Printre trecători

 

 

 

 

Fă-mă Doamne-o stea polară
Să zâmbesc mereu
Când nu-mi e viaţa amară.
Să cad când mi-e greu.

Să am parte de lumină
Fără să orbesc,
Să fiu muritor cu vină,
Zâmbind să iubesc.

Lacrima de fericire
Să nu mă cuprindă,
Mai bine să am iubire
Până sus la grindă.

Fă-mă Doamne-un vis pe geană
Să m-ascund în zori,
Când tristeţile mă cheamă
Printre trecători.

Versuri frânte-n cozi de stele

 

 

 

În fiecare an aştept,
să plouă să te pot vedea,
să mă înalţi la al tău piept,
să mă transformi în fir de stea,
să mă aduni, să mă inspiri,
să punem teii la un loc,
să-mi spui ce pui în trandafiri
şi-n dragostea fără noroc.

Să-mi pui pe vis frânturi de stea
şi lacrimi albe de zefir,
să mă topeşti în palma ta,
cu-aromă grea de trandafir.
Să-mi spui că plopii s-au mutat
pe-aleea zilelor pustii,
să mă întorci neapărat,
din drumul meu, să nu-ntârzii.

Mi-e dor de tine neîncetat,
zadarnic ţip, mă arde-n piept,
mistuitor, dor deşucheat,
în fiecare an te-aştept.
Tu ai plecat eu m-am născut
mult prea târziu să pot avea
iubirea ce ne-a conceput,
vers frânt din cozile de stea.

 

Să-mi spui că numai are rost

să te aştept la infinit,

că-n lumea asta, contra cost

e totul, că ne-am irosit.

C-am devenim nişte roboţi,

că nu mai ştim ce nu e drept,

că tu în versuri ne socoţi,

iar eu în vers am să te-aştept.

 

 

 

Visez

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Visez să fiu un val de mare
Pe malul dragostei nestins,
Să-ţi sărut urmele, pe care
Raze de soare le-au atins.

Visez să fiu raza de soare
Pe pieptul tău să rătăcesc
Precum o pasăre datoare
Cerului tril să-i dăruiesc.

Visez să fiu o stea polară,
Să mă aştepţi neîncetat,
Cu slova mea din călimară
Să-ţi sărut cerul nepătat.

Visez să fiu un pisc de munte
Cu iz de brad şi de molid,
Pe plete lungi, mereu cărunte
Să aştern vers de tine-avid.

Visez să-ţi fiu munţii şi marea,
Să-ţi picur apa de izvor
Dar, mă trezeşte depărtarea
În zori pusti şi plini de dor.

Căutari

Am şters un vis, uitat cândva pe geană
Şi-am înmuiat din nou peniţa-n tuş,
Mă cuprindea de mine aşa o teamă,
O ţineam strâns în palmele căuş.

Am prins o stea din cerul vieţii mele
Şi-am luminat tăcerea din nămeţi
Urcând pe firul vieţii, cu atele,
Mai sus de colţul ierbii din pereţi.

Am vindecat speranţa-ngenunchiată
Ce înota-n lacrima disperării
Spre malul trist din privirea curată
Dar pâlpâia de la-nceputul serii.

Am dezmembrat secunda din minute
Şi-am luminat precum o lumânare
Să pot pătrunde-n nopţile oculte
Ca stea din ceruri, nu ca stea de mare.

Valuri rătăcite

Între cratime te-aş pune,
Aşezat pe-un piedestal
Să te vadă-ntreaga lume...
Farul veşnic stând pe mal.

O clipă să-mi dai lumină,
Apoi să mă întristezi,
Să pretinzi că-i a mea vină
De-aceea-n zori luminezi.

Să plăteşti cu sărutarea
Valurilor rătăcite,
Să-mi adormi adânc uitarea
Fără cuib în a mea minte.

Cu majuscule te-aş scrie
Peste puritatea filei
Într-o noapte argintie,
Ţi-aş da lacrimile zilei.

Să-ţi clăteşti ochii cu ele,
Să-ţi hrăneşti dorul de viaţă,
Ţi-aş da zborul printre stele,
Ţi-aş da lacrima de gheaţă.

S-o topeşti cu sărutarea
Valurilor rătăcite.
Când vom reinventa marea
De oceane îmblânzite.

S-acostez la pieptul tău
Fără strop de stea polară
Pe veci să fii titlul meu
Cu majuscule din ceară.

De mi-ar şopti o stea

De mi-ar şopti o stea în astă noapte
Că-ţi este gândul neîncetat la mine,
Chiar dacă eşti departe, prea departe,
Pe culmi muntoase sau prin ţări străine,
Aş recunoaşte-n glasul ei iubirea,
Aş recunoaşte zbuciumul din noi
Şi mi-aş ascunde lacrima-n privirea
Ce se topeşte-n pieptu-mi ca un sloi.
De mi-ar şopti cu raza ei firavă
Că-ţi este dor de mine cum ţi-a fost,
Aş înghiţi tot stropul de otravă
Ştergând din calendar zori fără rost.
Aş reîncepe să zâmbesc spre boltă,
Aş înceta să mă confund c-un nor
Şi-aş aduna a cerului recoltă
De stele-aprinse, uitând de-al tău dor.

Nu vreau statuie de savant!

În cuibul unde deranjez
De obicei... mă întristez,
Vărs lacrimi fără vreo ruşine
Şi... mă retrag, mi-e mult mai bine
Să stau cuminte-n banca mea.
Nu cer nimic, nu sunt o stea,
Nu sunt un om prea important,
Nu vreau statuie de savant!
Vreau să rămân ceea ce sunt:
Un strop de suflet pe pământ.
Şi numai Bunul Dumnezeu
Să-mi judece paşii la greu,
La bine sau la disperare.
Iar pentru asta-mi cer iertare
Că fac umbră pe-acest pământ!
Vreau două palme de-un cuvânt,
Chiar patru, nu mă deranjează,
Inima mea nu oxidează.
În suflet prea aprig mă doare,
Când în genunchi îmi cer iertare,
Deşi n-am şansa s-o primesc.
Rămân totuşi să vă iubesc!

Nu pot să fac prea multe

Ştiu, nu pot să fac prea multe
Fac numai ce pot şi eu,
Păsările să mă asculte
Cum le ciripesc mereu,
Încă nu am întâlnit...

Oceanul să se ferească
De pe ochii mei visând,
Orbul trist să mă citească,
Dar îl voi găsi curând,
Păşind lent spre infinit...

Printre stropii reci de ploaie
Mă voi strecura cum pot,
Chiar de vor curge şiroaie
Lacrimi, nu ştiu să înot,
Dar viaţa n-a luat sfârşit...

Steaua care mă hrăneşte
O voi săruta din zbor,
Chiar dacă îmi zămisleşte,
Pe taraba din obor,
Dorul ce-am agonisit...

Voi pluti ca norul care
Stă ascuns sub raze calde,
Voi împrăştia spre zare
Iubirea ce vreau să scalde
Universul adormit...

Ştiu, nu pot să fac prea multe,
Totuşi nu abandonez,
Picăturile s-asculte
Ploaia, când o fredonez,
Doar în vis am întocmit...

Vinovaţi de iubire

Am ridicat ochii spre cer
Să-mi cer iertare, de-am greşit
Că te iubesc ca pe-un înger.
În noaptea când m-ai copleşit
Cu sărutări şi mângâieri,
Cu zbor pe aripi de iubire
Când am fost doi prizonieri
Iubindu-ne printre safire,
Pe boltă-am ridicat privirea
Să-mi văd martorii nedormiţi
Şi nu mică mi-a fost uimirea,
O stea zărise doi iubiţi,
Ce s-au iubit intens o noapte,
Ce se iubesc enorm, real,
Ce-au adormit stelele toate
Hrănind un singur ideal.
Numai o stea zâmbea pe boltă,
Numai o stea ne mai privea
Iubirea noastră dezinvoltă
Puterea zorilor strivea.
Timpul de drag înmărmurise
Doar inimile mai pulsau,
Tot Universul adormise,
Nici stelele nu mai valsau.
Eram doar noi şi-o biată stea,
Eram doar noi îmbălsămaţi
În suflete cu dragostea,
Ne iubim, suntem vinovaţi.

Respir alt început de viaţă

De la cinci ani tot scriu mereu,
Pe unde şi... când am putut,
Iar acum bunul Dumnezeu
M-a ajutat... extrem de mult,
Mi-a scos suflete dragi în cale,
Fiinţe blânde, minunate,
Ce nu m-au mai lăsat spre vale
Să mă tot duc, şi nici în noapte
Să hoinăresc fără vreun ţel,
Mi-au aprins steaua adormită,
Mi-au intrat până-n sufleţel.
Simt că trăiesc, sunt împlinită...
Ca dup-un vis, prea minunat
Zăresc alţi zori de dimineaţă,
Am atins ceea ce-am visat,
Respir alt început de viaţă.

Numai noi doi...

Din nori sidefii,
Din steaua albastră
Atunci când revii
Doar dragostea noastră
Mai are puteri,
Mai are culoare,
În zbor cred că speri
S-ajungem la Soare...
Numai noi doi...
Numai noi doi...
Ne iubim mai mult
Cu fiece clipă
Sufletu' ţi-ascult,
Îmi oferi aripă
De înger curat,
Pe raze aprinse
Lacrimi am vărsat,
De-acum sunt învinse
Numai noi doi...
Numai noi doi...

Ţi-aş dărui

Ţi-aş dărui, iubirea mea,
Din cerul nopţii, de-aş putea
Să decupez... o stea polară,
Doar pentru tine să răsară, 
În orice clipă vei dori.
Ţi-aş dărui, de-aş înflori,
Crenguţe albe, luminate
Şi dragoste până la moarte...
Din curcubeu ţi-aş împleti
Un înger care ţi-ar şopti
Ce nu reuşesc să-ţi expun,
Chiar Soarelui de mă opun,
În valuri de iubire-ncinse,
Numai de ochii mei învinse  
Să-ţi fie zilele în zori...
Ţi-aş dărui, de mii de ori  
Iubirea care m-a învins,
Să-ţi fie drumul neatins
De orice mică adiere,
Chiar de m-aş topi de durere,
Ţi-aş dărui tot ce-ţi doreşti,
M-aş mulţumi să îmi zâmbeşti.
Inima mea ţi-aş da în dar
Pe-un talger mare de cleştar
Dar n-o mai am de mult în piept
De-aceea veşnic te aştept  
Doar lângă tine să pulseze
Cu-al tău sărut să se-asorteze
În noaptea de magie plină
Ţi-aş dărui din ochi lumină,
Din suflet dragoste curată...
Ţi-aş dărui... viaţa mea toată.
Ţi-aş dărui, iubirea mea...
De-ai fi aici... nici noaptea grea
Nici zilele n-ar mai fi reci,
 De nu ar trebui să pleci...

Stea între planete

"Iubire, dor, sărut, blestem şi stele",
"Zbor, vis de Mai, lacrimă şi speranţă"
"Clipele-aprinse-n nopţile mai grele",
"Cocktail frenetic lângă-un cub de gheaţă".
Plin ochi, paharul tinde să-l sorbim,
Să-l savurăm, în stropi, pe îndelete,
Să prindem Luna şi să-i povestim
Iubirea noastră, "stea între planete".
Să o servim c-un strop şi-o picătură,
Din dragostea ce-o împletim mereu,
În suflete cu o dezinvoltură
Ce-o ştie numai Luna, dragul meu,
Întreaga boltă cu stele să afle
Că-n rochie roşie de catifea
Şi-n păr, un trandafir, cu trei agrafe,
Mi-ai prins, cu dragoste, iubirea mea.

La Multi Ani Iubirea mea!

De ziua ta, iubitul meu
Ți-aş dărui sufletul meu,
Dar nu mai e de mult la mine...
Ți-aş oferi doar inima
Dar nu mai e de-un timp a mea,
E doar la tine...
Ți-aș dărui o stea polară
Dragostea noastră să răsară
Ca ghiocelul din zăpadă,
Ți-aș da o viață fericită...
Dar, eu, doar de tine iubită
Și doar de tine alintată
Mai pot trăi... și n-aș avea
Bani destui pentru-ați cumpăra
Nici măcar o rază de soare.
Mă tot gândesc, iubirea mea...
Ce să-ți ofer? ...ce aș putea?
Eu te iubesc la disperare!
Și-am să-ți ofer doar un sărut.
Știu că nu e așa de mult...
Dar este sincer și curat,
Nu valorează o avere,
Însă-ți va dărui putere,
Fiindcă e cald și-adevărat,
Un zâmbet dulce și iubire
Ți-aş dărui și fericire
Dacă-aş putea, ți-aş dărui
Iubirea mea și aş muri
Fără nici un strop de regret,
Fiindcă-am simțit că mă iubești,
Ți-aş dărui tot ce-ți dorești...
Dar eu, în noapte te aștept
În vis să-mi intri și să-mi dai
Mireasma florilor de Mai
Triumful ploilor prin nori,
Încrederea în dimineți,
Speranța noii noastre vieți,
Să mă iubești, să m-adori...

Te-aș strânge-n braţe

Te-aș strânge-n braţe, te-aș iubi,
De-aș fi un fulg de nea,
Te-aș dezmierda doar într-o zi
Cât toată viața mea.
Te-aș duce pe-un tărâm de vis
Pletele să-ți privesc
Să fiu doar al tău Paradis
Pe veci să te iubesc.
Zorii de cremene albastră

Ți-ar dărui culoare,
Am locui pe steaua noastră
Sfântă ca un soare.

Te-aș lumina cu-n felinar
Din ochii mei creat,
Te-aș scoate din orice coșmar
Sau drum întortocheat.
Dar sunt un simplu muritor
Sunt doar simplă ființă,
Sufletu-mi este plin de dor
Scăldat în suferință.

Undeva... adânc

Undeva, ascuns sub mare,
Undeva la depărtare,
Printre valurile mii
Şi peştişorii aurii...
Printre scoici şi melci de-o şchioapă,
Undeva-n adânc de groapă,
Unde luna nu ajunge,
Raza soarelui nu-nvinge,
Nici delfinul nu se-avântă,
Undeva în marea sfântă,
Unde cerul nori nu are
Şi nici strop de alinare,
Unde frunza nu adie,
Undeva-n marea pustie,
Întunecată şi seacă,
Unde nimeni nu se joacă
De-atâta negură deasă,
Unde rechinul nu-şi lasă
Nici puii lui să înoate,
Undeva... acolo-n noapte,
Fără vreun crâmpei de stea
Se află inima mea.
Lupt s-o scot, dar n-am scăpare
Şi mă doare-aşa de tare
De-aş zbiera... până la cer ,
Însă-n jurul meu doar fier
Ca-ntr-o cuşcă , când deschid
Ochii-n zori, sau îi închid
Tot metalu-ngrozitor
Zornăie ruginitor,
Tot întuneric găsesc
Nu îl las, uşor zâmbesc
Iar în clipa următoare ,
Parcă-aş fi vieţii datoare
Coroborând mult mai adânc,
Plâng şi plâng şi iarăşi plâng,
Până când voi destrăma
Ceaţa din inima mea ,
Sau până vei reveni,
Să pui capăt terorii
În care acum trăiesc
Doar pentru că te iubesc.

Între două paralele........

Între două paralele
Curg de-un timp clipele mele,
Sunt de o asemănare
Mai mult decît izbitoare,
Şina stîngă-mi oferea.....
Ce vroia inima mea,
Cea din dreapta-acum rosteşte
Cum sufletul îi zîmbeşte
În apropierea mea
Şi-o luminez ca o stea.
În vagonul dintre ele,
Ferecate cu zăbrele,
Cu lacăte-închise bine,
Printre lacrimi şi suspine
Păstrez vie amintirea
Şi nu vreau s-alung iubirea
Ce de-un deceniu-a zburat
Însă eu am tot visat
Şi mai sper în continuare
Să vină din depărtare,
Ochii nu pot să-i deschid,
Iar de-o fac, privesc în vid....
Sau, spre dreapta.....şi ....rămîn
Stupefiată şi-mi spun:
NU, NU este-adevărat!!!
Dar...este, nu am visat.
Sufletul, cuvîntul, firea,
Tandreţea....chiar şi privirea
Se aseamănă-aşa tare
De simt sufletul cum ....doareeeeeeeee
Amintirea-mi răscoleste
Strîngîndu-mă ca-într-un cleşte
Ajutată-încerc de zor
Să mă schimb, dar, nu am spor,
Nu-mi pot rana bandaja.......
Să-mi reiau lent viaţa mea,
Să respir şi să privesc,
Să ador şi să iubesc.
Trecutul....în urma mea
Oricît vreau....nu-l pot lăsa
Sau ....poate cum mulţi mi-o spun
Nu vreau să uit ce-a fost bun,
Şi mă zbat fără putere
Între doua paralele.

LUCEAFARUL MEU

Într-o seară... oarecare,
Îmi doream cu disperare
Să zbor până sus la stele
Şi să ating dintre ele
Luceafărul luminos,
Ce-l vedeam zâmbând, de jos .
Îmi doream aşa de tare...
Să zbor, lin, înspre visare...
Doar o rază să-i sărut,
Oare mi-am dorit prea mult?
M-am lăsat dusă de vis
Undeva-înspre Paradis...
Astrul raza-mi oferea
Şi-n dorința lui şi-a mea
Raza rece i-am atins,
Într-o noapte şi l-am stins.
Coborâtă pe Pământ,
Ca frunza purtată-n vânt,
Gândeam cu înfrigurare
Că Luceafărul dispare
Serile ce vor urma,
Însă, nu a fost aşa,
Chiar în seara ce-a urmat
El raza mi-a sărutat.
De ce vă mirați aşa?
Devenisem doar o stea.
O steluță... ne-nsemnată
Care şi-a dorit odată
O frântură dintr-un astru ,
Deși știa că-i... albastru
Şi-n curând, el va apune
Pentru mai multe seri bune.
Aprinzându-şi raza iară
Încă-o seară şi-ncă-o seară...

NICICAND NU E TARZIU!

,,Niciodată nu-i târziu''

Proverbul asta îl știu
Pe lângă alte o mie,
Şi nu este o prostie,
Este purul adevăr,
Astăzi, s-a mai copt un măr
Şi din copac s-a desprins,
Eu în palma mea l-am prins,
Atent l-am examinat
Cît era de minunat...
Şi culoarea m-a vrăjit
Dar nu mult , căci m-am trezit...
Mai de mult, a încercat
Să m-atragă, am cedat
Aromei şi formei lui
Dar o frunză-a vântului
L-a acoperit un timp,
L-am alungat în Olimp,
Vrând, nevrând şi l-am uitat...
Dup-o vreme măru-a dat
Din nou semne prin aromă
Căpătând o alta formă
Cu un înveliș mieros,
Strălucind aşa frumos.....
În razele soarelui
De-îmbăta aroma lui
Pe oricine şi orice,
Dar cu sufletul rece.
După ce a-împrăștiat
Aroma , s-a şi uscat
Peste numai două zile.
Peste încă două, vine
C-un miros îmbătător
Dar cu gust de trecător,
Aroma i-am savurat
Sincer şi m-a fermecat
Din nou, cum e firea sa;
-,,Vreau să cad în palma ta!''
Palmele le-am desfăcut
Să-l prind, însă am văzut
Că în pom era frumos...
Dar în palmă, găunos
Era, chiar dacă părea
Hrană pentru viaţa mea
Cu felul lui iubăreţ,
Mărul era pădureț
Şi gura mi-a străpezit...
Părea un măr aurit
Dar s-a dovedit a fi
Poleit doar pentru-o zi.
Aroma-i voi alunga
Pentru că în viața mea
Să mă consolez eu știu
Cu :,,NICICÂND NU E TÂRZIU!"

Pe-aleea urii

Pe strada asta... nu-mi doresc
S-apuc, să fac un pas pitic,
Dar sunt silită să păşesc,
De parc-aş păşi spre nimic,
Pe strada asta-ntunecată,
Nu-mi doresc să fac nici un pas,
Vreau să rămân veşnic curată,
Dar, fără voie-n al meu glas,
Se deslușește un ecou..
Şi simt cum venele-mi inundă,
Cum mă pătrunde-adânc din nou,
Şi nici măcar nu-i prima rundă...
Aş vrea să uit, să uit de tot,
Să nu visez, să nu aud,
Aş vrea să fug, sau să înot,
Aş vrea sub lestezi să m-ascund.
Pe strada urii nu mai vreau,
Urme în caldarâm să las,
Dar nici la colț nu pot să stau,
Se simte asta-n al meu glas,
Poate că... nu au nici o vină,
Dar pentru mine-s toți la fel,
Chiar dacă unul stă-n lumină,
Iar altu-i blând precum un miel,
Toți sunt la fel de lași şi cruzi,
Toți vor şi vor şi din nou vor,
Ca eu să am doar ochii uzi,
Oriunde, chiar şi-n dormitor,
Şi nu o fac din răzbunare,
Fără să vreau îndepărtez,
Durerea mea a fost prea mare,
Şi-altfel nu pot să îi tratez,
Fiindcă nu cred c-ar merita
Nici măcar umilă privire,
Nici un mascul din calea mea
N-au meritat aşa iubire
Cum am avut şi-am împărțit,
Pentru că... am avut de dat
Şi-am dat-o, până m-am sfârșit,
Sincer şi necondiționat,
Însă masculul a prins ghiare
În scurt timp şi m-a sfâșiat,
Iar ura mea i-aşa de mare,
De zici că nu-i adevărat.
Da! Mă urăsc chiar şi pe mine
Că nu am rămas împietrită,
Masculul, tot mascul rămâne!
Iar eu..., rămân nefericită.