Prefer un transfer

 

 

 

Azi noapte-am dormit cu capul pe vers,
de-o viaţă o fac dar, azi m-am trezit
cu ochii albaştri de cearcăne, mers
de viaţă prea plină, mi s-a hărăzit.

În noaptea flămândă mi-au curs peste vis
iubiri la secundă cu fast şi alai,
un suflet m-aşteaptă cu geamul deschis
şi braţele pline cu visul din Rai.

Azi noapte-am dormit cu gândul plecat
la poalele erei în care trăim,
mi-e ciudă de noaptea în care-am visat
că totuşi se poate, de dor să murim.

În ziua ce vine mă nasc într-un vis,
prefer altă lume, prefer un transfer,
m-aşteaptă un înger cu geamul deschis
pe norii mei sobri, dar fără mister.
 

Ca la carte

 

 

Dintr-o parte-n altă parte
totul merge ca la carte,
lespezi reci căzând deşarte,
lacrima ce ne desparte.

Zeci de vise nevisate
se întrec în aţipire,
totul merge ca la carte...,
dragoste fără iubire.

Ieri se desluşea ţărâna
azvârlită peste ape,
astăzi dorm întinzând mâna,
viselor nesfărâmate.

Milioane de cuvinte
se aşează  rând pe rând,
locuind la mine-n minte
mă vânezi cutreierând.

Dintr-o parte-n altă parte
totul curge ca şi uns,
cupa timpului împarte
stelele-n vis nepătruns.

Aripi large umple cerul
desenând zboruri ciudate,
în oglinzi revăd misterul
filelor smulse din carte.

Nicio boare nu aduce
o secundă de uitare,
în oglinzi să se usuce
verzi coperţi nepieritoare.

Secunda următoare

 

 

 

Chiar în secunda următoare

Toţi norii se vor risipi,

O pată verde de splendoare

Din toamnă se va dezlipi.

 

Din nou vom prinde picătura

În braţe şi-o vom dezmierda 

Până vom îmblânzi arsura

Flăcărilor ce-o amenda.

 

Chiar în minutul care vine

Sufletu-n palme-ţi voi preda, 

Sigură că nu eşti oricine,

Ca frunza-n toamnă voi ceda.

 

Ca un covor mă voi aşterne

Trupul fierbinte să-mi sfărâmi,

În sărutări ce le vei cerne

Pentru începutul altei lumi.

Chiar în următoarea clipă

Stelele-n noapte vor zâmbi

Şi în imensa lor risipă

 La pieptul tău mă voi topi.

Verdele tău

E-aşa de bine-n palma ta,
E-aşa de cald şi de pufos,
Parcă-s pe-o aripă de stea
Sub cerul blând şi luminos.

Verdele tău îmi dă splendoare,
La al tău piept mă odihnesc,
Nicio secundă nu mă doare
Din ziua-n care-n te iubesc.

E-aşa de colorat şi clar
Simt că plutesc cu tot cu vers,
Că numai trăiesc în zadar,
Am ţelul meu în univers.

Verdele tău îmi da putere
Tot ce-i mai greu să depășesc,
Să uit de spini şi de durere
Din clipa-n care te iubesc!

Un singur drum

Din norii grei mi-am smuls privirea
S-o dăruiesc cui se cuvine,
Nu-mi voi mai irosi iubirea,
Nici lacrimile cristaline.

De-acum furtunile vor naşte
Un curcubeu nestăpânit,
Oricine sufletu-mi cunoaşte,
Ştie cât am de oferit.

De-acum voi colora secunda
Cu dragoste adevărată,
Nu voi mai plânge ca flamanda
Dup-un colţ de pâine uscată.

De astăzi, negru va fi negru
Când peste alb se va aşterne,
Cuvântul meu, mereu integru,
Pe pagini, dragoste va cerne.

De-acum, să ştie întreaga lume,
Cu munţi şi apele adânci,
Oricine va-ntreba de mine,
Sunt sus, acolo, printre stânci.

De-acum inima îmi va bate
În ritmuri de săruturi noi,
De-acum iubirea va străbate
Un singur drum pentru-amândoi.

Miracolul iubirii

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt teama de-ntuneric
Ascunsă-n reflectoare,
Uimită de feeric
Prin haos și splendoare.

Sunt teama de mărire
Ascunsă într-un nimic,
Izvor de fericire
Gângurind vers peltic.

Sunt teama de izbândă
Clădită cu migală,
Pierdută la secundă
Din infimă greșeală.

Sunt teama veșniciei
Pe lacrima durerii
Și oda bucuriei
În clipa-mbrățișării.

Sunt teama prăbușirii
Din culmile alpine,
Miracolul iubirii
Zărit numai de tine.

De ce-aș visa?

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce aș vrea totul perfect,
Când nimic nu este ce pare
Iar, învelișul e-un aspect
Ce radiază-n depărtare.

De ce mi-aș dori infinitul,
Când doar un sunet mă trezește
Iar, dacă piere asfinţitul
Nici soarele nu-mi mai zâmbește.

De ce-n oceanul meu de vise
Arca durerii se scufundă
Iar, drumurile sunt deschise
În orice clipă și secundă.

De ce mi-aș irosi secunda,
Când orișice banalitate
Încearcă să-mi distrugă unda,
Numai cu vise aberante.

De ce-aș visa o noapte întreagă,
Când o secundă mi-e de-ajuns
Iar, cei ce nu vor să înţeleagă
Nimic, în suflet, n-au ascuns.

De ce-aș dori întreaga lume,
Când lumea e a tuturor
Iar, tu ești totul pentru mine
Și doar de tine-mi este dor.

Averea mea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nu înțelegi că viața e-un drum cu unic sens?
Chiar dacă multe pagini s-au îndoit, s-au șters,
Nu pot privi în urmă, oricât ai insista,
Mireasma ta persistă dar, în loc nu pot sta.

Nu-ți pătez amintirea, n-am cum să mă sustrag,
Încă nu ai plecat din mintea mea dar, trag
Cortina peste vreme, să-ți uit ascunse lacrimi,
Să trec peste probleme, topindu-te prin patimi.

Într-o secundă numai averile se pierd,
Nu-ntorc acum privirea, nu vreau să te dezmierd
Rămâi doar o scânteie, ca o urmă de stea,
Averea mea imensă rămâne dragostea.

Îmi tulburi limpezimea, îmi recunoști tot pasul,
Îmi aminteşti apusul și zorii, întorci ceasul
Cu prea mulți ani în urmă, este mult prea târziu,
Nu înțelegi că viața e-un plin, nu un pustiu?

Timpul

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cu amicul de nădejde
Și dușmanul de temut
M-am luptat de-a lungul nopții,
Fără șansă de izbândă.
S-a prelins în episoade
De prezent și de trecut,
Mi-a înfipt în suflet colții
Între clipă și secundă.

Mi-a pus sare peste rană
Aducându-mi pe retină
Pașii tăi pierduți în noapte,
Ultimul sărut din zori.
Mi-a stins lacrima pe geană,
M-a încununat cu vină
Pe buzele, de dor, coapte
Și ochii nerăbdători.

Între seara cea grăbită
Și zorii de neoprit,
M-am luptat cu disperarea
Flăcărilor în furtună.
Sub povara prelungită
Parcă s-a bătătorit,
A-ngropat adânc uitarea
Sub geana de semilună.

Timpul ăsta mi-e prieten
Și dușman, de-o viață-ntreagă,
Mă duce o clipă-n vise
Sperând să mă biciuiască.
Apoi fuge-așa de sprinten
Nereușind să-nțeleagă
Că nu toate au fost zise
Dar, nu poate să lovească.

Cât aş vrea!

Aş acosta pentr-o secundă
Pe-un fulg de norişor curat,
Să simt cum liniştea inundă
Sufletul meu îndurerat.

M-aş odihni măcar o clipă
Pe-o limbă de nufăr smerit,
Să vindec rana din aripă
A lumii, ce m-a obosit.

Aş acorda clipa-n baladă
Cu versul alb, să o-mblânzesc,
Topind nămeţii de zăpadă
În dragoste, să vă-nvelesc.

Mi-aş clăti ochii-n apă pură
Tabloul, să-l privesc curat,
Să dăruiesc peste măsură
Iubire, cum am învăţat.

Aş preschimba lacrima-n miere
Aripi de îngeri, să clădesc
Şi în momente de durere
Cu slova mea, să vă-ncălzesc.

Mi-aş opri zboru-n loc, o seară,
Să-l finisez cu o minune
Extrasă dintr-o călimară
Ce are, încă, multe-a spune.

Treptele secundei

Am coborât năvalnic în grota vieţii crude,
Spărgând ferestre-n răcnet, am imortalizat
Secvenţele durerii, l-am implorat pe Jude,
Sufletu-n mine zace rebel carbonizat...

Am licărit o clipă sub tăceri mormântale,
Sorbind cu linguriţa din zorii următori,
Mi-am implorat fiinţa să se ridice-agale
Dar rădăcina-mi piere sub caldele ninsori.

Am ridicat o geană punând semn între file,
Cu braţul drept pictez câte un vers pitic
Deşi în labirintul de mii şi mii de mile
Mă răscolesc furtuni în stil acrobatic,

Deşir surâs minuscul săpând adânc în noapte
Legenda dimineţii-n amurgul avansat,
Împletesc flori din roua pierdută printre şoapte
Urcând treapta secundei ce m-a încătuşat.

Mă minţi!

Mă minţi frumos, mă minţi zâmbind,
Mă minţi cu vorbe dulci, mieroase,
Deşi ştii sigur că nu tind
Să cred în visele frumoase,
Mă minţi şi nu e prima oară
Mă minţi că cerul e-nnorat
Deşi de mult nu plouă-afară
Ci doar obrazul mi-e spălat.
Mă minţi să-mi alungi suferinţa,
Mă minţi crezându-mă copil
Deşi îţi cer îngăduinţa
De mult, să abordezi alt stil.
Ştii că iubirea mea-i curată,
Ştii că nu mint nicio secundă,
Mă minţi şi nu e prima dată
Când lacrimile mă inundă.
Ştii că minciuna mă răneşte,
Ştii că din dragoste te iert,
Mă minţi, minciuna mă loveşte!
Dar te iubesc şi-asta e cert!

Bucăţi de suflet

Bucăţi de suflet, peste noapte,
Mă-nvăluie-n discretul vis
Din dorul tău, trei, patru şoapte
Se scurg prin geamul larg deschis,
Felii de dragoste pierdută
În cerul nopţii se scufundă,
Devin din ce în ce mai mută
Nu zăresc drum, nu găsesc undă...
Îngrop adânc ţipăt de groază
Din cel mai crunt de pe pământ,
Tăcerea ta mă întristează...
De mi-ai da numai un cuvânt...
Un sărut doar, şi-o mângâiere
Să ştiu că încă n-a pierit
Iubirea noastră în tăcere
Să simt că nu ne-am rătăcit...
Să îţi văd chipul o secundă,
Să-ţi simt privirea cum m-alină,
Dragostea-n piept să mă cuprindă
Şi-n suflet să-mi picuri lumină.

O cafea pictată

Stropi de liliac bătut
Strâns în picături fragile
Clădeau magic început
Decorând primele file.
Cioburi de vise măreţe
Adunate-n zorii noi
S-au gândit să ne înveţe
Primăvara pe-amândoi.
Crenguţele inundate
În mov aprins explodau
Ca un vis dansând în noapte
Pleoapele îmi deslipeau,
Sufletu-mi vibra frenetic
Ascultând orice secundă,
Ca un pictor autentic
M-ai purtat pe a ta undă,
Mi-ai expus cu amănunte
Fiecare picătură
Ai păstrat totul în minte,
Dar o cafea, nu-i pictură.
A trecut mai mult de-un an,
Eu gustul i-am rătăcit
Printre pagini scrise-n van...
Tu, gustul i-ai îndulcit,
Nu îmi mai găsesc cuvântul
Nu ştiu ce să spun, să scriu...
Gândul îmi zboară ca vântul,
Peste cerul azuriu.

Eşti sufletul din vis!

Mi-aş da jos ochelarii
Şi pălăria chiar,
De dragul întâmplării
Şi-aş scrie la ziar,
Mi-aş arunca peruca
Şi borul ataşat,
M-aş pierde ca năluca
Dar... şi ieri te-am visat.
Mi-aş adormi speranţa
Pe-o rază argintie,
Aş ambala dorinţa
Ţi-aş dărui-o ţie,
Să-ţi pui în ea tristeţea
Care te însoţeşte,
Să-mi dăruieşti nobleţea
Ce mă încolăceşte.
Mi-aş alunga şi somnul
În anticariat,
Dar ştie numai Domnul
Cât de mult te-am visat.
Aş fi petală albă
De cireşi sau cais,
De gâtul tău o salbă
Aş fi, în al tău vis.
Ţi-aş fi sărut fierbinte
Aşa cum sunt mereu,
Aş fi de-acu-nainte
Veşnic la pieptul tău.
Să-ncerci noapte de noapte,
Secundă şi minut
Să schimbi visul în fapte,
Să-l conjugi la trecut,
Prezentul să-l aşterni
Sub floarea de cais
Peste pleoape să-mi cerni:
Eşti sufletul din vis!

Parfumul dragostei

Din miliardele de stele ce-mi invadase al meu trup
Şi milioanele de lacrimi scurse prin cerul sidefat
Oricât aş caută cuvântul, sunetul cald îl întrerup
Şi regăsesc iubirea noastră ce fremătând s-a-nfiripat.

Din miliardele de-arome ce dăinuiesc doar pentru noi
Parfumul dragostei albastre sustrasă dintr-un curcubeu
Ne-a îmbătat într-o secundă sufletele la amândoi
Şi-am regăsit drumul iubirii, a fost voia lui Dumnezeu

Din miliardele de lacrimi ce-au curs pe-obrajii mei o viaţă
Sărutul tău mi-a adormit un ultim strop ce picura
Şi-a netezit drum şerpuit croindu-i pas înspre speranţă
Din prima seară c-un sărut, să-nvăt greul a-îl îndura.

De pe Marte spre Soare

Cu sânii tari ca piatra, cu gura-nfierbântată
Ți-am răspuns la sărutul mai blând ca altă dată,
Buzele-mi tremurau pline de pasiune,
Când m-ai luat pe braţe zburând spre altă lume...
Am închis ochii-o clipă să nu mă rătăcesc
Și-n liniștea nebună să uit să mai zâmbesc,
Învăluiți în ceaţa dorinței disperate
Am uitat că e ziuă și am plutit spre noapte...
Cămașa de pe mine nu știu unde-a rămas
Știu doar că-mi era bine, nu mai aveai nici glas,
Nici o șoaptă cuminte, nu mai puteai rosti
Erai prea ocupat de-acum cu-a mă sorbi
Cu ochii tăi ca marea-nverzită de dorință,
Supraîncărcat de tandru și de bunăvoință
M-ai lăsat lent pe pat ca pe-un fin bibelou,
M-ai privit o secundă, eram un scump tablou,
Cu palmele-amândouă trupul mi-ai explorat...
Să vibrez sub săruturi deloc n-am încetat,
Mi se-ncordau năvalnic șoldurile arzând,
Sub sărutări fierbinți m-apăsa doar un gând.
Nu era nici o grabă, mă priveai sfidător
Câte-o secundă bună apoi ca un izvor
Curgeau din nou săruturi pe corpu-nfierbântat
Și am zburat spre Marte... amândoi am zburat
Două trupuri unite, minunea s-a-ntâmplat...
Cu o poftă nebună de tot m-ai dezbrăcat
Mi-ai aruncat pudismul departe-n depărtări
Și-ai reuşit tot trupul să mi-l scalzi în fiori,
Cu-amestecul de raze de pe boltă răpite
Mii de gânduri nebune mi-au tot trecut prin minte
Și-n goana fără număr de mișcări uimitoare
Am zburat amândoi de pe Marte spre Soare...

Când vei veni

Când vei veni, iubirea mea, chiar nu-mi doresc să te răsfăţ,
Am să-ncerc să-mi ascund dorinţa, prea mult cu ea să nu te-nvăţ,
Când vei veni, în ochii tăi, am să privesc doar un minut,
Am să încerc să nu vibrez, dar am să vreau să te sărut.
Când vei veni, totul va prinde din nou culoarea ce-ai furat
În dimineaţa-aceea rece, ploioasă, rea, când ai plecat,
Când vei veni, voi putea spune, că în sfîrşit pot respira,
Nimic nu mai e alb şi negru, mi-ai readus culoarea ta.
Când vei veni, lumea de gheaţă, într-o secundă va dispare
Doar tu eşti cel ce-mi dă speranţă, şi te iubesc la disperare!
Am să încerc, să nu-ţi arăt, ce simt, dar, nu pun rămăşag
Că-n suflet voi putea s-ascund, faptul că-mi eşti atât de drag.

Sunt cartea-n care-am scris

De-ai putea doar o secundă,
să asculţi ce am de zis,
Ţi-ai da seama că eu sunt,
de fapt, cartea-n care am scris,
Dă-mi coperta la o parte,
prima pagină citeşte ,
Şi-ai să vezi că nu-s aceea
despre care se vorbeşte!

Nu am curbe şi poteci,
nu am stânci prăpăstioase,
Nici beznă peşterii reci,
înguste, nespatioase,
N-am alei întortocheate,
să te rătăceşti prin ele,
Nu am cum să-ţi fac vreodată
clipele vreun pic mai grele,

Eu, în viaţă asta lungă...
am trecut prin zeci şi sute...
Chiar nu vreau să am alături
doar urechi să mă asculte,
Sau gură să mă comande...
sclav n-am să mai fiu nicicând,
Cât mai am din viaţă asta,
vreau să mi-o trăiesc râzând...

Mai sunt unii lângă mine
ce se răsfaţă de zor,
Ca lângă o sobă-n iarnă,
deşi-s vai de soarta lor,
Degeaba le spun în faţă
absolut tot ce-am de spus,

Ei, în mintea lor bolnavă,
nu îl văd pe Cel de Sus
Şi încearcă disperaţi
sufletul să-mi fraierească,
Însă n-au de un' să ştie
tot ca mine să zâmbească.

Te-am iubit...a fost ... de mult...

Trec zilele rând pe rând...
Mie nu-mi iese din gând
Că după atâția ani...
Subit...suntem doi duşmani.
Încerc să uit şi să iert
Dar un lucru este cert,
Vorba neadevărată
N-am să o uit niciodată.
M-a durut şi încă doare
Şi-am vărsat lacrimi amare....
Dar degeaba le-am vărsat...
Nu este adevărat!!!
Ceea ce-ai gândit şi-ai spus
Drept în suflet m-a pătruns,
Iar acum... e prea târziu
Cum să te iert nu mai ştiu....
Nu mai știu să dau iertare
Dup-atâta supărare.
Nici nu știu de noaptea vine
Pur şi simplu pentru mine,
Sau dacă se-înseninează...
Ştiu doar că mă întristează
C-ai ales drumul greşit,
Iar eu nu am reuşit
Să te fac să înțelegi,
Fericirea ce-ai să-alegi
Nu durează nici o clipă...
Ţi-ai clădit singur aripă
Iar acum s-a frânt deja...
N-ai păstrat iubirea mea...
Ai distrus-o zi de zi...
N-ai de ce te mai căi,
Înțelege doar atât :
Te-am iubit...a fost ... de mult...