Drumul meu...

Mergeam pe-un drum, atâtă ştiu, mergeam
Iar la un moment dat, el se deschise-n două.
Eu m-am oprit în loc şi mă gândeam...
Pe unde voi păşi? Pe aleea nouă?
Şi-am întâlnit o frunză verde,
Căzut-atunci dintr-un copac, şi-am prins-o-n mână
Iar ea pe loc a ruginit, n-a mai fost verde,
Nu era frunză, era doar minciună.
Şi am pornit din nou la drum...
Am întâlnit două grădini din care-am rupt o floare,
Pe care o păstrez mereu, o am şi-acum,
Hrănind-o doar cu razele fierbinți din soare.
Şi am pornit la drum din nou, iar drumul
Se desfăcu din nou în două părţi
În faţa mea a apărut castelul,
În el, eu aş intra, dar are două porți....
Dac-aş intra pe cea din dreapta mea?
Doar ea avea uşa mai larg deschisă
Şi-n clip-aceea am cules o altă stea
Pe care-o țin de-atunci mereu aprinsă.
Mergând aşa pe-aleea fermecată
Am dat în cale peste o răscruce,
Am salutat-o iar cu inima curată
Fără să întreb unde mă poate duce.
Privind spre cer, o pasăre zbura spre mine,
Doar brațul l-am întins iar ea s-a așezat
Şi de atunci o-nvăț mereu de bine
Iar sufletul îmi este mult mai împăcat.