Îmi eşti

 

 

 

Te port, un lanţ de vise neclintite,
ca pe-o comoară vie, fără preţ,
ca pe-o pedeapsă ce nu-mi mai admite
nici lacrimă, nici zâmbet, nici dispreţ.

Te port în suflet ca pe o speranţă,
ca pe o strofă încrustată-n stâncă,
ca pe-un ecou născut în concordanţă
cu taina lumii, nerostită încă.

Te port ca pe o meteahnă fără seamăn,
ca un balsam, prin mine, dăinuieşti,
nu am cu ce, iubire, să te-aseamăn,
îmi eşti izvor de vers, mă împlineşti.

Te port ca pe o haină de durere,
ca pe un scut de arşiţă şi dor,
ca pe o viaţă plină între himere,

îmi eşti destinul cutremurător.

 

 

 

Trecere prin veac

Trec prin timp de parcă veacul
S-ar fii regăsit în ger,
Caut lacrimilor leacul
Implorând stelele-n cer.

Trec prin timp de parcă leacul
S-ar găsi-n stive enorme,
S-ar împrăştia cu sacul
Din farmacii uniforme.

Trec prin timp de parcă sacii
Cu sămânţă de tristeţe
Îmi pictează-n vară macii
Redând grânelor bineţe.

Trec prin timp de parcă macii
Ar însămânţa dorinţe
Din care-au crescut copacii
Plini de boli şi suferinţe.

Trec prin timp de parcă ramul
Frânt de fructul anilor,
Sfidează lumina-n geamul
Infinit al clipelor.

Trec prin timp de parcă timpul
A-mpietrit sub stânci imense,
Redefinind anotimpul
Pentru albe recompense.

Trec prin timp de parcă pasul
Încă nu s-a inventat,
Îndrăznesc să întorc ceasul
Ce secunda-a amputat.

Trec prin timp de parcă ceasul,
Răstignit pe geana lunii,
Înmărmureşte compasul
Chiar în toiul rugăciunii.

Trec prin timp spre universul
Rătăcirii omeneşti,
Redând paginilor versul
Ce te-ndeamnă să iubeşti!

Trec prin timp purtând iubirea
În suflet ca pe-o comoară
Îmbrăţişând fericirea
Că timpul nu mă doboară.

Ca şi când

Vreau să mă strângi la pieptul tău
Ca şi când totul s-a sfârşit,
Ca şi când peste curcubeu
Am zburat şi ne-am regăsit.

Vreau să te strâng ca pe-o comoară
Ca şi când cerul mi-a zâmbit
Acum, pentru întâia oară,
Să te sărut necontenit.

Vreau să zburăm din rază-n rază
Precum albinele-n petale,
Ca şi când stelele dansează
În ochii şi buzele tale.

Vreau să visăm că noaptea este
Numai o pată-n calendar,
Ca şi când lumea-i o poveste
Iar eu miraculosul dar.

Vreau să păşim pe drumul vieţii,
Ca şi când noi l-am creionat,
Ca şi când am topii nămeţii
Iubindu-ne neîncetat.

Odihna aripilor mele

M-ascund sub stele-n astă seară,
Să-mi odihnesc aripile
Deşi, ştiu sigur c-o să doară,
Voi sta aşa câteva zile.

M-ascund sub pernă-n astă noapte
Precum un ştruţ cu capu-n nori
Deşi, ştiu sigur că-ntre şoapte,
Nu-ţi zăresc ochii până-n zori.

M-ascund sub o perdea de stele,
Aşteptând să te prind oricând
Gustând din versurile mele,
Scrise numai cu tine-n gând.

M-ascund sub vise-n astă seară
Să-mi opresc lacrima un timp,
S-o strâng la piept ca pe-o comoară
Ascunsă bine în Olimp.

M-ascund un timp de ochiul tău
Să te asigur c-am plecat
Oriunde, doar cu Dumnezeu.
M-ascund deşi, nu te-am uitat.

Neînțeles

Nu vreau s-aud șoapte banale
Ce le-am mai auzit cândva,
Iar dacă mi-ai ieșit în cale,
Nu-mi povesti, nu mă-ntreba!
Nu vreau să-mi spui ce-a fost odată,
Așa poveste-am auzit,
Chiar de juri că-i adevărată,
Miroase a mâl putrezit.
Nu vreau să-mi demonstrezi puterea,
N-ai cum sufletul să-mi pansezi
Când mă inviți să-ți văd averea
Sperând să impresionezi.
Nu te-obosi să-mi oferi mâna
La coborâre din tramvai,
Voi zâmbi toată săptămâna
De-mi amintesc cum mă priveai.
Păcat de haina ta de firmă,
De ochii care mă privesc,
Părerile mi se confirmă
Că sunt ciudată, dar zâmbesc
Cu gândul dus, mi-ascult tăcerea,
Pe-a ta, mi-aș dori, s-o ascult,
Dar nu ai timp, ai doar plăcerea
De a-mi demonstra cât ești de cult.
Nu vreau să-mi vorbești din citate,
Te-ascult, dar nu aud nimic,
Te-aprob din cap, nu-ți dau dreptate,
Printre cuvinte-un "da" mai zic,
Căscând, cu mâna ridicată
La gură, fără să-ntrerup
A ta poveste minunată
Doar despre mine și-al meu trup.
Privesc prin ochii tăi departe
Sperând să descopăr ceva.
Ai ochi frumoși, ai multă carte
Dar, stins cel ce te lăuda.
Și-n lipsa laudelor, tu
Nu înțelegi simplu cuvânt,
Dau eu din cap dar, rostesc NU.
Știu cine-am fost, știu cine sunt,
Povestea ta mă obosește,
Cuvântul tău printre nori zboară,
Nici o silabă nu rodește
Atâta timp cât o comoară
De negăsit îți pare ție
Liniștea ce-o doresc atât,
Pretinzi că-i o mare prostie,
Exact de când ai apărut.
Eu, recunosc că-s vinovată
Că nu prea știu să mă prefac
Dar, inima îmi e curată
Și-n loc să mint, mai bine tac
Și te privesc cum distrugi floarea
Rupând petală cu petală.
Prin ochii tăi am zărit marea
Și m-a cuprins o oboseală...

Regăsire

Din vise te-am desprins aseară
În versuri calde să te-mbrac,
Să opresc lacrima amară
Şi-n al tău dor să vreau să zac.

Din amintiri am smuls o clipă
Sufletul să nu-mi osândesc
Dar miezul nopţii-n pagini ţipă
Şi-n zori de zi te regăsesc.

Mi-e inima simbol de lacrimi
Şi sufletul şuvoi de vers,
Renasc sorbindu-te din patimi,
Minune-n al meu univers!

Mi-e versul plin de-a ta fiinţă,
Glasul avid de-al tău cuvânt,
Dorul tău crudă suferinţă,
Cuvântul meu nu-i vorbă-n vânt.

Din vise te-alungam aseară
În versul alb să te-nfăşor.
Nemărginita mea comoară,
În veci de tine-mi va fi dor!

Flăcări de dor

Flăcări de dor nemărginit
Mă-nvăluie seară de seară,
În versul alb te-am învelit
Să-mi fie clipa mai uşoară.

Flăcări de dor pleopele-mi ard
În orice asfinţit căzut,
Dar mă ridic, ca un stindard
Când simt pe gene-al tău sărut.

Flăcări de dor mă înconjoară
Din gleznă până-n arc de cer,
Doar glasul tău, sfântă comoară
Îmi mângâie sufletu-n ger.

Flăcări de dor din piept ţâşnesc
Spre orizontul absolut
În care tainic te iubesc
Cu zi ce trece, tot mai mult!

Te-ascunzi

Te-ascunzi în lumea asta mare
Ca un copac cu fructe coapte,
Când ţi-am rămas deja datoare
Cu-acele două, calde, şoapte,
Te-ascunzi în nopţile-nstelate
Ca răul printre stânci curgând
Şi-n nopţile catifelate,
Mi te strecori ades în gând,
Mă scurg pe pieptul tău, izvor,
M-arunci din stele-n altă lume
Şi printre versuri călător
Îmi sorbi secretul fără nume.
Te-ascunzi în lumea asta mare,
Un lanţ muntos acoperit
Cu fulgi de nea, dintr-o ninsoare
Ce nicicând nu s-a potolit.
Te-ascunzi ca ceru-n nori grăbiţi,
Mă urmăreşti seară de seară
Nu ai şi nu poţi să mă uiţi,
Doar împreună o comoară
Se poate împleti pe veci,
Deşi te-ascunzi, nu reuşeşti
Din al meu suflet să mai pleci,
Din simplu fapt că mă iubeşti!

Eu si tu

Tu, eşti cel din luna scundă...
Eu, cea care-am alergat
Ochii-au vrut să mi te-ascundă,
Ploaia trupul ne-a brăzdat
Prin umbrela larg deschisă,
La sfârşit de lună scurtă,
Era doar o stea aprinsă
Dar nici zahărul din turtă,
Nici fumul dintr-o ţigară
Uitată pe vertical,
Nu-mi va îndulci în seară
Dorul tău cel infernal.
Eu, sunt tot acea fiinţă
Tu, eşti cel nedumerit...
Am adânc pe conştiinţă
Stropi din fumul nejerfit,
Din tutunul neaprins
Cel uitat pe drum de noi...
Te-am purtat, te port în vis,
Am aprins sufletul sloi
Şi-am topit iceberg fierbinte
Dintr-un pol...nord... poate sud...
Mi-ai intrat adânc în minte,
Mi-e dor glasul să-ţi aud,
Să te simt ca-n luna scundă,
Să-ţi discern dorinţa vie,
Ochii tăi verzi să-mi cuprindă
Iubirea ta numai mie.

Ochii tăi mă urmăresc,

Ochii tăi mă urmăresc doar din poză, zâmbitori
Mă alintă şi m-atrag, provocându-mi dulci fiori,
Le-am promis, a mia oară că lacrima-mi va dispare,
Dar adânc în al meu suflet, doare din ce în ce mai tare,
Mă inundă noaptea rece şi-îmi pătrunde-n aşternut
Dorul tău cel veşnic crâncen, m-arde din ce-n ce mai mult,
Iar când somnul mă doboară, saturată de suspine
Vii, în vis, ca o comoară ce mă înconjoară cu tine
Până-n zori, când totul piere odată cu blândă lună
Şi-mi rămân doar ochii tăi să-mi vegheze o zi bună,
Să-mi zâmbească neîncetat, dar după ecranul rece,
Dorul tău e mult prea mare şi-orice-aş face nu-mi mai trece.
Numai tu eşti alinarea nopţilor pustii şi surde,
Doar tu mi-aduci fericirea eternă, în cinci secunde.