De-atâtea ori m-am simţit o nălucă
Înveşmântată-n arşiţă şi ger
Încât, din suflet, lacrima-mi usucă
Versul, pe care pot să-l mai ofer.
De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul
Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă
Încât, acum, când dăruiesc cuvântul
Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Sunt visul cel răpit de geană În clipele când s-au deschis, Sunt sărutarea ce te cheamă Să ne hrănim cu fulgi de vis.
Sunt visul împletit de tine În nopțile care urmează, Sunt primăvara care vine Și steaua ce te luminează.
Sunt raza care te-înconjoară Cu brațe-avide de dorință, Sunt visul alb din prag de seară, Sunt doar a ta, a ta ființă.
Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Sunt dansul ploii printre crengi, Sunt freamăt de albine, Sunt fericirea prinsă-n chingi Și-n culmile alpine.
Sunt Univers într-un cuvânt, Sunt mâine și poimâine, Sunt simplu nor peste pământ Și peste culmi alpine.
Sunt felinarul stins de vânt, De-otrăvuri și toxine, Sunt aripă ce-și ia avânt Spre culmile alpine.
Sunt primăvara-n vocea ta, Sunt ghiocelul care vine, Sunt lacrima și dragostea Din culmile alpine.
Sunt lunga viaţa ce-o trăiesc Când pleci de lângă mine, Când în tăcere te doresc Pe culmile alpine.
Sunt clipele-n care tânjesc Să le împart cu tine, Să-ți iau și să îţi dăruiesc Suflet, pe culmi alpine.
Sunt clipe ce pier în zadar Cu aprig dor de tine, Sunt noaptea fără calendar Din culmile alpine.
Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Seara, ce cădea grăbită, S-a oprit din al ei dans Peste ploaia rătăcită În emoții și suspans.
Un surâs de primăvară, Lângă-o cană de cafea, Doar într-o banală seară A dat vieții, dragostea.
O cascadă de cuvinte, Scoase de prin buzunare, Se scurgeau inconștiente Peste clipa următoare.
Noaptea își lăsase pleoapa, Stropii reci priveau uimiți Cum din lespezi stoarcem apa, Doi nebuni îndrăgostiți.
Doar o clipă, o secundă, Un minut în palma ta, S-a născut ca să pătrundă: N-ai să mă mai poți uita!
Universul se încinge, Soarele se zvârcolește, Doru-n suflet ne atinge Cu săgeata, mișelește.
Ne lovesc furtuni de-a valma, Ne ridică nori pe creste, Lacrimile ne ard palma, Totul părea o poveste.
Fulgere destrămau zarea, Visele ne risipeau Dar, iubirea și iertarea În suflete năvăleau.
Zeci de voci loveau sălbatic, Judecând neștiutori Cu sufletul lor antarctic, Suspinul pierdut în zori.
Crivățul, neluat în seamă Printre spini s-a risipit, Iubirea din nou ne cheamă, Azi, doi ani s-au împlinit.
Doi ani de iubire pură, Sentiment dumnezeiesc, Sunt numai o picătură Dar, din suflet te iubesc!
Îmi pui viaţă în cerneală, Dragostea s-o zugrăvesc, Din acea seară banală Dragul meu, eu te iubesc!
Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Sunt un cobai cu rădăcina Adânc înfiptă în pământ, De vrei să știi care-mi e vina Privește câte stele sunt.
Sunt multe, calde și curate Precum iubirea-n primăvară, Visând, se sting noapte de noapte Vibrând, se-aprind seară de seară.
Sunt curioasă ce-ți vor spune Când le vei întreba, pe rând Sunt un cobai, singur pe lume Prins între lacrimă și gând.
Sunt un cobai fără puteri Ocrotit de divinitate, Stelele-mi sorb mii de dureri Dându-mi iubire peste noapte.
Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Sunt cu gândul dus, departe Pe unde ți-a umblat pasul, Într-un zbor firav spre Marte Aș pleca, să-ți aud glasul.
Sunt cu gândul rătăcit Peste mii și mii de veacuri, Într-un timp neprihănit De iubire fără leacuri.
Sunt cu gândul doar la tine Și la iarna asta grea, Primăvara care vine, Pe sub fulgul alb de nea.
Sunt cu gândul prins în ace Doar la tine, dragul meu, Iubirii nu am ce-i face E dată de Dumnezeu.
Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.
Ieri, îţi răpeam sintagma din tăcere Cu elemente vii din univers, Dezlănțuiam în taină bariere Și picuram iubire peste vers.
Azi, îmi săruți surâsul de pe geană Precum preludiul unei primăveri Când neclintita lună vrea să cearnă Raze de stele-n despletite seri.
Ieri, aşterneai covorul năzuinţei Pe palma sufletului meu, plăpând, Azi, mă lovesc pereţii neputinţei De te ascund o clipă, după gând.
Născut în visul dintre două lumi, Vestești izbânda pentru-a doua oară, Seninul dimineții ți-l asumi, Picurând în ceasornic primăvară.
Firicel de mac plăpând, Vis pierdut pe albe câmpuri, Picătură-n al meu gând Ieşind straşnic din adâncuri, Adiere mângâiată Plânsă în ciorchini de seară, Dragoste nesaturată Într-o caldă primăvară, Dor de zâmbet şi culoare, Zbor din visul arzător, Iubire nepieritoare Peste vers rătăcitor, Strânse-n buzunare goale Cu pereţii căptuşiţi, În tăcerea din petale, Trăiţi să mărturisiţi Fragilul suflet sub soare, Sângele vieţii-nverzit Într-un nor plin de splendoare De iubire încălzit.
Sub cerul nostru aş ascunde Toată iubirea mea curată, Şi-n sufletul tău aş pătrunde Cum n-am făcut-o niciodată, Să-ţi luminez bolta cu stele, Doar cu petale să-ţi pansez Unele clipe seci şi grele. Din suflet vreau să îţi urez: De ziua ta, iubite drag, Tot ce-i mai luminos şi sfânt Veşnic să ai în al tău prag Iubirea mea într-un cuvânt, Iubirea mea, pură şi clară, Inima mea îţi dăruiesc În sfântă zi de primăvară Lângă eternul: Te iubesc!
Aş vrea să ies, prea tare zbier, Aş vrea lacrima s-o opresc, Să nu-mi mai fii gondolier, La pieptul tău, vreau să zâmbesc! Aş vrea să mă răpeşti din lume Cum o faci tu mereu, iubite Să mă-nconjori cu multe glume, Să îmi pătrunzi din nou în minte. Să îmi aşezi pe raftul plin De lacrimi şi suspine zeci Sufletul tău cald şi divin... Aş vrea să vii, să nu mai pleci! Aş vrea să nu depind de tine, Cerneala să nu-ţi mai cerşesc, Pe-orice copac, pe culmi alpine Să aştern vers, să te iubesc. Fără să-ţi fiu veşnic datoare, Că-ţi fur cuvântul din cuvânt... Dar eu, sunt singură sub Soare, Sunt singură pe-acest pământ. Atunci când nu-ţi aud o şoaptă Sunt luptă fără conţinut, Suflet pierdut sub pielea coaptă De viaţa prin care-am trecut. Sunt suflet rătăcit de rele Într-un corp îmbibat de cer, Doar lângă tine zbor spre stele... De mult nu mai e un mister. Se ştie că doar tu îmi dai Din sufletul tău cald şi bun Căldura nopţilor de Mai Iar eu în vers o cânt, o spun. Fără s-ascund vreo picătură Cu-a ta iubire mă mândresc! Tu mă sustragi din lan de ură De-aceea enorm te iubesc! Tu mă ridici din clipe grele Prin care mă târăşte viaţa, Doar ochii tăi ca două stele Îmi mai îndepărtează ceaţa. Din astă lume rea de seară În care iarna locuieşte, Doar tu îmi aduci primăvară În viaţa ce mă biciuieşte. Lacrima nu pot s-o opresc Decât la pieptul tău iubite, De-aceea enorm te iubesc! Iar versul meu nicicând nu minte.
M-am intersectat aseară Cu nori adunaţi pe clipe. Ca un zvon de primăvară Din retină vrea să ţipe, Înmugurind peste şoapte Dintr-o dragoste nebună, Nelipsită-n nicio noapte. Ghemuită de furtună, M-am intersectat cu norii Plini de dorul tău fierbinte, M-au simţit şi cititorii... Lacrimile din cuvinte. Încercam să le opresc, Ochii nu m-au luat în seamă, Se-agitau... să te găsesc. De sub pleoapele ce-ţi cheamă Glasul tău vibrând pe clape, Mângâierea ta divină Peste suflet, peste pleoape... M-am intersectat, cu vină Şi fără vinovăţie, M-am intersectat cu tine, Inima ţi-am dat-o ţie, Sufletul îţi aparţine. M-am intersectat aseară Cu stropi ce m-au invadat, Ca un dor de primăvară. Te iubesc neîncetat!
Hoinarul meu ce-mi picuri dor Când pleci departe peste munţi Lăsând în urmă doar fior Şi şoaptele: "să nu mă uiţi!!!", Iubire cu ochi de smarald Ce străbaţi lumea fără teamă, Cu suflet tandru, blând şi cald... Eu nu fac din iubire dramă! Cum transformi tu seară de seară Lacrima-n vers şi iarna-n flori Doar cu un gând de primăvară Topeşti nămeţi, ascunzi ninsori, Cu un cuvânt - zâmbet strârneşti, În umbra mea te-ai transformat N-am cum să uit că mă iubeşti, Că sufletul mi-ai deshumat Din cripta rece a tristeţii Şi mi l-ai osândit la viaţă Reclădind drumul dimineţii Ce de-acum să respir mă-nvaţă.
E Martie, e primăvară cu iz de soare, ghiocei... De-acum va înflori iubirea în suflete şi pe alei. E Martie, e primăvară, zâmbiţi, zâmbetu-i gratuit! Lăsaţi iubirea să răsară aşa cum s-a obişnuit, Lăsaţi iubirea să pătrundă în suflete, să încolţească Cel puţin azi, uitaţi de criză, nu e doar criză românească.
Ziua primului sărut, Clipa ce pieptu-mi spărgea, Credeam că mi s-a părut Deşi ploua, nu ningea. Ziua când mi-ai spus, mai ştii? Printre versuri şi suspine, "-Doamne ce mult mi-aş dori Să te văd... crezi c-ar fi bine?" C-o întrebare ţi-am răspuns Tot ce-am simţit pe moment "Deja-n suflet mi-ai pătruns Are rost să mai aştept?" Ziua primului sărut Era scris de mult în stele Luceferi-au apărut Sub umbrelă, iar acele Clipe au rămas sculptate Peste veacuri, să se ştie A iubirii puritate Aşternută pe hârtie, Cu iubire s-a hrănit Zi de zi, clipă de clipă Furtunile n-au răzbit, Când mi-ai dăruit aripă.
Într-o seară, la o masă, doi ochi verzi m-au aşteptat, I-am privit întâi-a oară şi în suflet mi-au pătruns, Într-o noapte, printre stele şi planete-am completat Golul sufletului care-l ţineam amândoi ascuns, Într-o seară, oarecare, am uitat să suferim Deşi fulgerul sălbatic să ne-atingă a-ncercat, Dintr-o seară, neînsemnată, fără seamăn ne iubim În oceane de iubire ce-a fost trist am îngropat. Răzvrătindu-ne pe-o viaţă fără vreun strop de senin. Cu iubirea noastră pură stelele vom arginta Demonstrând că mai există dragoste şi fără chin, Într-o lume realistă, noi o vom argumenta, Stropi din rouă de iubire peste voi vom presăra Fascinaţi de-o primăvară ce va-nmuguri pe veci, Într-o seară, minunată, zorii vom răscumpăra Dezrobind sfântă iubire de nopţile lungi şi reci.
Chiar dacă iarna-ncearcă să ne-ngheţe, Distanţă-i mult mai crudă şi mai rea, Iubirea noastră poate da poveţe Celor ce nu cunosc ce-i dragostea. S-au spus atâtea şi se mai spun încă Că viaţă-i scurtă, dragostea-i doar fum, Iubirea noastră e mult mai adâncă Chiar dacă-n iarna rece eşti pe drum, Eu te voi aştepta seară de seară Ca pe un asfinţit spectaculos, Cum m-aşteptai tu asta primăvară Să-mi dăruieşti aripi de albatros. Chiar dacă iarna-ncearcă să doboare Iubirea dintre noi nu-i doar un vis, Oricâţi ar încerca să o măsoare, Noi ne iubim mai rău ca-n Paradis.
De patru luni, iubirea mea ca o stea viaţa-mi luminezi, Lacrimile mi le-ai ascuns, drum nou prin ceaţă îmi creezi De patru luni ruini se surpă sub fericirea ce-mi oferi, De patru luni, iubirea mea, trăiesc apus de primăveri Şi mângâieri de veri sublime umbrind sărutul cu-n sărut Ne ştim de patru luni de zile şi te iubesc aşa de mult!!!
Încerc să mă dezbrac de tine, Amintirea să-ți alung Încerc zilnic pe culmi alpine Să rătăcesc, dar tot te-ajung. Încerc s-adorm, mă relaxez... O oră...poate... mai puțin Brusc mă trezesc...iar te visez, De dorul tău noaptea-i un chin. Încerc să plâng...mi-ai interzis, Citesc o pagina de carte, Răsfoiesc tot ceea ce-ai scris Și nu pot merge mai departe. Cerul cu-o stea un semn îmi face, Primăvara deja-mi zâmbește, În suflet lacrima îmi zace, Iar dorul tău mă năpădește. Te privesc ochii să-mi hrănesc, Te mângâi, palma să-mi alint, Însă aș vrea să îți șoptesc Eu te iubesc și nu te mint!
Postări
