Sete de adevăr

Nu vreau ochii să închid, să visez aşa-n zadar,
Ascunzând realitatea în glastrele cu picturi,
Vreau să respir veritabil, fără pic de gust amar,
Expirat peste minute, doar de simple făcături.

Nu vreau să moţăi în zloată, pe sub cerul îngheţat,
Să îmi torturez secunda cu-ale tale terţe fapte.
Doresc să respir puternic, să respir aer curat,
Să privesc cerul cu stele, fără teamă, peste noapte.

Nu vreau să-mi aştern batista pe un maldăr de gunoaie,
Să plătesc aspiratorul pentru a-mi curăţa norii.
Vreau să las lacrimi să curgă, să mă scald în a lor ploaie
Când mă arde-n suflet dorul, nu doar de dragul ninsorii.

N-am de ce să pictez zâmbet peste chipul trist, nu vreau,
Vreau să râd, să plâng, să spulber durerea cu poezie,
Să expir parfum de floare, cu mâinile-n sân nu stau,
Mă trezesc de dimineaţă să-ţi dau zâmbetul şi ţie!

Visând pe culmile alpine

Visez, în noapte, stele pline
De dragoste aprinsă-n piept,
Visez să fug de lângă mine
Pe-o stea albastră, să te-aştept
Visând, în zori, c-am existat
Lovită de furtuni şi ger,
Că-n lacrimi sute m-am scăldat
Şi-am năpustit strigăt spre cer
Nemărginit şi inegal,
Spărgând cu el un nedescris
Ţărm biruit de-al vieţii val,
Nescris în niciun manuscris.

Visez s-adorm pe-o plajă plină
De buruiana dimineţii,
Să pot reda, din zori, lumină
În toate paginile vieţii.

Visez să-mi cumpăr dintr-o piaţă
O zi, în care să zâmbesc
Cum n-am făcut-o-ntreaga viaţă,
Visez de fapt doar să trăiesc,
Să mi se facă dor de lacrimi,
Să n-am motiv de-a le vărsa,
În tolba nopţii s-ascund patimi,
Să n-ai cum mă controversa.
Să-mi spui că sunt doar pentru tine,
Să-ţi spun că pentru tine cânt
Visând pe culmile alpine,
Cu-ochii deschişi pe-acest pământ.

Lacrima mi s-a zvântat

Iar dacă noaptea se sfârşeşte
Şi lacrima mi s-a zvântat,
E doar fiindcă Cerul doreşte
Să amintească neîncetat
Că Soarele ne dă căldură
Fără vreo plată, zi de zi
Deşi-n lume se naşte ură
Ascunsă-n verbul "a iubi".
Iar dacă zorii se ivesc
Şi roua-n iarbă se aşterne,
Din simplu fapt că te iubesc
Zâmbetul cald mi se discerne.
În piept trag aer, mă ridic
Şi-am să iubesc sincer, mereu,
În faţa urii nu abdic!
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să lupt cu cioburile care
Se-ascund sub apa cristalină
Şi strălucesc din depărtare,
Deşi, doar din Cer au lumină.

Flori de dor

În seara asta aş clădi un pod pavat cu flori de dor
Şi cupe de nectar cuprinse în versuri albe de poem,
Să-ţi pot şopti, doar cu privirea, nemuritorul: "te ador!"
Să-ţi dăruiesc iubirea pură, ascunsă-n pieptu-mi cât un ghem.
În seara asta, liniştită, pe umeri, aripi mi-aş posta,
Cu flacăra iubirii noastre stelele toate să le-aprind,
Şi aş zbura, numai spre tine, în somnu-ţi lin aş acosta
Să te privesc doar o secundă, visele să-ţi sărut zâmbind.
În seara asta, ţi-aş culege stelele toate rând pe rând,
Să-ţi luminez paşii cu ele, pe podul dorului să urci,
Să mă răsfeţi cu sărutări păstrate-n inimă şi-n gând,
Din sufletu-ţi divin, palete de curcubeu viu să-mi aduci.

De mi-ar şopti o stea

De mi-ar şopti o stea în astă noapte
Că-ţi este gândul neîncetat la mine,
Chiar dacă eşti departe, prea departe,
Pe culmi muntoase sau prin ţări străine,
Aş recunoaşte-n glasul ei iubirea,
Aş recunoaşte zbuciumul din noi
Şi mi-aş ascunde lacrima-n privirea
Ce se topeşte-n pieptu-mi ca un sloi.
De mi-ar şopti cu raza ei firavă
Că-ţi este dor de mine cum ţi-a fost,
Aş înghiţi tot stropul de otravă
Ştergând din calendar zori fără rost.
Aş reîncepe să zâmbesc spre boltă,
Aş înceta să mă confund c-un nor
Şi-aş aduna a cerului recoltă
De stele-aprinse, uitând de-al tău dor.

Cu lacrimile mele

Cu lacrimile mele
Ce curg adeseori
Nu vreau s-ajung la stele,
Nu vreau s-ofilesc flori,
Nu vreau să primesc daruri,
Nu vreau nimic în schimb,
Nu vreau averi în valuri,
Printre zei să mă plimb
Nu vreau, chiar nu-mi doresc!
Sunt doar un strop de viaţă,
Printre lacrimi zâmbesc
Când nu mă-nec în ceată,
Când nu mă-nec în vers,
Când viaţa nu loveşte
Şi-ntregul Univers
Lângă mine zâmbeşte.
Eu plâng să-mi spăl necazul
Ce groaznic mă apasă,
Să-l topesc pe obrazul
Inimii mult prea arsă.
Plâng să-nţeleg mai bine
Lumea ce ne-înconjoară
Iar lacrima ce vine
Deşi nu e uşoară
Încerc s-o îndulcesc
Aşa cum pot şi eu
Să nu mai otrăvesc
Nimic în drumul meu.

Te iubesc în zori visând!

Înger cu miros de şoapte
Şi aromă de nectar,
Luceafărul meu din noapte
Clipele îmi dai în dar,
Speranţă îmi pui pe suflet,
Zorii-n tril de rândunele,
Transformi totul cu un zâmbet
În tărâm scăldat de stele,
Bem din cupe de cleştar
Dragoste nemărginită,
Cu stropi de mărgăritar
Zori albaştrii-mi dăruieşti,
Te iubesc în noaptea rece!
Te iubesc în zori visând!
Fără tine timpul trece
Groaznic, mă topesc plângând!

Diferită-s că iubesc

Sorb, ca voi, aceeaşi apă,
Acelaşi aer inspir
Buzele de sete-mi crapă,
Ce-aţi mai vrea să deconspir?
Şi pe mine mă încântă
Stelele în nopţi aprinse,
Sufletul şi-n mine cântă
Când am aripile-ntinse,
Ca şi voi, şi eu zâmbesc
Sau în hohote mă scald.
Diferită-s că iubesc
Un suflet tandru şi cald.
Mă hrănesc cu-aceeaşi hrană,
Merg pe-acelaşi drum cu voi,
Port şi eu aceeaşi haină,
Diferenţa dintre noi
Este poate neînsemnată,
Eu, sunt EU doar lângă EL.
Lumea este a mea toată
Deşi-s cât un firicel.
Zi de zi v-am aşternut
Iubirea noastră fierbinte
Ştiţi cu toţi cum a-nceput,
Cunoaşteţi a ei sorginte,
După paravan n-am stat
V-am însiropat mereu
Sentimentul minunat
Dăruit de Dumnezeu,
N-am ascuns că mai există
Pe-această lume iubire
Sinceră şi altruistă.
De ce-mi oferiţi mâhnire?
Sufletul mi-l congelaţi
Întrebându-mă mai mult,
Chiar sub versul meu săpaţi,
N-are rost să vă ascult!

Martie cu iz de soare

E Martie, e primăvară cu iz de soare, ghiocei...
De-acum va înflori iubirea în suflete şi pe alei.
E Martie, e primăvară, zâmbiţi, zâmbetu-i gratuit!
Lăsaţi iubirea să răsară aşa cum s-a obişnuit,
Lăsaţi iubirea să pătrundă în suflete, să încolţească
Cel puţin azi, uitaţi de criză, nu e doar criză românească.

Mâine voi zâmbi, promit!

Printre crengi, frunze uscate din nou astăzi hoinăresc,

Înot în ocean de lacrimi agăţându-mă de stuf,
Mă întreb ca-ntotdeauna...: "m-am născut să izbutesc?"
"Sau doar să transform în versuri lacrimi pline de năduf?"
Florile din a mea viaţă mă învăluie cu căldură,
Cu-arome mângâietoare, sperând c-aşa mă alină,
Eu mă-nec în lacrimi sute, ele curg fără măsură,
Lăsând şanţurile pline, şi-ochii mei fără lumină,
Îmi roade mereu din suflet, mai am doar o picătură,
O păstrez ca pe-o licoare, o hrănesc pe zi ce trece
Cu fire din stuful care mă-mbrăca ca-ntr-o armură,
Dar cuvântul m-a lovit, nu am cum să rămân rece.
Mă izbeşte peste suflet, îmi înveninează viaţa
Iar colacul de salvare... astăzi e plecat... departe,
M-a simţit şi a-ncercat să-mi picteze dimineaţa,
Dar săgeata ascuţită a venit din altă parte.
M-a lovit ca pe-o statuie, fără să-i pese o clipă
C-altă rană-mi poate frânge sufletul deja lovit,
Îmi crescuse-n vise aripi, dar s-au irosit în pripă...
Mâine voi zâmbi, probabil, mâine voi zâmbi... promit!

Treziţi-vă, iubiţi români!

Ne îndreptăm spre zid de piatră,
Şi plecăm capul tot mai jos,
Ursul păşeşte..., câinii latră,
Iar noi zâmbim, zâmbim vânjos,
Făcând haz de necaz, în van,
Cu gurile tot mai deschise
"Va fi mai bine, peste-un an!"
Rostim, mereu trăind din vise,
Ne-ascundem după beţişoare,
După porecle sau falangă,
În furtuni spunem: "ce-ncântare!"
Deşi cuţitul e pe creangă,
Ne-ngropăm în noroi cumplit,
Ne-aşteapt-avid să ne înghită
Somnul cel lung ce ne-a călit
În lume-această adormită,
Ne mulţumim cu ce ne pică,
Ne aşteptăm doar la pomeni,
Nici un glas nu se mai ridică
Toţi suntem simpli cetăţeni.
Crezând c-o viaţă mai uşoară
Vom avea, deşi-i dureros,
Bătrânii noştrii să ne piară,
Să demolăm tot ce-i frumos
Aruncând balegă pe flori
Şi vitriol pe cele sfinte,
Ne-mpodobim doar în culori
Gândim cu ce n-avem în minte.
Vestigii vechi şi valoroase
Distrugem fără să ne pese,
În visele cele frumoase
Dansăm din buric sus pe mese,
Oglinzile ne mint mereu
Dar le privim încrezători,
N-avem frică de Dumnezeu
Deşi suntem doar trecători
Prin lumea asta îmbâcsită,
Scoatem tot ce-i mai rău în faţă
Azi răutatea e iubită,
Curajul ne provoacă greaţă,
Ne strecurăm printre ruine
Cu zâmbetul pictat pe feţe
"Va fi mai bine", poate, mâine?!?
Sunt morţi cei ce-au vrut să ne-nveţe
Cum să trăim cu demnitate,
Cu capul sus, pe noi stăpâni,
Au murit pentru libertate.
Treziţi-vă, iubiţi români!

M-am născut să te iubesc

Eu, am apărut pe lume, poate nici n-am fost dorită,
Am luptat cu norii nopţii, am iubit, am fost iubită,
Furtunile vieţii crude umerii mi-au agresat,
Dar cu capul sus, minciuna şi necazu-am finisat,
Buruienile crescute în jurul meu înfloreau
Ispitindu-mi veşnic drumul, sufletul îmi agresau,
Mă înconjurau ca iarna, mă striveau ca pe-o hârtie,
Inima-mi plângea sălbatec, mă simţeam tristă, pustie,
M-am născut, să văd mirajul ce nu-l vede orişicine,
Să primesc suspin şi lacrimi, iar în schimb să dărui bine.
Petale de trandafiri dintre spini să tot culeg,
Am prins aripi peste nouri încercând să înţeleg
Cât bine are acela cu averi, făr-de iubire?
Cât ne poate-ndoctrina neghina de sub safire?
M-am născut să dărui clipă Universului din mine
Transformând crivăţul vieţii-n raza culmilor alpine.
Zbor prin noaptea cea mai crudă, ca un liliac viteaz
Fremătând seva din lacrimi, ce-mi tot sapă pe obraz,
Sper să-ţi sorb din ochi tristeţea, care mi-o ascunzi zâmbind
Să-ţi aplic veşnic sărutul peste gleznele-ţi, iubind
Ceea ce nimeni nu vede, nici cu lupa cea mai fină,
Dăruindu-ţi veşnicie peste-a ochilor lumină.
Impregnând iubire pură, nu cea din dicţionar
Ce se pierde peste noapte, transformându-se-n coşmar.
Vom vibra zdrobind durerea care-a-ngenunchiat prezentul,
M-am născut să te iubesc, azi îmi iau angajamentul.

Rătăcesc zâmbind prin lume

Rătăcesc din glumă-n glumă
Să-mi ascund zgura durerii,
Sufletul simt că-mi sugrumă
Malul grav al disperării.
Mă agăţ de neputinţă,
De răbdare, de păreri
Să-mi transform din suferinţă,
Clipele în primăveri.
Rătăcesc zâmbind prin lume
Tristeţea să n-o presar
M-ascund zilnic după glume,
Să-ndulcesc gustul amar.
Mă spăl în apa speranţei
Îngropând adânc durerea
Să topesc gheaţa distanţei...
Ce-mi absoarbe fericirea.

În noaptea plină de amor

Din glas ţi-am extras calmitatea,
Din trup puterea de-a zâmbi,
Din îndoială, libertatea,
Din ochi dorinţa de-a-nflori,
De sete, lacrimi ţi-am sorbit,
De frig, la pieptu-ţi mă-ncălzesc,
De osteneală-am aţipit
Pe braţul tău... mă odihnesc,
Prin pletele tale mă joc
Ca un izvor topit spre vale,
Pe-alei vopsite-n flori de soc
Renasc doar în braţele tale
Şi mă învălui în lumină
Prin zâmbetul tău minunat,
Din creştet pân' la rădăcină
Eşti visul meu adevărat,
Iederă sunt pe al tău trup,
Nestingherit susţinător,
Ca un vulcan aprins erup
În noaptea plină de amor.

Pui de înger

Liniştea s-a aşternut peste-o lume furtunoasă,
Cer cu arşiţă şi ploi, noapte rece şi geroasă,
Nu se mai ivesc de-acum, glasul tău le-a adormit,
Zori s-au aşternut din nou, totu-n jur s-a limpezit,
Ochii tăi şi-al tău cuvânt m-au ajutat să alung
Zilele scăldate-n lacrimi, doar de fericire plâng,
Mi-ai întins mâna fierbinte, pe-un drum nou m-ai invitat
Pas la pas, umăr la umăr, cerul e mai luminat
Am învins norii furtunii, visul de-acum se-nfiripă
Iar la pieptul tău mă simt pui de înger pe aripă
Pe nori plini de puritate vom zbura doar împreună
În timp ce ne-mbrăţişează, dulce, razele de Lună.

În lumea mea

Sătulă de rafale și de șoapte deșarte
Am alergat orbeşte, dar cu mult mai departe
De gelozia vieţii, domnind necontrolată,
Ca o regină hâdă pe față nespălată.
Am lăsat tot în urmă, fără vreun compromis
Efectul ce se curmă, l-am destrămat în vis.

Ne-am judecat în grabă, am cerut ajutor,
Curajul, cât o boabă, a plecat voiajor,
Cu un rucsac în spate, spre un tărâm de vise,
Şi-am nimerit o noapte cu brațele deschise,
Mă-ademenea vopsită cu strălucirea lunii,
Dar luciul şi-l pierdea în miezul săptămânii.

Astăzi alerg pe firul, deja mai elevat,
Să mă ridic cu vesta ce-n taină m-a salvat.
Între bine şi rău cu fruntea sus mă vreau,
Nu trec pe drumul tău, nu rămân și nu stau.
În lumea mea pestriță, iubesc si mă strecor
Cu zâmbetul pe buze, pe aripi de cocor.

scrisoare de sponsorizare

E viaţa grea, e-adevărat...
Luptăm pentru un strop de soare
Dar totul e mai luminat
Când ai din curcubeu culoare,
Când Dumnezeu te-a înzestrat
Cu un talent şi nu ai cum
Să îl expui, eşti dărâmat...
Te simţi pustiu, singur pe-un drum
Pe care nimeni nu păşeşte,
Nimeni nu vede că exişti
Parcă nimeni nu te priveşte...
Ochii nu-ţi pot fi decât trişti,
Chiar dacă zâmbetul îl porţi
Pe buze, în suflet ai durere
Când vezi că baţi la zeci de porţi
Şi nimeni nu are plăcere
Să-ţi dea o mână de-ajutor
Visul vieţii să-l poţi trăi
Să ai şi tu în viaţă spor,
Să ai şi pentru ce zâmbi,
Totul se surpă, se dărâma...
Oricât vrei tu să construieşti
Dar nu primeşti nici o fărâmă
De ajutor...cum să zâmbeşti?
Poate-s ciudată, am tupeu...
Sau...cum veţi vrea să mă numesc
Dar eu mă rog la Dumnezeu
Cu versul să vă-nveselesc,
Să-mi donaţi pentru-a reuşi
Să-mi public rimele-ntr-o carte
Din suflet eu v-aş mulţumii
De astăzi chiar până la moarte.

Din prăpastia durerii

Din prăpastia durerii încerc azi să mă ridic
Las în urmă disperarea, privesc cerul şi îmi zic:
Trebuie s-o fac din nou, istoria vieţii mele
Nu se poate înc-odată să-mi aducă clipe grele!
Vreau să strig într-o pădure, dar copacii glasu-mi ia,
Aş vrea să cer explicaţii, dar n-am cui, e vina mea,
Eu pun suflet în iubire, eu sunt cea care greşesc
Cum să fac, în lumea asta, cum să fac să nu iubesc?
Vestea rea mi-a distrus totul, totu-n jur s-a ruinat,
Am zâmbit, ce puteam face, glasul i l-am ascultat,
Însă vestea...ca un zid drept în faţă m-a lovit,
Pământul m-a înghiţit, totu-n jur s-a prăbuşit
Nimic nu stă în picioare, totul cade peste mine,
Mă înghite disperarea...mi-e aşa un dor de tine!
Iar un telefon ca ăsta nu îmi mai doresc nicicând...
Chiar dacă te voi purta toată viaţa-n al meu gând.

Griji

Pânza neagră a tăcerii mi-a dus liniştea-n derivă
Alimentând frământarea dup-o noapte-exhaustivă,
Clătinându-mi tot castelul sentimentelor profunde,
Fiori reci de neputinţă au reuşit să-mi inunde
Sufletul hrănit de tine cu iubire şi lumină...
Plângea totu-n jurul meu, inima-mi plângea-n surdină...
Rugam cerul plin de nouri şi de lacrimi să-mi transmită
Doar un sunet de la tine, să pot fi iar fericită.
Timpul îngheţase-n haos, ceasul limba-şi împietrise,
N-aveam loc să respir clipa, toate-mi erau interzise,
N-aveam cui să-i cer părerea, n-aveam cui un sfat să cer,
Ca-ntr-o cuşcă-ncătuşeată mă zbăteam într-un mister
Crud şi plin de flăcări stranii ce-mi răscoleau dimineaţa,
Dar, deodată, doar un sunet aşteptat mi-a străpuns ceaţa
Şi-a luminat tot tunelul, grija rece-îndepartând...
Zâmbetul mi-a cuprins chipul...telefonu-ncet sunând
Mi-a readus sentimentul liniştii interioare...
În sfârşit, te-am auzit, de-acum am o zi cu soare.

Doua luni de poezie...

Două luni de poezie
Dedicate numai ție
Două luni...au și trecut
Și te iubesc așa mult
Deși...n-ar prea trebui
Dar te iubesc și o știi
Ai simțit și orice-aș spune
Nimic pe aceasta lume
Nu te face să nu crezi...
De n-ai avea ochii verzi,
Sufletul cum îl ai tu
Știi cum ți-as fi spus un "nu"?
Și-n seara-asta m-ai vrăjit
Tot ca tine a ieșit...
De pe desktop îmi zâmbești,
Mi-ai spus iar că mă iubești
Și m-ai întors înapoi...
Sărbătorim amândoi
Doua luni de poezie...
Dedicate numai ție.



capturi de pe blogul lui