o umbrelă să m-ascund
Sărutul tău să-îmi retrezească sentimentul cel mai profund,
Chiar dacă dimineaţa vine, ca-n orice zi, tot cu un vis
Și-n el ești numai lângă mine, petecul meu de Paradis,
Chiar dacă depărtarea doare, visul meu e de fapt coșmar
Eu te veghez din depărtare și te sărut imaginar.
Chiar dacă timpul nu se-oprește în loc atunci când te-întâlnesc,
Te port oriunde-n al meu suflet din simplu fapt că te iubesc.

M-aş muta pe-altă planetă....

Voi, cei ce striviţi iubirea ca pe-o muscă cu-o paletă,
Vă jucaţi cu sentimentul...mai bine pe-altă planetă
M-aş muta, să joc un teatru fără spectatori sau scenă
Decît să jonglez cu viaţa şi-n suflet să am...cangrenă...
Voi, toţi ce cumpăraţi clipa din piaţă, de pe cântar...
Şi-o trăiţi, chiar dacă-n urmă aţi lăsat un gust amar,
Ne clipind măcar odată...fără un strop de regret
Şi nu v-apasă trecutul... nici cel bun, nici cel defect,
Sincer vă spun, fără teamă...mi-aş dori ca voi să fiu
Însă pentru mine este...înc-odată ...prea târziu.
Eu teatru nu pot juca...eu pun suflet în iubire
Aşa sunt orice aţi face, chiar dacă n-am fericire...

Cub de gheaţă sunt de-un timp ..

Cub de gheață sunt de-un timp ...
Mai trece un anotimp ,
O lună , poate un an,
Însă gheață tot o am ...
N-am nici un gând s-o topesc
Simt şi eu că-îmbătrânesc ,
Dar marmura ce-o zidesc,
Zi de zi ... deja-i firesc
Să strălucească bizar ...
N-am s-o ridic în zadar ,
Am să îmi clădesc o cale
Doar cu note muzicale ...
Muza mi-o voi pedepsii
Cu sărutări mii şi mii
Pentru-ai dărui mereu
Ce simt în sufletul meu.
Şi-am să scriu, să scriu, să scriu
Până când într-un târziu
Cineva-îmi va lua în seamă
Glasul meu de hologramă,
Cubul de gheață prea sloi
Ce domnește între noi ,
Şi-mi va demonstra deschis
Că tot ceea ce am scris
Nu-i doar o boare de vânt ,
Iar eu sunt pe-acest pământ ,
Un sâmbure de amar ...
Ştiu că n-aştept în zadar ...
Muza îmi va dărui
Un alt vis ... în alta zi
Sau în noapte, dimineață ...
Doar odată, odată-n viață.
Spune-mi muza mea cea dragă
Vei putea o viață -întreagă
Să fugi, să te-ascunzi mereu
De teama dorului meu ?
Vei putea mereu să fugi ?
Până când ai să m-alungi?
Până când iți va fi teamă
Să atingi o hologramă ?