LA ASFINTIT

Exact când soarele-i de foc,
Lacrima arde, curgând lin
Şi jaru-încins e al tău joc
Iar eu îl numesc doar destin,
Exact când seceta usucă
Şi totu-n jur se ofilește
Precum coaja verde de nucă
Cad, muza când nu-mi mai șoptește
Nici o silabă cât de mică,
Nici un cuvânt, sau o consoană
Iar fără ea tot se ridică
Doar la nivel maxim de toană,
Exact atunci când am nevoie,
Cu ghearele zgârm, să m-agăţ
De vre-un cuvânt zburând în voie
Să crezi că-n vise mă răsfăț,
Mă zugrăvesc cu var şi humă
Să par "cea mai" din depărtare
Ca nimeni să nu poa-să spună
Decât că aş fi ...cea mai tare.
Esența nu vreau s-o explic,
N-aveți secunde pentru mine,
Deci mă retrag la mine-în plic
Să mă expediați spre rime,
Iar în metafora zburândă
Mă tăvălesc necontenit
Atunci când văd cum stai la pândă
Iar soarele-i la asfințit,
Purtând în negura trecută
O suliţă ce m-a rănit,
Fiind de tine ascuțită
Şi-înfiptă-în sufletul golit.