Verde de fistic

 

 

Mă lepăd de fereastra
sărutului bezmetic,
istovitor de dulce,
nemuritor alint.

descopăr sub securea
ce taie depărtări
strigătul din pădurea
ce-a desfrunzit uitări.

pe pieptul tău mă vindec
înveşmântată-n tril,
sărutul de pe pântec
cutremurând febril.

Mă îmbrac în noaptea asta
în verde de fistic,
stelele să se culce
la ceasuri de argint.

 

Dezmeticire

De sub tăcerea mormântală
În care m-am scăldat trei seri,
Strecor prin valul frânt de-o zală
O lacrimă pierdută ieri.

Încerc s-o prind în palma stângă,
Să pot clădi cu ea un vis
Sufletu-începe să se plângă
De dorul unui Paradis.

Din glas ţi-am adunat tristeţea
Şi agonia nesecată,
Mi-aş fii dorit să-ţi dau blândeţea
Cum o făceam, neobservată.

Pe vis să-ţi scriu cu picătura
Nopţilor astea, mult prea sumbre?!?
M-ar condamna literatura
C-am născocit-o printre umbre.

Prin întuneric fac potecă
Să îţi pătrund adânc în minte
Deşi, nu sunt o indiscretă,
Mi-e dor să-mi dai două cuvinte.

Încerc să mă dezmeticesc
Deşi, sunt foarte rătăcită,
În jungla asta mă lovesc
De-atâţia spini, şi-s obosită.

Îi simt în ceafă uneori
Iar răsuflarea lor sfidează,
Se linguşesc ca nişte flori
Ce cu nimic nu se-asortează.

Pe norii mei, nu-i pot urca,
Sunt ascuţiţi şi plini de ei
Deşi, un timp m-aş mai juca,
Prea plină-i lumea de mişei.

Mi-e groază-n palmă să-i aştern
Văzându-le rigiditatea
Dar, nici nu-i pot hrăni etern
Abandonându-mi libertatea.

Lentilele nu-s aburite,
Încă mai văd destul de clar,
Întind o plasă de cuvinte
Când spinii-mi dau otrava-n dar.

Beau doar o gură de ceai verde
Să mă ridic din jar mocnit,
Ştiu sigur că nu ne vom pierde
Doar ne iubim la infinit.

Spinii sub forma de secure
În vreascuri de vor ofili,
Sufletul meu poate să-ndure
Dezmeticindu-se într-o zi.

Noaptea asta

Mie, noaptea asta-mi pare
Fără nici un conţinut,
Parc-ar fi o simulare
Dintr-un neînceput trecut.
Noaptea asta, vine, parcă
Pe aripi de rândunele
Adormite pe o barcă
Ce se-nalţă pân' la stele.
Chiar îmi pare o nălucă
Ce revine şi se pierde,
Neştiind und' să se ducă
Cu cine să se dezmierde,
Mie, noaptea asta-mi pare
Scurtă, precum o clipire
Ce-n sărutul tău dispare
Ca o simplă amăgire.
Flacără din rugi de mure
Peste bolta răsturnată
Luminată de-o secure
Limpede şi argintată.
Noaptea asta-mi pare mie
Un vals tandru, îngeresc,
Plecat în călătorie
Să-ţi şoptească: Te iubesc!