Sărut nevătămat

 

 

Cu sărutări de crin, nevinovate,
ningea neîncetat o noapte întreagă,
încătuşări fierbinţi, abandonate
la pieptul tău avid, să ne înţeleagă
luna şi stelele, aprinse-n cer de tuci,
privirea orbilor rătăcind peste ceaţă,
să ne alerge şchiopii la răscruci,
să ne cuprindă-n zori pofta de viaţă.

Cu sărutări de trandafiri albaştrii
ningea în noapte-aceea, n-ai văzut?!?
Priveai în ochii mei ca şi când aştrii
ne contopeau  pe veci într-un sărut.
Ne urmăreau cometele grăbite
să lase-n urmă praf fără folos,
tăcerile din şoapte aţipite
să ne-mpletească drumul luminos.

Cu sărutări din lacrimile lunii
ne-am zămislit iubirea până-n zori,
poemele i-au stins nopţii tăciunii,
şi-adăpostit sufletul de ninsori.
Fără de număr, valurile mării
se rătăcesc pe ţărmul îngheţat,
lacrimile de dorul sărutării
se-aştern într-un covor imaculat.

Adorm în palma ta noapte de noapte
visând sărutul zorilor, nevătămat
de niciun fir de praf din stele apte
să ne distrugă drumul parfumat.
Adorm cu sărutări nenumărate,
pe pieptul tău, aşa cum ne dorim,
sub cerul plin cu stele antrenate
să ne înveţe cum să ne iubim.

 

 

 

 

Suflet nemuritor

 

 

 

Eu am picat cândva din stele,
Un fir de praf  firav, inert,
Cu toate versurile mele
Născute într-un viu concert.

Încă mai rătăcesc prin lume,
Ca licuriciul plin de dor,
Stelele vor să mă consume
Pe geana albă-a zorilor.

Sunt doar un strop plin de iubire,
Prin ploi de stele mă strecor,
Am venit să vă dau de ştire
Că sunt cuvânt nemuritor.

Eu voi zbura curând spre stele,
Un fir de praf rătăcitor,
Dar vă las versurile mele
Şi sufletul nemuritor.

 

 

Modernizare

 

 

 

Ieşim din vitrină cu pumni încleştaţi,
Ne ţinem de soartă cu dinţii, căzuţi,
Cerşim orizonturi, de soare furaţi,
Ne vindem pe-o coajă, lihniţi, abătuţi.

Ne ştergem durerea cu-o ţoală piloasă
Spărgând derizoriu paharul prea plin,
Lucind de oroare, ne-ntoarcem acasă
Pe pajiştea seacă cu gust de pelin.

E-o sete cumplită-n afişe jilave
Lipite pe ziduri bătrâne, crăpate,
Vopseaua-i prea scumpă, nuanţe mârşave
Acoperă setea, jelim nedreptate.

Firescul, blocat într-un lift, se ascunde,
Vândut într-o doară, la preţ de neghină,
Ca şi omenia, mirajul pătrunde
Prin sufletul lacom, donând ne-lumină.

O cruce cât palma, de clown agăţată
Adună mâl negru în valuri, clădind
O forfotă hâdă-n jurnale serbată
Pe munţi de-ntuneric, a silă duhnind.

Ne seacă prezentul prescris de lichele,
De dragul ieşirii în frunte, răcnim,
Insecte flămânde, în goana spre stele,
Săpăm gropi în suflet, doar praf dobândim.

Prea mulţi Dumnezei s-au născut peste noapte,
Prea mulţi cotizanţi sunt trimişi spre infern,
Ne plouă cu scuze păcatele coapte
Pe somnul flegmatic, costumul modern.

 

Protecţie

 

 

 

Aveam de gând în astă noapte
Să-ţi răpesc dorul din privire,
Să-mi resemnez, cât se mai poate,
Tăcerile din amintire.

Aveam de gând să-mi răstorn dorul
În palma cerului furat
Dar obosise, visătorul,
La ceas târziu, abandonat.

I-am pus pe aripi, praf de zbor
Să-i ţină liniştea aproape,
I-am împletit din al meu nor
Un vis curat, purtat pe ape.

Mi-a dăruit, de pe retină,
Stropi de iubire neştirbită
Şi-am împletit din ea lumină
Să te păstrez ca pe-o pepită.

Aveam de gând să-ţi spun că somnul
M-a asaltat cu vise reci
Dar, de coşmar m-a ferit Domnul,
Când ai fost nevoit să pleci.

 

 

 

Ne ceartă stelele, iubite

Am încercat de-atâtea ori
Să-mi frâng cumplite doruri
Dar, de cu seară până-n zori
Răcneau stelele-n ceruri.

În Carul Mare aliniate,
Cum le-aranjasem noi cândva
În nopţile catifelate,
Strigau la amândoi, aşa:

"-Voi nu vedeţi ce lună plină
Vă dăruim seară de seară?
De ce v-ascundeţi de lumină?
De ce vă place să vă doară?

-Voi nu vedeţi că depărtarea,
Ce-aţi aşternut-o între voi,
Nicicând nu v-aduce uitarea?
Mai mult v-atrage pe-amândoi!

-Voi nu vedeţi că niciun suflet
Din lumea asta deşucheată
Nu poate să v-aducă zâmbet?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi nu vedeţi că luna plânge
De mila voastră-ntr-un coşmar?
Iubirea pură vă învinge!
De ce vă răniţi în zadar?

-Voi sunteţi sufletele-n care
Iubirea veşnică domneşte,
Hrănită chiar de mândrul soare
Când curcubeul arcuieşte!

-Voi nu vedeţi că timpul zbiară
În lacrima însângerată,
Chiar nu simţiţi a urii gheară?
Iubirea voastră-i prea curată!

-Voi sunteţi sufletele care,
Flacăra dragostei eterne,
O veţi păstra în continuare,
Oricâtă nea se va aşterne.

-Voi nu vedeţi că-n astă lume,
Iubirea îngheaţă zi de zi?
De ce-o lăsaţi să vă consume?
Ea va renaşte orice-ar fii! "

Din Carul Mare, praf stelar,
Pe suflete ne-a picurat,
Am depăşit un alt coşmar
Fiindcă iubim cu-adevărat.

Stelele încet s-au liniştit
Precum un val la malul marii,
Luna din cer ne-a dăruit
Dulcele gust al împăcării.

Clipa în care tu nu eşti

Vreau să mă spăl de ploaie sub stropii reci de apă,
Să sorb din picătura unui ocean imens,
Aştept ceva-ul care în veci n-o să înceapă,
Frângând sufletul fraged ce l-ai învins, l-ai şters.

Vreau să mă spăl de lacrimi în ploaia milostivă,
Să-mi lepăd disperarea de-a înota-n nisip,
Vreau multe, mult prea multe, dorinţa mea-i tardivă,
Vreau să te şterg din suflet totuşi, spre tine ţip.

Vreau ploaia să mă rupă în mii de bucăţele,
Să-mi macine durerea ce-o laşi în urma ta,
Să-ntorc sufletu-n pagini, să mă înalţ spre stele,
Să-ţi simt iar răsuflarea învingând planeta.

Vreau să te-ascund în mine, adânc să nu mă ştie
Nicio planetă albă, nici stelele măcar,
Să te înec în gânduri, cu luna argintie
Pe care mi-ai trimis-o de-atâtea ori în dar.

Vreau să te-ascund sub pagini şi sub cerneala-ţi verde
Să-mi smulg inima-n grabă cu-n ac de gămălie,
Să-mi împletesc cuvântul ce-n lipsa ta se pierde
Devenind doar o boare roasă la temelie.

Vreau să te uit dar, totul în preajma mea loveşte,
Nimic nu mă mai cheamă, nimic nu mă ridică,
Nici măcar ploaia-n care ne-am răsfăţat regeşte
Nu-mi spală primăvara, soarele-n cer abdică.

E noapte-n poezie, e trist şi glacial,
Se spulberă iubirea, se duce spre poveşti,
Nu pot să opresc ploaia, nu pot opri un val,
Nu pot păşi spre clipa în care tu nu eşti.

Insomnia

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Timpul m-a cuprins în gheară,
Simt cum sfâşie secunde,
Parcă era glaciară
Şi-ar dori să mă inunde.

Mă loveşte peste gânduri,
Peste noaptea bântuită
L-aş ascunde prin rânduri
Dar, mă simt prea obosită.

Simt secunda cum se scurge
Ca un firicel de apă,
Sufletul în mine plânge,
Inima în mine crapă.

Somnul nopţii rătăcește
Bezmetic printre himere
Ce-n adâncuri răscolește
Praful de pe etajere.

Timpul sfâşie minutul
Şi secundele din mine,
Vieţii-i smulge conţinutul,
Noaptea vine, vine, vine.

Insomnia mă pătrunde
Ca cerneala în stilou,
Curg imensele secunde
Într-un plânset cu ecou.

Eu te iubesc!

Ce mult aş da să pot rosti că te-am uitat!
Ce mult aş vrea să pot şopti: nu te-am visat!
Cât mi-aş dori să te alung în depărtări!
Prin noaptea grea, să trec mai iute până-n zori.
Să te înec în zeci de lacrimi şi-n suspin,
Să-mi amintesc de tine doar ca de un spin,
Să uit c-ai fost un trandafir catifelat,
Să-mi spun că eşti un vis..., n-ai existat.
Nici măcar paşii să nu-mi amintesc...
Dar aş minţii, n-ar fi corect... eu te iubesc!

Ce mult aş da visul pierdut să-mi retuşez
Să-ţi uit parfumul, să nu mă-ntristez,
Să nu te port cu mine-n suflet zi de zi
Să redescopăr bucuria de-a zâmbi.
Să-mi regăsesc pacea la al tău piept,
Ce mult aş da să fii aici, să nu te-aştept!
Să ne ascundem de necazuri şi dureri
În vraja ploii oglindită-n primăveri,
Să îmi aşterni în palmă praf ceresc...
Ce mult aş da să te aud... eu te iubesc!

Am învăţat să nu mai sper nimic

Am învăţat să nu mai cred în vorbe,
Am învăţat să nu mai sper nimic
Şi-am înţeles că praful pe tobe
Nu are cum să fie praf cosmic.

Am învăţat că steaua nu se stinge
Chiar dacă zorii vin şi mă trezesc,
Şi-am învăţat că adevăru-nvinge
Chiar dacă-n vorbe goale mă lovesc.

Am învăţat că ploaia nu se zbate
În norii grei zadarnic să mai stea,
A învăţat să vină peste noapte,
Chiar dacă zorii cred în vorba ta.

Am învăţat să nu-mi fie ruşine
De ceea ce fac şi de ce gândesc,
Am învăţat să-nfrunt dorul de tine
Chiar dac-adânc în suflet te iubesc!

Capitol nou

,,Să lași totul în urmă'',,să-ncepi capitol nou...''
Să-ţi minți sufletu-n tine, să te crezi un erou,
De parc-ai fi murit şi te-ai fi reîncarnat
Şi-acum din scutec eşti un mare împărat,
Ai fost o simplă mamă şi eşti flăcău fălos,
Ai fost un sărăntoc, azi eşti un mușchiulos...?
Un visător ai fost, iar azi eşti realist,
Ceea ce ai făcut miroase aşa-de ...trist...
Da'-l stropești cu parfum, şi-i dai cu-n praf de talc
Şi nici nu-ţi vei da seama , ce pute dacă-l calc...
Te-ai re-încarnat acum, nu mai eşti ce ai fost ?
Te-ai transformat în cinci ca tine pe un post?
Vrei să spui un cuvânt şi rostești vorbe goale?
Deci nu mai stai la cozi , să ai ce pune-n oale...
Acum alegi din pomul cel lăudat şi plin
Cu farse fără "E"-uri şi pline de venin ?
Dar colorate cald și zmângălite-n dungi,
"Frumos mai este gardul şi ambalat în pungi"
Ce se topesc uşor, sunt ,,eco''de acum...
Ai lăsat totu-n urmă ? ai ales un alt drum?
N-ai timp să te întrebi dacă ce faci, ce spui,
E omenesc vorbind, pe placul cerului,
Stelelor ce zâmbesc, sau lunii care tace,
Ai vrea să ripostezi, dar lașitatea-îţi place,
Nici amici nu mai ai, cu toţii au plecat...
Motiv contemporan, doar i-ai împrumutat,
Dar eşti un realist, nu mai eşti un incult,
Liceu şi facultate? le-ai terminat, de mult...
Viața te-a învățat nimeni să nu te-învingă,
Chiar dacă folosești şi câte o seringă,
Sau ierburi, ori pastile, ori un energizant,
Aşa este la moda, aşa e elegant
Să porţi maieu deasupra, chiloţii tot la fel,
Eşti un re-încarnat doar, un mare top-model .