Doar noi

Am învins prăpastia
cu toate barierele sale.
Le-am ridicat una câte una
Învingând spinii…

Nici nu apucasem
să ridic ochii spre tine,
Neglijentă, ca de obicei…
Ignorând orice cantitate…

Mi-am îndreptat pașii,
ignorandu-ţi privirea
spre alte seri cu lună
plină de speranță.

Nici n-aș fi crezut că
mi se va mai deschide o ușă.
Că sfârşitul anului
poate deveni începutul mileniului.

Cine ar fi crezut că
vom răsturna carul mare
peste o lume înfierbântată?
Inevitabil răspuns… doar noi.

Printre ninsori

Zadarnic jur că-mi este dor de tine,
Zadarnic te implor să îmi răspunzi
Tu nu mă crezi, sau poate te simți bine
De mine-n veci să fugi, să te ascunzi. 

Mi-e drumul greu, inima mi-e pustie,
Iarna îmi bate-n ușă, cum o știi,
Eu mă retrag mereu în poezie
Și te aștept ca de-obicei să vii. 

Zadarnic șanțuri mi-au brăzdat obrazul,
Zadarnic lacrimile-mi sunt surori,
Petrec la masa unde-a plâns necazul,
Așteptând să revii, printre ninsori.

Iubirea, care nu ne mai ajunge

tu crezi ce vrei...,
ştiu că-mi vei da dreptate,
asta citesc uşor în ochii tăi,
pictaţi în toate...

încât, cu orice mască
ţi-ai zdrobi privirea...,
nu pot fi gură cască,
eu recunosc iubirea.

tu ştii prea bine cât
mă biciuieşte gândul,
mă arde într-atât
încât, mi-am pierdut rândul.

mi-am mai schimbat
din stilul plâns pe umăr,
dar n-am uitat
că eu nu mă enumăr.

poţi desena zeci, sute de năluci
dacă n-ai lut să-ţi modelezi iubirea...,
ştiu bine că n-ai unde să te duci
din mine, fiindcă tu-mi eşti fericirea.

tu crezi ce vrei...,
eu ştiu că versul plânge
în clipa când găsesc în ochii tăi
iubirea, care nu ne mai ajunge...

sigur că da, ţi-aş şterge depărtarea
şi calendarul l-aş zdrobi cu stele,
aş îngropa oceanul, râul, marea...
de-ai reveni cu bune şi cu rele.

În palma unui crin regal

 

 

 

Mereu visam să-mi trăiesc visul
În palma unui crin regal,
Mereu credeam că aşa zisul
Suflet s-a înecat la mal.

Mereu visam să-ţi simt surâsul
Înveşmântată-n sărutări,
Dar n-am crezut că-n piept cu plânsul
Pot prinde aripi peste mări.

Mereu mi-am smuls din trup dorinţa
Am despletit-o-n adieri,
Am frânt la colţuri suferinţa
Să nu m-agaţe-n primăveri.

Mereu mi-am şlefuit izbânda
Cu gândul că-ntr-o bună zi,
Mă voi îndestula din blânda
Pedeapsă de a te iubi.

Acum valsez cu fericirea,
Scăldată-n lacrimi de opal
Şi-mi fredonează-n zori iubirea,
Cânt cu fior de crin regal.

Să mă ai, să te am

Între mine şi tine

Nu-i nici cer, nici pământ,

Între tine şi mine

Nu-i nici ploaie, nici vânt.

Între tine şi mine

Totul e cum a fost,

Ţi se pare că vine

Vreun minut fără rost?.

Între mine şi tine

Nu e timpul trecut,

Între tine şi mine

Zori de zi s-au născut.

Între noi curge versul

Ca un râu de argint,

Numai tu îi ştii cursul,

Numai eu te alint.

Între mine şi tine

Nicio şoaptă de duh

Cu nuanţe depline,

N-a căzut din văzduh.

Între noi nu există

Flori de gheaţă pe geam,

Fericirea insistă

Să mă ai, să te am.

Zeiţa ce-ţi aşterne vers

 

 

 

Visez cum te caut şi-ades rătăcesc
prin codru de vise, stingher,
în noaptea mai albă ca luna, râvnesc
la stele înşirate pe cer.

Visez cum mă cauţi prin lan de dureri,
prin lacrimi vărsate de chin,
îmi pui alinare pe ziua de ieri
şi-mi cerni stele-n palmă şi flori pe destin.

Visez căutarea pe-un drum rătăcit,
trăgând după ea mii de stele,
răcnesc fericirea că te-am întâlnit
să-mpart toate clipele grele.

Trăiesc pentru seara când vei reveni,
şiraguri de stele eterne
să-mi atârni la gât şi voi deveni
zeiţa ce versuri ţi-aşterne.

 

 

 

 

Nu râvni la praf de stele

 

 

 

Un robot gândea odată c-ar putea isca furtuna
Apăsând pe-un singur fulger, plămădit din fier forjat,
Să secere Carul Mare, folosindu-se de luna
Ce ne dăruie lumina şi tot cerul înstelat.

Se gândea cum să răpească argintul sfintelor stele,
Să-şi vopsească trupul rece, precum apa de izvor,
Zâmbete nevinovate, pictate în acuarele,
Se gândea cum să-şi aroge, pentru-a intra în vizor.

S-a gândit el o secundă, cu-aparatura-i bolnavă,
Cum să calce în picioare toată iarba, toţi copacii,
Cum să pună pe petale şi la rădăcini otravă,
Să distrugă tot ce mişcă, frunza, ramura şi macii.

Doar un strop de ploaie lină, peste el s-a năpustit,
Norii şi-au pierdut cenuşa, cerul s-a înseninat
Din iubire pentru viaţă, robotul a ruginit,
Doi romantici incurabili l-au şi dus la reciclat.

Nu te pune cu iubirea dacă nu-i cunoşti puterea,
S-ar putea să-ţi ruginească sufletul metalizat,
Nu râvni la praf de stele de vei dărui durerea,
Fericirea poţi atinge doar iubind cu-adevărat.

 

Când dăruiesc

Mulţi văd, admiră, fără să priceapă
De fapt nimic din ceea ce ofer,
Mulţi cred că sunt un simplu strop de apă
Elaborând vers din calorifer.

Mulţi se-ncălzesc la flacăra-mi plăpândă
Dar, nu toţi ştiu cum se întreţine focul,
De ce o fac, de ce nu stau la pândă,
Să-mi definesc din alte fructe jocul.

Mulţi cred că beau adesea o licoare
Şi-apoi aştern istorisiri mărunte,
Că zbor împăunându-mă spre soare
Şi-ntr-o secundă ating vârf de munte.

Mulţi au, citindu-mă, imagini frânte,
Ca aripile mele de condor,
Dar, nu toţi ştiu, în lacrimi să îmi cânte
Versul sălbatic, ca apa de izvor.

Mulţi ştiu că sunt o oază de iubire
Din care orice floare se hrăneşte,
Dar nu mulţi ştiu că, eu am fericire
Doar când sufletul versul dăruieşte.

Sclipesc de iubire

Aş tace dar luna, şiret îmi zâmbeşte,
Îmi ştie secretul, n-am cum să-i pretind
Un voal de lumină deşi-mi dăruieşte
Fiori de iubire, din stele cioplind.

Aş scrie dar luna, din nou urmăreşte
Secunda nebună ce m-a ridicat,
Pentru-a treia oară, din ceaţă, fireşte,
Şi-n verdele aprig m-a referecat.

Trăisem secunda, ştiam ce putere
Au ochii tăi verzi, priviţi îndelung,
Ştiam că iubirea eternă nu piere,
Degeaba încercam uneori să te-alung.

Aseară-am scăpat din nou în verdeaţă,
M-au remodelat din nou ochii tăi,
Am poftă nebună, nebună de viaţă,
Pădurea mă urcă pe culmi, în văpăi.

Aş striga la lună, ca lupul flămând,
Să-şi lase surâsul mai jos cu o stea,
Şi-aşa te purtam în suflet şi-n gând
Iar ea, n-are cum să-mi ia dragostea.

Surâde şireata, privindu-mi culoarea,
Nu-i vine să creadă ce aură am,
Sclipesc de iubire, sclipesc precum marea
În valuri de verde, pe braţe de-ocean.

Nici nu-i de mirare că sunt fericită,
În ochii tăi, veşnic, mă pierd, când privesc,
Este-a treia oară, renasc, regăsită
În verdele crud, pe care-l iubesc.

La trecerea dintre ani

 

 

 

În noaptea asta, stropi de clipă
vor umple bolul anului.
S-a scurs şi el, făcând risipă
de multe dar, n-am să vă spui
acum, în două vorbe chioare,
tot ce-am simţit un an întreg.
Sunt doar un om fără valoare
şi asta încerc mereu să dreg.

În noaptea dintre ani voi râde
de tot ceea ce m-a lovit,
de sufletele-acelea hâde,
ce burţile şi-au hămesit
cu tot ce au găsit în cale,
făcând abuz de libertate,
au radiat curgând la vale
şi m-au lovit însă, prin spate.

Le mulţumesc celor ce-n beznă
mi-au aprins singura scânteie,
mi-au pus o aripă sub gleznă
împărtăşindu-mi o idee
din care-am plămădit o pâine,
am feliat-o zi de zi,
încrezătoare într-un mâine,
în care ceru-mi va zâmbi!

Acum, când poarta dintre ani
aşteaptă pragul să-l păşim,
spre-un alt tărâm şi mai umani
poate c-ar fi timpul să fim,
vă doresc multă sănătate,
mai mult curaj în nopţi pustii,
pe masă să aveţi de toate,
iubire s-aveţi zi de zi!

LA MULŢI ANI!

 

 

Judecată

 

 

Între Nikita şi Nichita
Sărutul îl primeşte vita
Şi îl striveşte orice bou,
Nu-i ceva vechi, nici ceva nou.

Între Becali şi Brâncuşi
Masa tăcerii are uşi
Coloana-i blondă platinată,
De doctorul Ciomu sculptată.

Între ce-a fost şi va urma
Jivinele vor deforma
Pădurile cu verde crud,
Doar cu: "nu văd, tac, nu aud!"

Între romantici şi bancheri
Misterul zilelor de ieri
S-a spulberat când au ajuns
În faţa porţilor de Sus.

 

 

 

Reîmprospătăm iubirea

 

În noaptea asta prindem luna

În palme, să-i slăvim splendoarea,

Să-i împletim cu vers cununa

Din flori de crin să-i dăm culoarea.

În noaptea asta punem stele 

La încolţit, să dăinuiască

De-a pururi în clipele mele

Privirea-ţi blândă, îngerească.

În noaptea asta strângem bolta

Sub aripile noastre pure,

Doar toamna se-adună recolta

Stol de iubire să îndure.

În noaptea asta capturăm

Pentru vecie, fericirea,

În lacrimi albe o scăldăm

Să reîmprospătăm iubirea.

 

 În noaptea asta, zborul nostru

Va lăsa urme-n univers,

Vom pune dorului căpăstru 

Şi-l vom topi-ntr-un singur vers.

Orice va fii, toţi suntem lut

 

Tu ştii că eu nu aş pleca

Doar pentru-a face cale-ntoarsă.

Te-ai speriat, iubirea mea?

Cum să îţi las inima arsă?

Eram pe drumu-acela dar,

Ştiam că mai am mult de scris.

Cât m-am zbătut, nici n-ai habar

Şi câte-n gând aveam de zis...

Ştiam că nu s-a terminat,

Că voi mai scrie mult şi bine,

Doar te iubesc neîncetat

Chiar şi în viata care vine.

Eram pe acel drum, iubite

Dar, nu-ncetam să mă gândesc

Că locul tău e-n a mea minte,

 Oricâte stele mă pândesc.

Iar, dacă totuşi, voi zbura

Mai sus decât îmi e permis,

Tu să nu uiţi, iubirea mea

C-ai fost mereu în al meu vis.

Orice va fii, toţi suntem lut

Dar, numai eu ţi-am dat iubire.

Fii sigur că nu m-ai pierdut,

Voi fii sus, s-adun fericire.

 

Oricâte aripi voi avea

Sau poate vele de vapor,

Pe cerul tău voi fii o stea

Care va tremura de dor.

Îţi voi zâmbi, cum fac mereu,

Voi încerca să strălucesc,

Să îţi arăt, iubitul meu

Că şi din ceruri te iubesc!

 

 Orice va fii, toţi suntem lut,

Tu-mi eşti ulcior cu apă vie,

Oriunde-aş fii, n-am dispărut,

 Sunt aşternută pe hârtie.

Mă poţi citi în orice seară,

Oricând vrei, mă poţi răsfoi,

Sunt aburul din călimară

Ce-n veci de veci te va iubi!

Trecere prin veac

Trec prin timp de parcă veacul
S-ar fii regăsit în ger,
Caut lacrimilor leacul
Implorând stelele-n cer.

Trec prin timp de parcă leacul
S-ar găsi-n stive enorme,
S-ar împrăştia cu sacul
Din farmacii uniforme.

Trec prin timp de parcă sacii
Cu sămânţă de tristeţe
Îmi pictează-n vară macii
Redând grânelor bineţe.

Trec prin timp de parcă macii
Ar însămânţa dorinţe
Din care-au crescut copacii
Plini de boli şi suferinţe.

Trec prin timp de parcă ramul
Frânt de fructul anilor,
Sfidează lumina-n geamul
Infinit al clipelor.

Trec prin timp de parcă timpul
A-mpietrit sub stânci imense,
Redefinind anotimpul
Pentru albe recompense.

Trec prin timp de parcă pasul
Încă nu s-a inventat,
Îndrăznesc să întorc ceasul
Ce secunda-a amputat.

Trec prin timp de parcă ceasul,
Răstignit pe geana lunii,
Înmărmureşte compasul
Chiar în toiul rugăciunii.

Trec prin timp spre universul
Rătăcirii omeneşti,
Redând paginilor versul
Ce te-ndeamnă să iubeşti!

Trec prin timp purtând iubirea
În suflet ca pe-o comoară
Îmbrăţişând fericirea
Că timpul nu mă doboară.

Mulţumesc lui Dumnezeu!

Azi, mai mult ca niciodată
Vreau, de verde crud, să zbor.
Vreau iubirea ta purtată
Peste munţi imenşi de dor!

Azi, când lacrima din mine
S-a zvântat sub glasul tău,
N-am cum să mă pot abţine,
Mulţumesc lui Dumnezeu!

Mulţumesc că-n astă lume,
Unde totul se clădeşte
Sub măşti false şi costume,
Iubirea pură domneşte.

Mulţumesc că mi-a fost dat
Să iubesc, să fiu iubită,
Nu degeaba am sperat
Să pot trăi fericită.

Flori de iasomie

În zori de zi ai coborât

Din visul meu fierbinte.

Credeam că doar mi s-a părut,

Că sunt numai cuvinte.

Pe-aripa sufletului meu

Te-aştept în prag de seară,

Să împletim din curcubeu

Un vis senin de vară.

Cu două inimi într-un trup

Izbânda s-o clădim,

Izvor de versuri să erup,

Pe veci să ne iubim.

Să te îmbrac în vers de dor

Hrănindu-ţi clipa mută,

Şi-apoi la pieptul tău să mor

De fericire acută.

Să-ţi dăruiesc inima mea

Ca pe-o ofrandă vie,

Să-mi datorezi doar dragostea

Pe flori de iasomie.

E timpul

Cobor, pentru o clipă
Din norii parfumaţi
Cu-a versului risipă,
În ochii-ţi migdalaţi.

E timpul să-mi dai viaţă
Şi liniştea dorită,
E-o nouă dimineaţă,
Vreau să mă simt iubită!

Să te îmbrac în versuri
Iar tu în sărutări,
Să ignorăm abisuri
Zburând până în zori.

E timpul să-mi dai haina
Tristeţii, la o parte,
Să ne hrănim cu taina
Iubirii adevărate.

Să ne luăm de mână,
Să ne iubim curat,
În urmă să rămână
Visul, ce m-a furat.

E timpul să-mi dai luna
Şi soarele fierbinte
Cu-o clipă, numai una
Şi multe înainte!

O clipă cât o viaţă
Să împletim cu vers,
Să-ţi fiu o dimineaţă,
Să-mi fii un univers!

Aici lacrima domneşte

Vă rog, să luaţi aminte,
Aici nu-s cuvinte goale
Scrise-n grabă pe morminte,
Aici sunt lacrimi şi jale.

Aici lacrima domneşte
Scăldând o iubire pură,
Aici sufletul iubeşte,
Nu-s vorbe pe tastatură.

Vă rog, să luaţi aminte
Chiar să le şi număraţi,
Nu sunt numai cinci cuvinte
Pentru oameni îngheţaţi.

Aici lacrima răcneşte
Doar de dorul lui fierbinte
Sufletul, aici, iubeşte
Nu's doar şaizeci de cuvinte.

Vă rog, să luaţi aminte
Că iubirea n-a pierit,
Dar, de astăzi înainte
Sufletul mi-am pedepsit.

Şase sute saizeci'ş'cinci
De poeme adevărate
S-au scris cu lacrimi aici,
Zi de zi, noapte de noapte.

Criticii m-au înghioldit,
Că nu se mai poartă rima,
Cititorii m-au lovit
C-aş gândi doar cu inima.

Ceru-a plâns cu lacrimi grele
Când iubirea-a fost departe
Iar, din paginile mele
Nu s-a scris decât o carte.

Nu vă cer să-mi daţi dreptate,
Nu vă cer să mă blamaţi
Doar trăim în libertate,
Puteţi să mă criticaţi!

Eu sunt o învingătoare,
Puteţi râde cât poftiţi,
Iubirea-n mine nu moare
Oricât de tare loviţi!

Comentariile voastre
Sunt doar vorbe de prisos,
N-aţi trăit clipele noastre,
Nu-nţelegeţi ce-i frumos.

Dragostea nu-i joc de glezne
Ce se poate evita,
Uitarea nu vine lesne,
Puteţi lovi cât veţi vrea!

Eu rămân pe culmi muntoase
Cu splendida amintire,
Sute de clipe frumoase
Născute doar din iubire.

Nimeni, pe acest pământ
N-are dreptul să atace
Sentimentul pur şi sfânt
Care doar în suflet zace!

Voi, cei ce nu ştiţi cum doare
Sufletul şi inima,
Loviţi-mă-n continuare,
Cerul mă va alina.

Iubirea nu mi-am ucis-o,
Am lăsat-o să respire,
Pe-aceste pagini am scris-o
Să-i dăruiesc fericire.

Lacrima-mi curge de-a valma,
În zadar vreau să opresc
Inima, sufletul, palma....
Toate strigă, te iubesc!

Glasu-mi rosteşte cuvinte
Care-n suflet mă lovesc,
Vreau să păşesc înainte
Dar, rămân să te iubesc!

Tu mă adori, eu te iubesc!

N-am reuşit să mă abţin
Să stau o zi departe,
Simţeam că voi muri în chin
De-aş fi trecut prin noapte
Fără al tău sărut măcar
Şi-o sfântă mângâiere,
Aveam sufletul pus pe jar,
Răcneam dar, în tăcere.

Mi-ai întins mâna-n zori de zi,
Total te-am refuzat,
Dar, să-mi arăţi cât poţi iubi
Ca un Leu ai luptat.
Iubirea-învinge orice nor
Şi orice supărare,
Tu mă iubeşti, eu te ador
E rost de împăcare.

Am coborât din norii gri
La pieptul tău deodată,
Neîncetat ne vom iubi,
Iubirea-i minunată.
În ochii tăi mă regăsesc,
Lacrima a pierit,
Tu mă adori, eu te iubesc,
Norii s-au isprăvit.

Egoism

 Mi-am scos iubirea la fereastră
S-o vadă orice trecător,
Convinsă că în lumea noastră
Există dragoste şi dor.

Mi-am împărţit iubirea-n zile
Fiindcă nu am nimic de-ascuns,
De la-începutu' acestor file,
Totul, cu suflet pur, am uns.

Mi-am picurat iubirea-n vers
S-o soarbă orice cititor,
Ce intră-n al meu univers,
Pătruns de dragoste şi dor.

Mi-am aşternut mereu iubirea,
Doar dintr-un sentiment firesc,
Nu-mi iau din piaţă fericirea,
Nici n-am gândit să v-o răpesc.

Mi-am declarat iubirea pură,

Din egoismul meu ciudat

De a iubi peste măsură

Sincer, enorm, cu-adevărat.