În cascadele de vise, ai trecut brăzdându-mi gândul,
Apăreai ca o nălucă printre sălcii adormite,
Printre lacrimi de izvoare ce-şi păstrau în taină rândul,
Să-mi adape dorul aprig, dintre inimă şi minte.
În crenguţe-nlănţuite peste umerii mei goi
Apăreai ca o meteahnă ce nu-şi regăsea finalul,
Te-nşirai la gâtul meu, dulce ploaie între ploi
Ca un curcubeu albastru, cucerind pe veci astralul.
În picături de licoare, îndulcind crivăţul dur
Apăreai, spărgând tăcerea, aşternută-n straturi clare,
Ca un fluture bezmetic, un excentric trubadur,
Ce mângâie graţios corzile unei chitare.
Postări
Asta e o poezie adanca!
RăspundețiȘtergereCe metafore subtile si cata imaginatie!
Ma bucura ca in final apare trubadurul, si zdringhi, zdringhi cu chitara lui.
O fi vis, o fi realitate? Doar poeta poate sti.
Continua sa visezi!
Iar am dat cu bată-n baltă?
RăspundețiȘtergereAlte rime n-am găsit!
Poate-n pagină cealaltă
Voi aşterne... spre sfârşit
Să-nţeleagă toată lumea,
Fără vreo deosebire
Că s-a împlinit minunea...
De-a zbura cu-a mea iubire.