Mult şi bine

 

 

Ceasul este mult şi bine,
M-am trezit cu chef de ducă
Şi-am chemat ziua de mâine
S-o privesc cum se usucă.

Care mai de care urlă
Către cer, să se despice,
Unul s-a suit pe-o turlă
Să absoarbă tot ce zice.

Pe grămada de petale
S-a găsit un maidanez
Să picteze cu fecale
Vântul unui titirez.

Cei ce-au luat măsuri din spate,
Din dreapta şi-n diametru,
Acum moştenesc departe
Umbra unui centimetru.

O cafea cu gust de ceară
Se topeşte în stomac
Sau în sfânta călimară
Despuiată, ca un drac.

Teoretic, mi se pare
C-am deschis fereastra-n grabă
S-aud mâţele de care
Niciun maidanez nu-ntreabă.

Ceasul este mult şi bine
Mă întorc la tolăneală
Şi-am să dau vina pe tine
C-ai pus puiu-ntreg în oală.

O găleată de cuvinte
Din fântâna pustiită
Răscoleşte flăcări sfinte
Sub cortina măsluită.

Intra dacă ai curajul
Să-ţi dai cu ciocanu-n frunte,
Doar aici găseşti mesajul
Retransmis din văi în munte.

Dau mileniul pentru-o clipă
De-atentică iubire!
De suflet, de faci risipă,
Te rog, nu-mi mai da de ştire.

Nu-mi mai place adevărul,
S-a tocit de-atâta praf,
Voi parca de-acum covorul
Pe un stâlp de telegraf.

Excepţional, mirific,
Totul numai la doi lei,
Dacă treci peste Pacific
Furnizând mereu scântei.

Ceasul este mult şi bine,
E-ntuneric la amiaz'
Doar că, fără de lentile
Nu-ţi vezi norii din obraz.

Jocul ăsta mi se pare
C-a fost prins în colţ de vis,
Bea din cupa cu uitare,
Să-nţelegi ce-aveam de zis!

Cincisprezece mi se pare
C-ar fi nota potrivită
Numai în cazul în care
Aş dormi neadormită.

Egoism

 Mi-am scos iubirea la fereastră
S-o vadă orice trecător,
Convinsă că în lumea noastră
Există dragoste şi dor.

Mi-am împărţit iubirea-n zile
Fiindcă nu am nimic de-ascuns,
De la-începutu' acestor file,
Totul, cu suflet pur, am uns.

Mi-am picurat iubirea-n vers
S-o soarbă orice cititor,
Ce intră-n al meu univers,
Pătruns de dragoste şi dor.

Mi-am aşternut mereu iubirea,
Doar dintr-un sentiment firesc,
Nu-mi iau din piaţă fericirea,
Nici n-am gândit să v-o răpesc.

Mi-am declarat iubirea pură,

Din egoismul meu ciudat

De a iubi peste măsură

Sincer, enorm, cu-adevărat.

Regele iubirii mele

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Regele iubirii mele,
Sufletul mi-l încălzești,
În toate clipele grele
Iubire îmi dăruiești.

Regele iubirii mele,
În iubirea ta plutesc
Printre nori pufoși și stele,
De aceea te iubesc!

Regele iubirii mele,
Leul meu, cu ochii verzi
Precum două rămurele,
Nu uita, să mă visezi!

Regele iubirii mele,
Ești aici când ești plecat,
Clipele îmi sunt mai grele
Dar, te iubesc neîncetat!

Sunt uimită

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt uimită să-mi văd versul,
Ce din suflet îl aștern,
Cum inundă Universul,
Gândul mi-e de-acum etern.

Sunt uimită să-mi văd clipa,
Așternută cu migală,
Cum își leagănă aripa
Peste lumea virtuală.

Sunt uimită c-am atins
Acest prag al fericirii,
Nu am sufletul învins,
Scriu doar de dragul iubirii.

Sunt uimită că pe lume,
Iubirea, încă persistă,
Că din suflet, azi, pot spune:
Sunt uimită dar, nu-s tristă.

Sunt uimită c-a mea strofă
Și al meu cuvânt umil,
Nu are costum din stofă
Da'-i sincer ca un copil.

Să-ți aud sufletul cum cântă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Aş vrea să împletesc o lume
În care omul vid să fie
Scăldat în zâmbete şi glume,
De o culoare sidefie.

Aş vrea să torn în cupe gerul,
Să îl înec în fericire,
Să-i tălmăcesc în șoaptă zborul
Cu aripi albe de iubire.

Aş vrea să dau foc depărtării
Şi lacrimile să le-înec
În primul val din largul mării
Sau într-un lac adânc şi sec.

Aş vrea să fac din frunze floare
Şi trandafiri din mărăcini,
Să dau şi să mă simt datoare
Să scot durerile din spini.

Aș vrea să înțeleg mai bine
De ce renunți și te topești,
De ce te-îneci în lacrimi fine
Iar, viaţa ta nu o iubești.

Aș vrea să înțeleg iubirea
Ce o divinizezi acum,
Când lacrima și fericirea
Nu au loc pe același drum.

Aș vrea să îmi găsesc cuvinte
Să îţi alin amărăciunea,
Să-ți arăt pasul înainte
Dar, îmi lipsește-înțelepciunea.

Aș vrea să-ți dau ceva mai mult
Decât cuvântul ce se uită,
Să te alin când te ascult,
Să-ți aud sufletul cum cântă.

Dedicată din suflet, bunei mele prietene.

Astăzi este "baba'' mea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt tristă, astăzi este ''baba" mea
Ceru-i la fel ca mine de înnorat,
Aș zâmbi într-o clipă, de-aș putea
S-aștern seninul ce mi-a fost furat.

Sunt indignată, sunt prea obosită
Să lupt cu pieptul gol prin crivăț dur,
Să retrezesc iubirea adormită
În tot ce-a fost odată, cald și pur.

Sunt tristă astăzi și dezamăgită
De lacrimile care curg în van,
Pentru o lume mult prea împietrită,
Mai rece zi de zi și an de an.

Sunt tristă fiindcă-mi este dat
Să văd cu ochii mei ce suflet am,
E "baba" mea iar, cerul e înnorat
Iar, eu că-s suflet bun, filozofam.

Sunt veselă, oricâte lacrimi curg,
Sunt veselă pentru că reușesc
S-aștern un vers din zori până-n amurg,
Sunt veselă pentru că te iubesc!

Sunt veselă, soarele iar răsare
Când glasul tău tristețea-mi risipește,
Sunt veselă, iubirea ca o floare,
În sufletul meu trist, înmugurește.

Produsul muzei mele

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt produsul muzei mele
Cu ochi limpezi și curați,
Precum cerul plin de stele,
În iubire îmbrăcați.

Sunt produs dintr-o iubire
Caldă, sinceră, curată,
Împletită-n fericire
Pentru lumea însetată.

Sunt produsul muzei mele
Cu ochi verzi, pătrunzători,
Iubire sculptată-n stele
Din geana noilor zori.

Iubire pură

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Seara, ce cădea grăbită,
S-a oprit din al ei dans
Peste ploaia rătăcită
În emoții și suspans.

Un surâs de primăvară,
Lângă-o cană de cafea,
Doar într-o banală seară
A dat vieții, dragostea.

O cascadă de cuvinte,
Scoase de prin buzunare,
Se scurgeau inconștiente
Peste clipa următoare.

Noaptea își lăsase pleoapa,
Stropii reci priveau uimiți
Cum din lespezi stoarcem apa,
Doi nebuni îndrăgostiți.

Doar o clipă, o secundă,
Un minut în palma ta,
S-a născut ca să pătrundă:
N-ai să mă mai poți uita!

Universul se încinge,
Soarele se zvârcolește,
Doru-n suflet ne atinge
Cu săgeata, mișelește.

Ne lovesc furtuni de-a valma,
Ne ridică nori pe creste,
Lacrimile ne ard palma,
Totul părea o poveste.

Fulgere destrămau zarea,
Visele ne risipeau
Dar, iubirea și iertarea
În suflete năvăleau.

Zeci de voci loveau sălbatic,
Judecând neștiutori
Cu sufletul lor antarctic,
Suspinul pierdut în zori.

Crivățul, neluat în seamă
Printre spini s-a risipit,
Iubirea din nou ne cheamă,
Azi, doi ani s-au împlinit.

Doi ani de iubire pură,
Sentiment dumnezeiesc,
Sunt numai o picătură
Dar, din suflet te iubesc!

Îmi pui viaţă în cerneală,
Dragostea s-o zugrăvesc,
Din acea seară banală
Dragul meu, eu te iubesc!

Anonimului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Privește-mă cu ochii minţii,
Nu-njura pe sub ochelari,
Să alungi demonii şi sfinţii
Sub lespezile cele mari.

Citeşte-mă doar printre rânduri
De nu-nțelegi ce-am vrut să spun,
Nu mă împovăra cu gânduri
Pătate de orice săpun.

Priveşte-mă în zorii zilei
Când soarele îşi scaldă faţa,
Nu-mi întina liniştea filei
Cu gerul care sparge gheaţa.

Citeşte-mă cu îndemânarea
Unui romantic visător
Ce-a transformat în lacrimi marea,
Purtat de ultimul vapor.

Scufundă-mă-n sinceritate
De vrei să îți vorbesc deschis,
Fără metafore sărate
Uitând de fapt ce-aveam de zis.

Nu mă lovi cu-anonimate,
Nici nu mă lăuda prea mult
Chiar dac-ai cumpărat dreptate
Din târg, nu vreau să te ascult.

Plâns ascuns

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Plânge iarna lângă sobă,
Toamna plânge sus pe deal,
Se așterne multă vorbă
Între logic și real.

Plâng izvoare plictisite
În căușe betonate,
Sub gratii înlănțuite
Și pancarde colorate.

Plânge gerul dimineții
Poleit cu promoroacă,
Cenzurat de moartea vieții,
Plânge-n pauza de joacă.

Plânge apa din fântână
Luând luna drept model,
Noaptea stelele adună
Fără noimă, fără țel.

Plânge adevăru-n straie
Îmbibate de întristare,
Plânge pruncul în odaie
Născut dintr-o întâmplare.

Plânge lacrima-n petale
Rece și indiferentă,
Minciuna înoat-agale
Ca o melodie lentă.

Plânge patima de fapte
Asuprind fidelitatea,
Plânge ziua peste noapte
Negăsind sinceritatea.

Plânge osul de durere
Sub pomeți înlăcrimați,
Printre munții de avere
Pier muguri înnobilați.

Plânge plânsul în furtună
Implorând parfum de viață,
Mândrul soare se cunună
Cu luna în dimineață.

Plânge pagina de carte
Înăsprită îndeajuns,
Viață merge mai departe,
Plânsul nostru stă ascuns.

Magna cum laudae

N-am brăzdat felii din Soare
Pentru-a dezgropa cuvinte,
N-am furat povestioare
Aşternute pe morminte,
N-am cioplit chip în oglindă
Pentru-a demonstra contrariul,
Într-o clipă furibundă
N-am vărsat pe nimeni ceaiul.
N-am zidit vorbe mieroase
Pe mormanul de zăpadă,
Nici din bulele spumoase
N-am râvnit să fac paradă.
Mi-am bătut în cuie pragul
Să mă-mpiedic mai mereu
Dacă voi iubi belşugul
Uitându-l pe Dumnezeu.
Plasă n-am putut întinde
Peste sufletul rănit,
Cu dulceţuri aburinde
Să-l lovesc necontenit.
Am dat ceaţa la o parte
Cu-n surâs adevărat,
Între două paşapoarte
Intrarea mi-am luminat
Şi-am văzut spinul viteaz
Sub cămaşa de mătase,
Stând la pândă, veşnic treaz,
Cu silabele-i duioase,
Fără seamăn, să atragă
Cu masca lui sidefată
Orice inimă beteagă,
Plină de dor, dar curată.
N-am sustras argint din Lună,
Nici aur din blândul Soare,
Dar când simt a ta minciună
Nu pot spune că nu doare,
Când îţi văd scoarţa hidoasă,
Îţi ştiu frunza ruginită
Şi tulpina-ţi scorburoasă...
Descopăr că-s fericită.
Am lămâie-n limonadă
Greaţă n-are cum să-mi fie,
Te-ascund după acoladă
Cu a ta ipocrizie,
Şi-ţi voi da, cu indulgenţă
Premiul bine meritat,
Stropi reci de indiferentă
Fiindcă, eu, te-am dezbrăcat.

Citiţi-mă, de-aveţi plăcere!

Detest minciuna, îmi e greaţă
Să o primesc în a mea viaţă!
Şi-oricât de mult aş suferi,
Parşivii, eu nu-i pot iubi!
Sunt om, nu sunt un ambalaj!
Pentru voi toţi, scriu un colaj
De trăiri, vise şi durere.
Citiţi-mă, de-aveţi plăcere!
Sinceritatea mea loveşte,
Probabil şi-n cel ce citeşte,
Dar nu asta îmi e dorinţa,
Sub vers eu ascund suferinţa,
În care mulţi ne tot scăldăm,
Cu multă grijă o fardăm,
Cum ne pricepem fiecare.
Grădina Domnului e mare...
În ea cresc flori sau mărăcini
Şi trandafiri frumoşi... cu spini
Şi cu arome... minunate,
În ea... faptele-s judecate
Numai de Domnul Dumnezeu.
Nu am dreptul să judec eu!
Eu sunt numai... o picătură...
De vreţi să mă loviţi cu ură,
Cu bice ude sau săgeţi,
Chiar vă invit! Loviţi! Puteţi!
Pe crucea rimei voi sfârşi
Atunci când Domnul va dori
Să-mi ia minţile sau chiar viaţa,
Dar, pân' atunci... mai am speranţa
Că voi putea să dăruiesc
Iubire-n stilul sufletesc
Pe care doar eu ştiu s-o dau,
Nu vreau, nimic în plus să iau!
Vreau doar atât: Sinceritate!
M-am săturat de-atâta noapte!

Stropi de verde-mi scaldă faţa

De sub geana dimineţii
Stropi de verde-mi scaldă faţa,
Timpu-şi înfipsese colţii
Împăienjenindu-mi viaţa,
Cu tăcerea fără margini
Mă îngenunchia discret,
Când pictam pe alte pagini
Fără cel mai mic secret,
Aprindea flăcări pe boltă
Imitând planeta noastră
Ce ne privea dezinvoltă
Printre florile din glastră.
Limpezea tristeţea vie
Ce-ncercam să o pitesc
Sub o coală de hârtie
Pe care-am scris: Te iubesc!

Tuturor prietenilor mei

Tuturor vă dăruiesc
Ceea ce imens iubesc!

Vă mulţumesc!

Prăpastia a dispărut, raze de soare s-au ivit,
Numai cu-o mână de-ajutor totul în jur a înflorit
Vă mulţumesc, prieteni dragi! Vă mulţumesc că existaţi!
Clipele ieri mi-au fost prea acre, Vă mulţumesc că nu uitaţi
Să-mi dăruiţi cuvânt curat, sinceritate, optimism,
Vă mulţumesc că n-aţi căzut în plasa plină de-egoism!
Că sufletul nu v-aţi vândut, oricât ar fi viaţa de grea,
Tuturor vreau să dăruiesc, celor ce-aţi fost de partea mea:

Când soarele a asfinţit

Ne umple toamna de rugină
Sufletele de vânt lovite,
Ne doare cerul pe retină
Ne-apasă norul fără minte,
Răceala ne abate pasul
Din drumul cu greu plăsmuit,
Uităm ce zi e, cât e ceasul,
Şi câte stele-am bântuit,
Din rază-n rază-am perindat
Cruda tăcere alungam,
Cu-atâta dor ne-am sărutat,
Eram un tot, un amalgám,
Eram întregul unitar,
Eram triumful hărăzit,
În noaptea noastră de cleştar
Când soarele a asfinţit .

Lumea e o scenă

Ultimul reflector pâlpâie încet, se stinge,
Spectacolul începe, timpul a expirat,
Cortina se ridică, pe suflete azi ninge
Pumnalul ascuţit iar a exagerat
Până şi Luna plânge de atâta durere,
Argintul i-a pierit, stelele-o părăsesc
În loja de-altă dată, acum e o părere
Mă-ntreb necontenit: oare-am să reuşesc?
Lacrima se confundă de acum cu secunda
Minutul se transformă într-un alt Univers
Actorii sunt pe scenă, umbrită le e unda,
Nu mă pot concentra să mai leg vers de vers.
În liniştea nocturnă obrajii mi-au luat foc,
Lupta este sfârsită, drama a început,
De mâine voi avea la jocuri mult noroc,
Chiorchini de lacrimi curg şi nu am priceput
Ceea ce se întâmplă, care a fost secretul,
Când s-a născut minciuna şi până unde ţine
Artistul se ridică, e mult prea scump biletul
Cortina a căzut, nimic nu merge bine.

Dă Doamne!

Dă Doamne pe pământ sinceritate!
Alungă peste nouri reci nămolul,
Să nu mai spăl în fiecare noapte,
Cearceafuri negre de îmi pierd controlul.

Dă Doamne peste noi ploaie festivă!
Să nu mai sufăr pentru a lor vină,
Când mă rănește clipa cea tardivă,
Să nu mai nasc din lacrimi o piscină,

Dă Doamne pretutindeni puritate!
Cu adevăr sufletele ne-adapă,
Încredere când dau sinceritate,
Iar lacrimile ce mă scaldă-mi seacă.

Să fac o faptă bună

Să-ncerc să fac o faptă bună, sau chiar o faptă bună-n zi
A-ncercat un ins să-mi spună când încercam al citi...
Faptă bună...gândeam eu...de ce vă miraţi aşa?
Îl iubesc pe Dumnezeu, e mereu în viaţa mea
Şi am... şi cu ce gândi, nu sunt chiar aşa de vidă,
Deşi ştiu că mulţi mă văd o fiinţă insipidă...
Cum vă spuneam...m-am gândit cam ce faptă pot să fac,
Oare ce e de făcut într-o lume fără leac?
Într-o lume ce pretinde că s-ar scălda în credinţă,
Iar după zece secunde... toarnă sare-n suferinţă,
Sau aruncă bumerangul să lovească cât mai tare,
Sperând să le crească rangul cu un pas de defilare...
Faptă bună...ce-aş putea oare să îndeplinesc?
Poate că în lumea mea, eu sunt cea care greşesc...
Nu mai iau multe în seamă...lacrimi să n-am cum vărsa,
Nu mai vreau să-mi fie teamă de acel ce va farsa
Chiar de dincolo de ziduri, de diplome sau licenţe,
Nu mai vreau să-mi iasă riduri cu unele divergenţe...
Totuşi când în preajma mea e vorba de fapte bune
N-am astâmpăr...n-am putere, dar aş face şi-o minune...
Deci ce faptă minunată aş putea să-ndeplinesc?
Dacă nu e de ajuns că-ncerc să vă-nveselesc
Ca un clovn plin de viaţă cu-o lacrimă desenată,
Deşi inima îmi plânge poate zilnic...şi-ncă-odată...
Mă gândesc ce faptă bună aş putea zilnic să fac?
De-aş fi o ciocănitoare...poate-ar fi cazul să tac...
Dar eu scriu, rele şi bune, fac şi eu haz de necaz,
Mă strecor cum pot prin viaţă... mai cu ceapă, mai cu praz...
Am crescut copii cât brazii, înc-un suflet mai ridic,
Încerc să-mi fac datoria de mamă, om, dar...nimic
Din ce fac nu-i nefiresc... oricine la fel ar face...
Eu... mi-aş dori să trăim doar în linişte şi pace,
Să nu strigăm fapta bună, chiar de-i extraordinară,
Să iubim sinceritatea, iar minciuna să dispară
Să nu facem fapte rele... şi asta-i o faptă bună
Şi-uite-aşa faptele bune ...încet, încet se adună
Fără să mai dăm cu pumnii în piept pentru ce-am făcut,
Doar nu mai sculptăm în piatră, nici nu mai cioplim în lut...
Eu n-am să mai rup o floare, cred că este un păcat.
Voi ce fapte bune faceţi? spuneţi voi! eu v-am lăsat!

Colegi de suflet

Un ..."coleg" de suferinţă, prieten, amic...sau frate...
Nu prea ştiu cum să-l numesc...
"De suflet" parcă i-aş spune, aşa l-am simţit... aproape...
Sper... totuşi să nu greşesc,
Nici să rănesc nu-i de mine, dar lumea e diferită...
Şi... un poem mi-a dăruit,
Să-l postez în a mea casă... aici unde-s fericită...
Convinsă-s ca n-am greşit.



metamorfoză

zi muntoasă
când am fost capră
sărind
am ajuns la cascadă
perete vânăt
îndulcit de căderea
incoloră
de sub care ud
am ieşit OM .


acest poem este daruit de domnul Cornelius Rosca

http://corneliusrosca.blogspot.com/2009/02/metamorfoza.html