Mai mult vers decât mi se cuvine

 

 

 

M-am înțepat într-un vers

 încercând să-mi șterg o lacrimă

ce se chinuia să nu se nască,

tremurând ca marea între țărmuri.

Catargul lui s-a înfipt 

în buricul inelarului.

Sângeram un poem

despletit, 

dospit în flăcările dorului

de a-mi săruta degetele,

unul câte unul.

Lacrimile nu-mi mai curg simetrice,

ochii se întrec în metafore...,

care mai de care mai darnic,

care mai de care mai versificate.

unul lăcrimează vers alb,

celălalt rime bătătorite.

Ce s-ar fi întâmplat 

dacă aș fi avut mai mulți ochi 

decât mi se cuvine?

Cu ce fel de vers aș fi nins pagina vieții?

 

În noaptea asta

 

 

 

În noaptea asta-n ochii tăi voi pune
Toată splendoarea stelelor viteze,
Vom chema luna-n prag să ne cunune,
Soarele să ne binecuvânteze.

În noaptea asta vom pătrunde-n vise
Pe poarta ce-ai lăsat-o întredeschisă,
Când stelele vor străluci aprinse

Să-ţi dăruiesc iubirea mea, promisă.

În noaptea asta disecăm iubirea
Aşternem versuri, sărutări o groază,
Pe câmpul unde zburda fericirea
Şi dragostea cu dor ne încununează.

În noaptea asta cerul va fi verde
Ca ochii tăi purificaţi de dor
În noaptea asta şoapte se vor pierde
Pe trupurile ce se-ntrec în zbor.

Citeşte-mi cuvântul

 

 

Citeşte-mi cuvântul şi-afirmă, te rog,
Că nu-mi eşti în suflet în fiece clipă,
Că mi-ai dat speranţă şi-ai pune zălog
Că nu-mi eşti văzduhul, că nu-ţi sunt aripă.

Citeşte-mi cuvântul şi spune-mi măcar
Că poţi fără mine s-aduni primăveri,
Că nu mi-ai dat aripi, că sunt un coşmar
Ţi-aduc disperarea şi n-ai ce să-mi ceri.

Citeşte-mi cuvântul şi smulge-mi din piept
Iubirea nebună ce-o port fără grai,
Orbită de ochii pe care-i aştept
Să-mi dea doar speranţă şi-o gură de Rai.

Un miez de nucă

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Mă-nchid în mine tot mai apăsat,
Orbirea lumii sufletu-mi usucă
Şi nu-mi găsesc lichidul adecvat.

De la un timp sunt ca o frunză-n vânt
Mă las lovită de orice furtună,
Ascult uimită groaza din cuvânt
Şi mă întreb, în gând, ce-o vrea să spună.

De la un timp îmi plânge plânsu-n mine
Îmi adâncesc lacrimile pe rând,
Aştept răsplata ce mi se cuvine
Să văd şi eu de fapt ce-ascunzi în gând.

Cu ochii minţii, văd doar sărbătoare,
De iarna crudă chiar m-am săturat,
Nevăzător, cu ochelari de soare
Şi-un ger cumplit în suflet, m-am mutat.

Sub coaja nucii mi-am găsit popasul,
Mă apară de orice lovitură,
Nu-ţi cer bineţe, încă-ţi aud glasul,
Mă calcă apăsat pe bătătură.

De la un timp sunt ca un miez de nucă,
Adun în mine toată-amărăciunea,
Tu mă loveşti cu ura ta năucă,
Eu mă ridic spunându-mi rugăciunea.

Sclipesc de iubire

Aş tace dar luna, şiret îmi zâmbeşte,
Îmi ştie secretul, n-am cum să-i pretind
Un voal de lumină deşi-mi dăruieşte
Fiori de iubire, din stele cioplind.

Aş scrie dar luna, din nou urmăreşte
Secunda nebună ce m-a ridicat,
Pentru-a treia oară, din ceaţă, fireşte,
Şi-n verdele aprig m-a referecat.

Trăisem secunda, ştiam ce putere
Au ochii tăi verzi, priviţi îndelung,
Ştiam că iubirea eternă nu piere,
Degeaba încercam uneori să te-alung.

Aseară-am scăpat din nou în verdeaţă,
M-au remodelat din nou ochii tăi,
Am poftă nebună, nebună de viaţă,
Pădurea mă urcă pe culmi, în văpăi.

Aş striga la lună, ca lupul flămând,
Să-şi lase surâsul mai jos cu o stea,
Şi-aşa te purtam în suflet şi-n gând
Iar ea, n-are cum să-mi ia dragostea.

Surâde şireata, privindu-mi culoarea,
Nu-i vine să creadă ce aură am,
Sclipesc de iubire, sclipesc precum marea
În valuri de verde, pe braţe de-ocean.

Nici nu-i de mirare că sunt fericită,
În ochii tăi, veşnic, mă pierd, când privesc,
Este-a treia oară, renasc, regăsită
În verdele crud, pe care-l iubesc.

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte

Eu de când mă ştiu pe lume
N-am putut a mă încrede
În gogoşi prăjite-n spume,
Cu-aromă de ce se vede...

N-am crezut în vrăjitoare,
Plătite sau neplătite...,
Eu plâng numai când mă doare,
Nu când îmi aduc aminte.

De-mi priveşti chipul, eşti sigur,
N-au rost întrebări ciudate...,
Îmi place să mă asigur
Şi să dau stabilitate.

Mi s-a spus că sunt o carte,
Că sunt proastă şi deschisă
Însă, am mers mai departe
Şi nu m-am lăsat învinsă.

Dar, când lacrima-mi dansează
Scăldându-mi ochii fierbinţi,
Misterul ce mă şochează
Este că, mereu mă simţi.

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte,
Ghicitoare, turturele...?!?
Sau sufletul tău iubeşte
Chiar şi lacrimile mele?!?

Ele-s cele ce te-anunţă
Şi-oricât de departe-ai fii,
Într-o clipă mă denunţă
Sau doar tu mă poţi ghici?

Pot iubi între spini

"-De ce-ţi vopseşti în verde viaţa?"
M-a întrebat o curioasă,
-Fiindcă din verde-mi iau speranţa
Că nicio toamnă nu m-apasă.

Fiindcă în ochii lui, şi cerul
Tot verde e, înseninat,
Pentru că el e creatorul
Ce-n verde crud m-a inspirat.

La modă e să stai sub gânduri,
Să laşi doar razele din tine
Să se-ntrevadă, printre rânduri,
Când sufletul nu-ţi aparţine.

Îmi vopsesc viaţa toată-n verde
Să-i dau iz de copilărie,
Când toamna sub rugini mă pierde,
Să răzbesc printr-o simetrie.

Pentru că doar cu verde-mi  plouă
Pe pagini, versul pur şi cald,
Iar eu, cu palmele-amândouă
Îl dăruiesc, gerul să scald.

La modă e s-ascunzi sub haină
Tot ceea ce ai mai urât,
Să-ţi trăieşti viaţa într-o taină
Visând că eşti ceva mai mult.

Eu vopsesc viaţa-n verde aprig
Ca orice om, pe veci, să vadă
Că pot iubi-ntre spini, ce frig
Dar, nu o fac doar de paradă.

Te iubesc şi nu mă-nşel!

Aşteptam ploaia să vină

Cu miros de frunze moarte

Să strivesc greaua rugină

De prin paginile toate.

A venit dar, fără tine,

Mi-a pus în pagină dor

Printre lacrimi cristaline,

Stropii reci să-i remăsor.

Aşteptam ploaia să vină

Ca pe-o binecuvântare,

Ochii tăi să-mi dea lumină,

Să uit cât de mult mă doare.

A venit în astă seară

Avidă de răzbunare,

Rece precum o ocară...

Fără tine... ploaia doare.

Aşteptam ploaia să-mi spele

Clipele de dorul tău,

Toate paginile mele

Te strigau, iubitul meu!

A venit şi-acestă ploaie

Ca un capăt de tunel,

Ochii mei curg în şiroaie,

Te iubesc şi nu mă-nşel!

De trei zile

Iubirea mea, scriu de trei zile
Despre tot ceea ce trăiesc
Dar, gându-mi zboară doar la tine,
Doar ştii cât de mult te iubesc!

E lumea plină de cuvinte,
Cerul e plin de bunătate,
Tu eşti mereu în a mea minte
Chiar dacă este zi sau noapte.

Iubitul meu, aştern iubirea
Aşa cum doar noi o trăim,
Tu ştii de fapt că fericirea
Doar amândoi o împărţim.

E lumea plină cu... de toate,
Cu vise, lacrimi, bucurii...
Eu te iubesc când eşti departe
Dar, te aştept în orice zi!

Iubitul meu îndurerat,
Mi-e sufletul avid de tine,
Distanţa nu m-a degerat,
Inima mea îţi aparţine!

E lumea plină de ochi, care
Mă pot citi sau admira
Dar, ochii tăi au o splendoare...
Doar ei mă mai pot inspira.

Iubirea s-o aştern curată
În nopţile-n care lipseşti
Doar fizic, fiindcă niciodată
Din suflet nu te dezlipeşti.

Stropi de smarald

Vreau să-mi fac curat prin vise,
Vreau parfumul să-ţi alung,
Lacrimile nepermise
Nicicând să nu-ţi mai divulg.

Vreau să-mi fac ordine-n toate,
Să te-ascund pe undeva
Dar, în fiecare noapte
Mă trezeşte şoapta ta.

Vreau să pun punctul pe foaie
Însă mâna nu mă lasă,
Lacrimile-mi curg şiroaie
Căutându-te prin casă.

Vreau să-ţi rup pozele-n fâşii,
În focul dorului să ard,
Te-alung departe dar, revii
Cu ochii tăi, strop de smarald.

Vreau inima să-mi smulg din piept,
Să-i dau o doză de uitare
Dar, te iubesc şi-am să te-aştept
Chiar şi în viaţa următoare.

 

 

În noaptea asta

În noaptea asta voi zbura
Pe un cal alb, în gândul tău,
Să-ţi dăruiesc inima mea
Vibrând, la bine şi la greu.

În noaptea asta voi culege
Cea mai strălucitoare stea,
Inima ta o voi alege
Să-mi dăruiască dragostea.

În noaptea asta voi zbura
Pe braţul tău, precum un vis
Şi nopţile voi implora
Să ne clădească-un paradis.

În noaptea asta voi alege
Din miliardele de stele,
Ochii tăi, pentru-a înţelege
Dorul greu al inimii mele.

În noaptea asta vom zbura
Pe tâmpla cerului, vibrând,
Să-ţi dăruiesc inima mea,
Să-ţi sorb clipele rând pe rând.

O amăgire

Nu-mi mai răspunde la scrisori,
Te rog, nu le mai lua în seamă
Şi-aşa îţi scriu, de-aici din nori,
Unde-am uitat şi cum mă cheamă.

Nu-mi mai răspunde la cuvinte,
E prea târziu să spui ceva
Deşi, inima mea nu minte,
Azi nu mai cred în vorba ta.

Nu-mi mai răspunde la-ntrebări,
Am aflat tot ce-am vrut să ştiu
În ochii tăi înşelători.
Răspunsul vine prea târziu.

Nu-mi mai răstălmăci cuvântul
Şi nu mă mai învinui
Aşa cum foloseşte vântul
Frunzele, pentru-a le jertfi.

Nu-mi mai izbi cu-a ta răceală
Sufletul şi aşa rănit,
Nu pot lăsa pagina goală,
Doar ştii cât de mult te-am iubit.

Nu-mi pot permite să descopăr
Prea repede c-ai fost un truc,
În mantii gri să te acopăr
Şi-n lumea largă să mă duc.

Nu-mi pot opri inima proastă
Să bată, doar dintr-o dorinţă
Chiar dac-acum iubirea noastră
Se iroseşte-n nefiinţă.

Nu-mi pot lua sufletu-n pungă,
Nici inima în buzunar,
Ochii nu-i pot oprii să plângă
Deşi, se topesc în zadar.

Nu pot închide-n scrinul rece
Întreg buchetul de-amintiri,
În lacrimi eu nu pot petrece,
Nu sunt buchet de trandafiri.

Nu pot să sfărâm în picioare
Inegalabila iubire
Dar, nu-mi răspunde la-ntrebare,
Tot ce rosteşti e-o amăgire.

De ce nu?

De ce să nu te caut cu privirea
Când lacrimile încă năvălesc!?!
Să-mi aştern slovele, cântând iubirea,
Iubindu-te cum n-am să mai iubesc...

De ce să nu mă rătăcesc pe braţul tău,
Să uit de tot ce-i fals şi ne-nconjoară
Când n-au putere să ne facă rău
Nici timpul crud, nici ploaia de afară...!?!

De ce să fiu o simplă picătură
Când aş putea să dăruiesc iubirea,
De ce să m-ofilesc peste măsură
Când ochii tăi îmi înverzesc privirea!?!

De ce să trec prin viaţă ca o boare
Când aş putea să depăşesc furtuni,
Iubindu-te cinci vieţi fără-ncetare
Şi încă cinci fără dimensiuni...!?!

De ce să nu trăiesc adevărat
Când viaţa-i scurtă, mult prea scurtă poate
Iar, lacrima în care te-am scăldat
E-n versul meu, pentru eternitate.

De ce nu ţi-aş răpi mereu cuvântul,
În versuri calde să îl împletesc,
Când tu eşti muza care îmi dă dreptul
În ochii tăi răspunsul să găsesc.

De ce-aş păşi pe-un drum fără iubire
Când am curaj munţii să cuceresc,
Supusă de destin la biciuire,
Câştig numai pentru că te iubesc! 

Te ador şi te iubesc!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

 Un pat de flori mi-ai aşternut

Visele să nu-mi rătăcesc,

De-abia acum am priceput

De ce te-ador şi te iubesc.

Un cer imens mi-ai dăruit

Să-mi pictez norii albi, pufoşi

 Ce-n disperare s-au hrănit

Cu ochii tăi, miraculoşi.

Un vis ce nu aş fi-îndrăznit

 Vreodată să mi-l însuşesc,

Din dragoste mi-ai împlinit,

De-aceea te-ador şi iubesc!

Vis de verde

(transformată pentru Rugă fără sfârșit)

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt verdele din ochii tăi,
Verde ce mă răpește,
Sunt un vesmânt de munți și văi
Care întinerește.

Sunt primăvara ce-a trecut
Și cea care urmează,
Sunt clipa când ne-am cunoscut
Care ne-încununează.

Sunt florile de pe pământ
Când ochii îți zâmbesc,
Sunt primăvara într-un cuvânt,
De-aceea te iubesc!

Sunt verdele în crâng curgând
Din șoapte și-adieri,
Ești vis de verde prins în gând
Azi, mai mult decât ieri.

Mă înec în verde crud

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Am scăpat în verde crud
De pădure fără nume,
Nu mai văd, nu mai aud
Nimic în această lume.

Totul este crâng și frunză,
Visul mi-a întinerit,
Parcă-ai așternut o pânză
În clipa când te-am privit.

Un ocean de verde larg
Cât un cer imens cu stele,
În zadar țip, n-am să sparg
Clipele în rămurele.

Pot s-adaug doar iubire,
O iubire nesfârșită...
Aș striga de fericire
Dar, n-am timp, sunt prea iubită.

Deși nu-mi găsesc cuvântul,
Poate-i și el rătăcit,
Azi a înflorit pământul
În clipa când te-am privit.

Doar nu era prima oară
Când în ochii tăi privesc,
Este-o altă primăvară
Dar, azi mai mult te iubesc!

Nu știu ce s-a întâmplat,
Nu mai văd, nu mai aud,
Cerul s-a multiplicat,
Mă înec în verde crud.

Durere argintie

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Nicio perdea nu-ţi stă în cale,
Nimic nu poate să m-ascundă,
În suflet îmi pătrunzi, agale
Deşi, voiam s-ai cale lungă.

Păşeşti exact spre punct ochit
Cu-abilitatea ta perfectă,
Sufletul mi l-ai nimerit,
L-ai capturat ca pe-o insectă.

Din taine-ai cules strop cu strop
Ca pe o vie de ciorchini,
Din oţet ai făcut sirop 
Şi trandafiri albi din ciulini.

Nu pot s-afirm că nu mă doare
Dar, e-o durere argintie,
Un sentiment ce ia amploare
Sub ochii tăi, nu pe hârtie.

Atât de mult mi-aş fi dorit
Să fiu puternică şi dură,
Adânc în suflet ai păşit
Ştiind că sunt doar picătură.

Doar atât

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-am săturat să te visez,
Să te doresc m-am săturat,
Vreau să te simt, să te pătez
Cu rujul meu catifelat.

M-am plictisit, seară de seară,
Să te privesc din depărtare,
Vreau să-mi săruți, ca-ntâia oară,
Sufletul dintr-o întâmplare.

Am obosit să-ți zăresc pașii
În zori de zi pe străzi și-alei,
Să mă vegheze îngerașii,
Vreau privirea ochilor tăi.

În sutele de poze vechi
M-am săturat să te privesc!
Vreau să-ți strecor pe la urechi:
Nu știu decât să te iubesc!

Destin

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Când Dumnezeu a clădit lumea
Dintr-o bucată de pământ,
Cred că a început-o lunea
Sau poate e doar al meu gând.

Când Dumnezeu a făcut omul,
Cu ale lui puteri imense,
I-a așezat ca umbră pomul,
Nu vreun costum cu multe pense.

Când Dumnezeu a iscat apa
Cu limpezimea ei majoră,
Nopților albe le-a închis pleoapa
Cu stelele din oră-n oră.

Când Dumnezeu a sculptat mărul,
Rotund ca sânul de femeie,
A pus în el tot adevărul,
Sau poate-i doar a mea idee.

Când Dumnezeu mi-a scos în cale
Ochii tăi ca două smaralde,
Sub picături torențiale,
Inima-n dor a vrut să-mi scalde.

Când Dumnezeu mi-a dat iubirea,
Averea mea neprețuită,
În suflet mi-ai picurat mierea
Cu credința indefinită.

Când Dumnezeu îmi poruncește
Neîncetat să te iubesc
Şi mărul vieţii-mi îndulcește,
Nu pot să mă împotrivesc.

Incantaţii

Priviţi-mă cât mai e vreme,
Pe nas, să-mi puneţi ochelarii,
Cât încă n-am de ce mă teme
Că ne vor camufla gheţarii.

Credeţi-mă cât mai am şoaptă
Şi duiosie prinsă-n ea,
Cât încă am aleea dreaptă
Şi vă hrănesc cu dragostea.

Strigaţi-mă cât mai am vina
De-a mă ascunde după vise,
Cât încă-mi iubesc rădăcina
Cu braţele mereu deschise.

Cântaţi-mă pe note clare,
Cu tonul cât mai conturat,
Să pot valsa în continuare
La fel de lent şi de curat.

Opriţi-mă cât nu am glezna
Prea hotărâtă de plecare,
Cât încă mai luminez bezna
Ridicând ochii a iertare.

Iubiţi-mă cât se mai poate
Să-mi înduraţi sufletul ars
De toate ielele din noapte
Ce mi-au rupt straiele în dans.

Uitaţi-mă cât mai am vreme
Să-mi reiau zborul spre neant,
Să las în urma mea poeme
Şi-aroma unui emigrant.