Cât te ador şi te iubesc!

N-aş vrea ca luna să-ţi şoptească

De câte lacrimi m-am ferit,

Cu razele-i să-ţi împletească

Un vis furat, neîmpărtăşit.

N-aş vrea ca luna să-mi ascundă

Silabele într-un sertar,

Versuri, ca pâinea aburindă

Să-ţi făuresc, din al meu har.

N-aş vrea ca luna să-ţi strecoare

Pe la urechi, suspinul meu,

N-aş vrea să ştii ce mult mă doare,

Destul mă ştie Dumnezeu.

N-aş vrea să-ţi dăruiesc iubite

Clipele mele de durere,

Vreau să exişti în a mea minte

Precum o sfântă mângâiere.

Aş vrea ca luna să ne-adune

Stelele într-un dans ceresc,

Din sufletul meu să-ţi pot spune

Cât te ador şi te iubesc! 

Până când vei reveni

Eu voi muri de dorul tău, iubite
Purtând în suflet lacrima povară
Şi voi renaşte doar cu tine-n minte
Sub stropii ploilor din primăvară.

Eu, sigur, voi muri de dorul tău
Ca luna sfâşiată de furtuni,
Şi-am să renasc din lacrimă de zeu
Purtând aroma zilelor de luni.

Mă vor ucide nopţile pestriţe
Şi-amărăciunea viselor pusti,
Am să renasc din lacrimi de zeiţe
În dimineaţa-n care vei zâmbi.

Eu voi muri în fiecare clipă
Şi voi renaşte-n fiecare zi,
Făcând un veac, de lacrimă, risipă,
Până în ceasul când vei reveni.

Raze de stea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cum să tac în seara asta,
Când iubirea-n mine zbiară,
Cum să nu implor fereastra
Pentru-a nu știu cât-a oară?

Cum să-mi țin gândul acasă
Când tu ești așa departe?
Insomnia nu mă lasă,
În lipsa ta vise-împarte.

Cum s-adorm, iubitul meu
Fără să-ți răpesc cuvântul,
Să-mpletesc din glasul tău
Șoapte care-alină vântul?

Cum să-nduplec blânda Lună
Pletele să îți răsfire
Cu-n sărut de noapte bună
Și un vis plin de iubire?

Cum să nu aștern povestea
Veșnicei noastre iubiri,
Când trimiți raze de stea
Cu miros de trandafiri...

Vibrații

Astrele mă preocupă
Cu jocul lor asimetric,
După ce-am băut o cupă
De lumină, pe întuneric.

Mă răsfrâng pe geana Lunii
Punând semnul sub copertă
Și-n mijlocul săptămânii
Scot durerea la ofertă.

Dau secundele uitării,
Liniștind ape-nspumate
Ce mi-au smuls gardul tăcerii
Cu strigăte disperate.

Întind mâna spre himere
Cerșind un cuvânt mahmur,
Printre clipe austere,
Aripii să-i dau contur.

Răstorn ceru-n palma stângă,
Cu dreapta sfios mă-nchin,
Aștern, sperând să v-atingă
În suflet, darul divin.

Luna feliată

Am tăiat din Luna plină
O felie jumătate
Şi-am lăsat fără tulpină
Visele de peste noapte.

Tu le-ai îmbrăcat în zale
Să nu-şi piardă densitatea
Iar pe paginile goale
Să-şi clădească libertatea.

Au strălucit cu sfială
Şi tăcerea din privire,
Fără urme de-îndoială
Le-ai parfumat cu iubire.

Ai luat Luna în palmă
Picurându-i la ureche,
Cu-a ta voce mult prea calmă,
Dragostea fără pereche.

Mângâierea ta fierbinte
A topit realitatea
Ce-înghețase-n a mea minte,
Stopând continuitatea.

Şi-a prins aripi peste vise,
Peste Luna faliată,
Mi-ai redat stelele-aprinse
Redecorând noaptea toată.




Dedicată îndrăgostitei mele prietene, Sabina...

Vreau să mă mint!

Dac-aş găsi plăcuţa din capăt de tunel...
Deşi vă simt în spate, deja mă simt datoare,
Mă ridicaţi pe vârfuri... şi tu, şi ea, şi el,
Dar labirintul ăsta e mult, e mult prea mare!
Aştern silabe-n grabă, parcă le şi rostesc,
Vreau să mă mint că-i ziuă, că totul a trecut
Dar Luna-mi râde-n spate, prin noapte rătăcesc,
E singură-ntre stele... şi-i doar la început
Degeaba caut uşa cu mâna pe pereţi,
Mă simt aşa învinsă, nu mă compar cu Luna
Aş vrea să mă ascund, să nu mă mai vedeţi!
Lacrimile mă sfarmă, aş prefera minciuna,
Aş prefera tăcerea ascunsă-ntre morminte,
Aş prefera durerea unui ocean imens
Din labirintul ăsta ce mi-a pătruns în minte...
Sau eu în el mă aflu?!? Vreau..., mă zbat, vreau să ies!
N-am nevoie de milă! De nimic nu duc lipsă!
Vreau doar să găsesc uşa, să ies din labirint
Aş vrea să mă întorc la ziua cu eclipsă
De Lună, să te-ascult... iubesc... vreau să mă mint!

Prin vers vreau să mulţumesc!

Când te-apasă viaţa grea,
Când pasul ţi-e lent şi trist,
Nu uita că ai o stea,
Oricât eşti de realist
Ridică ochii spre cer!
Nu lăsa capu-n pământ!
Dumnezeu nu-i un mister,
Cu-ajutorul Lui mai sunt,
Din dorinţa Lui trăiesc,
Doar El ştie pentru cine,
Doar El ştie cât iubesc
Şi ce e bun pentru mine.
Sufletul meu mi-l cunoaşte,
Ştie ce nici n-am visat,
El drumul mi-l recunoaşte,
El sufletul mi-a pansat
Prin voi toţi, suflete pline
De lumina şi candoare,
Voi aţi adunat în mine
Raze de Lună şi Soare,
V-aţi unit puteri divine
Sufletul să-mi îndulciţi,
Necazul să-l trec cu bine,
Am simţit că mă iubiţi.
Voi încerca zi şi noapte
Zâmbete să dăruiesc,
Viaţa merge mai departe,
Prin vers vreau să mulţumesc!

Umerii mă dor de veac

Umerii mă dor de veac,
Plămânii mi-s înfundaţi,
Sunt un suflet fără leac,
Vă rog, nu mă confundaţi!
Sufletu-mi hrănesc cu vise
Aşternute-n nopţi târzii
Peste paginile stinse,
Cu-arome cărămizii,
Denumită sus şi tare:
"Dragoste nescrisă-n stele",
Inima mereu mă doare
Sleită-n luptele mele,
Mă simt astăzi fără vlagă
Aer pur vreau să respir,
Ceaţa vieţii nu-mi e dragă,
Nici spinul din trandafir
Oricât de catifelat
Ar fi, şi plin de splendoare,
Eu iubesc cu-adevărat,
Minciuna m-apasă, doare!
Nu pot fi cum cere veacul,
Nu mă pot schimba acum!
Pufos cum e cozonacul
Pare mereu orice drum,
Gropile cosmetizate
Cu boboci plini de splendoare
Zilele-mi transformă-n noapte,
Minciuna m-apasă, doare!
Fardurile mă-nspăimântă,
Perdelele mă-ngrozesc ,
Iubirea mea consecventă
Azi nu pot s-o rătăcesc.
Oricât de mult veacul cere
Să-mi scald sufletu-n minciună
Eu nu voi avea putere,
Din cer mă priveşte-o Lună
Un Soare, sau mii de stele.
Ele mă pot judeca,
Mi-au văzut secunde grele,
Ştiu că nu mă pot juca
Cu minciuna poleită,
Doar adevărul doresc
Şi... doar când voi fi iubită
Din suflet, am să iubesc.
Iar de veacul nu-mi permite
Să-ntâlnesc suflet curat,
Mă retrag în a mea minte
Şi respir adevărat.

Decont

Încerc noaptea s-aprind stele
Pe strada oarbă şi ciudată,
Să decontez clipele grele,
Să nu mai plâng, şi niciodată
Să nu mă las pradă durerii,
În scrinul vieţii să te-nchid
Cu lacătele-mbrăţişării,
Din lacrimă să nu fac zid.
Încerc să şterg pe zi ce trece
Visele nopţilor fierbinţi,
Am ars o poză, am ars zece
Riscând aşa să-mi pierd din minţi,
Am vrut să rup filă cu filă,
Din gând am vrut sa te alung,
Am colindat prin veac o milă
Dar amintirile m-ajung.
Am închis doru-n nor sălbatic,
De cerul nopţii l-am izbit,
Sub curcubeul carismatic
Dar n-am uitat cât ne-am iubit...
La piept, munţi de cenuşă-am strâns
Prin ea un timp am înotat,
Lacrima-n suflet m-a pătruns,
O noapte-ntreagă te-am visat
Cum aprindeai stele pe rând,
Lacătul zorilor spărgeai,
Mă sărutai pe-aripi de gând,
Prin ceaţa zorilor răzbeai
Să-mi opreşti lacrima fierbinte,
Să mă răpeşti dintr-un prezent
Ce doare, arde... dar în minte
Am un imens zid de ciment...
Al nostru cer s-a înnegrit,
Sub tălpi simt Luna cum mă arde,
Eternul zbor neasuprit
Se-neacă-n lacrimi miliarde.

Spre iubire absolută

Oceanele s-au ascuns,
Munţii, din loc, s-au urnit,
Un minut a fost de-ajuns,
Numai cât te-am auzit...
Un minut şi-nc-o secundă,
O clipă plină de viaţă,
Toată tristeţea-mi inundă
Preschimbând-o-n dimineaţă.
Un minut, nimic mai mult,
Lacrimi ai evaporat.
Mi-e de-ajuns să te-ascult.
Ne iubim cu-adevărat!
Numai cu o picătură
Dragostea noastră renaşte
Zburând printre nori mahmură,
Numai Luna recunoaşte,
Cu şiragul ei de stele,
Că iubirea ne ajută
Să trecem de clipe grele
Spre iubire absolută.

Ciucuri albi am prins în stele

Dintr-o virgulă de Lună
Am extras acum cuvântul,
Să-ţi împletesc o cunună
Pe care s-aţipesc vântul,
Ciucuri albi am prins în stele
Prin perdeaua din fereastră,
Geamăt blând de micşunele
Tresărite dintr-o glastră,
Să ne-nlăture distanţa
Aşternută peste noapte,
Însuşindu-mi cutezanţa
De a-ţi demonstra prin fapte
Cât de aprig îmi e dorul
Ce m-apăsa crud în piept,
Nici furtunile, nici gerul
Nu m-opresc să te aştept,
Iar când Luna-ncet va creşte
Atingând perfecţiunea,
Argintul ne dăruieşte
Să ne împlinim minunea,
De a ne iubi frenetic
Presărând iubirea-n lume,
Cu stilul nostru poetic
S-o zugrăvim în volume.

Stea între planete

"Iubire, dor, sărut, blestem şi stele",
"Zbor, vis de Mai, lacrimă şi speranţă"
"Clipele-aprinse-n nopţile mai grele",
"Cocktail frenetic lângă-un cub de gheaţă".
Plin ochi, paharul tinde să-l sorbim,
Să-l savurăm, în stropi, pe îndelete,
Să prindem Luna şi să-i povestim
Iubirea noastră, "stea între planete".
Să o servim c-un strop şi-o picătură,
Din dragostea ce-o împletim mereu,
În suflete cu o dezinvoltură
Ce-o ştie numai Luna, dragul meu,
Întreaga boltă cu stele să afle
Că-n rochie roşie de catifea
Şi-n păr, un trandafir, cu trei agrafe,
Mi-ai prins, cu dragoste, iubirea mea.