Cu şi fără păcat

Nu vreau să aflu astăzi libertatea
de-a te purta printre nămeţi de dor,
m-am săturat să îţi despic dreptatea
în patru versuri frânte la izvor.

M-am săturat să răvăşesc oceanul
de vise, căutându-te-n zadar,
nu vreau s-aud cum curge-n mine anul,
să îţi descriu suspinul legendar.

M-am săturat să-mi pun pe suflet gheaţă
din flacără să ies, m-am săturat,
nu vreau să te mai vreau întreaga viaţă
iubindu-te cu şi fără păcat.

Nu vreau să-ţi mai înlătur amintirea
în fiecare zori de zi plângând,
să smulg din gheara morţii nemurirea
păstrându-te ca pe-o icoană gând.

În veci de veci, doar tu mă vei iubi

Întoarce o secundă amintirea
pe partea care arde cel mai tare,
îmbracă haina ce-a păstrat iubirea
ca pe o flacără imensă de splendoare.

Ascultă-mă o clipă, numai una!
Prin ani, vom trece cum ne este scris,
ai dus cu mâna dreaptă, ieri, minciuna,
la inimă, şi nu m-ai contrazis.

Vei fi, pe veci, pe primul loc în toate,
vei fi cel care a pus lacrimile-n cer,
cel care m-a urcat pe stele vinovate
şi n-a putut să-mi dea stropul de ger.

Vei fi cel care îmi răpeşte timpul
îmi pune libertatea la uscat,
cel care schimbă şi-ncălzeşte anotimpul
cel care bea cu mine vinul demascat.

Vei fi cel care s-a născut pe lume
făr-a lăsa vreo umbră-n urma lui
ca nu cumva uitarea să-l consume,
şi să-l redea în grabă dorului.

Ascultă-mă, o clipă cât o viaţă
vei fi, acel miracol petrecut
din ultima dorinţă prinsă-n gheaţă
care din flăcările noastre s-a născut.

Vei fi albastrul lunii ce se-ascunde
deşi toţi ştiu că eşti şi vei mai fi
în versul meu, cel care va pătrunde,
în veci de veci, doar tu mă vei iubi.

Numai este loc în vis

I-am dat voie nopţii hâde să-mi înece zorii-n vise
Dintre cele mai albastre, precum ochii tăi plecaţi,
Să-mi inunde întristarea şi cuvintele nescrise
Cu iubire arzătoare, rătăcind nemotivaţi.

Am lăsat năluca rece să-şi aştearnă picătura
De venin linguşitor, ignorând mesajul care
Într-o zi-mi oferea luna doar dac-aş fi deschis gura,
Acum totul e penibil, acum totul e uitare.

Între timp, venind furtuna, într-o seară oarecare
S-a regăsit în popasul ce-alina orice arsură
Dar, uitând să descifreze valul rătăcit de mare
A primit răspunsul veşted, ruginit peste măsură.

Numai este loc pe coală, numai este loc în vis,
Jocurile mult prea crude mi-au înceţoşat privirea,
Numai sunt cuvântu-n care te scăldai de cum l-am  scris,
Infloresc în primăvara, redescoperind iubirea.

Când am fost

Când lumina se va stinge
Peste paginile mele,
Aripile vor învinge
Şi-am să zbor sus, sus, la stele
Să le-aşez cu-ndemânarea
Unui fin ceasornicar,
Aşa cum visează marea
Să încapă în pahar,

Când luceafărul va pune
Stelele din loc în loc
Şi între ele voi compune
Vise prinse de mijloc,
Le voi pudra cu speranţa
Rătăcită pe pământ,
Dăruindu-le vacanţa,
Vei realiza că... sunt.

Mă vei caută prin noapte,
Prin apusul trecător
Dar, voi fii sus, sus, departe
Fără lacrimă şi dor.
Voi îmbrăţişa izbânda
De a-ţi dărui balsam
Din iubire şi dobânda
Poemelor, gram cu gram.

Când lumina se va stinge
Ca-ntr-o sală de spectacol
Şi din când în când va ninge
Cu vers alb, ca prin miracol
Îţi vei aminti de mine
Ca de-o lacrimă pierdută
Dintr-un imens dor de tine,
Din iubire concepută.

Ploaia asta mă loveşte

Ploaia asta mă loveşte
Iar, cu amintirea ta,
În curând doru-mi zideşte
Sufletul şi inima.

Ploaia asta vine parcă
Dintr-un soi de ignoranţă
Sufletul mi se descarcă,
Fără nicio importanţă.

Ploaia asta vine-n şoapte
Aşa cum făceai mereu,
Surprinzând miezul de noapte...
Ploaie de la Dumnezeu.

Ploaia asta vine încă,
Tu, drumul l-ai rătăcit,
Am rămas cum ştii, o stâncă
Iubind cerul înfrunzit.

Te-am căutat aseară

Te-am căutat aseară,
Am vrut să-ţi bat în uşă,
Nu-ţi ceream o comoară,
Nici o stea jucăuşă.

Voiam să-ţi aud gândul,
Umbra să-ţi desluşesc,
M-a luat la goană vântul
Şi-am adormit, firesc.

Te-am căutat aseară,
Am vrut să-ţi bat în geam
Dar, lacrima fugară
Se-ntreba ce mai am.

Voiam să-ţi cer tăcerea
S-o folosesc o seară
Dar, m-a lovit durerea
Din lacrima amară.

Voiam să-ţi spun că zorii
Degeaba se ivesc,
Nu mă mai trec fiorii
Decât când te privesc.

Voiam să-ţi spun că uşa
E-aşa de-nţepenită,
Că n-am să-ţi strâng cenuşa
Lăsându-mă minţită.

Voiam să te aplaud,
În urma ta-i dezastru,
Doar cu tine mă laud
De parc-ai fii vreun astru.

Te-am căutat aseară,
Prin munţi şi ţări străine,
Ştiam c-o să mă doară
Dar, sper să-ţi fie bine.

Voiam să-ţi spun adio
Pentru a mia oară,
Ascultând la radio
Te-am căutat aseară.

Mă voi întoarce-n graba mare

Bagajul e deja făcut,
Mai e o zi şi voi pleca,
Am pus în el şi-al tău sărut,
Să-mi liniştească inima.

Am pus iubirea-n buzunare,
În genţi cu role, peste tot...
Nici nu gândeşti ce rău mă doare!
Din suflet n-am cum să te scot!

Voi avea grijă-n noaptea rece
Inima caldă să-ţi păstraz
Iar, dacă dorul tău nu-mi trece
Voi încerca să te visez.

Adânc, în piept,  pun amintirea
Primului pas făcut cu tine,
Să păstrez proaspătă iubirea,
O binecuvântată pâine.

Mă voi întoarce-n graba mare,
La pieptul tău să mă topesc
Cum se topeşte-o lumânare
Şi să-ţi şoptesc iar te iubesc!.

O cafea pictată

Stropi de liliac bătut
Strâns în picături fragile
Clădeau magic început
Decorând primele file.
Cioburi de vise măreţe
Adunate-n zorii noi
S-au gândit să ne înveţe
Primăvara pe-amândoi.
Crenguţele inundate
În mov aprins explodau
Ca un vis dansând în noapte
Pleoapele îmi deslipeau,
Sufletu-mi vibra frenetic
Ascultând orice secundă,
Ca un pictor autentic
M-ai purtat pe a ta undă,
Mi-ai expus cu amănunte
Fiecare picătură
Ai păstrat totul în minte,
Dar o cafea, nu-i pictură.
A trecut mai mult de-un an,
Eu gustul i-am rătăcit
Printre pagini scrise-n van...
Tu, gustul i-ai îndulcit,
Nu îmi mai găsesc cuvântul
Nu ştiu ce să spun, să scriu...
Gândul îmi zboară ca vântul,
Peste cerul azuriu.

Aparent...

Aparent... adie vântul
Peste muntele-ostenit,
Tu-îi răstălmăceşti cuvântul,
El rămâne împietrit.
Aparent... fulgere sacre
Crestele îi luminează,
În umbra peşterii acre
Măreţia-i creionează.
Aparent vântul se zbate
Între polul Nord şi Sud,
Tu rămâi tot mai departe
Eu te-aştept ca frunza-n dud.
Omida dorului arde,
Seceta mă osândeşte
Printre lacrimi miliarde
Sufletul îmi răscoleşte.
Aparent marea se zbate
În oceane de iubire,
Naufragiaţi în carte
Vom rămâne amintire
Peste ţărmuri, peste veac,
Învingând furtuni masive,
Cu-o iubire fără leac
Izvorâtă din arhive
Vom inunda orizontul,
Presărând iubire-n spaţiu,
Cu pace vom umple frontul,
Cu citate din Horaţiu.
Vom lăsa invidiosii
Să slăbească-n a lor boală,
Vom zbura ca albatroşii
Peste-o mare abisală.

A venit ziua în sfârşit

A venit ziua în sfârşit
Să sparg paharul de cleştar,
Nu-mi pare rău că te-am iubit
Dar mi-ai lăsat un gust amar,
Nu-mi pare rău c-ai existat,
Nu-mi pare rău pentru nimic,
Eu te-am iubit cu-adevărat,
Tu ca pe-o coală dintr-un plic.
De astăzi scrinul cu-amintiri
Va purta şi al tău parfum,
Parfumul unei mari iubiri...
N-are rost să mă mai consum.
N-are rost să-ţi mai dăruiesc
Clipele toate-n gânduri mii,
La nesfârşit să te iubesc,
Să nu mă crezi, sau să nu ştii.
Neîncrederea ta m-a uimit,
Lovitura a fost enormă
În suflet adânc m-ai rănit,
Inima mea nu e diformă.
Dar nici mai mult de-atât n-am cum
Să-ţi demonstrez că te iubesc
Te voi acoperii cu fum...
Mi-ajunge... chiar vreau să trăiesc!
Nu-mi e ruşine şi nici teamă
De cei ce mă vor judeca,
Nu am greşit, ştiu ce înseamnă
Pe un alt drum iar voi pleca.
Iubire am cât pentru-o viaţă
Sufletul meu nu e pustiu,
Voi alunga lacrima-n ceaţă
De tine numai vreau să ştiu.
Virgulă-am pus de-atâtea ori
Am obosit şi nu mai vreau
Să-ţi aştern mii şi mii de flori
În viaţa ta, n-am să mai stau.
Drumul de-azi îmi voi relua
Cu fruntea sus, fără regret
De-acum te voi evacua,
Nu are rost să mai aştept.

Uitarea care m-a uitat.

O linguriţă de uitare
În zori de zi mi-ar fi de-ajuns,
Mi-e teamă s-aştern depărtare,
Mi-e teamă să te ţin ascuns.

O linguriţă de iubire
De-aş mai primi pe cord deschis,
M-aş scufunda în nemurire
Prin lungul drum spre Paradis.

O linguriţă de speranţă
În zori târzii de aş primi,
Pe tabla şah-ului din viaţă
Aş face "mat" din prima zi.

O linguriţă de cuvânt
Din gura ta argint de stele
Mi-aş aminti că-s pe pământ
O virgulă fără atele,

O linguriţă de verdeaţă
Din ochii tăi întrebători,
Mi-ar da-n această dimineaţă
Un răsărit de sărbători,

O linguriţă de-optism
Amestecată peste toate,
Ar alunga al tău cinism
În haosul de peste noapte.

Şi te-aş uita fără tăgadă,
Te-aş alunga unde doreşti,
Ochii mei să nu te mai vadă
Jonglând cuvintele cereşti.

Mi-aş modera zborul spre tine,
Mi-aş opri pasul tremurat,
N-aş mai migra spre culmi alpine
S-ascult cum tu m-ai fermecat.

Te-aş şterge din a mea durere
Ca pe un fulg de nea căzând,
Printr-un proces de aşchiere
Te-aş alunga din al meu gând.

Aş păşi-n noapte fără teamă
Că visu-mi va fi invadat
De glasul tău ce îmi destrămă
Uitarea care m-a uitat.

Privind spre cer

Privesc spre cer, zăresc pământul,
Drumul din nou s-a bifurcat,
M-a adiat pe frunte vântul,
De-un nor veșted m-am agățat
Ca un paianjen fără plasă,
Ca un gândac fără cartof,
N-am loc sub cer, n-am loc în casă,
Nu vreau să-mi fac loc sub pantof.
Miriapodul m-a atras
Sperând că se va înfrupta
Din seva mea doar într-un ceas
Ne mai crezând că pot lupta
Cu bătăturile lui vechi,
Cu step-ul lui prea sacadat
Ce mă pătrunde prin urechi,
Ceru-i senin, s-a luminat
Împletind norii-într-un taifun,
Valul durerii-a estompat,
Pe-un colț de stea dorul nebun
A curs, a curs și s-a uscat.

Privesc pământul și zăresc
O stea-n căușul palmei mele,
Cu dragoste o învelesc,
Sunt un paianjen prins de stele
Cu-n fir subțire, obsedată
După iubire, doar iubire,
Dar nu cea moartă, cea curată,
Din palme-mi cresc mai multe fire,
De alte stele-am să m-agăț
Mă voi plimba cu Carul mare
Și Carul mic să mă răsfăț
De la Luceafăr pân-la Soare.

Prin cenusa...

Sângele nu a curs, așchii nu au sărit,
Cerul mă găzduia pe norul plin de zgură,
Cuvântul se năștea când soarele-a murit
Și-am rămas fără sunet, l-am înecat în gură.
Spasmele îmi umpleau pieptul fără-încetare,
Vroiam să strig, să zbier, să țip ca o nebună,
Să spun ce simt, să mor, să spun ce rău mă doare...
Dar... cum și când și cui? până și blânda Lună
A dispărut de teamă să nu o întristez,
În noaptea absolută nici ea nu vrea s-apară,
S-a învățat cu mine să zbor și să vibrez...
Nu vrea să-mi bea licoarea din seara-asta amară
Flacăra din retină, săgeata din cuvânt
Mi-au împietrit fragmentul de seară-înmiresmată
Lăsând în urmă groază... sânge coagulând
Din creștet până-n tălpi, m-am scurs ca o prelată
Plină de norii groși, uciși pentru vecie,
Fără de reflectoare m-am târât prin cenușă...
Nimeni nu poate spune, nu are cum să știe...
Cât de mult am sperat că vei intra pe ușă,
C-ai să renaști pe-aleea fără vreo buruiană
Că-mi vei opri, din drumul fără de bariere
Stropii fierbinți, de-acum, nelipsiți de pe geană,
Dar nu cred că-ți mai pasă nicicând de-a mea durere.

As vrea...

Aş vrea să iau în palme lumea
Să-i dăruiesc un adăpost,
Să o-ncăzesc cu lacrimi multe,
Să uit odată tot ce-a fost.
Aş vrea să zbor, să ating culmea,
Să-ți mângâi pletele în vânt,
Dar cine poate să-mi asculte
Dorința de pe-acest pământ?
Aş vrea să-arat că mai există
Iubire, nu s-a irosit
În lumea asta-aşa de rece
Să te iubesc la nesfârșit.
Aş vrea să-ti spun că nu sunt tristă
Când ești plecat în depărtări
Aş vrea să-ți spun că visul trece,
Dar el se stinge abia în zori .

E prea târziu

Cum poți să-mi spui că mă iubești
Când tu nici măcar nu-mi zâmbești?
Cum poți să scrii aşa ceva?
Chiar nu te doare inima?
Cum poți să minți la infinit?
Nu pot să cred... Da, s-a sfârșit!
De zeci de ori cred că ti-am spus:
"Vreau adevăr", tu mi-ai răspuns
Că ești sincer și te-am crezut...
Dar ai uitat să fi și-ai vrut
Să mă lovești adânc și crud.
De astăzi numai vreau s-aud
Cât de mare-i iubirea ta...
S-a terminat cu "dragostea"
Nici de scrii de-o mie de ori,
Din miez de noapte până-n zori
N-am să mai cred aşa minciună,
Chiar dacă vei zbura pe Lună
Şi vei veni cu mii de flori
Dintre stele sau dintre nori,
De azi nu ai să-mi mai lipsești.
Nu-mi mai spune că mă iubești!
Fiindcă de acuma chiar o știu,
E prea târziu...e prea târziu.

Noapte plină de vise

O alta filă-n viaţa mea
S-a scris ieri, poate trebuia
De mult să o desființez,
Din suflet să îmi dezmembrez
Acea bucată de hotar,
Ce lasă-n urmă gust amar.
Poate că, n-ar fi trebuit
De fapt, atât să-l fi iubit,
Sau poate, încă mai visez?
Însă sunt trează şi oftez?
Noaptea trecută a fost plină
De vise, flori într-o grădină,
Zăpadă multă, frig şi ceață,
Apoi o mare de verdeață,
O noapte plină doar de vis.
În zori, m-am apucat de scris.
Astăzi pe toţi v-aş întreba
De ce-a intrat în viața mea?
Cu chipul plin de veselie
Şi-apoi cu inima pustie,
Încet, încet s-a-ndepărtat?
Ieri, era trist când a plecat,
Dar el a vrut, doar am simțit,
N-am să sufăr la infinit,
Am să-l alung din vis cumva,
Azi, îl tot șterg din viața mea
Deşi sufletu-mi invadase,
Mi-a lăsat amintiri frumoase,
Dar n-a fost sincer la sfârșit,
Oare de ce a mai venit?
Doar pentru înc-o amintire?
Doamne! cum să-mi mai vin în fire?
L-am așteptat şi l-am iubit
Cu-adevărat, dar a venit
Un altu-n locul celui care
Îmi dăruise la plecare
O boltă de steluțe plină,
În urmă a lăsat, rugină,
Tristețe, lacrimi şi durere,
De-ar fi rămas, o mângâiere
Ar fi fost ziua ce-o trăiesc.
Oare de-azi am să mai zâmbesc?

Ochii ce nu se văd....

"Ochii ce nu se văd, se uită",
Mi-au spus atunci, dar, o secundă
Nu s-au gândit, că eu nu sunt
Un fir de praf purtat de vânt,
Eu sunt, exist şi mă strecor
Prin viaţă, doar cu al tău dor,
Caut în lumea asta mare
Câte un strop de alinare,
Dar înlocuitor, nicicând
N-am să-ţi găsesc pe-acest pământ.
Am încercat, erau... ca tine
Aproape, dar nu pentru mine,
Unul, îţi semăna la faţă
Şi-a poposit în a mea viaţă.
Altul, când ochii-i închideam
Numai la tine mă gândeam,
Dar, era doar....asemănare.
Nu erai tu, a mea splendoare.
Au trecut ani prea mulţi iubite,
Eu te păstrez şi-acum în minte,
Au trecut ani şi ani la rând...
Eu te păstrez şi-acum în gând,
Comoară sacră fără preţ
Mi-e dor de chipu-ţi zâmbăreț,
De glasul ce mă mângâia
Şi de sărutul ce-învia
Până şi florile-ofilite.
E mult de-atunci, e mult iubite,
Dar, oricât timp şi-ani vor zbura
Tu vei rămâne-n viaţa mea.

Deja vu

Sunt mulţi acei ce cred că-n viaţă
Fără pernă nu poţi visa,
Fără pahar de dimineaţă,
Pe faţă nu te poţi spăla,
Sunt mulţi acei ce cred în aștri
Deşi stelele-au tot căzut,
Eu am iubit doi ochi albaştri
Şi nu oricum, enorm de mult,
Deşi ei au zburat spre soare,
Spre Universul absolut
Şi m-au lăsat fără culoare,
Dar într-o zi, a apărut
Un trandafir şi mi-a zâmbit,
E un boboc, însă mireasma
Acelor clipe-a revenit.
Nu pot să cred că se întâmplă,
Petalele i le cunosc
Catifelate pe-a mea tâmplă,
Le simt, le-ador, le recunosc,
Aşa cum o făceau odată
Sufletul tot mi-l încălzeau
Cu-a lor blândețe minunată
Ce fericirea-mi picurau,
Exact aşa azi retrăiesc,
Deşi nu dorm, nu e un vis.
Nu pot să cred că iar iubesc,
Cerul e din nou mai aprins,
Ca faţa-n roua dimineţii
Mi-o pot clăti şi pot visa,
Pot alunga umbra tristeţii
Cu-n deja vu pe perna mea.

Chipul tău, a mea icoană

Sub stropii duşului fierbinte
Mi-ai repătruns adânc în minte,
Ochii-am închis şi-am aşteptat,
Să intri, însă n-ai intrat,
Stropii curgeau grăbiţi pe trup
Ca sărutările în grup
Ce le-ai împrăştiat, iubite,
Pe trupul meu, atunci fierbinte,
În patul gol am revenit,
Mă aştepta ca împietrit,


Deşert avid de al tău trup,
Sufletul din piept să mi-l rup
Şi inima să îmi zdrobesc
Aş vrea, dar nu le mai găsesc,



Le-ai luat cu ultimul sărut
Lasând în urmă, abătut,
Un trup golit de-orice suflare
Şi-un chip trist ca o lumânare,
Arzând în noaptea îngheţată
Lângă poza ta transformată
Într-o icoană cu minuni,
Fără efort sau rugăciuni
Mi-aduce zâmbetul pe faţă
Şi-mi face noaptea dimineaţă.

Ne învelim în iubire

Nu ştiu de unde-ai venit,
Din albastru infinit,
Sau din bolta înstelată,
Dar ai venit dintr-o dată
Să-mi luminezi un nou drum,
De mînă ne luăm de-acum
Şi pornim spre fericire,
Ne învelim în iubire
Şi în sărutări fierbinţi...
Cu vorbe dulci mă alinţi
Şi doar calde mîngîieri
Îmi oferi......... mîine şi ieri
Ca şi astăzi.....şi oricînd,
Eu te voi purta în gînd
Şi-în suflet, ca pe un dar
Vom umple-al vieţii pahar
Cu amintiri minunate
Doar de tine parfumate.