Te-aş invita la o cafea

Te-aş invita la o cafea, diseară,

să ne apuce zorii desenând

viraje pe-o şosea din călimară,

dar mi-este teamă c-ai să pleci curând.

Te-aş parfuma cu razele de soare,

să uit că ne inundă miezul nopţii,

că te visez simţindu-mă datoare

să te cuprind cu lacătele sorţii.

Te-aş invita să mă răsfeţi o clipă

dar ştiu prea bine că nu ai habar

ce înseamnă zborul fără de aripă,

iubirea sfântă, fără de hotar.

Te-aş descifra lăsându-te să-mi dai

o primăvară ruptă de-ntuneric,

dar tu nu bei cafea, tu serveşti ceai

şi-ai să te stingi în mine esoteric. 

Chiar dacă nu vei mai veni

Am scris cât te iubesc pe-o frunză
Dar, s-a uscat a doua zi
Îngăduind să mă pătrunză
În suflet, cu săgeţi târzii.

Pe razele fierbinţi de soare
Mi-am iscălit iubirea-n zori,
Pe ploi şi vânturi uimitoare
Ce-au pus sechestru pe ninsori.

Am încercat să scriu pe vreme,
Ceea ce simt, nimic în plus,
Pe ceasul încleştat, ce geme
Pe paginile ce-au apus.

Am scris pe stele, fără număr,
De parcă aş fi vrut să pun
Pecete peste-al nopţii umăr
Şi Cerului să mă supun.

Pe vata norilor am scris,
Să pară mai pufoşi un timp,
S-au rătăcit şi mi-au transmis
Să-mi caut liniştea-n răstimp.

Am scris, cu gândul că-n tăcere
Îţi vei clădi alt univers
Şi-n urmă vei lăsa durere,
Pe care s-o transform în vers.

Ţi-am dezmembrat clipă cu clipă,
Te-am regăsit şi te-am pierdut,
Se zvântă şi se înfiripă
Iubirea ce ne-a conceput.

Eu curg ca un izvor de lacrimi
Pe paginile sângerii,
Să te iubesc plină de patimi
Chiar dacă nu vei mai veni.

Pe strune-n pragul înserării
Îţi voi aşterne alt poem
Şi tot n-am să te dau uitării
Chiar dacă, nici n-am să te chem.

Happy-end

 Eu sunt la fel ca mâine, aşa am fost şi ieri,
Nici nu-mi permit să cumpăr iluzii pentru-o zi,
Deşi găsesc pe gratis costum pentru plăceri,
Stofa boţită strânge şi n-aş putea zâmbi.

Eu stau la fel de bine în metrul meu pătrat,
Chiar dacă-s cam uimită descoperind întruna
Cum se transformă chipul sufletului mascat
Şi ce gust avusese odată mătrăguna.

Eu ştiu că timpul trece cum trec în zbor cocorii,
Mă remontează clipa, liniştea mă cuprinde,
Tu ţi-ai dorit aleea ce-o aleg trecătorii,
Pentru nimic în lume sufletul nu-mi voi vinde.

Eu nu pot să-mi dreg vocea rostind minciuni în trend,
În valuri ipocrite n-aş putea să respir,
Aleg realitatea, zâmbind în happy-end,
Sunt doar o picătură dar, nu-s un chilipir.

Secunda următoare

 

 

 

Chiar în secunda următoare

Toţi norii se vor risipi,

O pată verde de splendoare

Din toamnă se va dezlipi.

 

Din nou vom prinde picătura

În braţe şi-o vom dezmierda 

Până vom îmblânzi arsura

Flăcărilor ce-o amenda.

 

Chiar în minutul care vine

Sufletu-n palme-ţi voi preda, 

Sigură că nu eşti oricine,

Ca frunza-n toamnă voi ceda.

 

Ca un covor mă voi aşterne

Trupul fierbinte să-mi sfărâmi,

În sărutări ce le vei cerne

Pentru începutul altei lumi.

Chiar în următoarea clipă

Stelele-n noapte vor zâmbi

Şi în imensa lor risipă

 La pieptul tău mă voi topi.

Verdele tău

E-aşa de bine-n palma ta,
E-aşa de cald şi de pufos,
Parcă-s pe-o aripă de stea
Sub cerul blând şi luminos.

Verdele tău îmi dă splendoare,
La al tău piept mă odihnesc,
Nicio secundă nu mă doare
Din ziua-n care-n te iubesc.

E-aşa de colorat şi clar
Simt că plutesc cu tot cu vers,
Că numai trăiesc în zadar,
Am ţelul meu în univers.

Verdele tău îmi da putere
Tot ce-i mai greu să depășesc,
Să uit de spini şi de durere
Din clipa-n care te iubesc!

Clipa următoare

 

 

Pentru clipa următoare
Vreau să-mi pun toţi norii-n glastră,
Păsările migratoare
Să le-alung sub bolta albastră.

Vreau să-mi recunosc abisul,
Gardul viu ce înfloreşte,
Să descopăr zilnic visul
Care mă adăposteşte.

Pentru clipa următoare
Vreau să-mi definesc menirea,
Iar pe razele de soare
Să-mi reclădesc fericirea.

Vreau să te privesc cu mâna
Sufletul să ţi-l ating,
Se sfârşeşte săptămâna
Şi nu-mi doresc să mă sting.

Pentru clipa următoare
Vreau lacrimile să-mi zvânt,
Sufletul prea aprig doare
Să pot scoate un cuvânt.

Vreau să fac salturi mărunte,
Să te mângâi cu privirea
Din călcâie până-n frunte,
Redescoperind iubirea.

Oriunde, oricând, oricum, orice

Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună
Dar, pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.

E timpul

Cobor, pentru o clipă
Din norii parfumaţi
Cu-a versului risipă,
În ochii-ţi migdalaţi.

E timpul să-mi dai viaţă
Şi liniştea dorită,
E-o nouă dimineaţă,
Vreau să mă simt iubită!

Să te îmbrac în versuri
Iar tu în sărutări,
Să ignorăm abisuri
Zburând până în zori.

E timpul să-mi dai haina
Tristeţii, la o parte,
Să ne hrănim cu taina
Iubirii adevărate.

Să ne luăm de mână,
Să ne iubim curat,
În urmă să rămână
Visul, ce m-a furat.

E timpul să-mi dai luna
Şi soarele fierbinte
Cu-o clipă, numai una
Şi multe înainte!

O clipă cât o viaţă
Să împletim cu vers,
Să-ţi fiu o dimineaţă,
Să-mi fii un univers!

Aș învăța-n ocean zborul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De-aș putea să-înving suspinul
Din secundele de dor,
Să-mi scutur de lacrimi, chinul,
Sus pe culmea norilor.

De-aș putea să-înving distanţa
Cu puterea gândului
Și să ating performanţa
Pe aripa dorului.

De-aș putea să zbor într-una
Până în bratele tale,
Să ignor norii și luna,
Transformându-le-n petale.

De-aș putea să-mi adorm dorul
Până-n ziua revenirii,
Aș învăța-n ocean zborul
Înflorind toți trandafirii.

De-aș putea numai o clipă
Să stau fără tine-n gând,
Vulturii să-mi dea aripă,
Să ating munții zburând...

Regele iubirii mele

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Regele iubirii mele,
Sufletul mi-l încălzești,
În toate clipele grele
Iubire îmi dăruiești.

Regele iubirii mele,
În iubirea ta plutesc
Printre nori pufoși și stele,
De aceea te iubesc!

Regele iubirii mele,
Leul meu, cu ochii verzi
Precum două rămurele,
Nu uita, să mă visezi!

Regele iubirii mele,
Ești aici când ești plecat,
Clipele îmi sunt mai grele
Dar, te iubesc neîncetat!

Un zbor spre Marte

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Un zbor de-o clipă-n miez de zi,
O sărutare-n grabă,
Să pot visa, să pot zâmbi,
Să-ți port ca pe-o podoabă
Iubirea-n piept și gând.

Un zbor spre Marte într-o clipă
Precum un vis grăbit,
Să pot zbura doar cu-o aripă
Mereu spre răsărit,
Iubirea-ți culegând.

Un zbor firav cât o clipire
La pieptu-ți să plutesc,
Să nu mă satur de iubire
Dintr-un motiv firesc,
Te pot iubi oricând.

Un zbor firav să zămislim
Pentru o viaţă-ntreagă,
Iubirea-n suflet să clădim
Ca pe-o sfântă podoabă
În inimă arzând.

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa
Sus pe culmile alpine,
Nu-mi mai frânge-n zbor aripa
Acum, când plutesc mai bine.

Lasă-mă să dăruiesc
Din suflet, cum fac mereu,
Iubirea-n care-nfloresc,
Lasă-mă pe drumul meu.

Trecutul ne urmărește,
Oricât e de minunat
Dar, iubirea se clădește
Doar din sentiment curat.

Lasă marea liniștită,
N-aruca cu pietre-n ea!
Astăzi vreau să fiu iubită,
Să dăruiesc dragostea.

Să-ți fiu leac

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru cee a ce pot vedea.

Te-aș încălzi cu-a mea iubire,
Ți-aș da să bei sărut fierbinte,
Aș chema luna să deșire
Razele-aprinse din cuvinte.

Ți-aș îndulci ceaiul cu miere
Culeasă de pe a ta gură,
Să-ți răpesc trupul din durere
Ți-aș da suflet peste măsură.

Pe note de iubire pline
Ți-aș așeza parfum de floare,
Să sorbi în noaptea care vine
Dragostea mea nemuritoare.

Sub așternut, ți-aș pune stele
Să-ți fiu aproape-n orice clipă,
Cu toate paginile mele
Să-ți dau a dragostei risipă.

Să-ți iau durerea ca pe-un fleac,
Într-o secundă s-o topesc
Iar, trupul meu devenit leac,
Să-ți spună ce mult te iubesc!

O Picătură de Suflet

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Într-o zi-i voi spune morții
Cât îmi este de datoare,
Când va veni-n pragul porții
Cu plăcerea-i uimitoare
De a mă purta spre ceruri
Și din ceruri în oceane,
Peste stele, peste geruri,
Cu ascuțitele-i harpoane,
Îi voi spune, fără teamă,
Câte nopți i-am dăruit
Iar, dacă la ea mă cheamă
Pusă pe căpătuit...

Într-o zi sau într-o seară,
Când va sosi-n pragul porții,
Cu a ei privire-amară,
Răspicat am să-i spun morții
Că nu știe să adune,
Nici să scadă-n profunzime,
Că-n a ei ascensiune
N-are nevoie de mine.
Îi voi spune să revină
Când va crede de cuviință,
Să îmi ia de pe retină
Lacrima de suferință.

Iar, când lama coasei sale
Va dori să mă sărute,
Să-i dau nopțile banele
Din suspinele pierdute.
Să-i știrbesc tăișul lamei
Cu munții mei de iubire
Cuprinzând-o-n gheara dramei
Versurile să-mi înșire.
S-o aud cu ochii mintii
Cât e moartea de vitează
Recitând, să-adune sfinții
Care mă iluminează.

Într-o zi-i voi spune morții
Tot ce este de făcut
Când va veni-n pragul porții
Cu stilul ei prefăcut,
Îi voi spune să dispară
Până nu m-apuca cheful,
În privirea ei avară
Să torn rimele și versul.
Peste haina ei cernită
Să azvârl iubire pură
Să dispară rătăcită
Numai de o... picătură.

Prefer să visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit
Iar, lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar, de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.

Ce bine-ar fi!

Ce bine-ar fi, ca-n astă seară,
Să-ți sărut sufletul plângând,
Să uit de tot ce mă-nconjoară
Precum un vis pierdut în gând.

Ce bine-ar fi să-ți sărut noaptea
Cu stele albe, până-zori,
Să anulăm polaritatea
Sub bolta de cristal cu flori.

Ce bine-ar fi să oprim clipa
Din drumul ei necontenit,
Să-i demontăm pe veci aripa
Iubindu-ne la nesfârșit.

Ce bine-ar fi să răpim ceața,
S-o rătăcim în depărtări,
Peste ea s-așternem distanța
Și-atât de multe amânări.

Ce bine-ar fi, în noaptea asta,
Să zburăm precum doi copii
Spărgând cu sufletul fereastra,
Să mă-ncălzești, ce bine-ar fi!

De-aș putea...

De-aș putea, s-adun, în palme,
Ca albina, stropi de miere
Pentru timbrul vocii tale,
Ce mă scapă de durere,
De-aș putea, s-adun, cu geana
De pe boltă, stropi de nori,
Și nu m-ar cuprinde teama
Că-mi vei umple de fiori,
Din creștet până-n călcâie,
Trupul, doar cu-n vers și-o rimă,
Sufletul să mi-l mângâie
Cu a ta voce sublimă...,
De-aș putea, s-adun pe pleoape
Tot ce e mai bun și sfânt,
Când am glasul tău aproape,
Și-așa fericită sunt...,
Draga mea moderatoare
Ce ne-aduni, aici, la Clipa,
De parcă ai fi datoare
Să ne ocrotești aripa,
De-aș putea... dar n-am putere,
Sunt doar un... ascultător,
Ți-aș da flori și giuvaiere,
Draga noastră, Vis de Dor!

Cât aş vrea!

Aş acosta pentr-o secundă
Pe-un fulg de norişor curat,
Să simt cum liniştea inundă
Sufletul meu îndurerat.

M-aş odihni măcar o clipă
Pe-o limbă de nufăr smerit,
Să vindec rana din aripă
A lumii, ce m-a obosit.

Aş acorda clipa-n baladă
Cu versul alb, să o-mblânzesc,
Topind nămeţii de zăpadă
În dragoste, să vă-nvelesc.

Mi-aş clăti ochii-n apă pură
Tabloul, să-l privesc curat,
Să dăruiesc peste măsură
Iubire, cum am învăţat.

Aş preschimba lacrima-n miere
Aripi de îngeri, să clădesc
Şi în momente de durere
Cu slova mea, să vă-ncălzesc.

Mi-aş opri zboru-n loc, o seară,
Să-l finisez cu o minune
Extrasă dintr-o călimară
Ce are, încă, multe-a spune.

Ţi-aş fi

Pe un câmp plin de splendoare
Te-aş fi transformat în vers,
Cântat de-o privighetoare
Minunând un Univers,
În fluture rătăcit
Peste roua dimineţii,
Din poemul sărăcit
De amărăciunea vieţii,
Ţi-aş fi dăruit căldura
Soarelui nepieritor
Pe un ţărm ce-ngroapă ura,
Printre valuri călător,
Ţi-aş fi dăruit elanul
Vulturilor peste munţi,
Invadând chiar şi oceanul
Îngeraşilor desculţi,
Ţi-aş fi destrămat mâhnirea,
Tainică, ce-o porţi în tine
Şi ţi-aş dărui iubirea
Până-n veacul care vine.

Eşti minune-n Univers
Fără semne de întrebare
Îmi transformi viaţa-ntr-un vers
Dându-i clipei o valoare.

Îmi e teamă

Îmi e teamă de-ntuneric! Întunericul din soare,
De tăcerea aşternută peste-a munţilor ninsoare,
De lumina orbitoare a-ntunecatei fiinţe
Ce plăteşte, nesătulă, omenia-n suferinţe,
Îmi e teamă de covorul roşu, aşternut la uşă
Care-ascunde, printre trepte, otrăvitoare căpuşă.
Îmi e teamă de răspunsul crud al copacilor copţi
Fiindcă nu-mi iese din minte goliciune-acelei nopţi.
Îmi e teamă să-ntorc clipa, răsfoită la final,
Să citesc negru pe alb, masca unui carnaval.
Îmi e teamă să descopăr c-am avut sfânta dreptate
Şi din clipa următoare, să păşesc spre libertate,
Să inund bolta cu-n răcnet, provocând vreo avalanşă
Pe covorul plin de zgură, nedorindu-mi vreo revanşă,
Să rostogolesc pe-obrazul fript de cearcăne şi zloată
Universul altor lacrimi, răstignite pe o roată,
Îmi e teamă de durerea crenguţelor din grădină
Ce foşnesc de-a mea durere, suferind fără vreo vină.