Un vers de mângâiere

Din nou în lacrimi m-am scăldat,
Din nou m-a cuprins dorul,
Tristeţea ta m-a invadat,
Nu-mi pot regăsi norul,
Să urc pe el, să-i cer odihnă,
Să-mi pună-n lacrimi miere,
S-aştern măcar un vers în tihnă,
Un vers de mângâiere.

Cerneala şi-a pierdut culoarea
De când n-ai mai venit,
Nici norii nu-mi mai dau splendoarea,
Prea sunt de neclintit.
O insomnie înlăcrimată
Mă poartă peste noapte
E-aşa de crud de astă dată...
E-atâta ger în şoapte...

Stelele mă privesc uimite
Din cerul nostru, stors de ploi,
Mi-ai dat o mână de cuvinte
Dar, aş fii scris un muşuroi.
Esenţa-ţi dulce îmi lipseşte
Pentru un vers de mângâiere,
Nu-mi auzi sufletul? Răcneşte,
Arzând în lacrimi de durere.

Tu niciodată n-ai fost trist,
Tu mă înveseleai mereu
Cu-n sunet de violonist
Picurat în sufletul meu.
Cuvântul tău, dur ca o stâncă
Săruta ca o adiere
Oricât mi-era noaptea de-adâncă,
Scriam un vers de mângâiere.

Din nou trecut-a miezul nopţii,
În lacrimă l-am petrecut,
Poate-am clintit, cu ele, morţii...
Din lacrimă eu m-am născut,
Cu mine lacrimile pleacă,
Este imensa mea avere,
Tristeţea ta sufletu-mi seacă
Şi n-am un vers de mângâiere.

Marea neliniştei

Aştern pe-un bob de grâu, un lan,
Pe-o stea, întregul Univers,
În crivăţ crud, paşnic elan,
Toată durerea mea, în vers.
Sorb pulbere de stele vagi
Pe-o cetină de dor stufos,
Îndes clipele în desagi
Să-mi asfaltez visul pufos
Cristalizând veşnica noapte
Cu ochii tăi copilăroşi.
Pierzându-mi glasul dintre şoapte
Rătăcesc printre nori vâscoşi,
Parfumaţi cu albe esenţe,
Plini de candoare, limitând
Marea neliniştei absenţe.
Născută-n calmul, creionând
Surplus de stele prinse-n noaptea
Fără putere de tăgadă,
Să luminăm neclaritatea
Ce nimeni n-are timp s-o vadă.

Pămîntul tremură sub mine..........

Caut oglinda să găsesc
Ce e cu mine, nu-îndrăznesc
Să spun ce simt...să spun, c-aş vrea
Să te sărut.....dar n-aş putea.....
Un timp eram....echilibrată....
Păseam cu tine....laolaltă
Pe o alee-mbobocită.......
Iar acum mă simt împietrită.
Te-am înţeles...şi te-nteleg,
Însă din nou n-am cum să-aleg,
Pămîntul tremură sub mine..........
Deja m-apasă-un dor de tine
Imens....şi greu...nemăsurat
Şi nici măcar nu ai plecat,
Dar ziua zboară ca minutul,
Deja mi-e dor să-ţi simt sărutul!!!
În două zile............eşti departe,
Ştiu, înţeleg şi-ţi dau dreptate,
Dar, EU? chiar nu-mi vine să cred
Am devenit un sloi ....putred,
În mîna ta un sloi topit,
Nu pot să cred ce-am devenit,
Nu pot să cred şi totuşi tu
Mi-ai încălzit tot sufletu',
Mi l-ai încins şi dezgheţat
Chiar de la primul sărutat.

Sărutul tău de neuitat

Pe-aripi de vultur am plutit,
Pe raza stelelor aprinse,
Tot universu-a amuţit
Cînd făclii, galbene, neînvinse
În jurul nostru au dansat,
Uitînd de clipa următoare,
Uitînd de ziua ce-am ratat,
Valsînd pe stele călătoare,
Sărutul tău de neuitat
Şi-îmbrăţişarea dezmierdată
Mi-a copt sufletul de mult sloi
Iar inima prea sfărîmată,
Şi inundată-n fierbinţi ploi
Într-o petală-ai transformat....
Plutind pe norii dalbi, divini
Şi am plutit neîncetat
Simţind cum sufletul mi-alini.

LA ASFINTIT

Exact când soarele-i de foc,
Lacrima arde, curgând lin
Şi jaru-încins e al tău joc
Iar eu îl numesc doar destin,
Exact când seceta usucă
Şi totu-n jur se ofilește
Precum coaja verde de nucă
Cad, muza când nu-mi mai șoptește
Nici o silabă cât de mică,
Nici un cuvânt, sau o consoană
Iar fără ea tot se ridică
Doar la nivel maxim de toană,
Exact atunci când am nevoie,
Cu ghearele zgârm, să m-agăţ
De vre-un cuvânt zburând în voie
Să crezi că-n vise mă răsfăț,
Mă zugrăvesc cu var şi humă
Să par "cea mai" din depărtare
Ca nimeni să nu poa-să spună
Decât că aş fi ...cea mai tare.
Esența nu vreau s-o explic,
N-aveți secunde pentru mine,
Deci mă retrag la mine-în plic
Să mă expediați spre rime,
Iar în metafora zburândă
Mă tăvălesc necontenit
Atunci când văd cum stai la pândă
Iar soarele-i la asfințit,
Purtând în negura trecută
O suliţă ce m-a rănit,
Fiind de tine ascuțită
Şi-înfiptă-în sufletul golit.

Mai bine singură pe veci!

Printre parşivi şi mincinoşi
Cu ochii lor aşa frumoşi...
M-am tot luptat, înot de zor,
La mulţi de mine le-a fost dor,
Mi-au "mirosit" mila ce am,
Şi au visat că înc-un gram
Aş mai avea din piept de dat,
Deci, să mi-l ceară au încercat.
Mai am un gram, aveţi dreptate,
Dar, numai vreau singurătate!
Am, după ce vă dau, s-aveţi,
V-ascundeţi şi-unde nu puteţi
Să mai intraţi, şi-uitaţi de mine,
Nici nu-ntrebaţi măcar: "ţi-e bine?"
Dragii mei aş vrea să vă-ntreb
Ceea ce nu pot să-nţeleg :
De ce răniţi încă odată
Prietenia adevărată?
Ce este la voi nedreptatea?
Dar ce-nseamnă sinceritatea?
Rostire fără să gândiţi?
Numai cu asta vă hrăniţi?
Atunci: de bine să vă fie!
Mai bine... singură, pustie,
Decât cu-amici parşivi şi seci...
Mai bine singură pe veci!
Eu nu vreau vorbe dulci, mieroase
Gândite-n nopţile geroase
Decât cu linguşeli şi farduri
Mai bine....10 metri-garduri!

Adevăru-adevărat !!!

Să aştepţi un tren să vină,
Să-asculți muzica-n surdină
Până răsună pereții,
Să-ţi adori căldura gheții,
Savurând cafea fierbinte...
Să scriu ce-mi trece prin minte,
Să citești doar ce-ţi convine,
Să mă transformi doar pe mine
În versul cel mai trăznit,
Dăruind la infinit
Pentru că azi vântu-adie
Şi compun o poezie...
Ba nu, fiindcă vântul bate
Şi-mi place să fiu departe...
Cum iubesc căldura gheții
Şi-nserarea dimineții ...
Printre versuri să citească
Cine vrea să mă lovească...
Iar acel ce nu-nţelege
Poate să posteze-o lege
Cu suspine-nmiresmată
Să mă transforme -ncă-odată
În ultimul fum discret
Ce l-am tras adânc în piept ,
Dacă nu vrea să m-ajute
Să cobor de pe-acest munte ,
Pagina să-mi răsfoiască...
Şi-apoi să mă răsplătească
Doar cu... ceea ce-am visat,
Adevăru-adevărat!