miroase-a ghid metalic

miroase-a frunze moarte

strivite sub călcâie,

a lapte smuls din pieptul

încrâncenat de dor,

a spaimă, a... departe,

bătrână, amăruie,

 miroase-a ghid metalic

făcând pe înţeleptul,

miroase-a toamnă pură, 

cu lacrimi strânse-n nor... 

miroase-a despărţire

cu freamăt de izvor.

a vânt ciudat, prielnic

alaiului de praf,

a roade aruncate în gura nimănui,

a hohote sticloase

îngenunchiate-n spini,

miroase-a destrămare,

a vers neînţeles... 

 miroase-a vorbe goale

şi n-are niciun sens.  

Numai Lui Îi sunt datoare

Iată c-am avut dreptate,

n-aş mai fi avut cuvinte...

vorbele seci nu sunt fapte,

amintirea-i prea fierbinte...

Lacrimile n-au să spele

nicio urmă de trecut,

drumul meu e scris în stele

n-am pretins, nici n-am pierdut.

Sfaturi am în pod, o droaie

şi promisiuni de-altfel,

peste ele câte-o ploaie

spală-n grabă, fel de fel.

Mulţi au încercat să-mi schimbe

sufletul, cu vorbe-n vânt,

dar i-am trimis să se plimbe...

nu-s singură pe pământ.

Am un Dumnezeu, cu care

mă consult, şi mă mândresc,

numai Lui Îi sunt datoare

pentru tot ce dăruiesc.

Vorbe de dor

De-aş ştii să nu-ţi mai ascult glasul

şoptindu-mi dulce, te ador,

de-aş inventa în noapte ceasul

când nu voi suferi de dor,

Aş putea împleti cuvinte

fără de care să măsor,

dorinţa mea cea mai fierbinte,

de-a mă scălda-n vorbe de dor.

De-aş învăţa să-ţi pun sărutul

sub cap, când somnul nu-i uşor,

să nu mai sfâşii aşternutul

topindu-mă-n vorbe de dor.

Aş învăţa să-ţi strivesc clipa

pe buzele fripte de dor

şi aş îndepărta risipa,

şoptindu-ţi dulce, te ador!

Gelozia ta izbeşte

Toate stelele din cer le-aş da, să dezleg misterul,
Mi-aş da sufletul, să ştiu ce se ascunde sub gerul
Cu care m-ai împietrit de uimire-n astă seară,
De ce nu m-ai lămurit şi-ai făcut iar să mă doară?

Aş da noaptea care vine, aş da nopţile pe rând,
De mi-ai spune adevărul şi ceea ce-aveai de gând.
Fumul negru mă-nspăimântă, ceaţa crudă mă loveşte
Lacrimile-mi curg de-a valma, gelozia ta izbeşte.

Nu aş fi crezut vreodată să trăiesc aşa o seară,
E prea mult, o ştii prea bine, gelozia mă doboară.
Tu eşti totul pentru mine, n-am puterea să greşesc,
Nici acum nu ţi-ai dat seama cât de sincer te iubesc?

Slove artificiale

M-am jurat pe frunza verde
Lacrima că voi usca,
De-atunci nimeni nu mai crede
Că din vise pot muşca.
 

M-am jurat pe puii nopţii,
Când m-orbeau cu-a lor sclipire,
Că voi pune zăvor porţii
Dintre lacrimi şi iubire.

Mi-am jurat s-aleg în viaţă
Drumul cel mai înflorit
Însă, într-o dimineaţă
Ochii tăi m-au despietrit.

M-am jurat s-alung blândeţea
Din potirul plin cu tine,
Să-mi anihilez tristeţea
Care nu mi se cuvine.

Voi jura pe coala albă
Că voi transforma veninul,
Din clipe să-mi fac o salbă
Uitând lacrima, suspinul...

Buzunarele-mi sunt pline
De mărunt şi vorbe goale
Dar, nu cerşesc de la tine
Slove artificiale!

Lacrima nicicând nu oboseşte

S-a înnorat din nou şi-n astă seară,
Iluzii nici nu îmi mai fac, de mult,
Am obosit de fapt să mă mai doară
Norii ce simt şi ploaia ce ascult.

Am obosit să-mi răcesc de pomană
Sufletu-n gheaţa pe care-o primesc
Deşi, neîncetat din el emană
Putere încă, încă mai zâmbesc.

Am obosit din nou în astă seară,
Probabil că pe nori voi adormi
În lacrima eternă şi amară
Iar, zorii-n şoapte mă vor înveli.

Am obosit pe jar să tot păşesc,
Mă gârbovesc sute de vorbe-n vânt,
Să nu le-aud, în lacrimi mă topesc
Şi-ncerc apoi să le sting în cuvânt.

Mi-e drumul greu deşi, păşesc spre casă,
Noaptea-i prea lungă, nu se mai sfârşeşte,
Am obosit, lacrima mă apasă
Şi curge lin, nicicând nu oboseşte.

Iartă-mă, iubitul meu!

Picături de vis şi rouă
Pui în sticla de cerneală
Deşi-n lumea asta plouă
Cu minciuni şi îndoială,
Tu transformi cu o privire
Norii care mă-nconjoară
În steluţe de iubire
Strălucind seară de seară.

Mi-este teamă să m-apropii
Uneori, când simt cum creşte
Dragostea, împletind stropii
Şi-o iau razna, nebuneşte...
Mă retrag ca o cometă
Dăruind amărăciune,
Mânuiesc o arbaletă
Şi-mi ard sufletu-n tăciune.

Apoi plâng la disperare
Flăcările să le sting,
În câmpia cu uitare
M-aş pierde dar, mă înving
Picături de vis şi rouă
Şoptite din pieptul tău,
Inima ţi-am rupt-o-n două...
Iartă-mă, iubitul meu!

Iartă-mi scena nemiloasă,
Iartă-mi lacrimile crude!
Iartă-mă, am fost geloasă
Dar, Dumnezeu mă aude
Cum mă rog seară de seară
Să m-ajute să-ţi răpesc
Din suflet orice povară,
Iartă-mă pui, te iubesc!

Amnezie

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Te-am șters din paginile toate,
Te-am șters chiar și din telefon,
Poate-i mai bine, ai dreptate
S-apăs acum pe un buton,
La secțiunea amnezie,
Instantaneu să te topesc.
De-acum oricare poezie
Va spune: nu te mai doresc!

În lacrimi, dorul tău imens
N-am să-l păstrez, rana-i adâncă
Dar, voi găsi în univers
Iubire pură, pe-altă stâncă.
Floarea de colț va înflori
Și pentru mine-n zori pufoși
Într-un amurg sau zori pustii,
Cu dor de ochii tăi frumoși.

Am învăţat să nu mai sper nimic

Am învăţat să nu mai cred în vorbe,
Am învăţat să nu mai sper nimic
Şi-am înţeles că praful pe tobe
Nu are cum să fie praf cosmic.

Am învăţat că steaua nu se stinge
Chiar dacă zorii vin şi mă trezesc,
Şi-am învăţat că adevăru-nvinge
Chiar dacă-n vorbe goale mă lovesc.

Am învăţat că ploaia nu se zbate
În norii grei zadarnic să mai stea,
A învăţat să vină peste noapte,
Chiar dacă zorii cred în vorba ta.

Am învăţat să nu-mi fie ruşine
De ceea ce fac şi de ce gândesc,
Am învăţat să-nfrunt dorul de tine
Chiar dac-adânc în suflet te iubesc!

Cum aş putea oare zâmbi?

Tu ai plecat, dezamăgit?
Eu am rămas aici oftând.
Tot ce-am visat, s-a irosit,
Doar pentru că în al tău gînd
S-a strecurat ceva, nu ştiu
De fapt, nici nu mai vreau
Să aflu, cred că-i prea târziu,
E noapte-acum, nu dorm, dar stau
Şi mă gândesc, că-n noapte-i vina
Tu ai plecat, eu am simțit
Că-n mine n-are loc lumina
Ce-n dragostea ta-am regăsit
N-ai mai putut să stai o noapte?
Te-am așteptat cu-aşa mult dor,
Să mă scalzi iar în calde şoapte,
Dar ai plecat, un trecător,
Ai vrut să fi, ai vrut să pari,
Nici nu mai am cu ce gândi,
Lacrimile-mi sunt prea mari,
Cum aş putea oare zâmbi?

De ce când glasul îţi ascult
Vorbele tale mă-ncălzesc?
De ce te iubesc aşa mult?
Oare de ce te tot iubesc?

Te-aş iubi...

Te-aş iubi...dar mi-este teamă
C-ai să fugi în depărtări
Ca şi visul de pe geană
Ce s-a destrămat în zori.


Te-aş iubi , dar teama-i mare,
Nu vreau să fugi în curînd,
Te-aş iubi, dar în uitare
Nu aş vrea , să te afund.


Te-aş iubi ...cu...tot şi toate,
Te-aş iubi la infinit,
Te-aş iubi şi zi şi noapte,
Dar mi-e teamă de sfîrşit.


Te-aş iubi dac-aş şti sigur
Că-n noapte n-ai să te-ascunzi,
Te-aş iubi mult , te asigur,
Dar nu-mi mai vreau ochii uzi.


Te-aş iubi la disperare
Cu suflet şi cu credinţă,
Dar mi-e teamă-aşa de mare
De o altă suferinţă.....


Te-aş iubi , dragoste sfîntă
Din suflet ti-aş dărui,
Dac-aş şti că nu se-întîmplă
Vre-un sfîrşit, din prima zi....

Aş vrea să plec

Aş vrea să plec şi totuşi să mai stau,
Îmi este sete, dar n-am timp să beau,
Aş vrea să zbor şi-apoi s-aterizez,
Nu vreau s-adorm, dar vreau să te visez,
Nu-s veselă, dar nici tristă nu sunt,
Aş vrea să scriu, totuşi aş vrea să cânt,
Aş vrea să tac şi totuşi să vorbesc,
Vreau să-mfloresc, însă mă veştejesc
Aş vrea să fie ziuă dar, e noapte,
Să privesc luna sau stelele toate.
Nu-mi este frig, nici cald nu îmi mai este,
Nu vreau s-aud şi totuşi vreau o veste.
Aş vrea să ningă chiar în plină vară,
Să-mi ciripească trilul de vioară,
Aş vrea şi totuşi, nimic nu mai vreau,
Aş vrea să plec şi totuşi să mai stau.

Aş fi vrut

04.07.00 din Angel nr 4

De atâta fericire
Cuvintele nu-mi găseam...
Când te-am întâlnit, iubire
Şi tremurând îţi vorbeam,
Când de una când de alta,
Ocolind ce-aveam de spus,
Chiar dac-adânc îmi sălta
Inima-înecată-în plâns...
Totuşi... au curs neîncetat
Multe piedici dureroase,
Iar noi le-am întâmpinat
Ca pe negurile groase...
Aş fi vrut să-îţi cer iertarea,
Nu să-îţi vorbesc tremurând,
Dar tu ... mi-ai dat sărutarea
Ce-o cerșeam numai în gând,
Aş fi vrut să-îţi spun trecutul
Care m-a îngenunchiat

Însă tu ... mi-ai dat sărutul

Simțind că eu l-am chemat,
Aş fi vrut visele toate
Pe rând să ne povestim
Însă era miez de noapte,
Timp numai să ne iubim...