Mă lupt cu ceaţa şi cu norii
Din colţul greu de stăpânit
Unde-şi fac cuiburi amatorii
Cu-a lor culoare de granit,
Le-ascult cuvintele mieroase
Şi laudele, neîncetat,
Prin colţurile veninoase,
Pe-un şevalet imaculat
Au aşternut iluzii fine,
În catifele ambalate,
Şi-au coborât din limuzine
Răcnind la stele c-au dreptate.
În propriul suc îi las să fiarbă,
În propriul fum să se înece,
Mă odihneasc un timp pe iarbă
Şi-apoi presar prin lumea rece,
Din darul meu, primit în zori,
Când Soarele se spovedeşte
În faţa mată-a unei flori
Ce doar cu el se mai hrăneşte.
Răstorn căruţa cu beteală
Pe omul iernilor perfid
Ce se înalţă-n fandoseală
Cu gustul sterp şi insipid.
Strâng în buchete mici suspinul
Şi-l torn în cupa cu iubire,
Să-mi îndulcesc cumva destinul
Cu adevăr, nu cu-amăgire.
Din Floarea-Soarelui, strivită
Voi scoate mir fără venin
Fiindcă aşa am fost sortită
Să rânduiesc vers peste spin.
Postări
