De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Eu te iubesc!

Ce mult aş da să pot rosti că te-am uitat!
Ce mult aş vrea să pot şopti: nu te-am visat!
Cât mi-aş dori să te alung în depărtări!
Prin noaptea grea, să trec mai iute până-n zori.
Să te înec în zeci de lacrimi şi-n suspin,
Să-mi amintesc de tine doar ca de un spin,
Să uit c-ai fost un trandafir catifelat,
Să-mi spun că eşti un vis..., n-ai existat.
Nici măcar paşii să nu-mi amintesc...
Dar aş minţii, n-ar fi corect... eu te iubesc!

Ce mult aş da visul pierdut să-mi retuşez
Să-ţi uit parfumul, să nu mă-ntristez,
Să nu te port cu mine-n suflet zi de zi
Să redescopăr bucuria de-a zâmbi.
Să-mi regăsesc pacea la al tău piept,
Ce mult aş da să fii aici, să nu te-aştept!
Să ne ascundem de necazuri şi dureri
În vraja ploii oglindită-n primăveri,
Să îmi aşterni în palmă praf ceresc...
Ce mult aş da să te aud... eu te iubesc!

EU NU POT IUBI MINCIUNA!

Sunt ciudată, sunt nebună,
Sunt dementă, zăpăcită,
Oricine poate s-o spună...
Sunt bătrână şi tocită,
Nu-s înaltă, nici măruntă,
Nici prea grasă, nici slăbuţă,
Sunt vopsită, că-s căruntă
Cum ar fi o bunicuţă.
Am defecte... o mulţime,
Sunt simplu om pe pământ,
Îmi transpun viaţa în rime,
Mă hrănesc cu orice cânt,
Îmi plac florile şi cerul
Mai ales când e senin,
Divinizez adevărul,
Minciuna e doar un chin
Şi-un mod de-a mă-ndepărtă
De cel ce mi-o va expune,
Poate nu mă veţi ierta,
Dar eu pe această lume
Minciuna n-o înţeleg,
Nici n-am de gând să lovesc,
Dar am dreptul să aleg
Şi-adevărul să-l iubesc.
Sigur nu veţi înţelege,
Ceea ce am vrut să spun,
Nu există nici o lege
Pentru-a fi rece sau bun,
Nu vreau să dau vreun decret,
Pe nimeni nu judec eu,
Eu adevărul respect
Şi-l iubesc pe Dumnezeu!
Cine minciuna-mi oferă,
Cu apa sau cu sifon,
N-are loc în a mea sferă,
Sunt un om, nu un bufon.
Iubesc cerul plin cu stele
Şi-adevărul cel curat,
De-am lovit cu rime grele,
Tot în rime m-am scuzat,
De-am glumit, am pus şi sare
Să fie gluma pufoasă,
Însă în suflet mă doare
De mă crezi o mincinoasă,
Sau mai rău, un suflet vid
Ce nu poate înţelege
Cu ce-aş putea să divid,
Sau cu ce să pot culege.
Cred că am cuprins de-acuma
Ceea ce-adânc m-a rănit:
EU NU POT IUBI MINCIUNA!
Adevărul l-am rostit
Aşa cum m-am priceput
Din primul vers de mai sus,
Toate au un început
Şi-un sfârşit... vă pup! m-am dus!

Cât iubesc, cât mă iubeşti

Suflet de iubire plin,
Suflet cald în miez de iarnă,
Te iubesc mult, Cătălin!
Dragostea ta vrea să-mi cearnă
Zilnic, boabe de lumină
Învelite-n stropi de rouă,
De departe, vocea-ţi fină,
Palmele tale-amândouă
Obrazul simt cum mi-alintă,
Simt îmbrăţişarea-ţi caldă,
Te-ascult cum mă-ncurajezi
Glasu-ţi în zâmbet mă scaldă
Ştiu cât mă aprecizi,
Nimic nu mă întristează,
Alte vorbe nu m-ating,
Doar iubirea ta contează
Doar la pieptul tău mă sting
Să m-aprinzi cu-a ta iubire,
Aripi să îmi dăruieşti,
Chiar de nu toţi ştiu s-admire
Cât iubesc, cât mă iubeşti.

Mă urăsc că te iubesc

Învăţ să mor câte puţin
Sorbind din viaţă-al ei venin,
Iau lecţii din notiţe vechi
Dar ţi-aud şoaptele-n urechi,
Învăţ să redevin un sloi,
S-arunc lacrima la gunoi,
Mă urăsc azi mai mult ca ieri,
Ochii-mi sunt doi corăbieri,
Încerc să nu-i mai umezesc
Deşi n-am cum să reuşesc.
Pe străzi, la orice colţ m-aştepţi,
În noapte stelele le-ndrepţi
Să-mi bată batjocoritor în geam...
Te-alung dar în suflet te am.
Nu-mi pasă cât voi suferi
Într-o zi, când voi reuşi...
Să mă urăsc voi înceta,
Sufletu-mi voi despacheta
De flacăra ce mă distruge,
De gândul ce mereu îmi fuge
Doar înspre tine..., mă urăsc!
Că te iubesc şi recunosc.

Sunt Manole, tu Ana mea...

E primă data când aş vrea
Să Nu apari în calea mea
Dar, nu vreau să te rog frumos,
Nici să vii fiindcă eşti gelos.
E prima dată când nu pot
Să îţi spun adevărul tot
Aş vrea însă, n-ar fi corect...
Tu eşti destul de înţelept
Şi simţi că e ceva cu mine...
Eu mă topesc...nu-mi este bine,
Dar nici nu-ţi pot spune decât
Că-mi eşti mereu în al meu gând
Dar azi te implor, NU veni!
Doar azi... ştii, nu te pot minţii
Şi aş fi sinceră cu tine...
Dar, NU veni, ar fi mai bine...
Sunt Manole, tu Ana mea...
Aş vrea să vii, dar n-aş putea
Nici ucenicii să-mi trădez
Mai bine-n noapte te visez,
De dorul tău un strop mi-ar trece
Oricât ar fi noaptea de rece.
Şi nici nu îţi pot explica...
Dar...te iubesc! eşti viaţă mea!
De-aceea vreau să fie bine...
Deci ai încredere în mine!

Am vrut

Am vrut să te blestem, din minte să nu-ţi ies,
Am vrut să omor noaptea, să nu te pot visa,
Am vrut să ucid ziua în care te-am ales,
Dar viaţa nu-i un joc, să o pot dezmembra.

Am vrut să primesc floarea din orice colţ ar fi,
Dar glasul tău, doar glasul, e dar dumnezeiesc
Cum pot să mă prefac că nu te pot iubi
Nu îmi laşi nici o clipă să mă împotrivesc,

Am vrut să te anunţ că te-am uitat de mult,
Că-n scrinul cu-amintiri de mult te-am afundat,
Dar mi-ai ucis puterea, glasul de ţi-l ascult
Pieptu-mi ţipă din marea cu valul sacadat.

Atunci te voi uita

Când Soarele-n apus va răsări,
Frunza-n albastru se va înopta,
Luna în miez de zi îmi va zâmbi,
Iubitul meu, atunci te voi uita,

Când Carul Mic bolta va netezi,
Sărutul tău nu mă va îmbăta,
Când anul va avea numai o zi,
Iubitul meu, atunci te voi uita,

Când voi păşi în mâini pe o alee,
Când lumea-ntreagă mă va imita
Când voi fi în deşert o orhidee,
Iubitul meu, atunci te voi uita

Când geana morţii crud mă va atinge,
Munţii oceanul va amaneta,
Aripi de înger pana îmi va frânge
Iubitul meu, atunci te voi uita

Când Soarele în zori încă răsare,
Stelele-n noapte încă strălucesc,
Dorul de tine e imens de mare,
Cum să te uit, când eu doar te iubesc?

De patru luni

De patru luni, iubirea mea ca o stea viaţa-mi luminezi,
Lacrimile mi le-ai ascuns, drum nou prin ceaţă îmi creezi
De patru luni ruini se surpă sub fericirea ce-mi oferi,
De patru luni, iubirea mea, trăiesc apus de primăveri
Şi mângâieri de veri sublime umbrind sărutul cu-n sărut
Ne ştim de patru luni de zile şi te iubesc aşa de mult!!!

Te-as rataci...

Te-aş rătăci iubirea mea...
Te-aş rătăci, dacă-aş putea...
Te-aş pierde printre gânduri zeci
Să uit c-ai fost, să uit că pleci,
Te-aş rătăci printre cuvinte
Să nu-mi mai stai adânc în minte.
Te-aş şterge, pată de cerneală,
Te-aş şterge ca pe-o bănuială,
Te-aş pierde-n zori când mă trezesc
Dar, deschid ochii şi-ţi zâmbesc.
Te-aş pierde-n noapte printre vise
De n-ar fi stelele aprinse,
Luna de n-ar mai lumina,
Chiar te-aş uita, iubirea mea...
Dar, stelele încă-s aprinse,
Visele noastre nu-s învinse,
Luna ne dă a ei tăcere,
Tu-mi dai dulce-a ta mângâiere
Nu mai am timp să rătăcesc
Sau să-ncetez să te iubesc.

Vreau să ies din ploaia asta!

Vreau să ies din ploaia asta, să te-alung în depărtare,
Vreau să deslușesc misterul, să știu de ce ploaia doare,
Să-mi spui unde îmi e somnul, de ce în noapte persiști,
Vreau să plec, plouă cu ochii ce privesc spre tine triști.

Vreau să scap de sub umbrela iubirii născute-n ploaie,
S-o strivesc ca pe-o secundă, s-o înlătur pe o foaie,
Lupt cu mine zi și noapte, lupt din minte să te scot,
Dar e ploaia lângă mine, deși știu c-am pierdut tot.

Vreau să ies din ploaia asta, să mă scald în băi de soare,
Vreau să-ntorc timpul, deși, plouă cu-a ta sărutare,
O ploaie de primăvară, doar ea este vinovată,
Poate spăla tot pământul, dar nu dragostea curată.

Iubesc

Iubesc, fără vreun rău să fac
De ce ar trebui să tac?
Oare de ce v-ar păsa vouă?
Iubesc când ninge și când plouă,
Iubesc în zori când mă trezesc,
Visez sau nu, totuşi, iubesc,
Iubesc din suflet, cu căldură,
Cu lacrimi multe și cu ură
Că nu pot iubi și mai mult,
Dar aş iubi încă pe-atât,
Mi-a spus astăzi iubitul meu:
"Și dorul tot de Dumnezeu
Este lăsat, chiar dacă arde
Când dragostea îți e departe"
Iubesc cu inima, aprins
Iubesc cu sufletul deschis,
Iubesc oricând, oricât mă doare,
Nu am de ce să-mi cer iertare,
La fel iubesc și când zâmbesc,
În ochii lui cei verzi privesc,
Iubesc, oricât v-ați consuma,
Cu sufletul și inima,
Cu trupul chiar, dacă se poate,
Iubesc aprins noapte de noapte,
De ce v-aș da totu-n vileag?
Iubesc amar, iubesc dulceag,
Asta e doar problema mea,
Iubesc curat, iar dragostea
Mă face cea mai fericită
Iubesc, chiar dacă nu-s iubită
Și fac asta de ani și ani...
Iubesc prieteni și dușmani,
Iubesc amici, frați, cunoscuți,
Iubesc și cerșetori desculți,
Dar nu iubesc ipocrizia,
Cum nu iubesc deloc prostia,
Iubesc enorm sinceritatea,
La fel urăsc și nedreptatea,
Iubesc enorm și nu vă mint,
Iubesc, numai atunci când simt
Că am de ce și-am și pe cine,
Nu pot iubi chiar pe oricine...
Cu-a mea iubire mă mândresc...
Și îl iubesc, chiar îl iubesc!
Iubesc și sunt îndrăgostită
Iubesc fiindcă mă simt iubită.
N-am de ce să vă întristez,
Deși-mi tot spuneți că visez
Că nu sunt deloc realistă...
Iubesc fără a mai fi tristă.
Iubesc un suflet minunat,
Chiar și azi-noapte l-am visat,
Poate pe voi vă deranjează...
Dar...sigur și el mă visează.