Eşti mereu aici

De teamă că te vom uita...
Zilnic ne aduci aminte!
Ţi-e teamă, mamă, nu-i aşa?
Dar noi te-avem în suflet, minte,

De noi, nimic nu te desparte,
De-aici, nicicând n-ai cum pleca
Chiar dacă peste nori, departe
Te-ai dus, rămân tot mama ta!

Eu ţi-am dat viaţă, dragul meu,
Rămân măicuţa ta pe veci,
Chiar dacă eşti la Dumnezeu,
Din sufletul meu... n-ai să pleci!

Săptămânal, pufoase ploi,
Ne şterg lacrima pe obraz
Eşti mereu numai printre noi,
Cu sufleţelul veşnic treaz!

Durerea fizică

Dând naştere-n dureri cumplite,
Măicuţele-n travaliu zbiară,
Crezându-se nedreptăţite
Când naşterea nu e uşoară...

Durerea fizică se uită
Poate-ntr-o zi, un an, un ceas,
Însă în suflet adâncită
Rămâne-n veci, când ai rămas.

Pe-acest pământ, încă... respiri
În urma unei crude drame,
Chiar de mai ai trei trandafiri
Nu şti durerea unei mame.

Propriul copil mi-am îngropat
Nimic pe lume nu m-alină,
Sufletu-n mine s-a surpat,
Nimic nu-mi mai redă lumină.

Poate greșesc, poate mă-nsel,
Poate că viața e ușoară,
Poate că firea mea-i altfel...
Dar simt că totul mă doboară.

Vederea parcă mi-a pierit,
Sufletu-n mine lăcrimează,
Chiar de-aş zâmbi necontenit,
Totul, chiar totul mă-ntristează.

Încerc să fiu cât mai docilă,
Pe un nou drum, drept, să păşesc
Însă, de mine, nu am milă.
Încerc, însă nu reuşesc.

Nu-mi regăsesc pacea pierdută,
Durerea groaznic mă apasă,
Eram vitează... o redută,
Azi sunt robot pășind prin casă.

Eram vitează şi bogată
Cu doi băieţi şi două fete,
Azi sunt o şchioapă-nfometată
De lacrimi ce tind să mă-mbete.

Eram întreagă-aveam de toate,
Aveam suflet, mâini şi picioare,
El a... plecat de-acum în... noapte,
Iar eu mă scald în disperare.

Nimic nu mai e de făcut.
Flacăra n-are asemănare,
Durerea mamei ce-a pierdut
Un copil, e... enorm de mare.

Refrenul vieţii nu-i o joacă

Am scris, cândva, refrenul vieţii
Pe-o pagină de nor, plăpând,
Dar în vâltoarea tinereţii
N-am prevăzut, că-n foc, plângând
Va trebui să-i recompun
Ultima strofă, cea mai bună
Din câte am putut să spun...
Iar azi refrenu-i o minciună.
Am scris, cândva, sensul, pe care
Păşeam, cu-ncredere deplină,
Azi mă lovesc, de disperare,
Mă scald în lacrimi, în surdină
Răcnesc smulgându-mi versul chior,
Mă-nvinuiesc de prea mult aer,
Prea multă dragoste şi dor,
Şi-aş vrea s-opresc al vieţii caier...
Dar mai am încă de-aşternut,
De împletit clipele-n vers,
Deşi nu găsesc început,
Nici liniştea în Univers.
Esenţialul e prea proaspăt,
Prea clar şi mult prea dureros,
Nu ştiu cum s-o iau de la capăt,
Nimic nu-i limpede, frumos...
Nimic un zâmbet nu-mi provoacă,
În lacrimi sufletu-mi pluteşte,
Refrenul vieţii nu-i o joacă,
Iar viaţa nu se-nlocuieşte.
Am scris cândva, vers de mândrie,
Cu fruntea sus l-am editat,
Astăzi constat că-n poezie
Îmi cânt copilul decedat.
Mă lupt cu versurile mele
Stilul pierdut să-mi regăsesc,
Mă rog de Lună şi de stele
Un alt refren să reclădesc,
Dar pe mormane nisipoase
Aştern, sub lacrimi, versuri noi
Şi nasc doar pagini dureroase
Ce se îngroapă în noroi.
Cu două mâini, două picioare
Eram întreagă-n orice zi,
Acum sunt şchioapă, şi mă doare
Că viaţa curge, orice-ar fi.

Mă arde dorul tău, măicuţă!

Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş avea alinare.

Sufletu-n mine se topeşte,
Nu am unde zbiera,
Dar aş răcni, chiar nebuneşte...
Mări aş cutreiera.

Aş înghiţi oceane-adânci,
Gheţarii i-aş topi,
Aş muta mii și mii de stânci,
Ochii mi-aş contopi
Cu orice alt izvor, măicuţă,
Lacrimi să nu-ţi mai dau,
M-aş înhăma la o căruţă,
Sub bice, mii, să stau.

De al tău dor să uit, copile!
Mi-aş smulge inima
La începutul primei zile...
De-aş putea exprima
Ceea ce simt, de al tău dor...
Cuvântu-i de prisos...
Durerea n-am cum s-o măsor
Băiatul meu, frumos! 

Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş găsi alinare.

De-aş mai avea vreo speranţă...

Sfâşiată de durere
Revăd scene rând pe rând,
Simt că nu mai am putere
Să te scot din al meu gând.
Zilnic eşti cu noi prin casă,
Pe străzi caut disperată
Deşi inima mi-e arsă,
Ştiu că de-acum niciodată
N-ai să-mi mai zâmbeşti din prag,
N-ai să mă-ntristezi măcar,
Îngeraşul mamei drag...
Îmi curg lacrimi în zadar.
Toate stelele din lume
Dacă ţi le-aş cumpăra,
Oricât te-aş striga pe nume,
În genunchi de-aş implora
Sfinţii toţi, Maica Fecioară,
Pe-al Său Fiu, în zori de zi
Pe Dumnezeu, până-n seară...
Nicicând nu te voi găsi.
Dragul mamei brad vânjos,
Prinţul sufletului meu,
De m-aş tăvăli pe jos,
Nici Măritul Dumnezeu
Printre noi nu te-ar aduce,
Lacrimile mă distrug,
Azi m-aş răstigni pe cruce,
Aş trage oricând la jug
Să te-aduc 'napoi copile,
Lângă noi să fii din nou,
De trei săptămâni de zile
Ai murit pentru un ou.
Un ou blestemat, băiete
Un ou, te-a ucis pe tine!!!
Aş muri, mamă, de sete,
Ţi-aş da sufletul din mine,
Ţi-aş da tot ce am din viaţă,
Smerită-aş arde pe rug,
De-aş mai avea vreo speranţă
Să te ridic din cosciug...