De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
joi, 4 august 2011
Moment de reculegere
Etichete:
cimitir,
Dana,
Dana Pătraşcu,
Doru-Costinel,
Dumnezeu,
durere,
lacrimi,
moarte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sa-l odihneasca D-zeu in pace..iar tien sa-ti dea mangaiere >:D<
RăspundețiȘtergereMulţumesc Olguţa! Vă mulţumesc tuturor celor ce-mi sunteţi mereu aproape!
RăspundețiȘtergereCâtă durere,câtă tristeţe,suflet sfâşiat....
RăspundețiȘtergereAcum este la îngeri şi priveşte de acolo la tot ce se întâmplă aici,pe pământ!
Am citit versurile şi m-i s-a făcut un gol în stomac ,am urmărit filmuleţele,dar după ce s-a terminat şi al doilea filmuleţ am plâns...m-am liniştit şi apoi am scris!
Dumnezeu să te ajute să poti trece peste această pierdere şi sa poţi să priveşti viaţa cu aceeaşi dragoste şi bucurie!
Sper că voi putea... sper.
RăspundețiȘtergere