Sunt de zece ori mai bună

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Eu sunt oricum, nu mă topesc
Chiar dacă tu m-ai alungat
Eu sunt şi încă dăruiesc
Tot ce-am mai sincer şi curat.

Eu sunt aici, sub cerul meu
Orice vei face, încă sunt,
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să zâmbesc pe acest pământ.

Eu sunt aici, nu mă ascund
Şi sunt exact ceea ce spun,
Iar dacă-n suflete pătrund
E semn că sunt pe drumul bun.

Eu sunt aici, nu sunt perfectă, 
Sunt doar un simplu muritor
Chiar de-ai crezut că-s o insectă
N-am să te-nţep, nici n-am să zbor.

Eu sunt aici, pe-acest pământ,
Cu tine n-am fraternizat,
Eu am şi suflet şi cuvânt,
Nu mă loveşti, doar m-ai furat.

Eu sunt, chiar oarbă, încă sunt
Nu plagiez, nu te descriu,
Eu cred în mine şi-n cuvânt,
Poţi fi imens, nu vreau să ştiu!

Răsplată

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Pe trupul meu s-a scris o viaţă,
S-au încrustat lacrimi şi dor,
S-au destrămat visele-n ceaţă
Şi-au pierit paşi de trecător.

Prin părul meu s-au strecurat
Clipe fierbinţi şi îngheţate,
Multe nopţi albe, somn furat,
Chiar şi lacrimi însângerate.

În cupa mea s-a pus otravă
De multe flori îmbietoare,
Deşi, le servisem pe tavă
Bucăţi de suflet rupt din soare.

Din trupul meu s-au iscat brazii
Şi conurile lor firave,
Îmi sărută mereu obrajii
Cu aripile lor suave.

În suflet am purtat mereu
Acelaşi dor şi-aceeaşi lege,
Am păşit lângă Dumnezeu
Chiar de nu poţi a mă-nţelege.

Din geana mea încă mai curg
Stropii amari dictaţi de ploi
Mă tot împing înspre amurg,
Eu lupt cu orişicare sloi.

Din lacrimi împletesc icoane
Şi din suspine zbor curat,
Mă dor enorm mii de capcane
Ce sufletul mi-au sfâşiat.

Încerc să nu-mi pese de nori,
Doar, prin furtuni, m-am strecurat,
Prin viaţa plină de ninsori
Ce sufletul mi-a degerat.

Cu ochii mei uimiţi privesc
O lume rece şi haină,
Mi-aş dori şi eu să păşesc
Fără vreo teamă spre lumină.

Sunt clipe-n care zbier tăcerea
Lovind cu pumnii-însângeraţi
În mine, ascunzând durerea
De ochii lumii perforaţi.

Sunt clipe-n care m-aş expune
Razelor tale uimitoare
Însă, încrederea în lume
Mă face să-ţi rămân datoare.

Sunt clipe-n care torn cuvinte,
Rătăcesc fără vreo ieşire,
Ţi-aş dărui ce-ascund în minte,
Sufletu-întreg şi-a mea iubire.

În raze calde mă-nfăşori,
La pieptul tău prind rădăcină,
Eşti curcubeul pur din zori
Ce-mi scaldă sufletu-n lumină.

Îmi împleteşti cununi de stele
Şi-mi dai tot ce-ai curat şi bun,
Eşti fructul lacrimilor mele,
Dumnezeu mi te-a scos în drum.

Am să-l implor în orice clipă
Să mă înveţe să păşesc
Prin fericire, fără frică,
Să-ţi demonstrez cât te iubesc.

Dintr-un izvor de lacrimi pline
Să devin ceea ce-ţi doreşti,
Să-ţi răsplătesc clipe divine
Pe care mi le împleteşti.

La rândul meu, să-ţi dăruiesc
Tot ce am mai curat şi sfânt,
Fiindcă exişti să-ţi mulţumesc
Trei vieţi, prin fapte şi cuvânt.

Nu vreau să mai aud de tine, 2011!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ca un escroc sentimental
Te-ai infiltrat, din prima clipă,
Cu un cadou monumental,
Dându-mi încredere-n aripă.

Cheia scrinului ferecat
Şi prăfuit, de prea mulţi ani,
Mi-ai dat-o şi m-ai fermecat,
Ca pe copiii trişti şi-orfani.

M-ai lăsat să mă scald în soare,
Să probez haine de prinţesă,
Să hrănesc plante cu izvoare
Iubindu-te fără adresă.

Să zbor departe peste veacuri
Cu patimă din rădăcină
Dar, într-o zi, fără de leacuri,
Mi-ai luat a ochilor lumină.

M-ai tăvălit prin cea mai crudă
Şi mai sfâşietoare groapă,
În lumea lacrimilor, udă,
Mi-ai ars sufletul de sub pleoapă.

Îmi pare rău doar c-ai plecat
Fără să-mi identifici vina,
De azi cerul s-a-nseninat
Deşi, tu mi-ai răpit lumina.

De azi păşesc pe-altă alee,
Te-ai scurs cu ultima secundă
Şi-un viu miros de orhidee
Sufletul simt cum îmi inundă.

De azi te voi lăsa în urmă,
Rămâi în scrinul prăfuit,
Tristeţea-n zori de întâi se curmă,
Lacrimile mi s-au oprit.

Nu vreau să mai aud de tine!
Ai fost un an sfâşietor,
Cât voi trăi pe-această lume
Nu vreau clipa să-ţi mai măsor!

Doar linişte în pagini goale
Visez, şi îmi voi creiona
Speranţele din cer spre poale
Iar, clipa îmi voi ordona.

Doar în nori

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Dau cuvânt pe răzătoare
Ca pe o gutuie rece,
Fiindcă slova lui mă doare
Când privesc ce se petrece.

Fierb silabe sângerânde
În licori lacrimogene,
Pierdute-n clipe fecunde
Din culori nepământene.

Scot cuvântul din prinsoare,
Îl îmbrac în haine pure
Pentru că mă simt datoare
Copacului, cu-o pădure.

Nu-mi e teamă de-a ei umbră,
Nu m-ascund sub frunza deasă,
Nici de mușcături de cobră
Ce tot vin, nu îmi mai pasă.

Rup din nopți câte-o bucată
Și mă strecor prin rugină,
Să mă odihnesc curată
În tăcere și surdină.

Nu mă pot ascunde-n piatră,
Înspre nori mai pot purcede,
Ei mi-au oferit o vatră,
Doar în ei mă pot încrede.

Nici nu-mi cer perfecțiunea
Când pe palma lor mă plimb,
Doar mi-au conferit minunea
Stropi puri de a da în schimb.

Cuvântul Argument

Greu mi-a fost să-not în viaţă
Printre valuri fără număr
Ce m-au lovit drept în faţă,
Nici n-am timp să le enumăr...

Greu mi-a fost să-not în lacrimi,
Strivită de stânci enorme,
Ce-au ascuns dureri şi pătimi
Îmbrăcate-n uniforme.

Greu mi-a fost s-alung ciulinii
Bărăganului infect,
Să-nlătur cu mâna spinii
Trandafirului select...

Greu mi-a fost să stau pe scaun
Fără firesc-ul spătar,
Miezul zilei lângă-un clawn
Mi-a lăsat un gust amar.

Greu mi-a fost să trasez clipa
Labirintului imens,
Am răzbit doar cu aripa
Tălmăcită peste vers.

Greu mi-a fost fără speranţă
Printre valuri fără număr,
Pentru prima dată-n viaţă
Simt că am primit un umăr.

Simt că s-a aprins lumina
Din pocal când am sorbit,
A căzut de-acum cortina,
Am un umăr, în sfârşit!

dedicată bunului meu prieten...

Încrederea e floare rară

Metafora de-aş arunca
Din rimele cele mai vechi
O clipă doar de-aş abdica,
Pe lâng-ale tale urechi,
Pe plete să-ţi cobor alene,
În inima să îţi ajung,
După ce-am sărutat pe gene
Visul curat, să îţi alung
Din suflet orice îndoială,
Din ochi părerea fără bază
Ce-i de fapt superficială...
Nu pot, iar asta mă-ntristează.
Mă tot întreb ce s-a-ntâmplat
De ce crezi tu că-ţi calc pe urme?
Tot ce-ai rostit e-adevărat?
De ce visezi că-n uniforme
M-aş îmbrăca cum mulţi o fac,
După atât-amar de zile?
Crezi că-n minciună mă complac
Metamorfozând dor de tine
Şi nu-ţi spun verde-n faţă tot?
Oare ce crezi că m-ar reţine?
...Să tac... din viaţă să te scot...
...Să numai zbor pe culmi alpine...
Să nu-ţi mai scriu nici strop de vers?
De teamă că-nţelegi greşit
Cum ai citit astăzi... invers...?!?
Să-mi construiesc alt drum... spăşit...
Aş putea mâine, dar nu vreau
Doar tu mi-eşti înger păzitor
Pe-alte alei nu vreau să stau!
Tu nu eşti simplu trecător!

Încrederea e floare rară
Ca şi iubirea dragul meu,
Nu vine-n zori - pleacă spre seară...
E floare de la Dumnezeu!
Nu se-ofileşte peste noapte,
Iubirea mea nu-i o părere
Nu-i vorbă-ascunsă printre şoapte!
Iubirea mea e-a ta avere!
Iar de nu crezi c-ar fi reală
Aşa cum am pretins mereu...
Mă înec într-o bănuială...
Ce e cu tine dragul meu?

Sunt

Pe-o plajă infinită, fir de nisip plăpând,
Prin valuri înspumate pline de greaţa vremii
Escaladez pe vârfuri, să nu m-auzi plângând,
Înot peste catargul ce mi-a învins atomii,
Zbor fără să îmi bată obrazul vreo aripă,
Plutesc fără putere, cu virgula-ntre rime
Cruzimea îmi ascunde vocala peste clipă,
M-astup în întuneric, răcnesc a mea miime.
Fir de nisip sălbatic pe-o plajă însorită
Scăldat în valuri calme din visele albastre,
Pierite ieri în flăcări, din rugina-mpietrită
Înmuguresc pe firul viu al iubirii noastre.

De-aş fi Dumnezeu o clipă

Mi-aş dori să inventez
Un... partid, tot e la modă...
Minciuna s-amanetez
Sau s-o pun la fiert în sodă,
Să ardă pentru vecie
Să nu supravieţuiască...
Credeţi c-ar fi o prostie?
Adevărul să-l grăiască
Orice om de pe planetă,
Orice ins din galaxie...
Fără îndoieli, anchetă...
Credeţi că e o prostie?
Mi-aş dori să am o floare...
Una mai deosebită,
Să-i spun ei tot ce mă doare,
Să-i spun dacă sunt rănită,
Să-i spun tot ce-n suflet zace,
Să-i spun cât urăsc minciuna
Chiar dacă sufletu-mi tace
Luptând veşnic cu furtuna,
Să-i spun tot de-a fir a păr.
Credeţi că e prostie
Că mai sper în adevăr?
Fără de ipocrizie!
Poate nu găsesc cuvântul
Poate rima n-o găsesc...
Sufletul meu nu-i ca vântul
Eu... minciuna nu iubesc.
Cel ce m-a minţit odată,
Sufletul crunt mi-a rănit
În viaţă mea niciodată
Nu va fi binevenit.
Nu pretînd că sunt perfectă,
Sunt un om cum sunt destui,
Dar o inimă defectă
Pentru mine-i ca un cui,
Rugineşte peste noapte,
Peste zi sau peste luni...
Minciuni, adevăr şi fapte.
N-am dreptate oameni buni?
De-aş fi Dumnezeu o clipă
Mincinoşii-aş însemna
Pe frunte... aşa în pripă
Şi pe toţi i-aş condamna
Să nu mai poată vreodată
Minciuna să o rostească.
Durerea acumulată
În pieptu-mi să pârjolească
Toată răutatea lumii
Cea văzută, cea dosită...
Să-nţeleagă anonimii
Că sunt mai deosebită.

Fără cuvinte...

Aş dori să-mi scrii cuvinte de iubire...
Nopţile cu tine aş vrea să fie pline de amor
Aş vrea să stăm îmbrăţişaţi până la ziuă
Şi-apoi să treacă ziua doar cu noi doi!
Aş dori să-mi scrii că m-ai visat azi-noapte
Că ne plimbăm sub clar de luna, amândoi...
Pe-alei de parcuri şi că mă purtai pe braţe
În paşi de dans, valsând nebuni doar noi doi...
Dar ce-ai putea să-mi mai scrii tu oare
Când depărtarea este mare între noi?
Tu te gândeşti la mine, poţi să treci oceane,
Să vii, să fii cu mine aici, să nu-mi mai scrii?
Totuşi să-mi scrii!



Fiinţă minunată, cu chipul luminos
Mi-a fost o zi întreagă plină de bucurie,
Fratele meu, spunea: "eşti cu un Făt-Frumos,
Trăieşte clipa dulce, fericirea să-ţi fie
Pe chip de-acum 'nainte cum ţi-a fost lacrima
Şi ai pierdut o vară, întreagă doar cu ea!"
Voi privi înainte, nu mă va deprima
Vreo altă zi de-acum... cu tine voi valsa.

Titlu @la sugestia fratelui de trib

Vestea venită-n noapte

Prin vatra plină de tăciuni am rătăcit,
Să aflu colţ de nor din ploi fierbinţi,
Timpu-a lovit din nou şi-un dor tacit
Apasă aprig zborul stors din minţi,
Cupa cu vinul demisec, lent s-a umplut
Picurând peste mine flăcări dense
Ce-au ars năpraznic adevărul absolut
Vărsând în urma ta minciunile intense,
Ai îmbrăcat iubirea-n neagră haină,
Paharul l-ai umplut pân-la refuz,
Ai adormit în mine vers de taină
Pe culmea norilor lăsând mesaj confuz,
Mi-ai dat pentru-o secundă libertatea
De-a flutura aripa peste veacuri
În vatra sufletului arde-n flăcări noaptea,
Tăciuni de dor din ochi se varsă-n lacuri,
M-ascund printre cuvinte neînţelese
Şi mă hrănesc fără să vreau cu tine,
Cel de acum, de-atunci, din seri alese,
Iar cupa mea mai limpede devine.
Veninul tău a fermentat o vreme,
Când mai credeam în valul spart de mare
Divinizându-ţi ochii în poeme,
Doar amintirea vie mă mai doare,
Chipul tău mă inundă peste noapte,
Giulgiul tristeţii peste vis coboară
M-a-nspăimântat vestea venită-n şoapte,
Cenuşa-i prea încinsă, prea amară.

Prin întuneric bâjbâiam

Prin întuneric mă hrănesc
Cu umbra feliată fin,
În vârfuri calc să nu-ţi trezesc
Sărutul tău din vis divin,
Prin întuneric bâjbâiam,
Mirosul tău de crin regal
Mă conducea, dar nu ştiam
Dacă pasul ne e egal,
Un jurământ a fost de-ajuns
Şi Universul s-a mişcat,
Bezna în lacrimi seci s-a scurs
Iar sufletul nevindecat
De traumă s-a dezcâlcit,
Cerul răsună prins în stele,
Stelele au îmbobocit,
Explozie de acuarele,
De bucurie şi speranţă
A renăscut ca o splendoare
Din visul meu de dimineaţă
Reumplând totul de culoare.

Dă Doamne!

Dă Doamne pe pământ sinceritate!
Alungă peste nouri reci nămolul,
Să nu mai spăl în fiecare noapte,
Cearceafuri negre de îmi pierd controlul.

Dă Doamne peste noi ploaie festivă!
Să nu mai sufăr pentru a lor vină,
Când mă rănește clipa cea tardivă,
Să nu mai nasc din lacrimi o piscină,

Dă Doamne pretutindeni puritate!
Cu adevăr sufletele ne-adapă,
Încredere când dau sinceritate,
Iar lacrimile ce mă scaldă-mi seacă.

Sunt Manole, tu Ana mea...

E primă data când aş vrea
Să Nu apari în calea mea
Dar, nu vreau să te rog frumos,
Nici să vii fiindcă eşti gelos.
E prima dată când nu pot
Să îţi spun adevărul tot
Aş vrea însă, n-ar fi corect...
Tu eşti destul de înţelept
Şi simţi că e ceva cu mine...
Eu mă topesc...nu-mi este bine,
Dar nici nu-ţi pot spune decât
Că-mi eşti mereu în al meu gând
Dar azi te implor, NU veni!
Doar azi... ştii, nu te pot minţii
Şi aş fi sinceră cu tine...
Dar, NU veni, ar fi mai bine...
Sunt Manole, tu Ana mea...
Aş vrea să vii, dar n-aş putea
Nici ucenicii să-mi trădez
Mai bine-n noapte te visez,
De dorul tău un strop mi-ar trece
Oricât ar fi noaptea de rece.
Şi nici nu îţi pot explica...
Dar...te iubesc! eşti viaţă mea!
De-aceea vreau să fie bine...
Deci ai încredere în mine!

Vis de Mai

Vis de Mai plin de splendoare și miros de iasomie,
Vis de Mai, salcâm și stele, toate mi se-întâmplă mie,
Vis de Mai în noaptea clară înţesată-n mângâieri,
Vis de Mai, dulce ispită, topită lin în plăceri ...
Vis de Mai, vis nevisat, ci trăit intens de noi,
Doi oameni îndrăgostiți care-au fost odată sloi.
S-au văzut și ca-n povești , totu-n jur s-a luminat
Vis de Mai, trăit aievea, ne iubim, nu am visat.

Vom zbura spre Marte

Stelele se-ascundeau, Luna era departe
Iar noi vorbeam, visam despre un zbor spre Marte.
O frânghie-atârnată din ceruri ne-mbia
Să lăsăm tot în urmă şi să urcăm pe ea,
Să zburăm peste lacrimi, peste tot ce doboară,
Să-îmbrăţişăm speranţa, cea mai scumpă comoară.
Un zâmbet cald pe chipuri uşor s-a desenat
Dintr-un motiv prea simplu, era adevărat,
Nu am zburat pe Marte, dar cine poate şti
Ce se va-ntâmpla mâine, poate ne vom iubi,
Poate vom muta Luna pe a noastră planetă
Sau vom zbura spre stele fără nici o rachetă,
Vom clădi drum prin ceaţă, norii vom alunga,
Când în sfârşit pe Marte de mână vom zbura,
Printre petale sute şi raze argintate,
Vom schimba-n sărbătoare prea înorata noapte.

Te voi primi in dar

Deja planuri mi-am făcut
Pentru tot ce va urma,
Chiar de la primul sărut
Pe care ţi-l voi fura,
Ştiu cu lux de amănunte
Absolut tot cum va fi,
Îmi lipseşte doar o punte
Peste timp şi pot zâmbi.
Pot pune chiar rămăşag
Pe-orice zi din calendar,
Nimic nu va fi trist, vag
Totul voi primi în dar,
Tot ce mişcă, ce respir,
Mă-nconjoară, mă susţine
Cu miros de trandafir,
Tot, un tot deplin, pe tine .
Tu, doar tu mă împlineşti
Cu toată fiinţa ta,
Te iubesc şi mă iubeşti,
Deci, ştiu tot ce va urma,
Din adâncul inimii
Şi din tot sufletul, chiar
Zi de zi te voi iubi
Şi te voi primi în dar.

Atunci îţi va lipsi

E pur, plăpînd şi-ar vrea să stea
Semeţ şi drept în faţa ta,
Dar l-ai stropit tu cu iubire,
I-ai dat parfum de nemurire,
L-ai îmbătat şi ameţit,
L-ai sărutat şi l-ai iubit,
Toată liniştea i-ai furat
Petala cînd i-ai mîngîiat,
I-ai dat ce-ai avut la-ndemînă
Şi l-ai lăsat gol în furtună.....
Iubirea-n suflet i-a intrat
Din clipa cînd l-ai mîngîiat.
Nu-l părăsi, nu-i lua splendoarea!
În noapte nu-i mai vezi culoarea,
Nici sub zăpadă nu-l mai simţi,
E prea devreme să îl minţi!
Dă-i numai ceea ce-ţi oferă!
Nu te grăbi, e o himeră,
Nu te grăbi, nu-ţi fie teamă!
De fapt e doar o hologramă,
Care-n scurt timp se va topi,
Şi doar atunci îţi va lipsi.....

Ai trecut la trei paşi depărtare,

Mi-am călcat inima în picioare,
Mi-am ucis tresărirea de-aripă
Te-am zărit, visul meu blând şi mare,
Te-am zărit, te-am privit doar o clipă,

Un moment am crezut că mă-nsel,
Am crezut un moment că visez,
Mult prea trist este, deci nu e el,
E-un miraj sau poate aiurez...???

Ai trecut la trei paşi depărtare,
Am întors capul să te privesc,
Eşti prea trist, mult prea trist, de ce oare?
Zâmbetul de pe chip nu-ţi găsesc,

Mă întreb oare cine-a-îndrăznit
Zâmbetul de pe chip să-ţi răpească?
Râsul tău cristalin ţi-a răpit,
Eşti prea trist, frunza mea cea albastră...

Poate ai fi zâmbit de-ţi ieşeam,
Doar o clipă, o clipă în cale?
Îmi zâmbeai oare dacă-ţi zâmbeam?
Spune-mi visul meu blând, scump şi mare?

Şi la bine şi la greu!!!

Sunt aici, voi fi mereu
Şi la bine şi la greu
Pentru tot omul cinstit.
Niciodată nu evit
Pe cel care mă iubeşte,
Însă, nu mă foloseşte!
Nu-mi doresc nimic să schimb
Dar, în lume când mă plimb
Şi privesc, nu pot să cred!
N-am în cine să mă-ncred!
N-am în cine să-mi pun bază,
Să-i dau o floare din vază,
Sau chiar o grădină plină,
Cu trandafiri, din inimă.
Sunt şi eu un om, ca toţi,
În lumea asta de hoţi,
Sunt un om, cum sunt destui,
Mulţi mi-ar pune pielea-n cui...
Dar, dacă atent m-asculţi,
Şi eu aş pune pe mulţi...
Doar că-s mică de-nălţime
De-aceea cred că-i mai bine
Să nu mă-ntind pân' la cui
Dar nici în copac nu sui.
Nu îmi e frică de vânt,
Dar e bine pe pământ
Când mă simt în siguranţă,
Asta-mi place mie-n viaţă.
Sunt aici, voi fi mereu
Şi la bine şi la greu!
Dacă eşti cinstit cu mine
Sunt aici şi pentru tine!

Mă gîndesc ...

Sigur este un motiv
Ești prea calm, prea cald, tardiv
Îmi e gândul, știu prea bine
Dar... n-am încredere-n tine!
Pentru c-am avut în ei...
Şi au devenit mișei.
Oare fiindcă i-am atins ?
De aceea s-a prelins
Masca ce-o purtau firesc
Cum să nu mă mai gândesc ?
Când viața e-aşa de scurtă
Şi-absolut tot ce se-întâmplă
Mai mult doare , mai mult seacă
Decât vre-un cuvânt să-mi...placă
Iar dacă... acum, tu ești
Om, mâine poți să lovești.
Eu nu știu să mă feresc
Şi de-aceea... mă gândesc .