Nu pot să cred

Nu pot să cred că mă abțin....
Că nu arunc în jur venin,
Că numai în interior
Ard, fierb uşor şi mă dobor,
Încet şi sigur în suspine,
Şi nici măcar ziua ce vine
Nu prevesteşte vreun senin,
Nu pot să cred că mă abţin...
Şi nu zbier , zborul să mi-l iau,
Printre lacrimi să nu mai stau,
Să le alung , să le transform,
Să le adorm cu cloroform
Pe veci, nu ştiu cum mă abtin,...
Mi-e dor să mai zâmbesc puţin,
S-alung lacrimile-mpletite
Ce par de ochii mei lipite...
Iar când, târziu şi în sfârșit
Motiv de zâmbet am găsit,
Vreo două zile râd frumos,
Din tot sufletul, sănătos
Şi-apoi în lacrimi mă topesc
Nu pot să cred că nu răzbesc
S-alung tristeţea-n depărtări
S-o pierd în noapte sau în zori,
Să uit ce-nseamnă, cum arată,
Să râd , odată şi-nc-odată,
Să râd, să râd cu lacrimi chiar,
Să râd, şi nu aşa-n zadar...
Să râd de un motiv sau zece
Cu lacrimi mari, dar râsul trece
Pe lângă mine cu paşi iuţi,
Se-ascunde undeva în munţi,
Prăpăstii sau fund de ocean,
Nu-l pot păstra într-un lighean
Printre degete s-ar prelinge
Şi tot într-un ocean ajunge,
Chiar nu pot crede cum mă-abţin...
Să nu blestem atâta chin.