Iubirea n-are nicio lege

 

 

Cine ne poate înţelege,

În lumea fără chip şi trup?!?

Iubirea n-are nicio lege

Iar, eu n-am timp s-o întrerup.

Celor ce fură, mă sărută

Citindu-mi versul pe furiş

Şi din averea mea tăcută

Îşi fac mereu acoperiş?!?

 

Cum să le cer a mă-nţelege

Celor ce n-au norocul meu,

Din ceruri să poată culege

Har dăruit de Dumnezeu?!?

 

Cum să pretind un solz de soare

Imenşilor gheţari de pol?!?

Când ei trăiesc fără culoare

Precum moluştele-n nămol.

Cine ne poate înţelege?!?

Numai acel care iubeşte

Fără să-i pese ce culege,

Din suflet viaţă dăruieşte.

Nici nu pretind agoniseală

 Celor ce nu ne înţeleg,

Pe mine simţul nu mă-nşeală,

În dragoste mă reculeg.

Noi am venit pe-această lume

Să demonstrăm că n-a murit,

Că n-are cum să se consume

Iubirea fără de sfârşit.

De trei zile

Iubirea mea, scriu de trei zile
Despre tot ceea ce trăiesc
Dar, gându-mi zboară doar la tine,
Doar ştii cât de mult te iubesc!

E lumea plină de cuvinte,
Cerul e plin de bunătate,
Tu eşti mereu în a mea minte
Chiar dacă este zi sau noapte.

Iubitul meu, aştern iubirea
Aşa cum doar noi o trăim,
Tu ştii de fapt că fericirea
Doar amândoi o împărţim.

E lumea plină cu... de toate,
Cu vise, lacrimi, bucurii...
Eu te iubesc când eşti departe
Dar, te aştept în orice zi!

Iubitul meu îndurerat,
Mi-e sufletul avid de tine,
Distanţa nu m-a degerat,
Inima mea îţi aparţine!

E lumea plină de ochi, care
Mă pot citi sau admira
Dar, ochii tăi au o splendoare...
Doar ei mă mai pot inspira.

Iubirea s-o aştern curată
În nopţile-n care lipseşti
Doar fizic, fiindcă niciodată
Din suflet nu te dezlipeşti.

Doar cu-o viaţă sunt datoare

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt secunda-n care zorii
Cu visele te dezmiardă,
În pofida depărtării,
Sunt aici, mereu de gardă.

Sunt un secol într-o viaţă,
O grădină într-o floare,
O frântură de speranță
Printre pletele de soare.

Sunt minutu-n care timpul
Se-oprește la pieptul tău,
Încununând labirintul
Cu-al iubirii decolteu.

Sunt un sunet din tăcerea
Nopților nemăsurate,
Picurându-ți mângâierea
Clipelor îndurerate.

Sunt iubirea, simbol sacru,
Fără plată te cuprind,
Nu voi pierii în masacru,
Nici în lacrimi nu m-aprind.

Sunt de dragoste cuprinsă
Sub aripi ocrotitoare,
N-am timp să mă las învinsă,
Doar cu-o viaţă sunt datoare.

Reinventând iubirea

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Să împletim un vis din două,
Să-l facem să vibreze,
În zori târzii, stropiți cu rouă
Să ne-acompanieze
Șoaptele soarelui născut
Din valurile mării,
Să-ți spun cât te iubesc de mult,
Să nu mă dai uitării.

Să vii cu braţele deschise,
În fiecare seară,
Să împletim visul din vise
Pe flori de primăvară,
Să ne hrănim doar cu iubire
Alungând clipe reci,
Nopțile calde să se-înșire,
Nicicând să nu mai pleci.

Să devenim copac de vise
Iar, roua dimineții
Să-mi scalde paginile scrise
De lacrimile vieții.
Să te trezești sub ochii mei,
Să îți sărut privirea,
Să zburăm veșnic printre zei
Reinventând iubirea.

În umbra versului

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Priveam în ochi naivitatea
Zbătându-se într-un mister
Hrănit cu inegalitatea
Norului din cadrilater.

Explicam surdului ideea
Și orbului îi arătam
Lumina din Casiopeea
Când stâncile interogam.

Vânam suspinele din soare
Să nu-mi alunge liniştea,
Despleteam apa din izvoare
Cu maci tăcuţi din catifea.

Pictam pe curcubeu dorinţe
Redând exactitatea clipei,
Pierdută printre suferinţe,
Sculptam zadarnic, vis, risipei.

Neînţeles rămâne zborul,
Nemăsurată mi-e tăcerea,
Nelimitat îmi este dorul,
Doar tu îmi înţelegi durerea.

În umbra versului ascund
De graba ochilor naivi,
Iubirea, sentiment profund,
Strivită de prea mulţi nocivi.

Îmblânzirea

Din grădină mea cu vise,
Trandafirul s-a trezit,
Petalele-i erau scrise,
Versul era îmblânzit,
Totul strălucea în soare,
Ca-ntr-o lume fermecată.
Pe o rază de splendoare,
Visam pentru prima dată.

Am alungat ultim spin,
A rămas numai candoarea
Crenguţelor de măslin,
Clipele nemărginite
Înmiresmând toată marea
De cuvinte nerostite.

Am plutit iscălind norii,
Am zburat pe-aripi de stele
Şi-n pofida disperării,
Cerul plin de acuarele
A repictat curcubeul
Într-o clipă, doar atât,
Mi-ai redescoperit eul
Şi-al petalelor sărut.

Mă grăbesc

Mă grăbesc pe-aleea vieţii să te-ntâmpin, despletită,
Mă gândesc să-ţi mângâi cerul versului nezămislit,
Mă trezesc, să-ţi dărui clipa clipelor nemărginită,
Mă strecor ca o nălucă să-ţi sărut pasul grăbit.
Mă confund cu adierea vântului pictat pe gene,
Mă ridic cu disperarea jarului veşnic stropit,
Mă renasc strivind durerea ce m-a invadat prin vene,
Mă destăinui, fără teama de-a primi necontenit
Spini crescuţi din neputinţa de-a simţi făr-a vedea
Dragostea şi biruinţa neînceputului sfârşit
Mă grăbesc, gândind trezirea strecurată pe podea,
Confundându-se cu zborul visului nedesluşit.
Mă invit la cugetarea gândurilor spre neant,
Mă hrănesc cu amintirea clipelor ce-au despletit
Mărgăritare din Luna cu simbol de diamant
Şi sfârşesc trăind iubirea fără strop de asfinţit.

Sunt un strop plin de speranţă

Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip fierbinte,
Stropi de verde-n depărtare
'S-ochii tăi, în a mea minte.
Picătură-s în ocean,
Uscată, ca frunza-n dud,
De mai bine de un an
Renasc, când glasul ţi-aud,
Zbor, când ceru-mi dăruieşti
Sub sărutul tău fierbinte
Şi-n verde crud zămisleşti
Clipele de-acu-nainte.
Pe-al tău umăr, număr stele
Ce-mi remodelează drumul,
Iar cu versurile mele
Topesc ceaţa, alung fumul,
Culeg raze vii din noapte,
Din iubirea noastră, ninse,
Veşnic cele două şoapte
Să rămână neatinse...
Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip, pe-o plajă,
Transformi drama în visare
Cu-o silabă, ca o vrajă
Ce-mi deschide ochii minţii
Dăruindu-mi dar din dar
Ce-nveseleşte şi Sfinţii...
Nimic nu este-n zadar,
Totul are importantă,
Totul e prestabilit:
Sunt un strop plin de speranţă
Că iubirea n-a murit.

Iubirea mea de zi cu zi

Lumina mea din miez de noapte,
Iubirea mea de zi cu zi,
Voi scrie versurile toate
Atâta timp cât voi trăi
Cu gândul la ochii tăi calzi,
La glasul tău plin de iubire,
Iubirea-n care lent mă scalzi,
Ca pe-o prinţesă-ntre safire
Şi clipele ce-mi dăruieşti,
Le voi aşterne neîncetat,
Dragostea noastră ca-n poveşti
Pe culmi alpine s-a gravat
Într-un volum plin de iubire
Din suflet să ţi-l dăruiesc
E-adevărat, nu-i amăgire:
Din tot sufletul TE IUBESC!

Întrebări fără răspunsuri

Ştiţi cumva pe care geam eu mi-am aruncat privirea?
Din ce ţară-ndepărtată vine ploaia nespălată?
În ce ambalăm destinul, prin ce strecurăm iubirea?
De ce suflă vântu-n frunze, pe culoarea adecvată?
Ştiţi pe care ţărm sălbatic s-a pierdut cândva o geană,
Printre fire nisipoase transformate-n negre perle?
Am băut venin fierbinte, am golit o damigeană,
Ochelarii mei de soare m-ajută să pot discerne
Răspunsul neluat în seamă, de ani buni, citesc o carte...
De ce dorm copiii lumii când ziua de-abia începe?
De ce cad urcând pe creste, mă ridic, merg mai departe,
De ce oare, când şi unde se duc, ce nu pot pricepe?
Întrebări fără răspunsuri, trec prin viaţă, fără hartă,
Un ecou revine mâine, plecat ieri la vânătoare?
A trăi curat şi sincer este-un chin sau este-o artă?
Voi afla oare răspunsuri până-n viaţa viitoare?

În stropi imenşi de fericire

Am răsfoit filă cu filă,
Prin amintiri am colindat,
Storcând un strop de clorofilă,
În lacrimi multe m-am scăldat,

Să-mi curăţ sufletul de tine,
Să-mi limpezesc mintea de dor,
Ploaia tot peste mine vine,
Pagini nu am să o măsor.

În stropi imenşi de fericire
Mă scalzi uimindu-mă mereu,
Îmi dăruieşti a ta iubire
Atunci când îmi este mai greu,

Deşi te-mbraci în alte haine,
Să nu îţi văd paşii desculţi
Şi te pudrezi cu mii de taine
Doar inima să îmi asculţi,

Ochii încerci să îţi ascunzi
O mască rece afişând,
În suflet, tainic îmi pătrunzi,
Locuieşti doar în al meu gând.

Îmi dai perpetuu un fior
Şi mă trezeşti din amorţire,
Mereu mă încălzeşti uşor
Cu stropii tăi plini de iubire.

Nu ai motiv să fi uimit,
Când zilnic şi tu mă uimeşti,
Te voi iubi necontenit,
Din simplu fapt că mă iubeşti.

Dincolo de ceruri

Dincolo de ceruri m-ai condus iubite,
Nu ştiu de-am să pot alunga vreodată
Zbor de porumbel, arestat în minte
Inspirând iubirea cea adevărată.
Dincolo de ceruri, dincolo de stele
Mi-ai ţesut aripa pe-un crâmpei de seară,
Numărând alene clipele pe gene
Ce-au foşnit prin ceaţă, riscând să apară
Dincolo de ceruri, dincolo de ape.
Valul mi-ai plutit peste pod de dor
Sufletul în mine prăfuit nu-ncape
Doar plutesc pe valul luminat de zbor,
Dincolo de ceruri, dincolo de viaţă
Mi-ai redat iubirea fără de efort,
Renăscând ca roua prinsă-n dimineaţă,
Acostând la malul fără nici un port.

Platonica iubire

A plouat, eu am stropit, asta chiar nu mai contează,
Am tot șters necontenit, totuși nu se luminează...
Undeva adânc rămâne un suspin prelung de dor
Îl ascund pe altă lume, chiar de mâine-mi spun că zbor
Dar degeaba, în uitare n-am putere să te-alung,
Alung tot ce-mi iese-n cale....de trei zile nu mai plâng
Mai păstrez câteva rânduri din platonica iubire...
Le citesc, le recitesc, sunt doar plină de uimire
Neînțelegând de fapt ce s-a întâmplat cu noi
De ce floarea s-a uscat, de ce-împart totul la doi
De ce doare-aşa de tare când n-a fost nimic prea mult
Doar sărutări și iubire...totuși de ce-aş vrea s-ascult?
Glasul tău lumină-n noapte, steaua mea nemuritoare
Limpede izvor de stele, de ce inima mă doare?

Privind spre cer

Privesc spre cer, zăresc pământul,
Drumul din nou s-a bifurcat,
M-a adiat pe frunte vântul,
De-un nor veșted m-am agățat
Ca un paianjen fără plasă,
Ca un gândac fără cartof,
N-am loc sub cer, n-am loc în casă,
Nu vreau să-mi fac loc sub pantof.
Miriapodul m-a atras
Sperând că se va înfrupta
Din seva mea doar într-un ceas
Ne mai crezând că pot lupta
Cu bătăturile lui vechi,
Cu step-ul lui prea sacadat
Ce mă pătrunde prin urechi,
Ceru-i senin, s-a luminat
Împletind norii-într-un taifun,
Valul durerii-a estompat,
Pe-un colț de stea dorul nebun
A curs, a curs și s-a uscat.

Privesc pământul și zăresc
O stea-n căușul palmei mele,
Cu dragoste o învelesc,
Sunt un paianjen prins de stele
Cu-n fir subțire, obsedată
După iubire, doar iubire,
Dar nu cea moartă, cea curată,
Din palme-mi cresc mai multe fire,
De alte stele-am să m-agăț
Mă voi plimba cu Carul mare
Și Carul mic să mă răsfăț
De la Luceafăr pân-la Soare.

Iubesc

Iubesc, fără vreun rău să fac
De ce ar trebui să tac?
Oare de ce v-ar păsa vouă?
Iubesc când ninge și când plouă,
Iubesc în zori când mă trezesc,
Visez sau nu, totuşi, iubesc,
Iubesc din suflet, cu căldură,
Cu lacrimi multe și cu ură
Că nu pot iubi și mai mult,
Dar aş iubi încă pe-atât,
Mi-a spus astăzi iubitul meu:
"Și dorul tot de Dumnezeu
Este lăsat, chiar dacă arde
Când dragostea îți e departe"
Iubesc cu inima, aprins
Iubesc cu sufletul deschis,
Iubesc oricând, oricât mă doare,
Nu am de ce să-mi cer iertare,
La fel iubesc și când zâmbesc,
În ochii lui cei verzi privesc,
Iubesc, oricât v-ați consuma,
Cu sufletul și inima,
Cu trupul chiar, dacă se poate,
Iubesc aprins noapte de noapte,
De ce v-aș da totu-n vileag?
Iubesc amar, iubesc dulceag,
Asta e doar problema mea,
Iubesc curat, iar dragostea
Mă face cea mai fericită
Iubesc, chiar dacă nu-s iubită
Și fac asta de ani și ani...
Iubesc prieteni și dușmani,
Iubesc amici, frați, cunoscuți,
Iubesc și cerșetori desculți,
Dar nu iubesc ipocrizia,
Cum nu iubesc deloc prostia,
Iubesc enorm sinceritatea,
La fel urăsc și nedreptatea,
Iubesc enorm și nu vă mint,
Iubesc, numai atunci când simt
Că am de ce și-am și pe cine,
Nu pot iubi chiar pe oricine...
Cu-a mea iubire mă mândresc...
Și îl iubesc, chiar îl iubesc!
Iubesc și sunt îndrăgostită
Iubesc fiindcă mă simt iubită.
N-am de ce să vă întristez,
Deși-mi tot spuneți că visez
Că nu sunt deloc realistă...
Iubesc fără a mai fi tristă.
Iubesc un suflet minunat,
Chiar și azi-noapte l-am visat,
Poate pe voi vă deranjează...
Dar...sigur și el mă visează.

N-aş vrea să uiți iubirea

N-aş vrea să uiți iubirea
Pe unde rătăcești...
Sau s-o pierzi undeva...
Tu-mi spui că mă iubești
Și pe munți de-ai urca,
Oriunde-o porți cu tine...
Dar... chiar o fi aşa?
Chiar îți e dor de mine?
Atunci străbate lumea,
Pune-ți aripi și-n zbor
Vino în calea mea!
Că-mi este tare dor
În ochii să te privesc,
Să-mi șoptești un cuvânt,
Sărutul să-ți primesc,

Să uit... iar... cine sunt!

Ruine de iubire
N-aş vrea să mai străbat,
Din drumul cu safire
Prin care m-ai purtat.
N-aş vrea să mai pășesc
Spre un abis hidos
Nu vreau să rătăcesc,
Să uit ce-a fost frumos...
Prin sloi-uri reci nu vreau
Din nou să mai pășesc...
Doar un sărut să-ți iau...
Să-ți spun doar... te iubesc!

Voi scrie...

Voi scrie-n orice clipă, voi scrie-n orice zi
Atâta timp cât viața îmi poate oferi
Speranța că în lume iubirea n-a pierit...
Deși sufletu-n mine a fost... mult terfelit
De oameni cruzi, trufași și mult prea ipocriți ...
Voi scrie tot ce simt, simt că mulți mă iubiți.
Cuvintele-așternute simt cum vă-încolăcesc
Cu o mireasmă dulce, scriu fiindcă vă iubesc
Pe toți acei ce nu veți călca în picioare
Nicicând iubirea lumii, iubirea care doare,
Iubire-adevărată, cea care înflorește,
Iubirea cea adâncă, cea care dăruiește
Fără a cere-n schimb nimic material,
Iubirea ce nu trece cum trece orice val,
Iubirea ce trezește fiori calzi și adânci,
Iubirea ce te face să râzi sau chiar să plângi
De fericire când o simți cum te cuprinde,
Iubirea-adevărată...cea care nu te minte.

Mereu în al meu gând

S-a stins și-această zi ca și-a mea lumânare,
C-un sunet dintre trestii și iz de sărbătoare,
S-a stins o amăgire de glasuri îngânând,
Dar te-am păstrat, iubire, mereu în al meu gând.
S-a stins și-aceasta zi cum s-au mai scurs destule
Cu-aceleași lacrimi calde ascunse prin formule
Și sfaturi amețite din glasuri izbitoare...
S-a stins și-aceasta zi precum o lumânare.
Mă ridic dintre sălcii, încerc să mă strecor
Cu grijă printre astre să nu mă scurg de dor,
Interminabil spațiu în calea mea se-așterne,
Străpung tonalitatea dar nu te pot discerne,
Îmbălsămez iubirea în rouă și candoare
Și te aștept în noapte să-mi dai o sărutare.
Opresc o adiere minusculă de vânt,
Să te păstrez, iubire, mereu în al meu gând,
Să ne plimbăm prin cosmos ținându-ne de mână,
Să mă săruți fierbinte și să-mi spui noapte bună!

Sunt doar o picătură

Sunt doar o picătură într-un cer plin de nori,
Un fulg de nea plăpând în plină primăvară,
Sunt doar o buruiană într-un câmp plin cu flori,
N-am cum să te rănesc cu viaţa mea amară.

Sunt un strop de secundă din al tău infinit,
Dintr-o eternitate de zile nesfârșite...
Sunt doar o picătură, chiar de m-ai înmulţit,
N-am cum să te absorb, nu-ţi pot pătrunde-n minte.

Sunt doar un fir de praf pe-un munte de mister,
Un licurici în noapte, lăcrimând fără geană,
Un firicel de zâmbet într-o lume de ger,
N-am cum să te rănesc, nu ai motiv de teamă.

Încerc pe zi ce trece să-mi iau mult mai puţin
Din timpul tău superb, din viaţa ta corectă,
Să nu te otrăvesc deloc cu-al meu venin,
Cu clipa-mi corelata la speranţa defectă.

Sunt doar o picătură în Universul tău,
Mă voi evapora, de sufli înspre mine,
Sau te voi rătăcii în zori, iubitul meu,
De voi putea să-nnec și azi dorul de tine.

Glasul tau

Cu glasul tău m-am liniștit,
Cu glasul tău m-am răsfățat,
Chiar dacă astăzi n-ai venit
Cu glasul tău m-ai înălțat,
Cuvântul tău mi-a readus
Zâmbetul pe buze din nou,
M-am simțit printre stele sus
Când mi-ai șoptit, iubitul meu.
Visul în minte-mi stăruia
Când m-ai sunat din nou spre seară
Lumea toată era a mea
Iar seara e mult mai ușoară.
Cu glasul tău alt vis sosește,
Cu glasul tău mă voi hrăni,
Cuvântul tău mă-nveselește
În orice noapte, seară, zi.