Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta puritate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puritate. Afișați toate postările

duminică, 28 octombrie 2012

Pot iubi între spini

"-De ce-ţi vopseşti în verde viaţa?"
M-a întrebat o curioasă,
-Fiindcă din verde-mi iau speranţa
Că nicio toamnă nu m-apasă.

Fiindcă în ochii lui, şi cerul
Tot verde e, înseninat,
Pentru că el e creatorul
Ce-n verde crud m-a inspirat.

La modă e să stai sub gânduri,
Să laşi doar razele din tine
Să se-ntrevadă, printre rânduri,
Când sufletul nu-ţi aparţine.

Îmi vopsesc viaţa toată-n verde
Să-i dau iz de copilărie,
Când toamna sub rugini mă pierde,
Să răzbesc printr-o simetrie.

Pentru că doar cu verde-mi  plouă
Pe pagini, versul pur şi cald,
Iar eu, cu palmele-amândouă
Îl dăruiesc, gerul să scald.

La modă e s-ascunzi sub haină
Tot ceea ce ai mai urât,
Să-ţi trăieşti viaţa într-o taină
Visând că eşti ceva mai mult.

Eu vopsesc viaţa-n verde aprig
Ca orice om, pe veci, să vadă
Că pot iubi-ntre spini, ce frig
Dar, nu o fac doar de paradă.


marți, 14 august 2012

Noi doi avem o menire

 
Simt cum se înseninează,
Simt cum aripile-mi cresc,
Sufletu-n mine valsează
Într-un ritm... nepământesc.

Simt cum cerul îmi zâmbește
Lacrimile se opresc,
Simt cum curge nebuneşte
Versul... fiindcă, te iubesc!

Simt că a-nflorit pământul,
Când din tine mă hrănesc
Folosindu-ţi iar cuvântul,
Simt că zbor, simt că trăiesc.

Simt din nou că am un rost,
Dansez, scriu, râd şi plutesc
Am uitat tot ce a fost,
Mă iubeşti şi te iubesc!

Din iubirea noastră sfântă
S-au născut atâtea vise,
Lumea-ntreagă o încântă
Paginile noastre scrise.

Am fost soarele şi luna,
Tom şi Jerry-am fost un timp,
Am fost frişca şi căpşuna,
Un veac într-un anotimp.

"Sufletul n-are meniu",
Mi-ai spus ieri, iubirea mea,
De doi ani-jumate ştiu
Că noi doi aveam o stea.

Noi doi avem o planetă,
Sufletul meu e la tine,
Pe-al tău îl păstrez, discretă
Fiindcă doar el mă susţine.

Curge versul dintr-o dată,
Sentimentele-s celeste
Într-o lume parfumată
Cu-o iubire de poveste.

Noi doi avem o menire
Trebuie s-o împlinim,
Versuri pline de iubire
Lumii-ntregi să dăruim.


luni, 13 august 2012

Iubirea pură-i o comoară



Pisicile au nouă vieţi,
Eu am doar una-jumătate,
În ciuda multor greutăţi
M-am strecurat ades prin toate.

Furtunile au ploi şi zloată,
Mările, valuri, ţărm, nisip...
Poate că sunt doar blestemată
Să-ţi simt suflarea şi să ţip.

Lumina vine de la soare,
Iubirea de la Dumnezeu,
Cum să trăiesc fără culoare
Când suntem coloraţi la greu?

Speranţa curge peste noapte,
Timpul domneşte radios,
Iubirea-n paginile toate
Are porunca lui Hristos.

Eu nu mă pot iubi pe mine
Mai mult decât răcneşte versul,
Trupul meu nu îmi aparţine,
Asta o ştie universul.

Esenţele ce-mi curg prin vene
Îmi colorează zece vieţi,
Ochii redau de sub sprâncene
Ceea ce voi n-o să puteţi.

Stelele toate pot primi
Într-o secundă, de la soare
Aroma caldă-a inimii
Fără a-mi cere aprobare.

Aerul care mă-nconjoară
Poate avea orice valoare,
Iubirea pură-i o comoară,
Oricâte vieţi trăim, nu moare.


marți, 31 iulie 2012

Mi-e dor să-mi fii izvor

Mi-e dor s-aud şi mâine
Ceea ce-ai pretins ieri,
Să pun miezul de pâine
Pe untul sfintei veri.

Mi-e dor de transparenţă,
De adevăr curat,
Cu-atâta insistenţă
Încât, s-a înnorat.

Mi-e dor să calc pe rouă
Cu paginile goale,
Mi-e dor de-o lume nouă,
Fără porniri carnale.

Mi-e dor de clipa-ceea
De care îmi vorbeai
Şi... să nu-mi pierd ideea,
Mi-e dor de tot ce n-ai.

Mi-e dor de focul verde
În care mă scăldai,
De luna ce se pierde
Sub soarele de mai.

Mi-e dor de mângâierea
Vântului în apus,
Mi-e dor să-mi iei durerea
Privindu-mă de sus.

Mi-e dor să-mi priveşti trupul
Tremurând de uimire,
Să urlu, precum lupul
La ceas de fericire.

Mi-e dor să-mi fii izvorul
Din care să sorb vers,
Mi-e dor să-mi alungi dorul,
Să-mi fii iar univers.

Mi-e dor de focul sacru
Ce ne-a purificat,
Totul e un masacru
De când ne-am dezbinat.

Mi-e dor să-mi citeşti versul
Cum doar tu mă citeşti,
Mi-e dor să-mi redai sensul,
Şoptind că mă iubeşti.


luni, 30 iulie 2012

Nimeni nu mi te poate lua!


Deschide ochii şi citeşte,
Atâta timp cât mai exist
Nimeni nu te înlocuieşte
Pentru că eu, încă persist.

Citeşte-mi sufletul şi gândul,
Ştiu bine c-ai să reuşeşti,
Te-a indus în eroare vântul
Dar, tot aici te regăseşti.

Citeşte bine şi ascultă
Ceea ce-ţi spune inima,
Din noi, oricând viaţă rezultă,
Nimeni nu mi te poate lua!

Citeşte cerul din cuvântul
Pe care mi l-ai dăruit,
Nu reuşeşti să-ngropi pământul,
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.

Acolo-n steaua noastră zace
Printre nori înspăimântători,
Un curcubeu ce numai face
De mult morală vreunei flori.

Deschide gura, biciuieşte,
Cu sentimentele meschine
Sau lacrima mi-o risipeşte
Cu gândul pur, adânc, din tine.

N-ai cum să pleci, fiindcă revin
Iar, depărtarea se topeşte,
Mă urci pe-un cer cu stele plin
Să-i învăţăm cum se iubeşte.

N-am cum să zbor fără aripa
Pe care-ai colorat-o-n cer,
Deschide ochii, prinde clipa,
Metafora nu-i un mister!

E doar covorul de petale
Pe care mi l-ai dăruit
Când locuiam în lumi astrale
Dar, nimeni n-ar fi bănuit.

Doar noi ştiam, doar noi şi luna
Încă mai ştim ce-nseamnă zbor,
Degeaba-ncearcă, mulţi, întruna
Să-i pună lacăt şi zăvor.

Noi vom rămâne peste veacuri
Doi stropi de lacrimă curată
Care-au topit săgeţi şi arcuri
Cu dragostea adevărată.


luni, 2 iulie 2012

Eu nu mă scald la întâmplare


De vrei inima mea pe tavă
În două zile şi-un minut,
Problema ta e foarte gravă,
Pot oferi doar un sărut.

Am trăit clipa blestemată
Când prin ochi, suflet am văzut,
Am plâns cum n-am să plâng vreodată,
Doi ani de zile şi mai mult...

De vrei să-mi pui pe suflet sare
Din norii mei să mă cobori,
Să-mi dai, să beau, zilnic uitare,
Ar însemna să mă omori.

Eu am trăit clipe supreme
Cum nu vei trăi niciodată,
În lumea asta sunt probleme
Deşi, doar eu mă simt ciudată.

Pe orice navă vei urca,
Pe orice munte vei ajunge,
În mintea mea nu poţi intra
Iar, eu am obosit a plânge.

În mine-am pus o barieră,
Statuia rece m-a aprins
Cât dădea suflet, am fost sferă,
De-acum voi fi de neînvins.

Nu mai contează câte file
Voi scrie până izbutesc
Să-mi crească aripi de acvile,
Cu versu-acesta mă hrănesc.

Eu sunt izvor de apă vie,
Cu mine, mulţi se răcoresc,
Sunt ca o lună argintie,
Stropi puri de suflet dăruiesc.

N-am cum să-mi vând harul în piaţă
Pentru un simplu compromis,
Prea multe am de spus în viaţă,
Încă mai am destul de scris.

Poate că-n viaţa următoare,
Când tot ce-mi ceri va fi o lege,
Voi deveni nepăsătoare,
Acum nu mă poţi înţelege.

Şi nici nu-ţi cer să faci efortul
Fiindcă n-ai cum să zbori ca mine,
Nu s-a clădit aeroportul
Din care-şi iau zborul, albine.

Numai din el ajungi în stele,
Numai din el, pe nori, pluteşti,
Căldura paginilor mele
N-ai cum s-o vezi, de-o răsfoieşti.

Ce-mi doresc eu din astă viaţă
Tu nu ai cum să înţelegi
Chiar de-ţi rostesc albastru-n faţă,
Iubirea pură, n-are legi.

Peniţa sufletului meu
Mai scrijeleşte pe hârtie
Harul Bunului Dumnezeu
Iar, acest dar, nu-i o prostie.

Eu m-am născut pentru iubire
Şi mă sacrific pentru ea,
Poate pe tine-o să te mire
Dar, nu-mi poţi avea inima.

Averea mea nu stă în pungă
Sau carduri pline de dobânzi,
Aura mea nu vreau s-ajungă
Decât la mâna celor blânzi.

Să-i mângăie firesc pe frunte,
Pe suflet şi trupul rănit
Când slova mea vor să asculte,
Să înţeleagă ce-am simţit.

Pe bolta mea mai este soare,
Pe cerul meu, stele mai sunt
Lor le pot fi pe veci datoare
Cu-a mea căldură din cuvânt.

Eu nu mă scald la întâmplare
În apele acestei lumi,
Scriu doar fiindcă mă simt datoare
Să-i împletesc vers din furtuni.

Nu pot s-azvârl peniţa-mi pură
Pe niciun vis de trecător,
Eu sânt o simplă picătură
Dar, versul meu nu-i muritor.


vineri, 22 iunie 2012

Am încercat



Am încercat să-ţi sărut pasul
Pe-aleea-n care ne-am plimbat,
Am încercat să-ţi ascult glasul
În nopţi târzii când te-am visat.

Am încercat chiar să-ţi explic
De-a fir-a-păr într-o scrisoare
Dar, m-am retras repede-n plic
Nevrând să ştii ce mult mă doare.

Am încercat să-ţi spun odată
Ce mult regret că te-am rănit
Însă, m-ai fi crezut ciudată
Şi sufletul mi-am oropsit.

Am încercat să-mi spun că totul
S-a terminat din aceea seară,
Că nicicând n-ai să faci efortul
Să mă săruţi pe inimioară.

Am încercat dar, al meu frate
M-a sfătuit să îndrăznesc
Să-ţi caut paşii şi într-o noapte
Am reuşit să te găsesc.

Acum încerc, sub cerul vieţii,
Să repornesc ce-am înfrânat
Să îţi alung urma tristeţii
În care ieri te-am cufundat.

M-am înşelat, de-atunci ştiai,
Azi ai tot dreptul să loveşti
Sau dragoste pură să-mi dai...
 Cum doar în vise mai găseşti.


luni, 18 iunie 2012

Paşi spre lumină


Ziua curge-n nestemate,
Soarele e minunat,
Am ieşit cu greu din noapte
Dar, acum s-a luminat.

Pot respira uşurată,
Pot spre nouri să m-avânt
Inima îmi e curată,
Lacrimile... nu mai sunt.

Lung a fost drumul spre munte,
Buruienile loveau,
Nu voiau să mă asculte,
Mereu mă învinuiau.

Încercam să iau cuvântul,
Să rostesc numai ce simt
Însă, îmi tăiau avântul
Spunându-mi mereu că mint.

Încercam să-alint o floare
Cu lacrima mea curată
Iar, în clipa următoare
Tot eu eram vinovată.

Lung a fost drumul spre munte,
Tare lung, m-a gârbovit,
Dumnezeu a vrut s-asculte
Ruga, şi mi-am revenit.

Simt cum m-a luat în palmă,
Sufletul mi-a sărutat
Dăruindu-mi o zi calmă
Şi-un alt drum, adevărat.

Primul pas a fost mai greu
Dup-aceea... nu mai ştiu,
Mare-i Bunul Dumnezeu,
Şi nicicând nu e târziu.


luni, 23 aprilie 2012

Purul briliant


Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Suntem cadoul tău, din ziua de Florii
Iar tu, comoara mea, pentru aceasta zi.
E zi de sărbătoare şi totu-i minunat
Trăiesc ceea ce-n viaţă nicicând n-aş fi visat.

Dumnezeu ne iubeşte, noi ne iubim nespus
Iubirea ne uneşte,  tristeţile-au apus.
Suntem întregul care va demonstra mereu
Că doar iubirea pură place lui Dumnezeu.

Metale, bani, avere, nimic nu-i important,
Iubirea adevărată e purul briliant.
Suntem de neînvins, de-aceea strălucesc
La pieptul tău, şoptindu-ţi: Te iubesc! 
                                                                 Te iubesc! 




joi, 22 martie 2012

Rămân în urmă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Iubitul meu, pe zi ce trece
Simt că rămân î
n urma ta,
Versu-mi devine tot mai rece,
Mult mai fierbinte-i dragostea.

Cuvântul meu n-are putere,
Nu-l mai găsesc
cum îl găseam
Dar, glasul tău dă mângâiere
Iar, cu el, tot ce-mi doresc am.

Sunt împlinită, am iubire,
Iubesc enorm, iubesc curat,
Am cer senin și fericire,
Iubesc un sufl
et nepătat!

Iubirea ta e mai aprinsă,
Mai minunată, dragul meu,
Am inima de dor învinsă
Și-i mulțumesc lui Dumnezeu!




joi, 8 martie 2012

Astăzi este "baba'' mea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt tristă, astăzi este ''baba" mea
Ceru-i la fel ca mine de înnorat,
Aș zâmbi într-o clipă, de-aș putea
S-aștern seninul ce mi-a fost furat.

Sunt indignată, sunt prea obosită
Să lupt cu pieptul gol prin crivăț dur,
Să retrezesc iubirea adormită
În tot ce-a fost odată, cald și pur.

Sunt tristă astăzi și dezamăgită
De lacrimile care curg în van,
Pentru o lume mult prea împietrită,
Mai rece zi de zi și an de an.

Sunt tristă fiindcă-mi este dat
Să văd cu ochii mei ce suflet am,
E "baba" mea iar, cerul e înnorat
Iar, eu că-s suflet bun, filozofam.

Sunt veselă, oricâte lacrimi curg,
Sunt veselă pentru că reușesc
S-aștern un vers din zori până-n amurg,
Sunt veselă pentru că te iubesc!

Sunt veselă, soarele iar răsare
Când glasul tău tristețea-mi risipește,
Sunt veselă, iubirea ca o floare,
În sufletul meu trist, înmugurește.




sâmbătă, 3 martie 2012

N-am să mă-nclin minciunii

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


N-am să mă-nclin nicicând
La fumurile tale,
Eu am trăit luptând
Cu lacrimile-n zale.

Eu nu aștept să-mi pice
Para cea mălăiață,
Jucând în gând popice
Cu o bilă de gheaţă.

N-am ce invidia
Din scara-ți aurită,
Nu pot aprecia
Lenea desăvârșită.

Eu am pășit prin jar
Oricât mi-a fost de greu,
N-am trăit în zadar
Cum o faci tu, mereu.

N-am să mă-nclin minciunii
Poleită de tine,
Am simțul rațiunii
Sculptat atent și bine.

Eu nu mă-nclin vreodată
În fața unui zid,
Eu iubesc lumea toată
Dar, nu stimez un vid.

N-am să mă plec coroanei
Mânjită de-a ta frunte,
Visând viaţa reginei
Într-un palat din munte.

Eu am privit iubirea
În ochii ei cei verzi
Și-am gustat fericirea,
Chiar dacă nu ne crezi.

N-am să mă-nclin dreptății
Ce-o decretezi mereu,
Am simțul calității
La bine și la greu.

Eu nu-mi îmbrac ființa
În straie diavolești
Slăvindu-mi neputința
În care tu domnești.

N-am s
ă mă-nclin dorinței
De-a mă citi vreodată,
Pierzând pacea credinței
Sub bolta mea-nstelată.

Eu am dragoste pură
De dat și de primit,
Sunt cât o picătură
Dar, nu vreau să-ți permit.

N-am să decad din dreptul
De a-mi slăvi iubirea,
Chiar de-mi oferi tu sceptrul,
El îmi dă fericirea.

Eu luminez ca Luna
La pieptul lui, vibrând,
Îmi pune-n zori cununa
Pe culmi de nori, dansând.


miercuri, 18 ianuarie 2012

Pe aripi de vis alb

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Stelele într-o mănușă,
Ca o argintie salbă
Au intrat ușor pe ușă
Zămislind în noaptea albă.
Au pus visul într-o barcă,
Aripile peste creste,
Lumea toată s-o întoarcă
În tărâmul de poveste
Îmbrăcată-n lacrimi albe,
Plăsmuite pe furiș
Din petalele de nalbe
Crescute pe-acoperiș.

Norii albi zvâcneau în zare,
Fluturi cu mărgăritar
Se grăbeau din depărtare
Spre palatul de cleștar.
Tuberoze și zambile
Albe, ca un fulg de nea,
Așterneau iubirea-n file
Colorând lacrimi de stea,
Fragede ca o mireasma
De iubire nesfârșită,
Învingând orice fantasmă
Diluată-ntr-o clipită.







vineri, 9 septembrie 2011

Vreau să-mi cânt iubirea




Azi, vreau să-mi cânt iubirea, cu ochii ei albaştri,

Să îmi adun pe geană săruturi desfrânate,

Să zbor, cu ea de mână, ca Luna printre aştri,

Să îi resimt căldura ca dulce vis de noapte.


Azi, vreau să-mi cânt iubirea, cu uşa larg deschisă,

Să înrobesc sfiala, luptând pentru-n sărut,

Să caut emisfera pe pagina nescrisă,

Să îi redau splendoarea tihnei de început.


Azi, vreau să-mi cânt iubirea, aşa cum mi-a fost dată,

Să o păstrez intactă şi fără vreun secret,
Să o clădesc în versuri, pură, catifelată,
Să-i redescopăr dansul nebun de cabaret.

Azi, vreau să-mi cânt iubirea, pe strune de vioară,
Să o pictez pe frunze cu lacrima de toamnă,
Să-i sorb mireasma dulce, ca pâinea de secară,
La chin de fericire, să simt cum mă condamnă.

Azi, vreau să-mi cânt iubirea, din frunzele căzute,
Să-mi plouă peste veacuri şi timpul să-l hrănesc,
Să o împart cu marea, să o ridic pe munte,
Să o păstrez fierbinte. Azi, vreau să te iubesc!



vineri, 26 august 2011

Sete de adevăr


Nu vreau ochii să închid, să visez aşa-n zadar,
Ascunz
ând realitatea în glastrele cu picturi,
Vreau să respir veritabil, fără pic de gust amar,
Expirat peste minute, doar de simple făcături.

Nu vreau să moţăi în zloată, pe sub cerul îngheţat,
Să îmi torturez secunda cu-ale tale terţe fapte.
Doresc să respir puternic, să respir aer curat,
Să privesc cerul cu stele, fără teamă, peste noapte.

Nu vreau să-mi aştern batista pe un maldăr de gunoaie,
Să plătesc aspiratorul pentru a-mi curăţa norii.
Vreau să las lacrimi să curgă, să mă scald în a lor ploaie
Când mă arde-n suflet dorul, nu doar de dragul ninsorii.

N-am de ce să pictez zâmbet peste chipul trist, nu vreau,
Vreau să râd, să plâng, să spulber durerea cu poezie,
Să expir parfum de floare, cu mâinile-n sân nu stau,
Mă trezesc de dimineaţă să-ţi dau zâmbetul şi ţie!








joi, 25 august 2011

Trăim...


Ne ridicăm pe vârfuri cu tocuri mari de gheaţă,
Împletind din cuvinte firave, sentimente,
Purtăm haine vopsite pe trupuri de faianţă,
Şi rătăcim frenetic pe-alei adiacente.

Reinventăm menirea şi rostul dimineţii
Născând lozinci ne-coapte şi fără conţinut,
Cu aripa de plumb zburăm spre poarta vieţii
Fixând lac
ătu-n cheie şi soarele-n trecut.

Ne-ascundem după paie de bolta înnorată,
La umbra unui vis abandonăm cearceaful,
Trasăm drumul spre stele cu dobânda fixată
Şi-nchidem uşa casei să nu se vadă praful.

Ca un magnet ne-atrage sculptura-n bisturiu,
Răcnete neînţelese din haos infernal,
Ne loveşte timpanul tăcerea din pustiu,
Şi otrăvim lumina cu-n neînţeles banal.

Spectacolul îl cernem prin secunda grăbită,
Îngropând adevărul sub pagini de minciuni,
Strângem în buzunare averea nedospită,
Gonind spre noaptea clară, prea siguri în minuni.

Nu luăm în seamă vântul, ignorăm tot şi toate,
Trăim astăzi secunda, mâine... vom mai vedea,
Ne dorim tava plină de bine peste noapte,
Şi cu-ochelari de soare, stelele pot cădea.

În şanţurile care doar noi le-am construit
Săpând groapa vecină cu lopata de lemn,
Murim pe zi ce trece pentru un biscuit...
S-a spulberat de mult ce-a fost real şi demn.

Nici morile de vânt nu vor să se trezească,
Au măcinat sămânţa ideilor născute
Şi-au ruginit făina preferând să gonească
Spre culmile tărâței valsând pe clipe mute.

Trăim cu sula-n coastă, numărând ouă sparte,
Călătorim pe-o frunză cu creanga zdrenţuită
Mizând pe neuronii bâlbelor de sub carte
Dăm bice-n herghelie într-o lume-adormită.

Umblăm din poartă-n poartă în graba spre feeric
Luminând cu lanterna bezna realităţii,
Acoperim perfidic geneza-n întuneric
Pretinzând mântuirea în schimbul libertăţii.

joi, 28 iulie 2011

Aritmetica



Am făcut o socoteală
Pe caietul de curat,
Să pot scoate la iveală
Tot ce tu m-ai învăţat.
Adunam clipa cu ceasul
Împărţind iubirea pură,
Triumfam primindu-ţi glasul
Ce-mi scădea peste măsură
Stropii plini de indignare,
Mă-nmulţeam cu infinitul...
Şi-n secunda următoare
Fracţionam labirintul
Prin care mă rătăcisem,
Pictat de tine-ntr-o noapte,
În care descoperisem
Frământările inapte
Provenite din părerea
Celor ce ne judecau
Aberându-ne tăcerea,
Fericirea explicau
Ca fiind sac de metale
Peste-averi nemăsurate...
Dar eu în braţele tale
Pur şi simplu... am de toate!
Fără virgulă sau puncte,
Sub totalul exprimat
Clipele ne sunt perfecte!
Ne iubim adevărat!


joi, 30 iunie 2011

Lacrima mi s-a zvântat



Iar dacă noaptea se sfârşeşte
Şi lacrima mi s-a zvântat,
E doar fiindcă Cerul doreşte
Să amintească neîncetat
Că Soarele ne dă căldură
Fără vreo plată, zi de zi
Deşi-n lume se naşte ură
Ascunsă-n verbul "a iubi".
Iar dacă zorii se ivesc
Şi roua-n iarbă se aşterne,
Din simplu fapt că te iubesc
Zâmbetul cald mi se discerne.
În piept trag aer, mă ridic
Şi-am să iubesc sincer, mereu,
În faţa urii nu abdic!
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să lupt cu cioburile care
Se-ascund sub apa cristalină
Şi strălucesc din depărtare,
Deşi, doar din Cer au lumină.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

La Mulţi Ani, Iubirea Mea!















Sub cerul nostru aş ascunde
Toată iubirea mea curată,
Şi-n sufletul tău aş pătrunde
Cum n-am făcut-o niciodată,
Să-ţi luminez bolta cu stele,
Doar cu petale să-ţi pansez
Unele clipe seci şi grele.
Din suflet vreau să îţi urez:
De ziua ta, iubite drag,
Tot ce-i mai luminos şi sfânt
Veşnic să ai în al tău prag
Iubirea mea într-un cuvânt,
Iubirea mea, pură şi clară,
Inima mea îţi dăruiesc
În sfântă zi de primăvară
Lângă eternul: Te iubesc!











miercuri, 9 februarie 2011

Te-aş ascunde-ntr-o secundă





Înlătur zăpezi cumplite dintr-un labirint ciudat
Dezmierdat o iarnă-ntreagă-n adieri extravagante,
Opresc vântul să lovească-n pletele ce ţi-am fardat
Cu-acuarela delicată din nopţile lungi, vacante.

Mă întreb cu disperarea curiosului profund:
Câte clipe vei mai stoarce din pomeţi îmbujoraţi?
Câte nopţi vei mai sustrage din nisipul ce-l ascund
Sub coroana purităţii falnicilor împăraţi?

Îţi aştern covor de rouă pe un adevăr complet,
Presând zile inegale într-un manual nescris,
Pictez viitoru-n stele peste-al vieţii şevalet
Şi-mi îngrop dorinţa vie de a săruta pietriş.

Nu te-atinge nici o strofă, nici o virgulă piezişă,
Nu te-ncânta nici o seară din trecutul luminat
Şi-ndulcit cu-aroma plantei fierbinte ca o gheişă,
Joci doar cel mai ieftin teatru, jalnic şi neînsemnat.

Curge ceaiul peste fructe, mă îmbată slăbiciunea,
Aburesc lentila crudă, ceaţa o azvârl în zare,
Zbor prin vastul întuneric deleg
ând perfecţiunea
Te-aş ascunde-ntr-o secundă, însă dorul tău mă doare.