Ţi-aş fi

Pe un câmp plin de splendoare
Te-aş fi transformat în vers,
Cântat de-o privighetoare
Minunând un Univers,
În fluture rătăcit
Peste roua dimineţii,
Din poemul sărăcit
De amărăciunea vieţii,
Ţi-aş fi dăruit căldura
Soarelui nepieritor
Pe un ţărm ce-ngroapă ura,
Printre valuri călător,
Ţi-aş fi dăruit elanul
Vulturilor peste munţi,
Invadând chiar şi oceanul
Îngeraşilor desculţi,
Ţi-aş fi destrămat mâhnirea,
Tainică, ce-o porţi în tine
Şi ţi-aş dărui iubirea
Până-n veacul care vine.

Eşti minune-n Univers
Fără semne de întrebare
Îmi transformi viaţa-ntr-un vers
Dându-i clipei o valoare.

Îngheţat de-o stea polară

Ia-mă Doamne pe-o aripă,
Ascunde-mă după-o stea,
Înlătură-mi într-o clipă
Stropii din inima mea!

O stea-ndepărtată..., rece,
Ofilită, goală, moartă
De ani buni, prin care trece
Lumina ca printr-o toartă.

Ia-mă Doamne-n palma-Ţi Sfântă!
Dă-mi un strop de alinare,
Să aud şi eu cum cântă
Lumina vie din Soare!

Precum Pheonix, din cenuşă
Să renasc pentru-a zâmbi,
Să pot încrusta pe uşă:
"Mâine... nu voi mai iubi!".

Însă, azi, în miez de viaţă
În iubire mă scufund,
Scoate-mă Doamne din ceaţă!
După stea să mă ascund!

Ia-mă Doamne-n palma-Ţi dreaptă,
Numai pentru o frântură
De secundă, steaua moartă
S-o ud cu-a mea picătură.

Să-i dau viaţă, să-i dau vise
Să-i dau zbor nemărginit
Şi din paginile scrise
Să-i dau ochii ce-am iubit.

Sufletul să-i înverzesc,
Cu pleoapele s-o alin,
În umbra ei să trăiesc
Făr-a smulge din destin.

Să-i dau ochii mei spălaţi
Şi obraji-mi arşi de plâns,
Să-i dau zori înverşunaţi
Din noptea-n care-am ascuns
Stelele de-atâta vină
Şi Luna-n prag de iubire,
Să-i dau steluţei lumină
Şi stropul de fericire
Ce-a mai rămas pe sub gene.
Să-i dau Doamne amintirea
Transformată-n cremene,
Să îi dăruiesc iubirea
Ce din suflet dăruiam,
În ea să-mi înec mâhnirea
Pentru că nu bănuiam
Nici o clipă, nici o seară,
Că voi iubi infinitul
Îngheţat de-o stea polară
Şi nu-mi voi găsi sfârşitul.