Decorporalizare

Am ieşit din trup, odată
Să-mi văd corpul cum râvneşte
La o pagină curată
Peste care se-arcuieşte
Rima albă, nepătrunsă
De săgeţile din soare
Şi-am ales să stau ascunsă
Într-o viaţă viitoare.

Am ieşit pe câmp, să-nlătur
Graurii nesaturaţi,
Macilor să mă alătur
Cu stropi calzi, însângeraţi
Ce prindeau a mă străpunge
Dintr-o zare-n altă zare
Alegând să mă alunge
Într-o viaţă viitoare.

Am ieşit din rădăcina
Ce din piatră s-a sculptat,
Macilor le-am dat lumina,
Vulturii am sărutat,
Şoaptelor le-am dat suflare,
Mugurilor, mângâiere
Şi-am ales să fiu datoare
Rimelor, cu-împerechere.

Mi-am depus sufletu-n toate
Precum o ofrandă vie
Alegând s-adun din noapte,
Lângă luna argintie,
Picături de suferinţă
Strânse-n lacrimă curată,
Cu iubire şi credinţă
Am ieşit din trup, odată.

Un strop imens de dor

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt un strop fără putere,
Biciuită uneori
Dar, am imensa plăcere
Să mă rătăcesc prin nori.

Sunt un strop de ploaie lină,
Uneori torențială
Dar, mă știe-a mea gradină
Cât sunt de rațională.

Sunt un strop imens de dor,
Ghemuită în cuvânt
Par un simplu visător
Dar, picioru-i pe pământ.

Sunt și apă, sunt și gheaţă,
Sunt și zorii și apusul,
Dau mereu câte-o speranță
Dar, ades primesc opusul.

Sunt un strop plin de iertare,
Așa-mi spune Dumnezeu
Deși, inima mă doare
Că nu primesc ce dau eu.

Sunt un strop de suferință,
Numai eu știu cât trudesc
Însă, în a mea credinţă
Chiar pe Iuda îl iubesc.

Sunt un strop, nimic mai mult,
Nu am sufletul de vulpe,
Nu sunt un ocean ocult,
Norii pot să mă disculpe.

Incantaţii

Priviţi-mă cât mai e vreme,
Pe nas, să-mi puneţi ochelarii,
Cât încă n-am de ce mă teme
Că ne vor camufla gheţarii.

Credeţi-mă cât mai am şoaptă
Şi duiosie prinsă-n ea,
Cât încă am aleea dreaptă
Şi vă hrănesc cu dragostea.

Strigaţi-mă cât mai am vina
De-a mă ascunde după vise,
Cât încă-mi iubesc rădăcina
Cu braţele mereu deschise.

Cântaţi-mă pe note clare,
Cu tonul cât mai conturat,
Să pot valsa în continuare
La fel de lent şi de curat.

Opriţi-mă cât nu am glezna
Prea hotărâtă de plecare,
Cât încă mai luminez bezna
Ridicând ochii a iertare.

Iubiţi-mă cât se mai poate
Să-mi înduraţi sufletul ars
De toate ielele din noapte
Ce mi-au rupt straiele în dans.

Uitaţi-mă cât mai am vreme
Să-mi reiau zborul spre neant,
Să las în urma mea poeme
Şi-aroma unui emigrant.

Rugă

Dă-mi Doamne, slovă înţeleaptă
Să mângâi sufletul rănit
De-o lume rece şi nedreaptă,
Pierdută-n scop nedefinit.

Cu mâna dreaptă, stropi de rouă,
În palma stângă, să adun
Şi-apoi cu palmele-amândouă
Pe suflete să le depun.

Dă-mi Doamne, aripi de albină,
Polenul să-l pot colecta
Din Soare, să redau lumină
Aşa cum, doar eu, ştiu puncta.

Cu mâna stângă s-ating cerul
Să-nlătur norii-ncrâncenaţi,
Aşa cum rade bărbierul
Barba celor îndoliaţi.

Dă-mi Doamne, versul tău duios
S-alin ochii înlăcrimaţi,
Nevoia unui credincios
Şi orice sfadă între fraţi.

Amin!

N-a fost sa fie...

Să plec din nou spre altceva...de-atâtea ori m-am ridicat
În viața mea, de-am obosit...
S-o pornesc iar...cum aş putea?...când s-a topit?...când s-a stricat?
Și dacă iau alt drum greșit?
Nu mai am chef, nu am putere, în litere m-aş îneca...
Dacă-i târziu...de s-a sfârșit...
Oare de ce-aş mai încerca, oare ce rost ar mai avea?
E prea târziu, m-am ofilit.
Genunchii mi i-am tot pansat și am pornit-o înainte
Mulți au mai râs și au dansat
Pe-al meu mormânt cu buruieni și-o inimă fără de minte,
Însă nu am capul plecat,
Privesc spre cer, fără rușine, mi-e teamă doar de Dumnezeu
Că nu mă poate, de-astă dată
Ajuta cum face mereu, de astă dată-i mult mai greu...
Credeam în dragostea curată...
În zori cu iarbă rubinie, în trandafirul parfumat,
În zborul nostru din robie
Spre spicul speranței pierdute, spre curcubeul dezmierdat,
Dar, s-a sfârșit...n-a fost să fie...

Mult prea multa noapte

Un milion de gânduri m-au invadat subit,
O veste rea m-apasă, prea mult m-a copleșit...
Duhovnicul...lipsește, dar nu și Dumnezeu,
El e aici cu mine, aici a fost mereu
Dar n-am cum să-l întreb, să-mi spună ce să fac...
Nu încotro s-apuc... ci cum să mă prefac
Că nu-i nimic cu mine, c-am aceiași culoare...
Orice s-ar întâmpla, nu-mi pasă, nu mă doare,
Caut adânc în mine un motiv să zâmbesc
Poate-a ta amintire?...sigur am să găsesc
Printre atâtea rânduri minunea salvatoare
Să pot transforma răul în ploaie trecătoare,
Mi-am amintit ceva, am mai găsit și-o poză...
O privesc, îmi zâmbești, viața-mi pare mai roză...
Totul e trecător, nimic nu-i încrustat,
Oricât ar fi de sincer și de adevărat
Cu-o singura suflare se poate transforma
Totul într-o secundă, se poate deforma,
Clădi sau chiar distruge, totul într-o clipită,
Nimic pe lumea asta, atât de biciuită
Nu are veșnicie, n-are eternitate...
Nimic nu-i cum era...e mult prea multă noapte.

Coală albă de hârtie

Coală albă de hârtie
Fă tu o vrăjitorie
Şi dă timpul înainte!
Îţi promit, voi fi cuminte
Cum nu s-a mai pomenit...
Îţi promit, promit, promit!
Sau... dă timpul înapoi,
Prin ploaie, doar amândoi
Să ne plimbăm mână-n mână,
Ţine-l... doar o săptămână
Pe loc... şi-am să-ţi dau şi ţie
Coală albă de hârtie,
O silabă şi-un cuvânt...
Dar, dă-i timpului avânt!
Să zboare cum a zburat
Azi noapte, când am visat
Că era deja cu mine...
Doar şti cât îmi e de bine...
Eşti martoră că-l iubesc...
Vrei să te mototolesc?
Cu mine te-mpotriveşti?
Crezi c-ai să mă biruieşti?
Coală albă şi curată...
Mai gândeşte-te odată!
Crezi că aşa va rămîne?
El, tot va veni la mine,
Mai devreme, mai târziu...
Cu siguranţă, o ştiu,
Iar tu coală... vei rămîne
Aşa singura pe lume...
Cum am fost eu până-acum,
Aruncată pe un drum,
Fără pic de mîngâiere,
De iubire sau plăcere.
Vântul rece va sufla
Peste tine, coală rea
Şi te va duce departe...
Poate printre coli de carte
Şi vei fi chiar renegată,
Oricât ai fi de curată.

Mîine cred că-mi iau zborul....

De emoţii.... doar atât
S-a-ntâmplat....n-aş fi crezut,
Că se poate întâmpla
Dintr-o dată-aşa ceva.
Nehotărârea, dorinţa...
Nu ştiu ce... poate absenţa?
Poate n-am simţit totalul...???
Totuşi mă luase valul?
Poate nu a fost să fie...
Totul mi se-ntâmplă mie?
E deja târziu acu'
Să spui "da"... să fie "nu"
Şi-asta doar din... neglijenţă?
Acasă, nici o prezenţă
Malefică, n-a mai fost....
Pe cine să iau la rost?
A fost numai vina mea
Că s-a întâmplat aşa?
Deja mă cuprinde dorul...
Iar mâine cred că-mi iau zborul....
Emoţia o alung....
Şi în trei ore ajung....
Nu mi se pare corect
Să tot stau şi să aştept
Când... nimic nu mă opreşte.
N-am dreptate? Glăsuieşte!

Mulţi... mă-întreabă cine sunt

Curioşi de nu se poate,
M-au abordat peste noapte
Mulţi... se-ntreabă cine sunt?
Doar un muritor de rând!
Am curaj... destul tupeu
Şi la bine şi la greu,
Am tupeu să lupt cu viaţa,
Când se iveşte speranţa
Zgârm cu ghearele-n pământ,
Lupt cu morile de vânt,
Nu mă dau uşor bătută,
Nu-s guralivă, nici mută
Nici înaltă, nici prea scundă,
Stau cu cine vreau pe-o undă,
Nu-s frumoasă, nici mumie,
Am ce pune-n farfurie,
Nimănui nu am cerşit,
La mine mulţi s-au jelit,
Mulţi şi multe profitoare
Care-mi sunt şi-acum datoare
Cică-i criză, cârr şi ...mârr
Şi-şi mănâncă de sub ***.
Ştiu, sinceritatea mea
Nu v-a-mpărăţii lumea
Dar am curaj şi tupeu
Şi-n faţă lui Dumnezeu.
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!

Nu vreau să înaintez ,dar...

Nu vreau să înaintez ,
Dar...nici să mă-opresc nu pot ,
Trebui să inventez
Locul spre care să-înot
Din starea de suferință ,
Deşi...nu mă mai convinge
Mai nimic, nu am credinţă
Nici în ploaia ce mă-învinge
Că va reuşi stropind
Cu atâta îndirjire
S-arunce norii zâmbind,
Mai rău mă scoate din fire...
Nici în curcubeul care
Se aşterne-n calea mea
Nici în ...valul stors din mare
Nu mai cred, în viaţa mea !
Nu mai cred în jurăminte
Spuse-n clipe de iertat,
Degeaba îmi spui cuvinte
Dacă nu-i adevărat .

Vreau coşmarul să dispară!

Vreau coșmarul să dispară!
Nu mai vreau iară şi iară!
Nu mai vreau...Azi nu mai pot!
Am să-nebunesc de tot!
Nu mai vreau noapte să fie!
Fug în pădurea pustie
Sau oriunde aş găsi
Loc pentru-a mă odihni
Să pun capul jos să dorm,
Chiar dacă-mi da-ţi cloroform,
Sau ce-o fi, nu mai contează
Nimic nu mă întristează
Mai mult ca acest coşmar.
Nu mai vreau, e prea amar!
Sabie, cuțite, lamă....
Simt cum viața se destramă
Şi nu mă pot odihni
Vreau să-mi potolesc ochii!

Mai bine singură pe veci!

Printre parşivi şi mincinoşi
Cu ochii lor aşa frumoşi...
M-am tot luptat, înot de zor,
La mulţi de mine le-a fost dor,
Mi-au "mirosit" mila ce am,
Şi au visat că înc-un gram
Aş mai avea din piept de dat,
Deci, să mi-l ceară au încercat.
Mai am un gram, aveţi dreptate,
Dar, numai vreau singurătate!
Am, după ce vă dau, s-aveţi,
V-ascundeţi şi-unde nu puteţi
Să mai intraţi, şi-uitaţi de mine,
Nici nu-ntrebaţi măcar: "ţi-e bine?"
Dragii mei aş vrea să vă-ntreb
Ceea ce nu pot să-nţeleg :
De ce răniţi încă odată
Prietenia adevărată?
Ce este la voi nedreptatea?
Dar ce-nseamnă sinceritatea?
Rostire fără să gândiţi?
Numai cu asta vă hrăniţi?
Atunci: de bine să vă fie!
Mai bine... singură, pustie,
Decât cu-amici parşivi şi seci...
Mai bine singură pe veci!
Eu nu vreau vorbe dulci, mieroase
Gândite-n nopţile geroase
Decât cu linguşeli şi farduri
Mai bine....10 metri-garduri!

Adevăru-adevărat !!!

Să aştepţi un tren să vină,
Să-asculți muzica-n surdină
Până răsună pereții,
Să-ţi adori căldura gheții,
Savurând cafea fierbinte...
Să scriu ce-mi trece prin minte,
Să citești doar ce-ţi convine,
Să mă transformi doar pe mine
În versul cel mai trăznit,
Dăruind la infinit
Pentru că azi vântu-adie
Şi compun o poezie...
Ba nu, fiindcă vântul bate
Şi-mi place să fiu departe...
Cum iubesc căldura gheții
Şi-nserarea dimineții ...
Printre versuri să citească
Cine vrea să mă lovească...
Iar acel ce nu-nţelege
Poate să posteze-o lege
Cu suspine-nmiresmată
Să mă transforme -ncă-odată
În ultimul fum discret
Ce l-am tras adânc în piept ,
Dacă nu vrea să m-ajute
Să cobor de pe-acest munte ,
Pagina să-mi răsfoiască...
Şi-apoi să mă răsplătească
Doar cu... ceea ce-am visat,
Adevăru-adevărat!