Pe-aleea urii

Pe strada asta... nu-mi doresc
S-apuc, să fac un pas pitic,
Dar sunt silită să păşesc,
De parc-aş păşi spre nimic,
Pe strada asta-ntunecată,
Nu-mi doresc să fac nici un pas,
Vreau să rămân veşnic curată,
Dar, fără voie-n al meu glas,
Se deslușește un ecou..
Şi simt cum venele-mi inundă,
Cum mă pătrunde-adânc din nou,
Şi nici măcar nu-i prima rundă...
Aş vrea să uit, să uit de tot,
Să nu visez, să nu aud,
Aş vrea să fug, sau să înot,
Aş vrea sub lestezi să m-ascund.
Pe strada urii nu mai vreau,
Urme în caldarâm să las,
Dar nici la colț nu pot să stau,
Se simte asta-n al meu glas,
Poate că... nu au nici o vină,
Dar pentru mine-s toți la fel,
Chiar dacă unul stă-n lumină,
Iar altu-i blând precum un miel,
Toți sunt la fel de lași şi cruzi,
Toți vor şi vor şi din nou vor,
Ca eu să am doar ochii uzi,
Oriunde, chiar şi-n dormitor,
Şi nu o fac din răzbunare,
Fără să vreau îndepărtez,
Durerea mea a fost prea mare,
Şi-altfel nu pot să îi tratez,
Fiindcă nu cred c-ar merita
Nici măcar umilă privire,
Nici un mascul din calea mea
N-au meritat aşa iubire
Cum am avut şi-am împărțit,
Pentru că... am avut de dat
Şi-am dat-o, până m-am sfârșit,
Sincer şi necondiționat,
Însă masculul a prins ghiare
În scurt timp şi m-a sfâșiat,
Iar ura mea i-aşa de mare,
De zici că nu-i adevărat.
Da! Mă urăsc chiar şi pe mine
Că nu am rămas împietrită,
Masculul, tot mascul rămâne!
Iar eu..., rămân nefericită.