Mii şi mii de vieţi

 

 

Mi-e teamă c-am să cad pe gânduri
Şi-n grabă să mă desfăşor
Ca bezna deasă peste-amurguri,
Să-mi frâng aripa... un picior...

Mi-e teamă c-am să cad sub gheaţă
Ca orice alt fulg rătăcit,
Ce s-a pornit de dimineaţă
Din noru-acela împânzit.

Mi-e teamă că-mi voi umple cerul
Cu puf de dor din nori tăcuţi
Şi voi ascunde adevărul
De mila celor trişti şi mulţi.

Mi-e teamă că-mi voi pierde gândul
Pe-alei bătute mult prea crunt
De frunzele ce-alină vântul,
Uitând ce-am fost şi cine sunt.

Mi-e teamă c-am să cern poeme
Răstălmăcite-n fulgii de nea,
Când lacrima pe pleoapă geme,
Să-nsiropeze dragostea.

Mi-e teamă aripi că-mi vei pune,
Că voi zbura peste nămeţi,
Purtându-te ca pe-o minune
În suflet, mii şi mii de vieţi.

Temere

Mă tem că nopţile din rânduri

Mult prea târziu le vei zări,

Că lacrimile strânse-n gânduri

Din nou mă vor înlănţui.

Mă tem că voi muri în lacrimi

Când pleoapele-mi vei săruta

Iar, universul, plin de patimi

Secundele va amputa.

Mă tem că tot ce ne-nconjoară

Este-un imens nor de tăcere

Şi nici măcar nu-i prima oară

Când o transformi în mângâiere.

Mă tem că voi lăsa să zboare

Minutele în patru zări

Cum fac mereu, doar sunt datoare

Să te iubesc, din depărtări.

Mă tem că n-am puteri ascunse

Să-ţi sărut cerul înnorat,

Că lacrimile-n taină scurse

Sufletul mi l-a perforat.

Mă tem că numai am puterea

De a lupta cu mori de vânt,

Că m-a împovărat durerea

Şi veşnicia pe pământ.

Mă tem că şoaptele de îngeri

Din stele, încă le măsor,

Că numai tu poţi să-mi acoperi

Pleoapele pentru somn uşor.

Mă tem că-n lanţuri de-aşteptare

Inima mi se va topi,

Că stelele nemuritoare

Doar noi le putem contopi.

Miracolul ţine de cer

Efectul de seră,
Cu cârje şi leacuri
De ieri, mă disperă,
Mă-ngroapă sub veacuri.

Miracolul pare
Că-n timp se produce,
Un ceai cu mult soare
În pagini te-aduce.

E noaptea prea lungă
Şi versul prea scurt,
Scotocesc prin pungă
Să beau un iaurt.

Secunda aleargă,
Durerile cresc,
Întinsă pe-o targă
Încerc să zâmbesc.

Beau calde speranţe
Din căni de metal,
Să-mi înfrunt instanţe
Din cercul vital.

Mi-e greaţă să-mi plouă,
Mi-e teamă să-mi ningă
Tai nopţile-n două
Să nu mă învingă.

Mă doare durerea
Din cord pârjolit,
Mă-ngroapă tăcerea
Ce s-a scrijelit.

Istoria cerne
Nădejdi cu ecou,
Din nori se discerne
Visarea, din nou.

Simetric se-ascunde
Un gând desluşit,
Pe-aici nu am unde
S-aştern un sfârşit.

Mi-e teamă de zorii
Ce noapte aduc,
Când toţi cititorii
Vor ştii că mă duc.

Mi-e teamă de leacul
Prea scump pentru noi,
Păcat doar de veacul
Scăldat în noroi.

De lespezi prea plină
Mă las într-o parte,
Doar tu-mi dai lumină,
Doar tu, pân' la moarte.

Descifrez o umbră
Uitată pe ring
Dansând în penumbra,
Cu stelele-o-nving.

Mirajul e-n palma
Ce-ţi scrie plăpând,
Iubire de-a valma
Să-ţi soarbă din gând.

Te-aşez pe-o petală
De nufăr smerit,
Firav ca o coală
Pe-un râu însorit.

Iubirea revine
In orice cuvânt,
Miracolul ţine
De cer şi pământ.

Clipe de teamă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Îmi este teamă, uneori,
Că-i doar un vis tot ce trăiesc,
Că mă voi rătăci prin flori
Sau norii pe care plutesc.

Îmi este teamă să ating
Flacăra vie a iubirii,
Ca nu cumva, din ea, să sting
Firava clipă-a fericirii.

Îmi este teamă să ghicesc
Ce va urma sau cum va fi
Clipa când am să reușesc
Să-ți arăt cât te pot iubi.

Mi-e teamă că nu voi găsi
Nicicând cuvinte, să-ți declar
Cât te iubesc dar, într-o zi
Îți voi da viaţa mea în dar.

Îmi este teamă, uneori,
Să-mi spăl retina de sub geană,
Când mă îmbraci în mii de flori
Şi-mi răpești clipele de teamă.

O Picătură de Suflet

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Într-o zi-i voi spune morții
Cât îmi este de datoare,
Când va veni-n pragul porții
Cu plăcerea-i uimitoare
De a mă purta spre ceruri
Și din ceruri în oceane,
Peste stele, peste geruri,
Cu ascuțitele-i harpoane,
Îi voi spune, fără teamă,
Câte nopți i-am dăruit
Iar, dacă la ea mă cheamă
Pusă pe căpătuit...

Într-o zi sau într-o seară,
Când va sosi-n pragul porții,
Cu a ei privire-amară,
Răspicat am să-i spun morții
Că nu știe să adune,
Nici să scadă-n profunzime,
Că-n a ei ascensiune
N-are nevoie de mine.
Îi voi spune să revină
Când va crede de cuviință,
Să îmi ia de pe retină
Lacrima de suferință.

Iar, când lama coasei sale
Va dori să mă sărute,
Să-i dau nopțile banele
Din suspinele pierdute.
Să-i știrbesc tăișul lamei
Cu munții mei de iubire
Cuprinzând-o-n gheara dramei
Versurile să-mi înșire.
S-o aud cu ochii mintii
Cât e moartea de vitează
Recitând, să-adune sfinții
Care mă iluminează.

Într-o zi-i voi spune morții
Tot ce este de făcut
Când va veni-n pragul porții
Cu stilul ei prefăcut,
Îi voi spune să dispară
Până nu m-apuca cheful,
În privirea ei avară
Să torn rimele și versul.
Peste haina ei cernită
Să azvârl iubire pură
Să dispară rătăcită
Numai de o... picătură.

Îmi e teamă

Îmi e teamă de-ntuneric! Întunericul din soare,
De tăcerea aşternută peste-a munţilor ninsoare,
De lumina orbitoare a-ntunecatei fiinţe
Ce plăteşte, nesătulă, omenia-n suferinţe,
Îmi e teamă de covorul roşu, aşternut la uşă
Care-ascunde, printre trepte, otrăvitoare căpuşă.
Îmi e teamă de răspunsul crud al copacilor copţi
Fiindcă nu-mi iese din minte goliciune-acelei nopţi.
Îmi e teamă să-ntorc clipa, răsfoită la final,
Să citesc negru pe alb, masca unui carnaval.
Îmi e teamă să descopăr c-am avut sfânta dreptate
Şi din clipa următoare, să păşesc spre libertate,
Să inund bolta cu-n răcnet, provocând vreo avalanşă
Pe covorul plin de zgură, nedorindu-mi vreo revanşă,
Să rostogolesc pe-obrazul fript de cearcăne şi zloată
Universul altor lacrimi, răstignite pe o roată,
Îmi e teamă de durerea crenguţelor din grădină
Ce foşnesc de-a mea durere, suferind fără vreo vină.

Din suflet să iubiţi!

Azi, nu este în zadar
Să zâmbiţi, nu-i prea târziu,
Dumnezeu ne-a dat în dar
Chiar şi pe propriul Său Fiu.
Sunt o simplă muritoare,
Nu mă luaţi în râs, vă rog!
Ştiu ce-nseamnă, ştiu cât doare...
Am şi eu un fiu zălog,
Înger crud plecat spre aştri
De-acolo să mă vegheze.
Dumnezeu sub paşii noştri
Drumu-a vrut să-l niveleze,
Să ne-aducă-n zori lumină,
Iar în noapte mângâiere.
Nu mă răniţi în surdină,
Cunosc suspin şi durere,
Lacrima nu-mi luaţi în seamă
Chiar nu vreau să vă-ntristez,
Plâng de durere şi teamă
Că n-am timp să modelez
Sufletele îmbibate
Cu minciună sau dispreţ,
Să le scot abil din noapte,
Să pună mult mai mult preţ
Pe viaţa cea dăruită
Doar de Bunul Dumnezeu,
Dragoste neprihănită
Să dăruiască mereu,
Fără a pretinde-n schimb
Vreo avere uimitoare,
Vreau prin versuri să vă plimb
Pe alei scăldate-n Soare,
Vreau să demonstrez că viaţa
Fără dragoste e-un chin
Doar iubirea e speranţa...
Lăcrimez şi nu puţin,
Dar mă rog mereu la Domnul
Fericire să primiţi,
În pace vă fie somnul
Şi din suflet să iubiţi!

Iubirea-i sentimentul sfânt!

Pe-acest pământ, plin de tristeţe,
Plin de minciuni şi nedreptăţi,
Chiar şi-n clipa când dai bineţe
Eşti răsplătit cu răutăţi.
Pe-acest pământ... rostim cuvinte
Nescrise în dicţionar,
Dar nimic nu e ca-nainte,
Adevărul umblă hoinar,
Minciuna e mereu în frunte,
Luptăm petru a fi crezuţi,
Chiar dacă ducem în morminte
Nesiguranţa celor mulţi.
Pe-acest pământ cel ce iubeşte
E pus la zid, batjocorit
Pe-acest pământ... banul domneşte
Îndrăgostitu-i asuprit,
Călcat cu ghetele pe suflet,
Dezgolit şi ironizat,
Catalogat ca incomplet,
De minciuni grave acuzat.
Deşi în lumea asta mare
Julieta n-a dispărut,
Chiar şi Romeo stă cu-o floare
Sub orice balcon, abătut,
Deşi iubirea clocoteşte
În multe suflete fierbinţi,
Pe-acest pământ, cel ce-o rosteşte
N-are preţ nici cât doi arginţi...
Suflete goale şi-nghetate:
Iubirea-i sentimentul sfânt!
Eu voi iubi şi zi şi noapte
Acelaşi suflet, cât mai sunt.
Iubirea... vârstă... niciodată
Nu va avea... pentru-a iubi
Îţi trebui inimă curată,
De-ţi doreşti fericit să fi.
Cel ce susţine că iubirea
Prin stomac trece... vrea averi...
În veci nu va ştii fericirea
Adevărată... ce să-i ceri?
Cel ce susţine că în viaţă
Doar banul mult e important,
Nu merită să-l ai în faţă
Nici că iubit, nici ca amant.
În lacrimi negre, arzătoare
De-am să mă scald cât mai trăiesc
Nu-mi pasă deloc, nu-s o floare,
Sunt doar un suflet ce iubesc.

Iubesc fără programare

Sub aer apocaliptic, mascat cu multă răbdare,
Printre firimituri de viaţă cu antet contemporan,
Respir în prezentul aspru, trăind clipa următoare
Fără simpla doleanţă de a-mi clădi vreun cadran.
Las secunda să se stingă pe o pagină acerbă,
Mă hrănesc cu vis din stele exaltat în umbre tandre,
Îl împodobesc nostalgic cu virgula prinsă-n jerbă
Şi-l azvârl pe bolta plină de-a nopţilor policandre.
Mă ascund de vântul care mă împinge spre neant,
Opresc pasu-n emisfera ce mă-nvăluie-n iubire,
Las prezentul să se scurgă în ritmul lui angoasant,
Iubind sufletul din care sorb sfânta tămăduire.
Închid ochii printre vremuri să n-alunec în păcat,
Mă strecor ca o fantomă, privind soarele discret,
Iubesc fără programare, iubesc cu adevărat
Fără să-mi pese de nimeni, fără teamă sau regret.

Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"

De-ar fi toate cum se spune, cum le vezi sau cum vrei tu,
Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"
De-am putea să ne ascundem lacrima în fericire,
Să-necam rana din suflet într-o mare de iubire,
De-ar fi noaptea numai stele, soare doar pe cer senin,
Cum s-ar conjuga suspinul şi sufletu-n feminin?
De-am putea într-o secundă s-alungăm nopţile-n zile,
Să n-avem timp să rostim: "mi-e un dor nespus de tine!"
De-ar fi iarna o nălucă bântuind în miez de vară,
Frunza galbenă, albastră, ruginind în prag de seară,
De-ar fi viaţa toată-un zâmbet aşa cum tu o inspiri,
Crud miros de sânge cald mirosind a trandafiri,
De-ar fi toate cum se spune, doar cum vrei s-ar întâmpla,
Iar în noaptea ce urmează stelele le-am contempla,
De-ar fi clipa următoare scufundată-n glasul tău
Mi-ar dispare lacrima şi-adânc în sufletul meu
Flori din stele şi speranţă pe frunte mi-ar înflori
De n-ar exista iluzii şi esecu-n a dori...
De-ar fi toate de-o culoare blândă, caldă cum eşti tu...
Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"

DEDICATIE UNUI PRIETEN BUN

Nici nu visezi ceea ce faci...
N-ai timp? Nu vezi? Nu vrei sa vezi !
Cu vocea ta , tu le dezbraci...
Le duci...Întorci şi le distrezi ,
Le mângâi, le ridici spre nori
Şi le scufunzi în praf de dor
Le-arunci în lanul plin de flori...
Spre curcubeu le porți în zbor,
Pe-aripi de vis şi de culoare
Le-absorbi din visul lor plăcut ,
Le porţi alene către soare
Cu vocea ta...Ai priceput?
Nu te gândești ceea ce faci?
Nu te gândești că le-fierbânții?
Doar n-ai de gând de-acum să taci,
De teamă să nu scoți din minți...
Suflet...sau suflete pustii,
Ce vocea ta le-înviorează
Seara cu stelele-argintii
Şi totu-n jurul lor dansează ?
Doar n-ai de gînd după cortină
Să te retragi de-acum grăbit?
Eu?Port cumva aici vre-o vină?

Te rog ! răspunde-mi lămurit!

ACEASTA-I ARTA DE-A ÎNVINGE!!!

Să ai curajul să spui DA!
Să ai curajul să spui NU!
Şi-n fiecare clipa grea
Să fi mereu același TU!
Să simți când alții TE ÎNȘEALĂ!
Să te ridici când TE DOBOARĂ!
Să poți păstra ce vor SĂ-ALUNGE!
Să știi să râzi CÂND TOTU-ÎȚI PLÂNGE!
Să rămâi cald, chiar dacă ninge!
ACEASTA-I ARTA DE-A-I ÎNVINGE!

PRIMA DATA CIND NU PLATESC....

Era mare gălăgie
Iar asta nu-mi place mie...
Se-auzea aşa de tare...
Alarma de la salvare...

În salvare m-am trezit...
Nu mai ştiu cât am lipsit...
Ştiu doar că pe mâna stângă
Strâns exact ca într-o chingă
Aparatul îmi lua...
În grabă tensiunea,
Capul, corpul-îmi vâjâiau...
Ochii ...un vernil vedeau
Muzica se-auzea tare...
NU, de fapt de semafoare
Salvarea vroia să treacă.
Deschid ochii-aceiași placă
Ce-o auzisem cândva:
"-Stai calmă, nu te mișca!
Liniștește-te un pic!"
Pe moment ... n-am zis nimic.
Însă seama nu mi-am dat
De ceea ce s-a-întâmplat...
Dar zbiera ceva prea tare...
Doamne!!!ce fac în salvare?
Nu vreau! ce s-a întâmplat?
"-De pe stradă te-am luat,
Încearcă calmă să stai!"
Văd că nu sunt în tramvai
Dar nu ştiu ce s-a-întâmplat...?
"-Se pare c-ai leșinat,
Vom investiga ce-a fost
Să te-agiți nu are rost,
Noroc că-în drum ne aflam
Un accidentat salvam
Ce se află-aici cu tine..."
Am simțit cum fierbe-n mine
Tot serul ce-mi injectase...
Am răspuns la ce-întrebase...
Cineva în dreapta mea
Într-una se văicărea...
Am privit atent la tot...
Şi le-am zis:- NU, chiar nu pot!
Să-mi permit aşa ceva
Opriţi, vă rog maşina!
Iute m-au legitimat,
Pe o fişă-au tot notat,
Mi-au dat sfaturi câteva
Şi-am plecat în lumea mea...

Nu, nu este un citat...
Chiar aşa s-a întâmplat,
Un sms am citit...
Răspuns am tastat grăbit,
Am vorbit cu fiica mea..
Şi am închis...iar urmarea
Aţi aflat-o la-început.
Însă nu am priceput
Salvarea cine-a oprit?
Eu ... nimic nu am plătit...
Prima dată-în viața mea
Când se-întâmplă aşa ceva....
Omenie să primesc...
Şi deloc să nu plătesc...

Cred că ...

Cred că...teama am învins

Lângă tine ...şi... nu-i vis,
Cred că timpul a trecut
De nici nu am priceput
Cînd şi unde a fugit...
Cred că astăzi am zâmbit
Peste puterile mele.
Cred c-a fost zi de ...cinci stele.
Cred că-n mine mai există
Puterea de-a nu fi tristă
Cînd îmi inspiri...nu ştiu ce
Cred că ... nu sunt chiar rece,
Cum credeam, eu, despre mine
Dar... vom mai vedea şi mâine
Deși, cred că pot păși
Spre ,,mai mult'' în ...altă zi!
Cred că stelele-au dansat
Atunci când m-ai sărutat
Cred că-n miez de vară-a nins
Aseară când am atins
Cele mai înalte culmi
Din Universul cu lumi,
Universul plin de astre
Şi cu bolțile albastre,
Univers şi Paradis,
Atingând realul vis
Din Paradis şi-Univers,
Toate relele s-au șters
Ca malul mării scăldat
Şi totul s-a preschimbat
Din coșmar în minunat.