Cuib de petale

 

 

 

Prin ceaţă deasă şi prin fum
Am răzbit fără încetare,
Chiar dacă am vărsat pe drum
Oceane de lacrimi amare.

Am trecut prin orice obstacol
Cu-ncrederea în Dumnezeu,
Clipă de clipă, un miracol
A-nflorit din sufletul meu.

Multe buruieni vopsite
Mi-a fost dat să-mi iasă-n cale
Dar mi-am pictat în cuvinte
Lumea mea, cuib de petale.

Am împărtăşit menirea
Doar celor ce au înţeles
Că pe tărâmul meu, iubirea
S-a infiltrat adânc în vers.

Zadarnic

"-M-aş arunca de la etaj"
I-am răspuns fratelui mai mic
"Însă, nu am destul curaj
Bârfa vecinilor să stric."

M-ar da la ştiri în astă seară,
Învinuindu-mă c-am spart
Parbrizul unuia ce-n vară
Difuza "Nunta" lui Mozart.

La ora cinci, când toţi vecinii
Se vor uita la Pro-Tv
Să-i vadă Innei noastre, sănii
Şi-n visul lor să-i mângăie.

Sau după Festivalul berii,
Învăluit în fumul dens,
Sfidând iluzia tăcerii
Care gonea în unic sens.

 Nu mai contează-n ce minut
Ştirea aceasta-ar fi pe post,
Nici de s-ar comenta tăcut
Nu cred că ar avea vreun rost.

Am să-mi pun aripi din şindrilă,
Cum a făcut cândva Manole

Şi voi zbura din filă-n filă

Fără itinerar..., busole.

În locul unde voi opri
Versul să curgă plin de har,
Fântâna mea de poezii,
Întregii lumi, s-o dau în dar.

Amintiri din călimară

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Fumul dens mă înconjoară
Ieșit dintr-o lampă veche,
Adormise-n călimară,
Acum plânge la ureche.

Caută a mea căldură
De care-a fugit cândva,
Sperând că din picătură
Va mai curge lacrima.

Amintirile lovesc
Precum pașii cei grăbiți,
Nu am cum să-i îmblânzesc,
Anii-s mult prea prăfuiți.

Peste ei s-au așternut
Zeci și sute de cuvinte,
Rămâi lespede-n trecut,
Eu pășesc demn înainte.

Chiar dacă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-aleitrasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-imulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Chiar de inima te doare,
Pune pe zăpadă, sare!
Nu încerca să presari miere
Că-ți vei lua la revedere.

Chiar dacă sufletul arde,
Cere-i vieții, miliarde
De secunde înghețate
Și pornește mai departe!

Chiar de capul ți se lasă
Fii stăpân la tine-acasă!
Nu te mai topi de dor,
N-ai cui cere ajutor.

Chiar de vezi la colţ de stradă
Nopțile, cum stau grămadă,
Nu le lua în seamă ura,
Ele n-au simțit arsura.

Chiar dacă primești suspine,
Nu-înceta să faci mult bine,
Zorii vin dup-orice noapte
Și-mi vei da din nou dreptate.

Chiar dac-ai greșit intrarea
Nu-înceta să iubești zarea,
Ai încredere în tine
Și în stelele divine.

Chiar dacă vine furtuna
Nu-înceta să iubești Luna,
Stelele îți vor zâmbi
Printre nori, în orice zi.

Chiar de fumul nu-i ca ceaţa
Nu-înceta să-ți iubești viaţa!
Nu vei achiziționa
Alta, orice ți-aș dona.

Chiar de-s gropi pe drumul tău,
Sus, e Bunul Dumnezeu,
Aici, iarna ne îngheață,
Privește-l pe EL în față!

Chiar de inima te doare,
Soarele-i așa de mare,
Noaptea, Luna strălucește,
Sigur, doar El te iubește.

Vis hoinar

În largul inimii mele,
Undeva, în câmp deschis,
Sub cer luminat de stele,
Şlefuit, plutea un vis.

Pictat cu bune intenţii
Cu miresme şi speranţă,
Fără mofturi sau pretenţii,
S-a izbit de-un colţ de viaţă.

Răceala ei l-a şocat,
L-a distrus pentru o noapte,
Poate s-ar fi înecat
De nu se târa pe coate
Prin oceanele uitării,
Prin jungla arsă-n coşmar
De sub valurile mării
Cu acelaşi gust amar.

Undeva, pe-un cer albastru
Şi-un soare verde de dor,
Visul palid şi sihastru,
Mă grăbea, nerăbdător
Spre înaltul ţărm de fum,
Îmbrăcat în curcubeu.
Cu al versului parfum
Să vă-nseninez mereu.

Sunt un strop plin de speranţă

Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip fierbinte,
Stropi de verde-n depărtare
'S-ochii tăi, în a mea minte.
Picătură-s în ocean,
Uscată, ca frunza-n dud,
De mai bine de un an
Renasc, când glasul ţi-aud,
Zbor, când ceru-mi dăruieşti
Sub sărutul tău fierbinte
Şi-n verde crud zămisleşti
Clipele de-acu-nainte.
Pe-al tău umăr, număr stele
Ce-mi remodelează drumul,
Iar cu versurile mele
Topesc ceaţa, alung fumul,
Culeg raze vii din noapte,
Din iubirea noastră, ninse,
Veşnic cele două şoapte
Să rămână neatinse...
Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip, pe-o plajă,
Transformi drama în visare
Cu-o silabă, ca o vrajă
Ce-mi deschide ochii minţii
Dăruindu-mi dar din dar
Ce-nveseleşte şi Sfinţii...
Nimic nu este-n zadar,
Totul are importantă,
Totul e prestabilit:
Sunt un strop plin de speranţă
Că iubirea n-a murit.

Nu promit c-aşa va fi

Liniştea nopţii m-a cuprins,
M-apasă aşa de tare-un vis
Din care vreau să ies, mă zbat,
Mii de minute-n şir străbat
Pe-aleea timpului păşind,
Vreau să te pierd, mâine, prin gând,
Dar şansa n-am cum s-o primesc,
Vreau să te uit, nu reuşesc,
Pe câmpul vieţii plin cu flori
Vreau să te pierd în depărtări,
În vise vreau să te ascund...
Însă mereu te port în gând,
A cui e vina...? Nu mai ştiu,
Ştiu doar că e mult prea târziu
Din suflet să-mi ieşi de-acum,
Aş vrea să te transform în fum,
În ploaie lină sau în ceaţă,
Să mă trezesc de dimineaţă,
Să nu-mi mai amintesc de tine,
Dar nu pot!!! Ziua care vine
Are secunde mii şi sute
Şi-n fiecare te ascunde
Şi te-adânceşte tot mai tare
În suflet, fără de scăpare
Mă simt mereu, în jurul tău
N-am cum să te uit, dragul meu,
Oricât de mult mă străduiesc,
Mai mult, mai tare te doresc
Dar n-am să ţi-o mai spun nicicând,
Te voi purta numai în gând
Şi doar în poze-am să-ţi zâmbesc,
Am să evit să te-ntâlnesc
Şi-n vise şi în miez de zi,
Dar, nu promit c-aşa va fi.