Sunt cartea-n care-am scris

De-ai putea doar o secundă,
să asculţi ce am de zis,
Ţi-ai da seama că eu sunt,
de fapt, cartea-n care am scris,
Dă-mi coperta la o parte,
prima pagină citeşte ,
Şi-ai să vezi că nu-s aceea
despre care se vorbeşte!

Nu am curbe şi poteci,
nu am stânci prăpăstioase,
Nici beznă peşterii reci,
înguste, nespatioase,
N-am alei întortocheate,
să te rătăceşti prin ele,
Nu am cum să-ţi fac vreodată
clipele vreun pic mai grele,

Eu, în viaţă asta lungă...
am trecut prin zeci şi sute...
Chiar nu vreau să am alături
doar urechi să mă asculte,
Sau gură să mă comande...
sclav n-am să mai fiu nicicând,
Cât mai am din viaţă asta,
vreau să mi-o trăiesc râzând...

Mai sunt unii lângă mine
ce se răsfaţă de zor,
Ca lângă o sobă-n iarnă,
deşi-s vai de soarta lor,
Degeaba le spun în faţă
absolut tot ce-am de spus,

Ei, în mintea lor bolnavă,
nu îl văd pe Cel de Sus
Şi încearcă disperaţi
sufletul să-mi fraierească,
Însă n-au de un' să ştie
tot ca mine să zâmbească.