RUGĂ FĂRĂ SFÂRȘIT

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt românul ce dorește,
Numai liniște și pace,
În ruga ce se clădește
Pentru un scop eficace.

Sunt umbra ce nu lovește
Nici în cel mai crâncen vis,
Sufletul ce te iubește
Chiar de-mi este interzis.

Sunt fir de nisip fierbinte,
Strivit de călcâie reci,
Voi rămâne-n a ta minte
Chiar dacă vei vrea să pleci.

Sunt un strop din Marea Neagră,
Rătăcind peste hotare
Pentru o pâine întreagă
Și un loc, al meu, sub Soare.

Rugă

Dă-mi Doamne, slovă înţeleaptă
Să mângâi sufletul rănit
De-o lume rece şi nedreaptă,
Pierdută-n scop nedefinit.

Cu mâna dreaptă, stropi de rouă,
În palma stângă, să adun
Şi-apoi cu palmele-amândouă
Pe suflete să le depun.

Dă-mi Doamne, aripi de albină,
Polenul să-l pot colecta
Din Soare, să redau lumină
Aşa cum, doar eu, ştiu puncta.

Cu mâna stângă s-ating cerul
Să-nlătur norii-ncrâncenaţi,
Aşa cum rade bărbierul
Barba celor îndoliaţi.

Dă-mi Doamne, versul tău duios
S-alin ochii înlăcrimaţi,
Nevoia unui credincios
Şi orice sfadă între fraţi.

Amin!

Noapte crudă

Noapte crudă, fără vlagă,
Te-aş aşterne pe-o câmpie,
Să te-adorm o viaţă-ntreagă
Să nu mă mai simt pustie.
Noapte crudă, dureroasă,
Te-aş închide-n zori cu rouă
Să-ţi pictez firea hidoasă
Cu braţele amândouă,
Aruncând raze de stele
Peste bolta înnorată
Şi din lacrimile mele
Să-ţi dau dragostea curată.
Noapte crudă, fără vise,
Fără somn, fără vreo şoaptă,
Din cuvintele nescrise
Ţi-aş clădi ruga ce-aşteaptă
Să se facă dimineaţă,
Cerul să îmi lumineze
Pentru prima oară-n viaţă,
Drum prin neguri să paveze,
Să repreiau hamul vieţii
Ce simt c-am scăpat din mână,
Şi prin densitatea ceţii
Rătăcesc ca o nebună
Ce mai crede încă-n bine,
Ce mai speră-n cer senin...
Noapte crudă, fără tine
Doar şerpii-ar avea venin,
Doar vulpile-ar fi şirete,
Roua-n iarbă ar sclipi,
Stelele-ar zâmbi în plete
Până-n cea din urmă zi.

Să ne rugăm

"-Ştiu, văd cât de mult mă iubeşti,"
Mi-a spus, cu glasul lui de miere,
"-Dar te-aş ruga, să te opreşti!
Să nu-mi mai umpli de durere
Sufletul scriind despre moarte"
Concluzionând poemul meu...
"-Hai să lăsăm moartea deoparte,
Să ne rugăm la Dumnezeu
Minţile să ne limpezească
Să-nfăptuim doar ce e bine,
Paşii să ni-i călăuzească
Doar cum vrea El şi se cuvine."
Mă sfătuia-n noaptea târzie
Iubitul meu, muza mea dragă,
Ce din oricare poezie
Ştie sufletul să-mi aleagă.
Ştie sufletul să-mi aline
Dup-o zi grea, obositoare
Cuvintele lui cristaline
Îmi umple seara de culoare.
Toată tristeţea mi-o topeşte
Prin beznă să nu rătăcesc,
Mi-a demonstrat că mă iubeşte
Şi de aceea îl iubesc.

RUGĂ PENTRU ADRIAN PĂUNESCU

Nu ne costă nimic, nu plătim vreo avere
Să privim către cer, către sfinţi şi Isus,
Din tot sufletu-o rugă, să gândim în tăcere,
Să putem câştiga mila Celui de Sus.
Pentr-un mare talent, azi să fim milostivi!
Să cerşim îndurare, înc-o slovă să scrie,
Nu mai vrem 'nmormântări, lumânări şi colivi!
Mai dă-i Doamne-o speranţă, într-o era pustie,
Nu ne stinge talentul... şi-aşa suntem prea goi
Nu ne lua acest suflet, fie-ţi milă, te rog!
Fie-ţi milă de ţară, fie-ţi milă de noi!
În genunchi te implor, ca un simplu milog!

Coală albă de hârtie

Coală albă de hârtie
Fă tu o vrăjitorie
Şi dă timpul înainte!
Îţi promit, voi fi cuminte
Cum nu s-a mai pomenit...
Îţi promit, promit, promit!
Sau... dă timpul înapoi,
Prin ploaie, doar amândoi
Să ne plimbăm mână-n mână,
Ţine-l... doar o săptămână
Pe loc... şi-am să-ţi dau şi ţie
Coală albă de hârtie,
O silabă şi-un cuvânt...
Dar, dă-i timpului avânt!
Să zboare cum a zburat
Azi noapte, când am visat
Că era deja cu mine...
Doar şti cât îmi e de bine...
Eşti martoră că-l iubesc...
Vrei să te mototolesc?
Cu mine te-mpotriveşti?
Crezi c-ai să mă biruieşti?
Coală albă şi curată...
Mai gândeşte-te odată!
Crezi că aşa va rămîne?
El, tot va veni la mine,
Mai devreme, mai târziu...
Cu siguranţă, o ştiu,
Iar tu coală... vei rămîne
Aşa singura pe lume...
Cum am fost eu până-acum,
Aruncată pe un drum,
Fără pic de mîngâiere,
De iubire sau plăcere.
Vântul rece va sufla
Peste tine, coală rea
Şi te va duce departe...
Poate printre coli de carte
Şi vei fi chiar renegată,
Oricât ai fi de curată.

De Dumnezeu sunt iubita

Vi s-a întâmplat vreodată de bucurie să țipați ?
Să zbierați mai bine zis...
Doamne! nu mai ştiu ce-am scris..
Poate-am şi greșit ceva...
Dar sigur voi repara
După ce mă voi bucura
În deajuns....acum nu ştiu
Nici ce-am scris...e prea târziu
Să mă întorc înapoi...
Mâine seara...vedem noi..
Când voi avea timp de scris
Cam atâta am de zis
Sunt de Dumnezeu iubită
Şi sunt cea mai fericită
M-am rugat şi m-am rugat
Şi-n sfârșit ce-am vrut mi-a dat!

De ce plîng aşa de mult?

Să n-am loc pe-acest pământ
Nici măcar unde să plâng?
Unde oare să găsesc
Un loc să îmi construiesc
Raiul meu şi doar al meu?
Să fiu doar cu Dumnezeu
Şi cu lacrimi șiroind,
Să-îl întreb: cu ce-am greșit?
De-mi e crucea-aşa de grea?
Şi-a fost toată viaţa mea
Doar aşa de-îngreunată.
N-am ucis mamă, nici tată,
N-am luat soțul nimănui,
Spune-mi Doamne! vrei să-mi spui?
De ce doar milă mi-ai dat
Iar acum m-ai lepădat?
De ce eu nu pot minții,
Aşa cum o fac alții?
Teatru eu de ce nu joc?
Ca să am şi eu noroc,
Să-întâlnesc una ca mine
Să mă simt şi eu mai bine.
De ce Doamne? ce-am facut?
De ce plâng aşa de mult?
Şi-aş mai plânge-n continuare
De-am ajuns la disperare,
Ochii nu mă mai ascultă
Şi-în jur e lume prea multă
Ca să plâng în fața lor...
Nu vreau, nu, mai bine mor!
Decât să fac şi asta...
Să le dau şi lacrima?
De ce? nu le sunt datoare
La nimeni, nimic sub soare!
De ce le-aş da lacrima?
Ce curge fără să vrea?
Că nu curge din prostie
Şi nici din ipocrizie,
Curge fiindcă bună-am fost
Şi-acum am statut de prost.