Atât cât cerul nu m-a răstignit

nu mă întreba ce-am scrijelit în soare,
nu pune umbre peste-al meu surâs,
nu biciui, ştii bine, nu mă doare
fiindcă sub versuri lacrimi am ascuns.

ce-am eu aici, un singur munte poate
să defrişeze lent, filă cu filă,
doar el mi-a dat o viaţă cât o noapte,
el a rămas în strofe fără milă.

nu mă întreba ce-am răstignit, cu grijă,
să nu-mi răpească lacrimile corbii,
mi-am pus atele-n suflet rupt de-o schijă
în care se holbau cu groază orbii.

de voi muri cu tine-n gând, iubite,
voi ştii că de prisos nu m-am jertfit,
ci te-am păstrat ca pe o rugăminte
atât cât cerul nu m-a răstignit.

Sub stele aurii

am luat o bancă, azi, prizonieră,

ca martor ocular al fericirii,

eu poet trist din altă emisferă,

tu înger sfânt în mrejele iubirii.

am făcut dragoste în văzul lumii,

mi-ai sărutat atent filă cu filă,

ignorând toate feţele mulţimii

mi-ai dezgolit aripa de acvilă.

ai aşternut în inima-mi flămândă

petalele speranţei purpurii,

am făcut dragoste un ceas într-o secundă

în văzul tuturor... sub stele aurii.

Zadarnic

"-M-aş arunca de la etaj"
I-am răspuns fratelui mai mic
"Însă, nu am destul curaj
Bârfa vecinilor să stric."

M-ar da la ştiri în astă seară,
Învinuindu-mă c-am spart
Parbrizul unuia ce-n vară
Difuza "Nunta" lui Mozart.

La ora cinci, când toţi vecinii
Se vor uita la Pro-Tv
Să-i vadă Innei noastre, sănii
Şi-n visul lor să-i mângăie.

Sau după Festivalul berii,
Învăluit în fumul dens,
Sfidând iluzia tăcerii
Care gonea în unic sens.

 Nu mai contează-n ce minut
Ştirea aceasta-ar fi pe post,
Nici de s-ar comenta tăcut
Nu cred că ar avea vreun rost.

Am să-mi pun aripi din şindrilă,
Cum a făcut cândva Manole

Şi voi zbura din filă-n filă

Fără itinerar..., busole.

În locul unde voi opri
Versul să curgă plin de har,
Fântâna mea de poezii,
Întregii lumi, s-o dau în dar.

Purtându-ți dorul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-o divă grațioasă,
Într-o zi când nemurirea
Se târa ca o țestoasă.

I-am dat apă, să se spele
Pe-obrazul catifelat
Și-am pornit-o printre stele
Cu gândul cel mai curat.

Am privit în ochi iubirea
Într-o zi cu nori și ploi,
Se născuse nemurirea
Pe-obrazul filelor sloi.

I-am dat aer să respire,
Curcubeu să înflorească,
I-am dat șoapta de iubire
Balsamul să-i folosească.

Am privit în ochi iubirea
Ca pe-un zeu, neputincioasă,
Se născuse din clădirea
Stelelor pe bolta joasă.

I-am dat visul nepătat
Născut în zori fără ceaţă,
Și cerul ce ne-a scăldat
Lacrimile de pe faţă.

Am privit în ochi iubirea,
Cerului să-i redau zborul
Și-am capturat fericirea
Sub aripi, purtându-ți dorul.

Mă cert cu visul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Încerc să pun geană pe geană,
Sub amintiri să te ascund
Dar, visele, din nou, te cheamă,
Nu mai știu ce să le răspund.

Mă învinuiesc c-aş fi prea crudă,
Că te-aş fi rătăcit prin nori,
Că seara, lacrima mi-e udă
Doar pentru-a te visa în zori.

Mă pedepsesc ca pe-o păgână
Şi mă lovesc cu disperare,
Vor să opresc cu a mea mână
Cursul lacrimilor amare.

Stelele mă privesc cu milă
Știindu-mi dorul nesfârșit,
Ce zbiară-n orișicare filă
Ca un torent nepotolit.

Și luna, sora mea, tăcută,
Mi-alină noaptea cu-o privire
Precum o biată deţinută
Scăldată-n stele, de iubire.

Mă cert cu visul de pomană,
Nu-i vina lui și nici a mea,
Nu pot să pun geană pe geană,
Nici tu nu cred că vei putea.

Tristeţea s-ar risipi?

Oare, dacă n-aş mai fi,
Tristeţea s-ar risipi?
Lacrimile s-ar zvânta,
Ciocârliile-ar cânta
Mult mai vesele prin crâng?
De-o viaţă de când tot plâng
Norii mei, nimic nu-i spală.
Oare se-nvaţă la şcoală
Cum alungi nefericirea?
Tot acolo şi iubirea
Rătăcită-i printre file?
Se-nvaţă-n câteva zile
Sau doar după ani de chin,
Cu lacrimă şi suspin,
Poţi cumpără zâmbet cald
Şi iubire de smarald?
M-aş duce în depărtare!!!
Mă reţine o-ntrebare:
Oare, dacă n-aş mai fi,
Tristeţea s-ar risipi?

În seara asta...

În seara asta tac şi-ascult
Cum se-aprind stelele pe cer,
Îmi este dor, atât de mult!
Să te privesc, să-ţi spun sincer
C-aş vrea să-înec dorul din mine,
Să îmi ascund gândul nebun
Ce-mi zboară numai înspre tine,
Aş vrea să-ţi spun, dar nu ştiu cum.
În seara asta te-aş privi
O noapte-ntreagă, până-n zori...
Sigur, grăbiţi de s-ar ivi,
Cu-al tău sărut le-aş da fiori,
I-aş alunga spre alte zile
Poate spre... nicicând, cine ştie...?!?
Aş scrie-n grabă două file-
De zori, amiezi şi seri, şi-o mie
De nopţi aş împletii în una,
În al tău piept dorul s-ascund,
Să ne privească numai Luna
Şi-n sufletul tău să m-afund
Pe veci, să nu mă regăsesc
Nicicând, iubitul meu, aş vrea
Să-ţi spun din nou cât te iubesc...
În seara asta... voi putea?