Printre trecători

 

 

 

 

Fă-mă Doamne-o stea polară
Să zâmbesc mereu
Când nu-mi e viaţa amară.
Să cad când mi-e greu.

Să am parte de lumină
Fără să orbesc,
Să fiu muritor cu vină,
Zâmbind să iubesc.

Lacrima de fericire
Să nu mă cuprindă,
Mai bine să am iubire
Până sus la grindă.

Fă-mă Doamne-un vis pe geană
Să m-ascund în zori,
Când tristeţile mă cheamă
Printre trecători.

Paşte Fericit!

Doar un strop de suflet am,

Poate o imensitate...,

Poate e numai un gram,

Poate nici nu am dreptate,

Dar eu mă exprim în voie

Cuvântul pot desena

Atunci când este nevoie

Să-mi răcoresc inima.

Azi în prag de Sărbătoare

Aş vrea să vă-nviorez,

Să aveţi în viaţă Soare!

Tuturor vreau să urez:

Cu lumină şi iubire,

Din suflet cald şi speranţă,

Să trăiţi în fericire

Absolut întreaga viaţă!

Paşte Fericit!

Paşte Fericit!

Ouşoare, cozonaci,

Pască şi lumina vie

Pentru voi, prieteni dragi

Sufletul să vi-l mângăie!

Un vin roşu şi-o dorinţă,

Cu toţi sănătoşi să fim,

În suflet s-avem credinţă,

Pe Dumnezeu să-l slăvim!

Drumul firului de apă

 

 

Aşa şi-a adus aminte
Că pe-acolo mai trecuse,
Pietrele-o păstrau în minte
Ca pe un sirop de tuse.

Salcia părea bătrână
Dar la fel se oglindea,
Cu smerenie divină
Oferindu-i umbra sa..

Vântul nu-nceta s-o bată
Provocându-i valuri sparte,
Ea tăcută şi curată
Spală stânca mai departe.

Uneori mai poposeşte
În căuşul palmelor,
Dar se scurge şi porneşte
Redând viaţa florilor.

Enigmatic se ascunde
Hrănind orice rădăcină
Însă drumul ei pătrunde
Pentru-a ieşi la lumină.

Fluturi adormiţi

 

 

Mătură vântul cu mine
Grădinile suspendate,
Fluturi albi, printre verbine
Se-ntrec  în maturitate.

Şi-au cusut viaţa la gură
S-o trăiască-n disperare,
Fluturând peste măsură
Genele, din floare-n floare.

Uneori se-ascund în taină
Ca nisipul în sidef,
Îmbrăcând singura haină
Ce-au ţesut-o la gherghef.

Curg şiroaie de lumină
Din ochii stelelor triste,
Au clipit pline de vină
Trecând noaptea în reviste.

Razele-au străpuns aripa
Fluturilor fericiţi,
În zadar şi-au ţesut clipa
Vrând să zboare adormiţi.

Praf de stele garnisite
Cu polen, pulverizat
Se distinge sub cuvinte
Într-un mod cicatrizat.

O slovă

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pescăruş în zbor?
Dar de răceala lunii ce-ncearcă să redea
În fiecare seară, mai greu sau mai uşor,
Din tot ce-agoniseşte, lumină, stea cu stea...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de-un curcubeu curbat?
Dar de oceanul care, avid de mări, izvoare
Adună lacrimi albe în care s-au scăldat
Iubiri nemăsurate sub stele, nori sau soare...?!?

Ţi-a fost vreodată teamă de-un pui de pescăruş?
De valurile mării privindu-le din munţi
Cu ochi de vultur mândru, că-n zboru-i jucăuş
Ne-a zărit într-o vară, păşind pe ţărm desculţi...?!?

Ţi-a fost vreodată sete de dragoste curată?
De-o mângâiere fină ca puful păpădiei,
 Că noaptea se destramă mai dur ca niciodată
Iar eu n-am să-i destăinui nicio slovă hârtiei...?!?

Nu râvni la praf de stele

 

 

 

Un robot gândea odată c-ar putea isca furtuna
Apăsând pe-un singur fulger, plămădit din fier forjat,
Să secere Carul Mare, folosindu-se de luna
Ce ne dăruie lumina şi tot cerul înstelat.

Se gândea cum să răpească argintul sfintelor stele,
Să-şi vopsească trupul rece, precum apa de izvor,
Zâmbete nevinovate, pictate în acuarele,
Se gândea cum să-şi aroge, pentru-a intra în vizor.

S-a gândit el o secundă, cu-aparatura-i bolnavă,
Cum să calce în picioare toată iarba, toţi copacii,
Cum să pună pe petale şi la rădăcini otravă,
Să distrugă tot ce mişcă, frunza, ramura şi macii.

Doar un strop de ploaie lină, peste el s-a năpustit,
Norii şi-au pierdut cenuşa, cerul s-a înseninat
Din iubire pentru viaţă, robotul a ruginit,
Doi romantici incurabili l-au şi dus la reciclat.

Nu te pune cu iubirea dacă nu-i cunoşti puterea,
S-ar putea să-ţi ruginească sufletul metalizat,
Nu râvni la praf de stele de vei dărui durerea,
Fericirea poţi atinge doar iubind cu-adevărat.

 

Mă nasc pentru o seară

 

 

 

Mă nasc pentr-o secundă să pot muri o viaţă,
Îmi clădesc nemurirea c-un suflet muribund,
Cu trupu-n neputinţa de a zbura prin ceaţă
Pun fluturilor aripi şi-n lacrimă m-afund.

Mă nasc pentru lumină în bezna netrunchiată
Să răstorn candelabrul cerului peste nori,
Să-mi zămislesc din cioburi iubirea demodată,
S-o presar peste lume în sute de culori.

Mă nasc pentru o clipă să-ndur pe veci durerea
Copacilor tomnatici, înlăcrimaţi de furtul
Chiciurii aşternute pe ramuri, în tăcerea
Ce naşte altă lume, împrăştiind argintul.

Mă nasc pentru o viaţă să înţeleg misterul
Aflat în umbra morţii dictată de puteri
Născute pentru-o clipă să înteţească gerul
Ce se topeşte-n şoapta firavei primăveri.

Mă nasc pentru o seară să-ţi dăruiesc iubirea,
Să-ţi caut dimineaţa în roua ochilor,
Să te iubesc o noapte cât toată nemurirea
Ce s-a iscat în mine topită de-al tău dor.

 

 

 

Protecţie

 

 

 

Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.

Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat
Dar obosise, visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neştirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci
Dar, de coşmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.

 

 

 

Doar o clipă

 

 

O clipă doar aş vrea să fiu
Fărâmă de lumină,
Să-ţi decupez până târziu
Tristeţi de pe retină.

Să-ţi mângâi sufletul sortit
Pe veci să mă iubească,
Să te iubesc necontenit
Cu-o grijă îngerească.

O clipă doar aş vrea s-adun
În palme dezmierdarea,
Să te sărut şi să îţi spun
Cât mi-aduci alinarea.

Să-ţi împletesc un aşternut
Din norii mei de-o viaţă
Să te îmbrac într-un sărut
În orice dimineaţă.

O clipă doar să-ţi dau în dar
În noaptea asta crudă,
Să uităm de orice coşmar
Doar cerul să ne-audă.

Să-ţi dăruiesc fără-ncetare
Lumină din lumină,
Să te iubesc la disperare
Şi fără strop de vină

O clipă doar aş vrea să zbor
Cu a luminii grabă,
Să-ţi salvez sufletul din dor
Ca pe-o sfântă podoabă.

 

 

Se face lumină

 

 

Se face lumină, din beznă va ninge,
Se scutură norul de impurităţi,
Se sfarmă durerea, dreptatea învinge,
Se face lumină, prin neclarităţi.

Se face lumină prin negura brută,
Se naşte cuvântul din slovă cerească,
Se scurge în pagini iubirea acută,
 Se face lumină, să ne copleşească.

 

 Se face lumină, scântei albe fierb,

Se spulberă gheaţa din suflete reci,

Se înfiripează spectacol superb,

Se face lumină pe unde-i să treci.

 

 Se face lumină sub scame de nori,

Se scaldă mirajul din crudul apus,

Se leagănă luna alene în zori,

Se face lumină, aşa cum mi-ai spus.

Dulce val al împăcării

Nopţi, caniculă, vânt, ploi...
Lacrimi, gânduri, vise seci,
Toate îmi vorbeau de noi,
Degeaba încercai să pleci.

Toate-n lumea asta mare
Îmi inundau orice clipă,
Pe la colţuri de uitare
De tine făceau risipă.

Versul se-ascundea sub boltă,
Nu voia să mai răsară,
O lacrimă dezinvoltă
Se scurgea seară de seară.

Ştiam că nu s-a sfârşit,
Ştiam că vei reveni,
Simţeam că ne-am răvăşit
Dar, că vine şi-aceea zi.

Niciun munte, nicio mare,
Nici oceanele, n-au cum
Să te-ascundă în uitare,
Noi avem acelaşi drum.

Dulce val al împăcării
S-a născut într-o secundă,
De parc-au năpădit zorii
Peste noapte şi-o inundă.

Zece vieţi în suferinţă
De ne-ar fi dat să trăim,
Veşnic vom fi o fiinţă,
Veşnic, fiindcă ne iubim.

Ne iubim fără condiţii,
Fără graniţă, final,
Nu-i niciun joc de ambiții,
Este-al împăcării val.

Aici lacrima domneşte

Vă rog, să luaţi aminte,
Aici nu-s cuvinte goale
Scrise-n grabă pe morminte,
Aici sunt lacrimi şi jale.

Aici lacrima domneşte
Scăldând o iubire pură,
Aici sufletul iubeşte,
Nu-s vorbe pe tastatură.

Vă rog, să luaţi aminte
Chiar să le şi număraţi,
Nu sunt numai cinci cuvinte
Pentru oameni îngheţaţi.

Aici lacrima răcneşte
Doar de dorul lui fierbinte
Sufletul, aici, iubeşte
Nu's doar şaizeci de cuvinte.

Vă rog, să luaţi aminte
Că iubirea n-a pierit,
Dar, de astăzi înainte
Sufletul mi-am pedepsit.

Şase sute saizeci'ş'cinci
De poeme adevărate
S-au scris cu lacrimi aici,
Zi de zi, noapte de noapte.

Criticii m-au înghioldit,
Că nu se mai poartă rima,
Cititorii m-au lovit
C-aş gândi doar cu inima.

Ceru-a plâns cu lacrimi grele
Când iubirea-a fost departe
Iar, din paginile mele
Nu s-a scris decât o carte.

Nu vă cer să-mi daţi dreptate,
Nu vă cer să mă blamaţi
Doar trăim în libertate,
Puteţi să mă criticaţi!

Eu sunt o învingătoare,
Puteţi râde cât poftiţi,
Iubirea-n mine nu moare
Oricât de tare loviţi!

Comentariile voastre
Sunt doar vorbe de prisos,
N-aţi trăit clipele noastre,
Nu-nţelegeţi ce-i frumos.

Dragostea nu-i joc de glezne
Ce se poate evita,
Uitarea nu vine lesne,
Puteţi lovi cât veţi vrea!

Eu rămân pe culmi muntoase
Cu splendida amintire,
Sute de clipe frumoase
Născute doar din iubire.

Nimeni, pe acest pământ
N-are dreptul să atace
Sentimentul pur şi sfânt
Care doar în suflet zace!

Voi, cei ce nu ştiţi cum doare
Sufletul şi inima,
Loviţi-mă-n continuare,
Cerul mă va alina.

Iubirea nu mi-am ucis-o,
Am lăsat-o să respire,
Pe-aceste pagini am scris-o
Să-i dăruiesc fericire.

Lacrima-mi curge de-a valma,
În zadar vreau să opresc
Inima, sufletul, palma....
Toate strigă, te iubesc!

Glasu-mi rosteşte cuvinte
Care-n suflet mă lovesc,
Vreau să păşesc înainte
Dar, rămân să te iubesc!

Învaţă să mă iubeşti

Învaţă de la fluturi că viaţa este scurtă,
Învaţă de la frunză cum se întinereşte,
Învaţă că iubirea nu trece doar prin burtă,
Învaţă de la suflet iubirea şi iubeşte!

Învaţă de la noapte cum poţi să luminezi,
Învaţă să te rogi mai mult pentru duşmani,
Să-ţi fie somnul dulce în timp ce mă visezi
Învaţă să-mi dai visul promis de-atâţia ani.

Învaţă de la ploaie oceanul să uneşti
Să porţi cu tine dorul pe care îl eman,
Învaţă să-mi dai viaţă din picături cereşti,
Să mă scalzi în iubire, mai sfântă, an de an.

Învaţă să mă cauţi doar pentru un sărut,
Învaţă de la soare să dăruieşti lumină
Chiar dacă vine ploaia şi nu ai priceput
Ce repede se-ajunge din vârf la rădăcină.

Învaţă că iubirea plătită, nu-i reală,
Că nicio floare verde, ca ochii tăi, nu poate
Să îmi aducă zborul, să îl aştern pe coală,
Din el să se hrănească sufletele curate.

Învaţă de la lacrimi să curgi precum izvorul
Când vrei s-alungi tristeţea, poemul să-mi inspiri,
Învaţă să-mi furi noaptea care-mi ascunde dorul
Să prelungeşti secunda cu albe amintiri.

Învaţă să pui frâul durerilor din viaţă,
Învaţă să fii sincer cu tine mai întâi,
Să dăruieşti un zâmbet senin de dimineaţă,
Să nu-ţi spun în zadar: te iubesc, mai rămâi!

Învaţă să nu-ţi pese de tot ce va urma,
Dumnezeu e iubire, învaţă să-l primeşti
Cu braţele deschise şi te va lumina,
Păşeşte fără teamă, n-ai să te rătăceşti!

Învaţă că iubirea nu-i doar o adiere,
Nici fulg de nea topit în podul palmei calde,
Că nu poate pierii în râuri de tăcere,
Ci sentimentu-n care doreşte să te scalde.

Doar puterea

 

 

 

De-aş putea să mă ascund

Precum frunza printre crengi,

În gândul cel mai profund,

 Să scriu, să nu mă înţelegi...

De-aş putea să zbor spre norii

Pe care doar tu mi-i dai

Când îţi privesc ochişorii

Verzi, ca stelele de mai...

De-aş putea numai odată

Din furtuni să te răpesc

Cu dragostea mea curată,

Demonstrând cât te iubesc...

Dacă ţi-aş aşterne-n palmă

Sufletul meu dezbrăcat,

Să-ţi redau lumina calmă

În care m-ai creionat...

Să-mi vezi braţele deschise

Ce te-aşteaptă-n orice clipă,

Să urcăm precum în vise,

Două suflete pe-o aripă.

Noi putem să lungim viaţa

Asta scurtă şi fragilă,

 Reclădindu-i dimineaţa

 Doar cu dragoste sublimă.

Decorporalizare

Am ieşit din trup, odată
Să-mi văd corpul cum râvneşte
La o pagină curată
Peste care se-arcuieşte
Rima albă, nepătrunsă
De săgeţile din soare
Şi-am ales să stau ascunsă
Într-o viaţă viitoare.

Am ieşit pe câmp, să-nlătur
Graurii nesaturaţi,
Macilor să mă alătur
Cu stropi calzi, însângeraţi
Ce prindeau a mă străpunge
Dintr-o zare-n altă zare
Alegând să mă alunge
Într-o viaţă viitoare.

Am ieşit din rădăcina
Ce din piatră s-a sculptat,
Macilor le-am dat lumina,
Vulturii am sărutat,
Şoaptelor le-am dat suflare,
Mugurilor, mângâiere
Şi-am ales să fiu datoare
Rimelor, cu-împerechere.

Mi-am depus sufletu-n toate
Precum o ofrandă vie
Alegând s-adun din noapte,
Lângă luna argintie,
Picături de suferinţă
Strânse-n lacrimă curată,
Cu iubire şi credinţă
Am ieşit din trup, odată.

Doar tu

Când soarele a asfinţit

Şi totu' îmi părea negru,

În ochii tăi m-am oglindit

Ca-ntr-un ocean integru.

Când stelele s-au năpustit

Cu dinţii să-mi sfâşie

Sufletul, m-ai adăpostit

În tine, pe vecie.

Când luna m-a privit de sus

Cu ochii ei de gheaţă,

Raze de soare mi-ai adus

Iubindu-mă o viaţă.

Când florile s-au ofilit,

De dorul tău, în glastră,

Grădini întregi mi-ai oferit

Născând iubirea noastră. 

Când lacrimile îmi cuprind,

De al tău dor, retina,

Aripile aş vrea să-întind

Să-mi regăsesc lumina.

Deşi, ştiu că doar tu-mi redai,

 Sfidând orice furtună,

 Mireasma florilor de mai

Şi zborul către lună.

Deşi, ştiu că doar tu mi-aduci

 Surâsul în privire,

Aş zbura peste mări şi lunci

Din dor de-a ta iubire.

Fiți binecuvântați!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Acum, când până la-nviere
Mai e un pas și luăm lumină,
Sufletul meu, iertare cere
Celor ce i-am lovit, cu vină
Nu aș putea să mai pășesc
Și vă implor să mă iertați!
Sunt doar un om și mai greșesc.
Fiți cu toți binecuvântați!


Sărbători fericite!

Datorie

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt în lumea asta mare
Un fir de nisip fierbinte,
Te-aș abandona-n uitare
Dar, ești țintuit în minte.

Sunt un strop de ploaie lină,
Pierdut dintr-un nor plăpând,
Pe-oceanul fără lumină,
Ești far, țintuit în gând.

Sunt datoare să-ți dospesc
Zilnic câte-o picătură,
Din suflet să-ți împletesc
Vise în miniatură.

Sunt datoare să-ți clădesc
Câte-un fir de vis curat,
Din suflet să te iubesc,
Aprig și necenzurat.

Nu vreau să mai aud de tine, 2011!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ca un escroc sentimental
Te-ai infiltrat, din prima clipă,
Cu un cadou monumental,
Dându-mi încredere-n aripă.

Cheia scrinului ferecat
Şi prăfuit, de prea mulţi ani,
Mi-ai dat-o şi m-ai fermecat,
Ca pe copiii trişti şi-orfani.

M-ai lăsat să mă scald în soare,
Să probez haine de prinţesă,
Să hrănesc plante cu izvoare
Iubindu-te fără adresă.

Să zbor departe peste veacuri
Cu patimă din rădăcină
Dar, într-o zi, fără de leacuri,
Mi-ai luat a ochilor lumină.

M-ai tăvălit prin cea mai crudă
Şi mai sfâşietoare groapă,
În lumea lacrimilor, udă,
Mi-ai ars sufletul de sub pleoapă.

Îmi pare rău doar c-ai plecat
Fără să-mi identifici vina,
De azi cerul s-a-nseninat
Deşi, tu mi-ai răpit lumina.

De azi păşesc pe-altă alee,
Te-ai scurs cu ultima secundă
Şi-un viu miros de orhidee
Sufletul simt cum îmi inundă.

De azi te voi lăsa în urmă,
Rămâi în scrinul prăfuit,
Tristeţea-n zori de întâi se curmă,
Lacrimile mi s-au oprit.

Nu vreau să mai aud de tine!
Ai fost un an sfâşietor,
Cât voi trăi pe-această lume
Nu vreau clipa să-ţi mai măsor!

Doar linişte în pagini goale
Visez, şi îmi voi creiona
Speranţele din cer spre poale
Iar, clipa îmi voi ordona.