Destin...?!

Mi-a fost dat să mușc din soare
într-o lume fără cer,
Să rămân lumii datoare
pentru tot ce-am tras în ger.

Mi-a fost sortit să-mi iau zborul
ieri, cu aripile frânte,
Să renasc murind din dorul
ce n-a vrut să mă încânte.

Mi-a fost scris să-mi scriu trecutul
în culori nepământene,
Să-mi despletesc începutul
nopților zburând spre stele.

Mi-a fost dată depărtarea
să-mi pot cântări iubirea,
Să adun lacrimi ca marea
risipindu-mi nemurirea.

Mi-a fost dat să scriu pe stele
și pe norii mei aprinși,
Pentru lacrimile mele
născute printre învinși.

Am visat că erai

 

 

 

 

Visam că ai intrat pe ușă,
Așa cum faci de obicei,
M-ai răstignit, fără mănușă,
Fără ciorapi, în ochii tăi.

M-ai îmbrăcat în primăvară,
Din stele rochie mi-ai cioplit,
Să mă iubești... până pe seară
Sau poate... până la sfârșit.

Visam că ai ieșit din ape
Și sufletul mi-ai încălzit
Încât nimic nu mai încape,
Nici măcar visul nesfârșit.

M-ai luat pe brațele-amândouă
Și m-ai purtat ca pe-un sărut
O viață-ntreagă, poate două,
Sau poate... până la început.

 

 

 

Cu şi fără păcat

Nu vreau să aflu astăzi libertatea
de-a te purta printre nămeţi de dor,
m-am săturat să îţi despic dreptatea
în patru versuri frânte la izvor.

M-am săturat să răvăşesc oceanul
de vise, căutându-te-n zadar,
nu vreau s-aud cum curge-n mine anul,
să îţi descriu suspinul legendar.

M-am săturat să-mi pun pe suflet gheaţă
din flacără să ies, m-am săturat,
nu vreau să te mai vreau întreaga viaţă
iubindu-te cu şi fără păcat.

Nu vreau să-ţi mai înlătur amintirea
în fiecare zori de zi plângând,
să smulg din gheara morţii nemurirea
păstrându-te ca pe-o icoană gând.

Eu vin din altă lume!

Eu vin din altă lume!

Sau nu mai văd eu clar?!?

La noi, acolo, spune,
adevăr, nu coşmar,
cum să educi tristeţea
să fugă în păduri,
să desluşeşti blândeţea
printre dărâmături,
să-i dai în schimb, iubirii,
când ţi-a fost dat s-o ai,
lacrima fericirii
şi şoaptele de Rai.

Aici, iubirea umblă
în haine reci, pe stradă,
se zbate în penumbră
şi n-are cin' s-o vadă.

În lumea mea, iubirea,
cea fără de perdele,
inspiră împlinirea,
nu moare printre stele.

În lumea voastră, parcă
e un păcat a spune:
Cum să nu poţi? Încearcă!
Vei vedea..., clipe bune
vor inunda prezentul,
şi, pacea, mult visată,
va curge-n afluentul
în care niciodată
nu te-ai simţit mai bine,
decât în zori de zi.

Ai încredere-n mine?

Sau din ce lume vii?

Sub scuturi

Ai grijă de tine,
nu toţi o pot face,
iar ziua ce vine
e goală şi tace.

Ai milă de soare,
sărută-l pe coate,
chiar dacă te doare
de nu se mai poate.

Ai stimă de lună,
ea pare mai dură,
din stele cunună
îţi face, şi-ţi jură
că nu-i îngheţată,
deşi-i rătăcită,
în noaptea pictată,
de vise iubită.

Ai grijă de toate,
nu-ţi face poteci
din ce nu se poate
spre nopţile seci.

Ai toată puterea
în mâinile tale,
apucă durerea,
alung-o la vale!

Ai grijă de fluturi,
nu toţi înţeleg
să zboare cu scuturi
din zori să-i culeg.

Păstrează veşnic dragostea!

Ţi-au bătut zorii în fereastră

şi te-au trezit, iubirea mea?

Să nu uiţi învoiala noastră!

Păstrează veşnic dragostea!

S-au rătăcit prin noapte vise

nehotărâte, mincinoase?

Printre ferestrele deschise

azi îţi aduc clipe duioase.

Să nu îndrăzneşti, iubirea mea

să uiţi cât de mult te iubesc!

În orice clipă, nu-s o stea,

doar noaptea-n cer să strălucesc.

Nu mai vreau să pier în noapte

Am aşternut clipele-n carte,

printre rafalele de vânt,

venind în mine, dintr-o parte,

am spart oglinzi cu un cuvânt.

Mă frământaţi cu aşa migală,

propuneţi totul pentru vid,

din grabă, fără îndoială,

alegeţi lanţul prins în zid.

Eu nu mai vreau să pier în noapte

ca un vapor fără ocean,

vreau din tăcere să smulg şoapte

cu strălucire de mărgean.

Vrea să iau de pe luciul mării

razele soarelui dansante,

din ochii mei să-ţi croieşti zorii

strălucitori, vii diamante.

lacrimile mele strălucesc pe foaie

 

 

aşteptam lumina binefăcătoare
să-mi inunde ochii loviţi de coşmar,
să-mi sărute geana, ce-n lacrimi amare
mi-au scăldat iubirea
                     fără de hotar.

am răcnit în noapte, surd, să nu m-audă
nicio stea polară, niciun zvâc de bici,
m-au strivit sub neguri, care-n ger asudă
să-mi oprească zborul...,
                     umbre mult prea mici...


aşteptam sărutul pur, ca o speranţă,
aninat pe frunte, în gânduri curate,
să-mi trimită-o clipă dorul în vacanţă,
să iubesc pedeapsa
                  primită în rate.

las în urmă stropii rătăciţi de ploaie
zbor peste năluca unui vis pierdut,
lacrimile mele strălucesc pe foaie,
îmi construiesc drumul,
                   de la început.

 

 

 

 

 

De azi eşti îngerul din vise

E prima zi când te privesc

fără să-ţi pot rosti ceva,

zilnic spuneam că te iubesc,

astăzi ţi-o spune lacrima.

Tăcerile adorm în gând,

clipele dor de patru seri,

mereu erai în primul rând,

m-ai izgonit deja spre ieri.

E prima noapte când adorm

cu lacrimile pe hârtie

nimic nu pare uniform,

totul e gol..., ce-ţi pasă ţie?

Plâng stelele pe cerul meu,

pe-al tău probabil că zâmbesc,

aş vrea, dar nu îmi pare rău

că plâng, din nou, fiindcă iubesc...

Te-am visat ca de obicei,

nici zorii chipul nu-mi lovise,

ţi-am scris poem din ochii mei,

de azi eşti îngerul din vise.

Zăpezile mă vor presa

ca pe o lacrimă albastră,

ce nu-ţi mai poate agresa

argintul pus pe steaua noastră.

Promisiuni în zori de zi,

n-am să ascult de-ar fi să mor...

În iarna asta-mi voi topi

sufletul plin de al tău dor.

O zi întreagă fără grai,

privindu-te necontenit...

O vorbă-ai fi putut să-mi dai,

am aşteptat, dar n-am primit.

E vina mea că n-am ştiut

să-mi ţin şi-acum inima-n chingi,

de-abia în zori am priceput

c-ai reuşit să mă învingi.

Veşnic la pieptul tău

 

 

Am aflat ce se întâmplă
când cuvintele îmi curg,
îmi aşezi în zori pe tâmplă
sărutul pentru amurg.

Când în noapte-ţi aud glasul
ce-mi aduce alinare,
îmi înnobilează pasul
cu-o singură sărutare.

Silabele îngheţate
de deasupra stelelor,
se-ascund undeva în noapte
să-mi ureze somn uşor.

Iar, în zori, când roua plânge
toate clipele pierdute,
şoapta ta mă reparcurge
printre vise neavute.

Zbor din cuib seară de seară
să-ţi sărut gura fierbinte,
sufletul să numai doară
cum se întâmpla înainte.

Liniştea să mă cuprindă
strâns de tot la pieptul tău,
dragostea să ne aprindă
pe vecie, dragul meu!

Am aflat, scria pe stele,
şi luna-a recunoscut
că în versurile mele
iubirea a renăscut.

 

Să mă ai, să te am

Între mine şi tine

Nu-i nici cer, nici pământ,

Între tine şi mine

Nu-i nici ploaie, nici vânt.

Între tine şi mine

Totul e cum a fost,

Ţi se pare că vine

Vreun minut fără rost?.

Între mine şi tine

Nu e timpul trecut,

Între tine şi mine

Zori de zi s-au născut.

Între noi curge versul

Ca un râu de argint,

Numai tu îi ştii cursul,

Numai eu te alint.

Între mine şi tine

Nicio şoaptă de duh

Cu nuanţe depline,

N-a căzut din văzduh.

Între noi nu există

Flori de gheaţă pe geam,

Fericirea insistă

Să mă ai, să te am.

N-ai observat răsăritul?

Ai observat, de dimineaţă,
Când soarele a răsărit,
Sărutul zorilor pe faţă?
Eu l-am trimis, nu l-ai simţit?

Nici peste zi n-ai prins din raza
Soarelui ce ne-a guvernat?
De-abia acum savurezi oaza
De linişte şi de păcat?

De-abia acum când luna ninge
Săruturi albe peste noi,
Observi cum roua te învinge
Deşi aveai sufletul sloi?

N-ai observat că-n palma stângă
Ţi-am trimis un sărut infim,
Când luna a-nceput să plângă
De fericire că iubim?

Pe trupul tău, rănit de toate
Relele ce le-ai îndurat
Nu ai simţit, întreaga noapte
Cum te sărut, neîncetat?

Nu ai văzut că vin, cu zorii
Pe pernă, să ţi-i împletesc?
Sub mângâierile viorii,
Iubirea mea să-ţi dăruiesc.

În zori

 

În noaptea asta vreau să-mi murmuri
Poemul mării plâns la mal,
De sub aripile de fluturi
Să-aud oceanul... val cu val...

În noaptea asta vreau să-mi tulburi
Poemele purtate-n larg,
Să descifrăm albe amurguri
Încolăcite pe catarg.

În noaptea asta vreau să înlături
Neliniştea din valul mării,
Argintul stelelor să mături
Şi-n zori poţi să mă dai uitării.

Suflet nemuritor

 

 

 

Eu am picat cândva din stele,
Un fir de praf  firav, inert,
Cu toate versurile mele
Născute într-un viu concert.

Încă mai rătăcesc prin lume,
Ca licuriciul plin de dor,
Stelele vor să mă consume
Pe geana albă-a zorilor.

Sunt doar un strop plin de iubire,
Prin ploi de stele mă strecor,
Am venit să vă dau de ştire
Că sunt cuvânt nemuritor.

Eu voi zbura curând spre stele,
Un fir de praf rătăcitor,
Dar vă las versurile mele
Şi sufletul nemuritor.

 

 

Ţi-aş fi o lacrimă

Ţi-aş fi prinţesă, fiică, soră, mamă,
Rază de soare-n nopţile târzii,
Ţi-aş fi fiorul verde, pus în ramă
De nu m-ai agita şi îmblânzi.

Ţi-aş fi mireasma florilor de tei
Când vara se grăbeşte să adoarmă
Năluci de fluturi, frânte pe alei
Şi-n taină, peste frunze, lacrimi toarnă.

Ţi-aş fi miracolul născut în zori,
Odată cu sonetul ciripit
De fericirea ce-a adus culori
Peste un câmp de lacrimi adormit.

Ţi-aş fi sărutul zilelor de azi
Ce se răsfrânge-n colţurile firii
Uitând că-n viaţă urci, cobori şi cazi
Purtând la piept petalele iubirii.

Ţi-aş fi izvorul şoaptelor firave
Pornit din coşul pieptului, arzând
De dorul tău, cu lacrimi grave
Pe-alei întinse, de vis fremătând.

Ţi-aş fi o alinare de-o secundă
Sau aripi de fiori ţi-aş împleti,
Când zorii, pregătiţi să ne surprindă
În roua pură, lacrimă ţi-aş fi.

Începutul săptămânii

 

 

 

 

Cu privirea-ţi pătimaşă
M-am spălat pe ochi în zori,
Soarele-mi făcea cămaşă
Şi maramă, de fiori.

Zorii au venit cu tine
Prin fereastra larg deschisă,
Reuşind din nou să-mbine
Poezia mea nescrisă.

Timpul s-a oprit s-asculte
Vibrând, inimile noastre,
Noaptea, cea cu stele multe
Mi-a lăsat două, albastre.

Am rămas datoare lunii
Să-i brodez albe petale,
La-nceputul săptămânii
Mi-a întins braţele tale.

Zorii unei poezii

 

 

Credeam că lumea se sfârşeşte
Sub ceaţă şi ipocrizie,
Credeam că luna îmi zâmbeşte
Doar pentru a-mi oferi mie
O alinare-n nopţi târzii,
Când insomnia nu se lasă
Pe stele să-aştern poezii
Din stropi de dragoste aleasă.

Credeam că lumea se scufundă
Încet dar sigur, uneori,
Că tot ce zboară se confundă
Când soarele i-ascuns în nori.
Credeam că aripi protectoare
Ai întins doar pentru o zi
Să-i dai iubirii o culoare
În zorii unei poezii.

Credeam că doar în visul meu
Exişti, fără nicio îndoială,
Că numai bunul Dumnezeu,
Cu grija Lui monumentală,
Încrederea-mi poate reda,
Să mă ridic, să înfloresc,
Să uit de tot ce-mi îngheţa
Sufletul şi să te iubesc.

Totul depinde de mine

Să uit ceea ce n-am putut niciodată,
Sub stânci de-ntuneric să ascund
Lumina aceea ce-o ştiam plecată,
Şi-n flăcări să vreau să pătrund.

Să apăr tăcerea în totalitate
Când viaţa-mi aşterne cuvinte,
Când zorii de nasc cu şoapte curate
S-aducă iubirea fierbinte.

Nu voi mai da clipa ce vine înot
Când visul la viaţă revine,
Când am alinare şi nu-i de robot
Iar totul depinde de mine.

Geana zorilor

 

 

Aşezam pe pernă visul
Înainte de culcare,
Izbind cu tot dinadinsul
În pereţii cu uitare.

Despicam secunda-n palma
Infinitului tăcut,
Să-l aud redând de-a valma
Ceea ce n-am priceput.

Având muguri de speranţă,
Apă vie de izvor,
Imploram o alianţă
Cu petala florilor.

Am catifelat suspinul
În aşa fel încât norii
Mi-au încununat destinul
Dezvelindu-mi trecătorii.

Geana zorilor, senină,
Se ridică mulţumind
Firelor de rădăcină
Ce le-aud înmugurind.

Pe aripa iubirii

 

 

 

Eu ştiu deja că-n drum spre soare,
Pot întâlni cioburi de vis,
Pot desluşi umbre sub care
Tăcerile s-au interzis.

Ştiu preţul lacrimilor calde
Ascunse-n norii stacojii,
Ce se feresc cu greu să-mi scalde
Obrajii-n nopţile târzii.

Eu ştiu că roua dimineţii
Ascunde-n zori cioburi de stele,
Ce nu-şi permit să dea tristeţii
Durerea lacrimilor mele.

Ştiu gustul dorului zdrobit
În freamătul izvoarelor,
Ce zborul mi-au călăuzit
Rupând tăcerea frunzelor.

Eu ştiu că-n zori ciobiţi, m-aşteaptă
Visul nescris în calendar,
Că-n taină, lacrimile-ndreaptă
Tot ce-am crezut că e-n zadar.

Ştiu să-mpletesc din cioburi clipa
Când dragostea va birui,
Iar depărtarea, pe aripa
Iubirii, se va nărui.