Prima petală

Dansam nedumerită pe-o petală
blond aurie, galben nepătat,
mă regăseam în joaca mea banală
în tot ce mai visam, tot ce-am visat…

Priveam cu ochii încercării noastre
prin pânza ceții care persista,
ca-ntr-o oglindă ce-a trecut de astre
doar prin cascade, făr-a riposta.

Trăiam ceea ce nu aș fi crezut vreodată,
îngenunchiată în a mea dorință
de a-ntâlni iubirea mult visată,
să pot uita de chin și suferință.

Uimeam uimirea sunetelor clare,
visam visările în zori de zi visând,
uitând să pun uitarea pe uitare,
gândeam gândind că voi uimi curând.

Mă-ndepărtam ușor, ușor de depărtare
să înfloresc în florile de mai,
în trandafirul galben, o splendoare
ce-mi deschidea o ușă-n zbor spre Rai.

Mă rătăceam deja printre cuvinte,
interogând oglinda despletită
ce poate oferi de-acu'-nainte?
Ea-mi răspundea: - De-acum vei fii iubită!

 

 

 

 

Datorită ţie

 

 

 

Urcat-am ieri pe norii mei de-o şchioapă
să-mi caut liniştea pierdută-n drum,
să-mi scald privirea rătăcind pe apă,
de lacrimile nopţilor pierdute-n scrum.

Urcat-am să presar pe-o lume dură
ce-şi ţine inima sub ambalaj,
îşi afişează fără de măsură
gânduri măreţe, vise, anturaj...

Păşeam cu teamă că ating podeaua
şi-n urma mea las doar frânturi de vise,
un trandafir catifelat ca neaua
îmi contura cuvintele nescrise.

Urcat-am ieri pe norii mei albaştri
să-mi reîncarc cu suflet bateria,
să-mi caut rătăcirea printre aştrii,
iubirea, clipa verde, bucuria.

Urcat-am ieri, la braţul tău, pe stele
am cules suflet pentru-o veşnicie,
să îl îmbrac în versurile mele
şi toate astea datorită ţie.

În noaptea asta... mai precis în zori

 

 

 

În noaptea asta voi pleca, iubite,
pe-un drum pe care-ai fost de multe ori,
voi păşi calm, firesc cu tine-n minte,
în noaptea asta... mai precis în zori.

În geamantan am pus dorul de tine
ca nu cumva să-mi rătăcesc privirea
în timp ce voi visa că-mi este bine
deşi-mi lipseşti şi tu ca şi iubirea.

În buzunarul de la piept voi pune
petala unui trandafir regesc
şi-n fiecare clipa îi voi spune
cât mi-e de dor şi ce mult te iubesc!

 

 

 

Am timp să-nvăţ

 

 

Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă şi, dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă...
ciudat, dar, de la ei... n-am timp să-nvăţ.

Unii şi-au făurit din vise aripi vaste
să poată aduna din zbor sunete vii
făr-a atinge clape, corzi sau taste
ci doar dorinţa de a făuri.

Unii şi-au pus perdele la fereastra
mai mată decât ceaţa şi pătată
de apa adormită, strânsă-n glastra
uitată-n timp de cei ce-au fost odată.

Unii-şi deschid crenguţe-nmugurite,
smeriţi, ca nişte pui de căprioare
de care să îţi tot aduci aminte
când lacrima te arde şi te doare.

Unii... din piuă se hrănesc cu miere,
apa se îndulceşte şi-n salină
când trandafirii-nţeapă cu putere
căuşul palmei cald şi fără vină.

Unii mai cred că m-au pătruns pumnalul
ce-au încercat să-l răsucească-n mine,
uitând că eu am timp să aştept valul
să se întoarcă-n veacul care vine.

Eu cred că tot ce-agonisesc în suflet
şi dăruiesc, mai mult sau mai puţin,
acelora ce pun şi glas şi sunet
din har dumnezeiesc, e dar divin.

Eu sunt aşa cum m-a creat coşmarul
în care-am fost sortită să respir,
mi-am făcut timp să îndulcesc amarul
catifelând spinul de trandafir.

Se duce vestea că n-am timp de viaţă,
nici de sărutul tău nu-mi amintesc
deşi, în fiecare dimineaţă
am sute de motive să zâmbesc.

Unii au timp, l-au cumpărat din piaţă,
alţii au vânt în palmă şi, dezmăţ,
unii-au curaj să mă privească-n faţă...
ciudat, dar, de la ei... n-am timp să-nvăţ.

Dor din dor

Ştii? Într-o zi, m-au tot pus,
spre apus, să le scriu.
Numai ştiu
ce-a ieşit, la sfârşit.

Ştiu c-a fost, contra cost,
zămisliri din priviri
şi zbor lin, cristalin,
străbătut de-nceput.

Primăveri în tăceri,
val de dor peste nor.
Am visat, neîncetat
floare albă cu ghimp. Între timp
am izbit ger cumplit
de-un ocean îngrozit,
plin de dor, înverzit,
fără leac, nesfârşit.

Şi... m-au pus, în apus
să-mi pun fir, trandafir,
în cuvânt, pe pământ
să presar vorbe dulci, din coşmar.

Fără noimă de-ar fi
regăsite-ntr-o zi
şi pictate pe cer, cânt stingher
cu ecou, asuprit, sub mantou.

Cânt plătit, răstignit,
de un hohot de plâns,
îngrădit, nepătruns,
printre spini, rădăcini
şi iubiri de granit.
Oare când s-a sfârşit?

Oare când a început?
Zborul lui abătut,
ajungând să se-ntindă
pătrunzând prin oglindă.

Cineva la citit...?!?
Înţeles şi trăit?

Sau... s-a scurs, a ajuns
sub mantou, cu ecou,
într-un piept înţelept
şi-a pierit, împietrit...?!?

Ştii? Într-o zi, voi mai fi...,
dintr-un nor voi ciopli
vers de dor cu fior
să te-aline uşor...

Să-ţi ridice un fir
de păr alb... trandafir
să-mi aduci printre duzi, brazi sau nuci,
să te simt... c-un cuvânt să te-alint.

Să-ţi spun vers, adunat
după ce s-a-nserat,
tu să vrei să-l asculţi,
să le-nşiri celor mulţi
că-ntre noi nu a fost
niciun vis fără rost.

Să le spui c-am luat
dintr-un cer înstelat,
îmbibat cu iubire,
argintat cu menire
şi-am depus, cum mi-au spus
într-o zi, să le scriu, orice-ar fi...

nu mai ştiu...
e târziu...

Vântu-n palmă m-a luat,
printre stele să-mi pună
cântul meu nepătat
de-o dorinţă nebună.

Şi-am luat o petală
dintr-o lună vitală,
ce zâmbea îngheţată
pe-o tipsie pătată
cu stropi reci de izvor
şi-am doinit dor din dor.

Sunt ca orice om, pământ

De sub atele, protejată

De gânduri, lacrimă şi vise,

Mai smulg o clipă, câteodată

Prin geamurile larg deschise.

Bătăile neregulate

Se-aud în noapte, sub cămaşă,

 Printre săgeţi, avide toate

Să-mi rupă pieptul cu-o cravaşă.

În palma visului mă împinge

Ca pe un lanţ de amintiri

Puternic, care mă învinge

Fără vreo cale de ieşiri.

 Rămân în lumea mea ciudată
Şi-mi scald în ea clipele reci,
În tine, veşnic ferecată
Oriunde-ai fii, n-ai cum să pleci.

Deschide ochii doar o clipă,
Nu sunt un spin de trandafir,
 De lacrimă să fac risipă
Nici de lumină-n cimitir.

Citeşte-mă cât aştern încă,

Priveşte-mă cât încă sunt,
Par rece, dură ca o stâncă
Dar, sunt ca orice om, pământ.

Oricare alt trandafir.

Mă sufoc sub vorba rece,
Mă lovesc priviri răzleţe,
Îmi închipui că va trece
Dar, sunt doar gânduri măreţe.

Menghina a prins motorul,
Îl strânge din răsputeri,
Parcă aş strivi zăvorul
Dar, mai am un pic din ieri.

Încă sunt pe-această coală
Fără vina nimănui,
Într-o lume-atât de goală
Exist doar din vrerea Lui.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Nici de legi nu-mi este teamă,
În jocul tău esoteric
Nicio şoaptă nu mă cheamă.

Ţi se pare că petala,
Bântuită de-o albină,
Îţi aduce oboseala
Şi-mi distrugi filă cu filă.

Conştient c-aduci furtună,
Laşi în urmă vorbe dulci,
Neavând cine să-ţi spună
Pe ce parte să te culci.

Privirea-ţi mă biciuieşte
Cu albastru de safir,
Poemul îmi otrăveşte
Oricare alt trandafir.

Pleacă-n lumea ta de vise,
Paşii nu-mi mai urmări!
Drumurile sunt deschise,
Eu rămân, am ce iubi!

Am un trandafir pe care
Numai eu ştiu să-l hrănesc,
Numai razele de soare
Ne despart şi ne unesc.

Pe primul loc

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt un trandafir sălbatic
Cu petale parfumate,
Dau din suflet sistematic
Iubirea mea, zi și noapte.

Sunt un trandafir albastru,
Viu, catifelat și demn,
Iubesc cel mai tandru astru
Și-o declar mereu solemn.

Sunt un trandafir loial,
Sufletul e-a mea avere,
Iubesc crin imperial,
Plin de viață și putere.

Sunt un trandafir de foc,
Plăpând, cât o picătură
Crinul, de pe primul loc,
Îmi dă doar iubire pură.

O viață te voi iubi!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt fiorul ce se naşte
Din mirifica-ţi privire
Ce în suflet mi-adânceşte
Înflăcărata iubire.

Sunt iubirea despletită
Peste-o lume îngheţată,
Mă declar adăpostită
În inima ta curată.

Sunt un fir de iasomie
Oglindit în ochii tăi,
Mi-a fost inima pustie
Anii mi-au fost reci şi grei.

Sunt boboc de trandafir
În căuşul palmei tale,
Mă înfloreşti fir cu fir
Redându-mi viaţă-n petale.

Sunt crenguţa-nmugurită
În livada fericirii,
Din dragoste-alcătuită
Mă declar sclava iubirii.

Sunt fiorul ce-ţi cuprinde
Sufletul dintr-o suflare,
De-a ta dragoste depinde
Tot ce-alină, tot ce doare.

Sunt o rază de speranţă
Împletită-n seri târzii,
Doar iubirea ta-mi dă viaţă,
O viaţă te voi iubi!

Îmblânzirea

Din grădină mea cu vise,
Trandafirul s-a trezit,
Petalele-i erau scrise,
Versul era îmblânzit,
Totul strălucea în soare,
Ca-ntr-o lume fermecată.
Pe o rază de splendoare,
Visam pentru prima dată.

Am alungat ultim spin,
A rămas numai candoarea
Crenguţelor de măslin,
Clipele nemărginite
Înmiresmând toată marea
De cuvinte nerostite.

Am plutit iscălind norii,
Am zburat pe-aripi de stele
Şi-n pofida disperării,
Cerul plin de acuarele
A repictat curcubeul
Într-o clipă, doar atât,
Mi-ai redescoperit eul
Şi-al petalelor sărut.

Trandafirul alb din piept

Priveam în ochii tăi spre stele
Şi-am întâlnit iubirea pură
Ascunsă printre acuarele
Înmărmurită de-o pictură.
Priveam din ochii tăi spre mine
Am revăzut gheţar masiv
Prin lacrimile cristaline,
Curgând de fapt fără motiv.
Am redat aripi unui zbor
Alungând stratul de zăpadă
Ce se-aşternuse în decor
Şi ne-am lăsat iubirii pradă,
Privindu-ne ochii în noapte
Cum sub săruturi străluceau,
Aripile ascunse-n carte
Pe culmea norilor dansau.
Eşti trandafirul alb din piept,
Eu aripile tale-ntinse,
Eşti suflet în al meu suflet
Şi cerul pleoapei mele plânse.

Teatrul s-a sfârşit

În aplauze enorme
Mă retrag fără cuvinte,
Rolul tău capătă forme
De săgeţi, suliţe, ţinte...
Spin de trandafir albastru,
Cu ochi verzi, adânci ca marea
Ai strălucit ca un astru
Şi-ai pierit cu depărtarea...
Ai uitat să tragi cortina
Deşi te-am aplaudat,
Recunosc, a mea e vina...
Fantastic rol ai jucat!
Am crezut că-i doar o glumă
Cum au fost atâtea doar
Însă această furtună
S-a lipit ca un coşmar.
Amintiri multe şi clare,
Bucurii, speranţe, vise...
Curg în goana cea mai mare
Peste pagini reci, nescrise...
Lacrimi din ochi verzi de ceară
Fabricate-n nopţi vestite
S-au prelins ca o comoară
Pe nopţile nedormite.
Dorul sfârâia ca gheaţa
Azvârlită peste plită
Netezindu-mi dimineaţa
Cu suspine pietruită,
Ai uitat să tragi cortina!
N-am să uit cât ai rănit!
Te-am iertat, am stins lumina
De-acum teatrul s-a sfârşit!

Petala mea de trandafir

Mă pierd în ochii tăi adânci, privindu-te seară de seară
În suflet vrei să îmi pătrunzi ca o petală-n primăvară,
Mă pierd în ochii-ţi vrăjitori, mă regăsesc şi iar mă pierd,
Îţi sărut sufletul rănit, încerc mereu să ţi-l dezmierd,
Să te transform în puf de dor, să te alung, să te rechem,
Dar nu-i nevoie, eşti aici, în suflet, precum un blestem,
Mă strângi la piept ca pe un înger şi mă susţii ca pe-un trofeu
În ochii tăi mă împlinesc seară de seară, dragul meu.
Eşti dragostea ce mă-nconjoară, eşti aerul ce îl inspir,
Eşti muza mea catifelată, petala mea de trandafir.

Splendid curcubeu

O sete crâncenă m-apasă,
Fără putere mă strecor
Pe uşa focului din casă,
Vreau un sărut, nu un izvor.
O foame aprigă mă seacă,
Petalele să-ţi resărut
Dorul tău zilnic mă îmbracă,
Mi-e cald, mi-e frig, mi s-a părut
C-am auzit Luna-ntr-o seară
Şoptindu-mi tandru cu-al tău glas
Stelele reci mă atacară,
De-atunci sunt veşnic în impas.
Mi-e frig, mi-e cald, mi-e sete-ntruna,
Mi-e somn şi foame uneori,
Dar fără tine-s doar cu Luna
Ce nu mă-nvăluie în zori.
Dorinţă groaznică mă arde
Petalele să-ţi readmir
Şi printre stele miliarde,
Cu-aroma ta de trandafir
Să-nmiresmăm bolta-nstelată
Lângă un vers pitic de-al meu,
Iubirea noastră-adevărată
Să nască splendid curcubeu.

Pe nerăsuflate...

E sărbătoare-n astă seară,
Un trandafir catifelat
Culoarea-şi varsă peste noi,
Din suflete vrea să răsară
Mireasma ce-a acumulat
Petalele din amândoi.

Pe boltă Luna-a azvârlit

Stele cărate în căruţe,

Cu dragostea le-a parfumat,
Cu sentiment le-a zămislit,
În mii de mângâieri finuţe
Un Univers a comprimat.

Numai o gură de cafea
Şi-un fum furat dintr-o ţigară,
Doar un cuvânt şi o privire,
Un dans pufos de catifea,
Stelele toate să tresară
Din sărutări şi din iubire.

Beatitudine intensă
Sorbită pe nerăsuflate,
Lipsită de-un strop de răgaz,
Cu-aceiaşi valoare imensă
Înmiresmând clipele toate
Din noaptea plină de extaz.

Te strig în noapte

În zadar te strig în noapte, nu m-auzi, deşi-ţi şoptesc
De două ori pe secundă... te ador şi te iubesc!
Eşti departe, numai Luna simte ceea ce simt eu,
Un suspin fulgeră pieptul, fără tine, dragul meu
Seara asta-i mai ciudată decât toate la un loc,
Glasul tău nu-mi mai adoarme gândurile prinse-n joc
Rătăceşti prin bezna vieţii, eu te-aştept neîncetat.
Privind clipele în care, trist, te-am imortalizat
Îţi pătrund adânc în minte, tristeţea s-o desfăşor
În patru, cinci zecimale, însă nu-mi este uşor,
Cizma crudă lasă urme pe nisipul din deşert
Iar pe chipul tău citesc radicalul cel incert.
Drumu-i lung, aventuros, trandafiri catifelaţi
De sărutul tău fierbinte cer să fie mângâiaţi...
Ieri, o teamă argintie mintea-mi inundase lent
Azi, val imens de speranţă mă cuprinde elocvent,
Mâine-n zori Luna dispare, chipul ţi-l voi lumina
Pe-un platou plin de iubire, îmi voi jertfi inima
Fără nici o remuşcare, fără nici un strop de-amar
Îţi voi alunga tristeţea dându-ţi zâmbetul în dar,
În deşertul plin de zgură trandafiri vor răsări,
Cu iubirea noastră pură veşnic îi vom înflori.

Crin sau trandafir?

Oare de ce ți-am refuzat
Orice-ncercare de-a zbura?
Oare de ce-am tot așteptat,
Sperând că voi înlătura
Binele care-mi face rău
Și răul care-mi face bine
Și n-am venit la pieptul tău...
De ce n-am venit lângă tine?
De ce n-am vrut cupa-ți plăpândă
Să-ți mângâi cel puțin o zi
Și-am ales sufletul să-mi plângă
Atâta timp cât voi trăi?
De ce refuz să mai trăiesc
Și caut unde nu există?
De ce n-am motiv să zâmbesc,
Când tu nu mă vrei nicicând tristă?
De ce aleg să lupt mereu
Cu mine și cu-al meu suspin,
Când pot atinge cerul meu
În orice clipă, chiar din plin...
De ce mai păstrez trandafirul?
Crinul îl pot diviniza...
De ce tot aleg cimitirul
Și nu-înflorești în viața mea?
De ce tot trandafiru-aleg
Când spinii lui m-au tot rănit?
Și nu-l ascund în depărtări?
Să recunosc...s-a ofilit.

Să alungăm din antonime

Mult mai ușoară-ar fi povara
De n-am tăia în patru firul,
N-am alunga în iarnă vara,
N-ar avea spini nici trandafirul.
Mult, mult mai simplu-ar fi să vrem
Să alungăm din antonime,
Să gândim totul alb, nu crem
Să pierdem timpul printre rime.
Să nu rostim, fie de-ajuns
Doar o privire ațintită
În sufletul ce s-a pătruns
C-o lume roz, veșnic grăbită.
Coarda viorii să ne-aline
În noapte visul mult prea sec,
Să alungăm din antonime.
Vedem, n-am aprins nici un bec.
Pianul neatins să cânte
Să ascultăm în întregime
O lume care să ne-încânte...
Să alungăm din antonime.

Oare doar eu sunt vinovata?

În seara asta-am înțeles că nu e numai vina mea,
Am încercat să mă feresc de gândul ce mă-învăluia,
Am încercat să te azvârl în lada plina cu-amintiri,
Dar mi-ai trimis în acea clipă, parfumul unor trandafiri,
Am încercat să tai de-odată iubirea ta din rădăcină
Dar, n-am putut, gându-mi zbura, numai la tine, am vre-o vină?
Oare sunt doar eu vinovată că te iubesc aşa de mult,
Că îmi doresc în orice clipă să te sărut și să te-ascult?
De ce nu recunoști că tu ești cel ce-a făcut primul pas
În drumul nostru spre iubire, iar de atunci în al meu ceas
Sălășluiește doar iubirea ce-n suflet loc și-a ocupat
Iar în minutele rămase sufletul mi-ai însiropat
Seară de seară, zori de zori cu al tău suflet cald si blând
De ce nu m-ai lăsat iubite să mor în mine-atunci plângând?
De ce mi-ai dăruit speranța și zâmbetul doar într-o zi?
Oare nu mi-ai intrat în viaţă cu gândul sfânt de-a te iubi?

Atunci îţi va lipsi

E pur, plăpînd şi-ar vrea să stea
Semeţ şi drept în faţa ta,
Dar l-ai stropit tu cu iubire,
I-ai dat parfum de nemurire,
L-ai îmbătat şi ameţit,
L-ai sărutat şi l-ai iubit,
Toată liniştea i-ai furat
Petala cînd i-ai mîngîiat,
I-ai dat ce-ai avut la-ndemînă
Şi l-ai lăsat gol în furtună.....
Iubirea-n suflet i-a intrat
Din clipa cînd l-ai mîngîiat.
Nu-l părăsi, nu-i lua splendoarea!
În noapte nu-i mai vezi culoarea,
Nici sub zăpadă nu-l mai simţi,
E prea devreme să îl minţi!
Dă-i numai ceea ce-ţi oferă!
Nu te grăbi, e o himeră,
Nu te grăbi, nu-ţi fie teamă!
De fapt e doar o hologramă,
Care-n scurt timp se va topi,
Şi doar atunci îţi va lipsi.....