Veşnic la pieptul tău

 

 

Am aflat ce se întâmplă
când cuvintele îmi curg,
îmi aşezi în zori pe tâmplă
sărutul pentru amurg.

Când în noapte-ţi aud glasul
ce-mi aduce alinare,
îmi înnobilează pasul
cu-o singură sărutare.

Silabele îngheţate
de deasupra stelelor,
se-ascund undeva în noapte
să-mi ureze somn uşor.

Iar, în zori, când roua plânge
toate clipele pierdute,
şoapta ta mă reparcurge
printre vise neavute.

Zbor din cuib seară de seară
să-ţi sărut gura fierbinte,
sufletul să numai doară
cum se întâmpla înainte.

Liniştea să mă cuprindă
strâns de tot la pieptul tău,
dragostea să ne aprindă
pe vecie, dragul meu!

Am aflat, scria pe stele,
şi luna-a recunoscut
că în versurile mele
iubirea a renăscut.

 

Să nu-ndrăzneşti

 

 

Să nu-ndrăzneşti cândva să mă iubeşti
mai mult sau mai curat decât o fac,
când voi muri, din ger să te trezeşti
deasupra urnei mele, un capac.

Să nu-ndrăzneşti să mă divinizezi,
cum fac mereu, iubirea mea fierbinte,
la primul pas prin mine să valsezi,
cu tot ce am, cu sufletu-nainte.

Să nu-ndrăzneşti să mă alungi vreodată
aşa cum o fac eu, neîncetat,
şi totuşi să m-aduci nealterată
deasupra norilor ca-ntr-un palat.

Să nu-ndrăzneşti să mă păstrezi aproape
cum te păstrez, deşi toţi mă acuză
că te iubesc trecând prin foc şi ape,
iar tu, fără de mine-ai fi o muză.

Să nu-ndrăzneşti să mă iubeşti ca mine,
oricine-n astă lume-i trecător,
doar tu renaşti din ce în ce mai bine
în timp ce eu mă sting de al tău dor.

 

 

Ar trebui să mor pentru-a mă naşte

Ar trebui să mor pentru-a mă naşte
pe pieptul tău, fir alb de crin firav,
prins cu beteală albă? Recunoaşte,
c-ar trebui să mor..., sau mult mai grav...

Ar trebui să nasc un crin uscat sub nori,
să-l ud cu şoapte vii la asfinţit,
să-l redescopăr între nopţi şi zori,
în clipa când pe stele-am amuţit?

Ar trebui să zbier pentru-o tăcere,
purificată-n ţipete cumplite?
Sau să-mi opresc secundele-n durere,
cu miere şi petale împletite?

Ar trebui să-mi strâng în saci durerea,
să i-o dau vântului când va veni
cu tine, să-mi aducă mângâierea
şi să mă nască, cum s-ar cuveni...

Ar trebui să mă trezesc cu tine
la pieptul meu, nu doar în gând şi trup,
să mă găsesc şi regăsesc cu bine,
lacrimi de dor să nu beau sau să rup...

Ar trebui să-ţi spun că se-nserează
pe toamne lungi, cu ploi îndelungate,
că stropi fierbinţi pe-obraji încă-mi valsează
şi totuşi te aştept noapte de noapte.

Ar trebui să mor pentru-a reţine
că m-am născut din pură întâmplare
să te iubesc pe veci numai pe tine,
chiar aş muri de dorul tău prea mare...

De-aş vinde dorul de tine

Dacă toate-n lumea asta s-ar lua de pe tarabă,
La un preţ sau la un altul, am zări prin magazine,
Am plăti la casieră, aşa fără nicio grabă,
Mi-aş vinde nopţile goale, mi-aş vinde dorul de tine.

Aş vinde lacrima-n care m-am scăldat noaptea trecută,
La un preţ negociabil, accesibil tuturor,
Aş deveni mai bogată, mai puternică, avută
Aş mai da şi de pomană în ciuda bogaţilor.

De-aş putea să-mi vând în stradă toate visele cu tine
Ambalate în hârtie creponată, folosită...,
Mi-aş cumpăra într-o secundă lanţ din culmile alpine
 Devenind crăiasa lumii, de toţi gheţarii iubită.

În Mall de-aş vinde dorinţa fierbinte, de a te iubi,
Saci de bani aş pune-n conturi, din dobândă aş trăi,
Toate băncile din lume s-ar ruga, s-ar înjosi
Să le dau credit pe-o viaţă şi pe cea care-o veni.

De s-ar vede fericirea ce-mi strecori cu o privire
Munţii s-ar topi în lacrimi fără gemete, suspine,
Marea s-ar scurge de-a pururi în oceanul de iubire
Şi-aş putea să am de toate, de-aş vinde dorul de tine.

Fir de lacrimă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt fir de lacrimă fierbinte
Pe-obrazul Lunii, rotunjit,
Clădesc o boltă din cuvinte
Să-ţi mângâi sufletul rănit.

Sunt fir de lacrimă îngheţată
Pe raza soarelui din nori,
Visez o lume colorată
De curcubeu, născut din flori.

Sunt lacrima ce curge-n şoaptă
Fără a-ţi da timp să o zăreşti
Pe firul ierbii, ce te-aşteptă,
Într-o secundă s-o striveşti.

Sunt rătăcirea din secundă,
Prinsă-n nisipul auriu,
Filtrat de lacrima profundă
Pe malul mării plumburiu.

Sunt sufletul avid de tine,
Ars de-o imensă depărtare,
Când lacrimile cristaline
Pierd şirul clipelor amare.

Sub lacrimi unite-n barbă

Dintre firele de iarbă
Ce se nasc sub stropi de rouă,
Sub lacrimi unite-n barbă,
Sau din palmele-amândouă,
Sub furtuni nemărginite,
Fulgere-nspăimântătoare,
Au rămas adăpostite
Clipele mele de soare.

Amintirea ta fierbinte,
Ochii tăi scăldaţi de viaţă
Mi-au rămas adânc în minte,
Îmi dăruiesc dimineaţă
Chiar de nu-mi mai dau iubire...
Amintirea lor mă-mbată,
Mi-umple noaptea de safire,
Răsăritul mi-l desfată,
Paşii vieţii mi-i urneşte,
Poza ta... doar ea există,
Chipul tău încă-mi zâmbeşte,
Iubirea-n mine persistă.

Să ne iubim ca nebunii

Se-aştern în noapte fulgi pufoşi
Gândind în şoapta lor firavă
Că ochii tăi verzi şi frumoşi
În a mea inimă bolnavă
Vor fi acoperiţi de ger,
De crivăţ sau de vreo uitare...
Sufletu-mi frânt, palid, stingher
Te-aşteaptă fără încetare...
Te-aşteaptă-n zori plini de zăpadă,
Te-aşteaptă-n noaptea viscolită
Doar m-am lăsat iubirii pradă,
O păcătoasă răstignită
Pe crucea sfântă a iubirii.
Săgeţi în suflet mă pătrund
Precum grădina trandafirii,
Cu-al lor miros cald şi profund
Vom topi fulgii grei de nea,
Doar cu al tău surâs fierbinte
Iubirea din cupe vom bea...
Aştern în nopţi mii de cuvinte,
Te-aştept să-nvingem împreună
Fulgi viscoliţi din geana Lunii,
Să biruim orice furtună...
Să ne iubim iar ca nebunii.

Asculta mai multe audio diverse

Printre mii de sărutări

Printre mii de cuvinte şi sărutări pe-alei,
M-am oglindit o clipă, adânc în ochii tăi.
Cum să întorc privirea, chiar de-ai să-mi reproşezi...
Când numai într-o clipă, admirând ochii verzi
Inevitabilul se pare că deja s-a produs
Şi doar într-o clipită sufletul mi-a pătruns,
Mi l-a învăluit în sentiment fierbinte
Iar din acea secundă nu îmi mai ieşi din minte.
Secunda fără tine e un an de coşmar
Noaptea-i eternitate plină de gust amar
La pieptul tău aştept astăzi să mă topesc
Să-mi dai sărut fierbinte, ochii să ţi-i privesc.

Sensul vieţii

Am pătruns în gânduri pline
De veninul vieţii crude
Să caut zile senine.
Am strigat si nu m-aude
Nimeni în peştera vieţii.

Am sustras cu gânduri calde
Un apus şi-un zori cu rouă,
Lacrimile vor să-mi scalde
Vieţile, pe amândouă,
Să-mi dea virusul tristeţii.

Am cântat cu gânduri lente
Apusul şi dezmierdarea,
M-au strivit adiacente,
Ura şi cu răzbunarea,
Reci în pragul dimineţii.

Am iubit cu gânduri bune,
Cu suflet plin de iubire,
Am iubit această lume
Cu şi fără fericire
Până-n pragul demnităţii.

Am sădit cu grijă-n rânduri,
Cu lacrimi la rădăcină,
M-am strecurat printre gânduri,
Picurând din ochi lumină
Printre negurile vieţii.

Am crescut copaci cât plopul,
Cum m-am priceput mai bine,
N-am pretins să am norocul
Ce nu vine după mine
Nici acum în toamna vieţii.

Am visat s-alung trecutul
Care m-a împovărat,
Cu sudoare aşternutul
L-am păstrat cât mai curat
Scăldat în lacrima nopţii.

Am cioplit cu gând firav
O iubire-n stropi albaştri,
Păşind tandru şi suav
Printre nori şi printre aştri,
Dorind limpezimea gheţii.

Am rostit cuvântul magic
Când inima mi-a şoptit
Să iubesc până la tragic,
Să iubesc la infinit
Creionând speranţa vieţii.

Am încercat să fac totul
Cât mai simpul şi curat
Încă nu mi-am găsit locul
Şi asta-i adevărat
Dar încerc să dau sens vieţii.

Luna-ai transformat-o-n Soare

În Soare Luna-ai transformat
Sub mângâierea ta fierbinte,
Stelele-n cor ne-au recitat
Imnul iubirii noastre sfinte,
Noaptea blândeţea uimitoare
Şi-a revărsat-o peste noi
Iar Luna, de-acum ca un Soare
Şi-a destrămat razele sloi.
Iubirea noastră a pătruns
Croindu-şi drumul printre raze,
M-ai urcat sus, mai sus, mai sus
Pietruind scara cu topaze...

Te-aşteaptă marea...

M-am chinuit să descifrez
Paşii tăi în nisip fierbinte,
Am vrut să te eliberez
Dar alergai prin a mea minte...
Prin valuri să te pierd am vrut
Dar nu m-ascultă inima
Chiar dacă-n mări te-aş fi pierdut
Te-ar fi readus iubirea mea.
Te-aşteaptă marea-n zori iubite
Să-i mângâi firul de nisip
Să-ţi cânţi iubirea ca-nainte
Să mă iubeşti ostentativ...
Te-aşteaptă marea dragul meu
Luceafărul să-l eclipsezi
Când îmi vei da sărutul tău
Şi sufletul să-mi luminezi...

Au trecut atâtea...

Au trecut atâtea zile și atâtea nopți tăcute...
Încă te-aștept să cobori de pe piscurile reci,
M-am rugat la iarba nouă, nu a vrut să mă asculte,
Dintr-o poză mă privești... sufletul în mine seci,
Au trecut atâtea seri fără să îți aud glasul
Dimineți fără un zâmbet, dimineți fără culoare
Tot privesc în urma mea, sperând c-am să-ți zăresc pasul
Să-ți sărut gura fierbinte, scumpa mea raza de soare!
Au trecut atâtea ploi, asemeni cu ploaia noastră,
Te-am așteptat neîncetat, ca un orb dorind lumină
Să-mi explici pe îndelete, să-mi spui floarea mea albastra:
De ce te iubesc atât? De fapt e doar a mea vină?

Prin cenusa...

Sângele nu a curs, așchii nu au sărit,
Cerul mă găzduia pe norul plin de zgură,
Cuvântul se năștea când soarele-a murit
Și-am rămas fără sunet, l-am înecat în gură.
Spasmele îmi umpleau pieptul fără-încetare,
Vroiam să strig, să zbier, să țip ca o nebună,
Să spun ce simt, să mor, să spun ce rău mă doare...
Dar... cum și când și cui? până și blânda Lună
A dispărut de teamă să nu o întristez,
În noaptea absolută nici ea nu vrea s-apară,
S-a învățat cu mine să zbor și să vibrez...
Nu vrea să-mi bea licoarea din seara-asta amară
Flacăra din retină, săgeata din cuvânt
Mi-au împietrit fragmentul de seară-înmiresmată
Lăsând în urmă groază... sânge coagulând
Din creștet până-n tălpi, m-am scurs ca o prelată
Plină de norii groși, uciși pentru vecie,
Fără de reflectoare m-am târât prin cenușă...
Nimeni nu poate spune, nu are cum să știe...
Cât de mult am sperat că vei intra pe ușă,
C-ai să renaști pe-aleea fără vreo buruiană
Că-mi vei opri, din drumul fără de bariere
Stropii fierbinți, de-acum, nelipsiți de pe geană,
Dar nu cred că-ți mai pasă nicicând de-a mea durere.

As face-un pod

Aş face-un pod pân-la a ta fereastră
Din muguri albi cu iz de iasomie,
L-aş lumina cu steaua ta albastră
Să îmi aline noaptea prea pustie.
Aș face-un pod din inima răsfrântă,
L-aș împleti cu-o zi de sărbătoare,
Când totu-n sufletul meu cântă
Ți-aș dărui prima raza de soare.
Ți-aș face-un pod din versurile albe
De roua zorilor veșnic stropite,
Înmiresmând petalele de nalbe
Să nu mă scoți din gând și minte.

Lasati-ma sa plang!

Mi-am pus în gând să nu-i dau curs...
De mult mi-am spus că-s de ajuns...
C-au fost destule-n viaţa mea
Dar și azi ... s-a-întâmplat aşa...
Mi-am pus în gând... am și promis...
Dar n-am făcut-o... nici în vis.
Am fost chiar și amenințată
De toți amicii... implorată...
Dar n-am putut să mă abțin...
N-a trebuit mult...doar puțin...
Și totul s-a pornit în lanț...
Pe-obrazul meu formând un șanț
Fierbinte... fără de oprire...
Nici nu avea ce să mă mire...
De fapt curgeau două izvoare...
Curgeau...fiindcă prea rău mă doare...
Mă dor ...aluzii și cuvinte...
Mă doare sufletul fierbinte,
Mă dor clipele ce se scurg
Și nopțile ce nu-mi ajung,
Mă dor secundele de vis...
Mă doare ceea ce n-am scris,
Mă doare că îmi ești departe
Atât de mult... mă doare... foarte...
Mă dor și serile târzii...
Când te aștept ... și numai vii,
Ma dor prea multe...și prea tare
Deși n-am cum să cer iertare...
Că am promis...mi-am pus și-n gând ...
Azi ...plâng...lăsați-mă să plâng!

Mereu în al meu gând

S-a stins și-această zi ca și-a mea lumânare,
C-un sunet dintre trestii și iz de sărbătoare,
S-a stins o amăgire de glasuri îngânând,
Dar te-am păstrat, iubire, mereu în al meu gând.
S-a stins și-aceasta zi cum s-au mai scurs destule
Cu-aceleași lacrimi calde ascunse prin formule
Și sfaturi amețite din glasuri izbitoare...
S-a stins și-aceasta zi precum o lumânare.
Mă ridic dintre sălcii, încerc să mă strecor
Cu grijă printre astre să nu mă scurg de dor,
Interminabil spațiu în calea mea se-așterne,
Străpung tonalitatea dar nu te pot discerne,
Îmbălsămez iubirea în rouă și candoare
Și te aștept în noapte să-mi dai o sărutare.
Opresc o adiere minusculă de vânt,
Să te păstrez, iubire, mereu în al meu gând,
Să ne plimbăm prin cosmos ținându-ne de mână,
Să mă săruți fierbinte și să-mi spui noapte bună!

De pe Marte spre Soare

Cu sânii tari ca piatra, cu gura-nfierbântată
Ți-am răspuns la sărutul mai blând ca altă dată,
Buzele-mi tremurau pline de pasiune,
Când m-ai luat pe braţe zburând spre altă lume...
Am închis ochii-o clipă să nu mă rătăcesc
Și-n liniștea nebună să uit să mai zâmbesc,
Învăluiți în ceaţa dorinței disperate
Am uitat că e ziuă și am plutit spre noapte...
Cămașa de pe mine nu știu unde-a rămas
Știu doar că-mi era bine, nu mai aveai nici glas,
Nici o șoaptă cuminte, nu mai puteai rosti
Erai prea ocupat de-acum cu-a mă sorbi
Cu ochii tăi ca marea-nverzită de dorință,
Supraîncărcat de tandru și de bunăvoință
M-ai lăsat lent pe pat ca pe-un fin bibelou,
M-ai privit o secundă, eram un scump tablou,
Cu palmele-amândouă trupul mi-ai explorat...
Să vibrez sub săruturi deloc n-am încetat,
Mi se-ncordau năvalnic șoldurile arzând,
Sub sărutări fierbinți m-apăsa doar un gând.
Nu era nici o grabă, mă priveai sfidător
Câte-o secundă bună apoi ca un izvor
Curgeau din nou săruturi pe corpu-nfierbântat
Și am zburat spre Marte... amândoi am zburat
Două trupuri unite, minunea s-a-ntâmplat...
Cu o poftă nebună de tot m-ai dezbrăcat
Mi-ai aruncat pudismul departe-n depărtări
Și-ai reuşit tot trupul să mi-l scalzi în fiori,
Cu-amestecul de raze de pe boltă răpite
Mii de gânduri nebune mi-au tot trecut prin minte
Și-n goana fără număr de mișcări uimitoare
Am zburat amândoi de pe Marte spre Soare...

Un ocean de iubire

Pe-un colt de Lună nouă aş fi urcat, de dor,
Pe-o rază înghețată, sau chiar pe-un strop de nor,
Pe-o aripă de-albină, pe-un crivăț răvășit,
Să-ajung la tine-n braţe, să te dezmierd grăbit,
Aş fi urcat pe-un munte cu lava clocotindă,
Mai mult de-atât, n-am cum, inima să-mi aprindă,
Pe-un vis de noapte crudă, m-aş fi urcat, iubite
Să fi iar lângă mine, nu doar în a mea minte.
M-aş fi urcat pe-o gheară de vultur ucigaș
Sărutul să-mi primesc, cald, dulce şi gingaş.
Ţi-aş fi adus iubirea fierbinte, aburindă
Încrustată în suflet ce veșnic mă inundă.
Și-am fi zburat spre țărmul cuprins de fericire,
Invadînd amândoi oceanul de iubire.

Nu esti Adam, nici eu nu-s Eva...

Iar dacă, ai sperat vreodată, să-mi calci inima în picioare,
Îţi poți lua gândul, dragul meu, de tine, azi, nu mă mai doare.
Ai încercat să-mi seci iubirea, curată, dar, eu am destulă,
Nu ai ştiut să o primeşti, în nopţile cu clar de lună,
Dar, ai pretins-o pe vecie, deşi loc de ea-n suflet, n-ai.
Cum ai fi vrut să-ţi mai rostesc cuvântul magic, ieri, "mai stai!"?
Cât de naivă m-ai crezut? te-am aşteptat, ca pe-o comoară,
Te-am aşteptat şi-ţi dăruiam lacrimi fierbinți, seară de seară,
Nu s-au sfârșit nopțile încă, iubire pot primi, pot da,
Oricât sălășluiești în minte, n-am să-ţi mai dau iubirea mea,
Nici măcar pentru o secundă în urma mea n-am să privesc
Şi nici măcar o biată clipă din viață, nu-ţi mai dăruiesc.
Rana ce tu mi-ai provocat-o, găsesc cine să-mi lecuiască,
Nu eşti Adam, nici eu nu-s Eva, altu-ar putea să mă iubească,
Să-mi simtă sufletul fierbinte, avid doar de iubire pură,
Nu de cuvinte nerostite, sau amăgiri, scoase din gură.
Te du cu Dumnezeu iubite! rămân tristă, dar nu în drum
"Nu-i treaba ta!" mi-ai spus odată, de ce ți-aş spune tot acum?

Pe-al tău umăr mă odihnesc...

În miez de noapte, mi-am propus,
Când vei veni, să-ţi spun că nu-s',
Că am plecat cu alte vise
Având ferestrele deschise,
Tu să mă cauţi cu privirea...
Să-ţi dăruiesc numai iubirea
Şi dorul ce m-a-ngenunchiat...
Să îl transform neîncetat
În sărutări fierbinţi, avare...
Să mă ascund chiar după soare,
Sau stelele ce-mi dăruieşti
În clipele când mă iubeşti,
După nori ascunziş să-mi fac,
După-un buchet de liliac
Tu să mă cauţi cu-n sărut,
Cu încă nouă, sau mai mult
Şi-ntr-un sfârşit să mă găseşti,
Realizând cât mă iubeşti,
Pe-al tău umăr să mă-odihnesc,
Şoptindu-ţi tandru: te iubesc!