În veci de veci, doar tu mă vei iubi

Întoarce o secundă amintirea
pe partea care arde cel mai tare,
îmbracă haina ce-a păstrat iubirea
ca pe o flacără imensă de splendoare.

Ascultă-mă o clipă, numai una!
Prin ani, vom trece cum ne este scris,
ai dus cu mâna dreaptă, ieri, minciuna,
la inimă, şi nu m-ai contrazis.

Vei fi, pe veci, pe primul loc în toate,
vei fi cel care a pus lacrimile-n cer,
cel care m-a urcat pe stele vinovate
şi n-a putut să-mi dea stropul de ger.

Vei fi cel care îmi răpeşte timpul
îmi pune libertatea la uscat,
cel care schimbă şi-ncălzeşte anotimpul
cel care bea cu mine vinul demascat.

Vei fi cel care s-a născut pe lume
făr-a lăsa vreo umbră-n urma lui
ca nu cumva uitarea să-l consume,
şi să-l redea în grabă dorului.

Ascultă-mă, o clipă cât o viaţă
vei fi, acel miracol petrecut
din ultima dorinţă prinsă-n gheaţă
care din flăcările noastre s-a născut.

Vei fi albastrul lunii ce se-ascunde
deşi toţi ştiu că eşti şi vei mai fi
în versul meu, cel care va pătrunde,
în veci de veci, doar tu mă vei iubi.

Te-am așteptat

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Te-am așteptat, plângând și-n astă seară
Sub cerul nostru, parfumat cu vise
Să-mi aduci inima, ca pe-o comoară
Să-ți dau în schimb doar paginile scrise.

Te-am așteptat, să ciocnim cupa noastră
După doi ani de cruntă așteptare,
Să-mi aduci un sărut sub bolta-albastră,
Să-ți dau în schimb o clipă de visare.

Te-am așteptat să-mi îmblânzești dorinţa,
Să-mi umpli aşternutul de parfum,
Să-mi iei din suflet toată suferinţa
Dar, te-ai pierdut, pe undeva pe drum.

Am să te-aștept cum fac mereu, iubite
Am să te-aștept să vii și mâine seară
Chiar de-am să rătăcesc printre cuvinte,
Ai fost, vei fii pe veci a mea comoară.

Te-ascunzi

Te-ascunzi în lumea asta mare
Ca un copac cu fructe coapte,
Când ţi-am rămas deja datoare
Cu-acele două, calde, şoapte,
Te-ascunzi în nopţile-nstelate
Ca răul printre stânci curgând
Şi-n nopţile catifelate,
Mi te strecori ades în gând,
Mă scurg pe pieptul tău, izvor,
M-arunci din stele-n altă lume
Şi printre versuri călător
Îmi sorbi secretul fără nume.
Te-ascunzi în lumea asta mare,
Un lanţ muntos acoperit
Cu fulgi de nea, dintr-o ninsoare
Ce nicicând nu s-a potolit.
Te-ascunzi ca ceru-n nori grăbiţi,
Mă urmăreşti seară de seară
Nu ai şi nu poţi să mă uiţi,
Doar împreună o comoară
Se poate împleti pe veci,
Deşi te-ascunzi, nu reuşeşti
Din al meu suflet să mai pleci,
Din simplu fapt că mă iubeşti!

Alt decor

În alt decor aş coborî,
De dorul tău să uit pe veci,
Dar inima mi-aş doborî,
Nopţile mi-ar fi mult prea seci.

În alte ape m-aş scălda,
Izvorul tău să nu-l ating,
Albastre-alei aş colinda,
Dar mi-ar fi teamă că mă sting.

M-aş parfuma cu alte flori,
De dorul tău mă ofilesc
Dar în decorul meu strecori
Un verde crud şi-nmuguresc.

În alt decor mi-aş limpezi
Obraji-n zori gălăgioşi
Dar clipele mi-ar ruginii
Fără de ochii tăi frumoşi.

Rămân, topindu-mă de dor
Să ne iubim acum şi-n veci,
Să ne pictăm magic decor
În clipele când vii sau pleci.

Îngropând masca iubirii

Ne-ascundem după fluturi sau după chip mascat,
Pornind în căutarea nopţilor ce-am trişat,
Ne amăgim petala fragedă, parfumată
Dăruind ambalajul clipei amenajată
Pe-un piedestal de viaţă, pierdut într-un miraj
Asigurat de vise rostite cu curaj
Pe-un val de catifea putrezind expirat,
Înlăturând aroma din gestul colorat
În gândul inocenţei cu spini împodobit,
Ridicând laşitatea la rangul dobândit,
Din aripa dreptăţii înfăptuind destine
Născute, din speranţa zilei ce nu revine
Pătăm pistilu-n crinul învinuit pe veci
C-ar fi distrus căldura nopţilor lungi şi reci,
Înclinăm Universul într-un spaţiu restrâns
Provocând furtuni vaste pe cerul nepătruns
Suspinăm din aripă mirifici şi timizi,
Zburăm pe câmpul nopţii visând dudu-n omizi
Ne împletim cu veacul dispărut în neant
Înlăturând absenţa cercului de savant,
Cu patima durerii în care ne scăldăm
Urcăm masca iubirii pe culmi, unde-o-ngropăm.

Cu tine-n gînd...m-am sinucis!

Noapte de noapte, strop cu strop
Din lacrimi am făcut potop.
Noapte de noapte, stea cu stea
În Iad îmi arde inima.
Noapte de noapte, zi de zi
Doar lăcrimați mi-au fost ochii,
Noapte de noapte, ore-n șir
M-am uscat ca un trandafir,
Pe lângă mine totu-i vid,
Degeaba plâng, degeaba strig,
Noapte de noapte-n clipe seci:
De ce a trebuit să pleci?
Noapte de noapte, vis de vis
Cu tine-n gând...m-am sinucis!

Ai trecut la trei paşi depărtare,

Mi-am călcat inima în picioare,
Mi-am ucis tresărirea de-aripă
Te-am zărit, visul meu blând şi mare,
Te-am zărit, te-am privit doar o clipă,

Un moment am crezut că mă-nsel,
Am crezut un moment că visez,
Mult prea trist este, deci nu e el,
E-un miraj sau poate aiurez...???

Ai trecut la trei paşi depărtare,
Am întors capul să te privesc,
Eşti prea trist, mult prea trist, de ce oare?
Zâmbetul de pe chip nu-ţi găsesc,

Mă întreb oare cine-a-îndrăznit
Zâmbetul de pe chip să-ţi răpească?
Râsul tău cristalin ţi-a răpit,
Eşti prea trist, frunza mea cea albastră...

Poate ai fi zâmbit de-ţi ieşeam,
Doar o clipă, o clipă în cale?
Îmi zâmbeai oare dacă-ţi zâmbeam?
Spune-mi visul meu blând, scump şi mare?

Mai bine singură pe veci!

Printre parşivi şi mincinoşi
Cu ochii lor aşa frumoşi...
M-am tot luptat, înot de zor,
La mulţi de mine le-a fost dor,
Mi-au "mirosit" mila ce am,
Şi au visat că înc-un gram
Aş mai avea din piept de dat,
Deci, să mi-l ceară au încercat.
Mai am un gram, aveţi dreptate,
Dar, numai vreau singurătate!
Am, după ce vă dau, s-aveţi,
V-ascundeţi şi-unde nu puteţi
Să mai intraţi, şi-uitaţi de mine,
Nici nu-ntrebaţi măcar: "ţi-e bine?"
Dragii mei aş vrea să vă-ntreb
Ceea ce nu pot să-nţeleg :
De ce răniţi încă odată
Prietenia adevărată?
Ce este la voi nedreptatea?
Dar ce-nseamnă sinceritatea?
Rostire fără să gândiţi?
Numai cu asta vă hrăniţi?
Atunci: de bine să vă fie!
Mai bine... singură, pustie,
Decât cu-amici parşivi şi seci...
Mai bine singură pe veci!
Eu nu vreau vorbe dulci, mieroase
Gândite-n nopţile geroase
Decât cu linguşeli şi farduri
Mai bine....10 metri-garduri!

Am să dispar cît ai clipi...

De când mă ştiu mi-am tot dorit
Să mă grăbesc către sfârșit
Şi să mă scurg pe zi ce trece
Ca roua caldă-în iarba rece,
Să mă topesc precum un val,
Ca un fir de nisip la mal,
Să mă ascund printre mulțime,
Să mă ascund chiar şi de mine,
De mult, chiar de când mă tot știu
Am perceput că-i prea târziu
Şi-am încercat să mă grăbesc
Dar pasul a fost nefiresc,
Sau, fiindcă am avut şi toc
Am tot bătut pasul pe loc?
Iar la final oricât aş vrea
Se pare că nu voi putea
Să-ajung fiindcă mai am de tras
Deşi ... am tot primit avans...
Şi-am alergat cât s-a putut,
N-am terminat ce aş fi vrut,
De-aceea tot staționez,
Deși ... aş vrea să decolez
Spre alte lumi mult mai curate ...
Dar, voi pleca, poate-într-o noapte
Cu vis cu tot şi cu speranță,
Să credeți că sunt în vacanță.
Pe zi ce trece veți uita
C-am existat şi eu cândva
Ca un fir de nisip prelins,
Sau în zori doar un simplu vis,
Ca o eclipsă-în miez de zi
Am să dispar cît ai clipi....

Singură-în sălbăticie

Singură-în sălbăticie
Doar cu-o coală de hârtie ,
Aş vrea pe ea tot să-aștern ,
Amintirile să-mi cern
Dar nu știu cu ce-aş putea
Să-mi încep povestea mea?!?
Să încep cu amintirea
Zilei când trăiam iubirea ?
Sau cu ziua cea mai crudă
Când plângeam, de sânge udă
De la torace în jos ?
Oare ce-o fi mai frumos
Doar într-o viață prea... lungă?
Cine mai poate să plângă
Când își dă seama-n sfârșit
Că din mult bine-a greșit?
Numai un lingușitor...
Iar eu ?... ce să fac? să mor ?
Zi de zi gura-mi toceam
Şi sufletul mi-l ardeam
Iar iubire-a dispărut
Undeva... mult mai demult...
Paharul plin aștepta
Să-l răstoarne cineva
Şi iată că s-a-întâmplat...
Deși, am tot explicat
Că eu n-am să mai fiu bună...
Niciodată-n săptămână ...
Nu mă schimb cât ai clipi
Nici măcar odată-n zi ....
Gata! ajunge! atât!
Nu vreau nici măcar prin gând
Să-i treacă cuiva c-aş fi
Dependentă de prostii...
Sunt un OM nu-n obiect !
Nu am sufletul defect ,
Sunt corectă cu cei care
Au un... suflet în dotare ,
Şi exact cum am şi eu ,
Au frică de Dumnezeu.
De altceva nu am teamă
Nici de tată nici de mamă,
Pentru că nu ştiu de mine
Nici când îmi e rău sau bine ,
Nici când mi-e bine sau rău...
Deci numai cu Dumnezeu
Am trăit, iar El mi-a fost
Ani de-a rândul adăpost,
Mi-a dat tot ce am cerut,
De aceea îl ascult
Când mintea îmi luminează
Şi când râd sau mă-ntristează,
Aștern totul pe hârtie,
Singură-n sălbăticie.

Tu ... n-ai putea

Tu, îmi promiţi, să-mi dai, ca-n vise un castel
Şi să mă porţi, plutind pe-oceanul fericirii,
S-aşterni alei în faţă-nflorite ca un Rai,
Dar, mie gându-mi zboară, neîncetat la el.
Mă arde încă-n suflet văpaia amintirii,
Ce simt eu pentru el, tu n-ai putea să-mi dai.
Nu pot să-mi alung gândul , deşi uneori vreau
Dar, mă cuprinde dorul şi lacrimi podidesc,
Trecut-au zile, nopţi şi ani neîncetat,
Iubirea lui cea dulce n-am de unde s-o iau,
Însă, adânc, în suflet, încă îl mai iubesc,
Nu pot, nu vreau să-l uit, e mai adevărat.
Nu vreau să-l pierd din vise, orice s-ar întâmpla!
De mi-ar ieşi în cale, poate că, m-aş abţine,
Dar tremurul din suflet, sigur mi l-ar simti,
El, mă cunoaște bine, de-ar ieşi-n calea mea
Cu zbuciumul pe buze, sărutul de la mine
L-ar răpi dintr-o dată, oricât eu aş minții,
El știe foarte bine, cum e inima mea.
Tu, n-ai putea să-mi dai, nicicând fiori de gheață,
Ce simt eu pentru el, tu n-ai putea să-mi dai,
Chiar dacă îmi promiți doar vise în castele,
Visele mele sunt, numai cu el în viață.
Iubire ca a lui, aşa ceva, nu ai
Orice tu îmi promiți, eu aş fugi de ele,
Bani, viitor frumos, nu e ceea ce vreau,
Pe mine mă doboară un gând, mai nebunesc
Că-n viaţa mea, nicicând, n-am să-l mai văd măcar,
Iubirea lui cea dulce, n-am de unde s-o iau,
Deşi, adânc, în suflet, încă îl mai iubesc
Şi-l voi iubi mereu, chiar de va fi-în zadar.

Am întins un fir de aţă,

Am întins un fir de aţă,
Ascultând o melodie,
Şi-am crezut într-o speranță
Din adânc de poezie,

Am tras fum adânc în piept,
L-am stins cu-n strop de cafea
Şi-am învățat să aștept
Zorii din inima mea,

Am privit ceasul târziu,
Așteptând un vis sperat
Şi-am găsit, fără să știu
Un dușman, nu-n aliat,

Am șters lacrima fierbinte,
Ce curgea fără să vrea
Şi-am pornit-o înainte
Doar eu şi persoana mea,

Am aşternut pe hârtie
Cuvinte fără-nțeles,
Crezi că mintea mi-e pustie?
Poate, dar am înțeles...

Trei cuvinte scrise-n grabă,
Fără prea multă gândire,
Fără nici un pic de şagă,
Fără pic de bucurie...

Nu contează ce am scris,
Dacă tot nu înțelegi,
Cuvântul va sta deschis,
Chiar de nu vrei să-l dezlegi.