Cititorii mei

Translate

Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările

miercuri, 29 mai 2013

Sorbim otrăvuri



Prea lesne punem grele hamuri
Pe sufletele îngenunchiate,
Necugetat privim prin geamuri
Aplaudând clipe trunchiate.

Ne cocoţăm în ranguri sfinte
Cu trupuri goale de păgâni,
Călcând neîncetat morminte
Ne-ntrecem în instrucţiuni.

Ne vindem fraţii într-o doară
Pe-un portofel mai burduşit,
Sorbim otrăvuri pentru-o seară
Ce ne aşteaptă negreşit.

Lovim cu piatra tot ce mişcă
Şi se smereşte milostiv,
Pentru un tort înalt cu frişcă
Şi-un decolteu mai atractiv.

La normă ne clădim palate
Din colbul ochiului vecin,
Înveninaţi de-o libertate
De care Cerul e străin.

Întindem mâini a implorare
Doar atunci când suntem lihniţi,
Dar pân-atunci nimic sub soare
Nu taie goana spre arginţi.


vineri, 23 noiembrie 2012

Happy-end

 Eu sunt la fel ca mâine, aşa am fost şi ieri,
Nici nu-mi permit să cumpăr iluzii pentru-o zi,
Deşi găsesc pe gratis costum pentru plăceri,
Stofa boţită strânge şi n-aş putea zâmbi.

Eu stau la fel de bine în metrul meu pătrat,
Chiar dacă-s cam uimită descoperind întruna
Cum se transformă chipul sufletului mascat
Şi ce gust avusese odată mătrăguna.

Eu ştiu că timpul trece cum trec în zbor cocorii,
Mă remontează clipa, liniştea mă cuprinde,
Tu ţi-ai dorit aleea ce-o aleg trecătorii,
Pentru nimic în lume sufletul nu-mi voi vinde.

Eu nu pot să-mi dreg vocea rostind minciuni în trend,
În valuri ipocrite n-aş putea să respir,
Aleg realitatea, zâmbind în happy-end,
Sunt doar o picătură dar, nu-s un chilipir.

luni, 8 august 2011

Magna cum laudae





N-am brăzdat felii din Soare
Pentru-a dezgropa cuvinte,
N-am furat povestioare
Aşternute pe morminte,
N-am cioplit chip în oglindă
Pentru-a demonstra contrariul,
Într-o clipă furibundă
N-am vărsat pe nimeni ceaiul.
N-am zidit vorbe mieroase
Pe mormanul de zăpadă,
Nici din bulele spumoase
N-am râvnit să fac paradă.
Mi-am bătut în cuie pragul
Să mă-mpiedic mai mereu
Dacă voi iubi belşugul
Uitându-l pe Dumnezeu.
Plasă n-am putut întinde
Peste sufletul rănit,
Cu dulceţuri aburinde
Să-l lovesc necontenit.
Am dat ceaţa la o parte
Cu-n surâs adevărat,
Între două paşapoarte
Intrarea mi-am luminat
Şi-am văzut spinul viteaz
Sub cămaşa de mătase,
Stând la pândă, veşnic treaz,
Cu silabele-i duioase,
Fără seamăn, să atragă
Cu masca lui sidefată
Orice inimă beteagă,
Plină de dor, dar curată.
N-am sustras argint din Lună,
Nici aur din blândul Soare,
Dar când simt a ta minciună
Nu pot spune că nu doare,
Când îţi văd scoarţa hidoasă,
Îţi ştiu frunza ruginită
Şi tulpina-ţi scorburoasă...
Descopăr că-s fericită.
Am lămâie-n limonadă
Greaţă n-are cum să-mi fie,
Te-ascund după acoladă
Cu a ta ipocrizie,
Şi-ţi voi da, cu indulgenţă
Premiul bine meritat,
Stropi reci de indiferentă
Fiindcă, eu, te-am dezbrăcat.





luni, 30 august 2010

Nu lăsaţi să piară poezia



Nu lăsaţi să piară poezia,
N-aruncaţi iubirea la gunoi,
Nu-mbrăcaţi în flori ipocrizia,
Nu ne amăgiţi ca pe slugoi,

Nu lăsaţi să piară bunătatea,
Nu vărsaţi din ea lacrimi de jar,
Nu ne mai hrăniţi cu nedreptatea,
Nu ne mai împingeţi spre coşmar,

Oricât de mult ne-aţi scufunda
Într-o mare de gheaţă,
Pe-al nostru cer vom suspenda
Aştrii plini de verdeaţă,

Oricât de mult ne-aţi pedepsi
Cu poveşti fără vlagă,
Gardul în roz de-l veţi vopsi
Versul nostru ne-ncheagă.