Puii junglei

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Miliarde de secunde,
Milioane de suspine
Mai șoptite, mai profunde,
Mi-au ars sufletul în mine.

Zeci de zile, nopți, o groază,
Dimineți fără suflare,
Junglă fără nicio oază,
Totul plânge, totul doare...

Lacrimi izvorând din vise,
Clipe fără conținut,
Jale-n paginile scrise,
Dor ascuns și menținut.

Zbucium cutremurător,
Ploi de flăcări neoprite
Sfâșiau sufletu-n dor,
Amintiri sculptate-n minte...

Totul părea o ruină
Sub nămeții de tăcere,
Strivind de la rădăcină
Orice soi de mângâiere.

Frământări nenumărate
S-au oprit într-o clipită,
Mările învolburate
Au stins flacăra cumplită.

Cerul a-nflorit de stele,
Soarele-i liber de-acum
Stropind aripile mele
Cu-n misterios parfum.

Zorii cern sfânta iubire,
Nopțile se limpezesc
Visele să le înșire
În șirag dumnezeiesc.

Regele iubirii mele,
Întors de la vânătoare,
Reaprinde mii de stele
Zilnic, doar cu-o sărutare.

Curge clipa fără teamă,
Rănile s-au vindecat,
Viaţa neîncetat ne cheamă
Să trăim adevărat.

Un întreg în jungla deasă,
S-a născut dintr-o privire,
Bine-ai revenit acasă,
Leul meu plin de iubire!

Voi scrie atât cât mai trăiesc

În viaţa asta scurtă şi plină cu de toate
Orice s-ar întâmpla, toţi mergem "mai departe"...
Cu bune şi cu rele, nu trebui să clacăm!
Oricât ne-ar fi de greu... ziduri escaladăm
În viaţa ca o carte... citim o poezie,
O învăţăm pe toată în noaptea prea târzie,
Rima i-o desluşim, versul il recitim,
Ne hrănim cu-a ei vrajă... sărutăm, chiar iubim...
Şi-apoi o dăm deoparte, ne având de ales
Chiar dacă, nu chiar toţi... versul i-am înţeles,
Durerea e prea mare, nu prea găsesc pastilă
Însă privesc cer, nicicând nu cerşesc milă!
Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate ajuta,
Uit că îmi este greu... întorc iar pagina...
Aşa-s de când mă stiu, oricât mi-ar fi de greu...
Printre cei suferinzi, ca mine, voi fi EU,
Cea care e-nvăţată să răzbată prin foc,
Furtuni şi greutăţi... dar nu mă las deloc.
Voi zâmbi şi voi scrie atât cât mai trăiesc,
Chiar dacă nu prea văd şi nu pot să citesc.

O pagină de cer

Planetele s-au ondulat,
Stelele drumu-au pietruit,
Ploile s-au debusolat,
Tot Universul s-a grăbit
Clipele lui să-mi dăruiască
Sufletu-n ele să-mi ascund,
La pieptul său să mă primească,
În cel mai tainic şi profund
Ungher al inimii rănite,
Să-mi aştern virgula firavă
Pe care o păstrez în minte
Cu iz de lacrimă suavă.
Să-mi pun amprenta pe-o planetă,
Pe-o stea să-mi iscălesc menirea,
Pe-o pagină de cer, discretă
Să-mi difuzez veşnic iubirea.
Petale-n versuri colorate
Ochii de dragoste să umple
Iar paginile mele-n noapte
Să lumineze multe tâmple,
S-aline suflete rănite
Stropind iubire peste veac
Pe inimile biciuite
Să ningă flori de liliac.

Să te iubesc pe veci

Şi eu mă întreb uneori, să ştii,
Nici mie nu îmi e prea desluşit
Ce s-a-ntâmplat de fapt în aceea zi,
Poate că-n ploaia grea m-am regăsit?
Poate că ochii mult prea uzi mi-au fost?
Poate că sufletul mi-era prea sec?
Sau poate rătăceam fără de rost
În lume-n care nu vreau să mă plec.
Poate că-mi era dor să te-ntâlnesc
Poate n-a fost de fapt nimic premeditat...
Ştiu doar atât: din suflet te iubesc!
Şi nu oricum... ci cu adevărat.
Poate tu te întrebi în orice clipă
În preajma ta, de ce zâmbesc mereu
Ce-nseamnă pentru mine-aceea aripă
De care pomenesc, din visul meu.
Poate că ţie ţi-a fost aşa scris,
Să mă-ntâlnesti pe mine-n aceea seară,
Să-mi împlineşti de fapt, un singur vis
Ce-a dăinuit în viaţa mea amară.
Poate că "da" sau "nu", chiar nu mai ştiu,
Poate e doar vrerea lui Dumnezeu
Să-mi încălzeşti sufletul meu pustiu,
Să te iubesc pe veci, iubitul meu!

M-am născut să te iubesc

Eu, am apărut pe lume, poate nici n-am fost dorită,
Am luptat cu norii nopţii, am iubit, am fost iubită,
Furtunile vieţii crude umerii mi-au agresat,
Dar cu capul sus, minciuna şi necazu-am finisat,
Buruienile crescute în jurul meu înfloreau
Ispitindu-mi veşnic drumul, sufletul îmi agresau,
Mă înconjurau ca iarna, mă striveau ca pe-o hârtie,
Inima-mi plângea sălbatec, mă simţeam tristă, pustie,
M-am născut, să văd mirajul ce nu-l vede orişicine,
Să primesc suspin şi lacrimi, iar în schimb să dărui bine.
Petale de trandafiri dintre spini să tot culeg,
Am prins aripi peste nouri încercând să înţeleg
Cât bine are acela cu averi, făr-de iubire?
Cât ne poate-ndoctrina neghina de sub safire?
M-am născut să dărui clipă Universului din mine
Transformând crivăţul vieţii-n raza culmilor alpine.
Zbor prin noaptea cea mai crudă, ca un liliac viteaz
Fremătând seva din lacrimi, ce-mi tot sapă pe obraz,
Sper să-ţi sorb din ochi tristeţea, care mi-o ascunzi zâmbind
Să-ţi aplic veşnic sărutul peste gleznele-ţi, iubind
Ceea ce nimeni nu vede, nici cu lupa cea mai fină,
Dăruindu-ţi veşnicie peste-a ochilor lumină.
Impregnând iubire pură, nu cea din dicţionar
Ce se pierde peste noapte, transformându-se-n coşmar.
Vom vibra zdrobind durerea care-a-ngenunchiat prezentul,
M-am născut să te iubesc, azi îmi iau angajamentul.

Esti un dar dumnezeiesc

Stropul meu de suflet, zboară
După tine-n orice zi,
Ora-n gânduri se măsoară,
Lunile, în nopţi târzii,
Zorii-albaştrii, fără tine,
Boltă stearpă, fără stele,
Se măsoară în suspine,
Clipele-s imens de grele,
Timpul se scurge mereu
Cum vrea el, eu n-am răbdare,
Am doar dor, iubitul meu,
Mă apasă aşa de tare!
Stropul meu de suflet cald
Ar vrea ochii să-ţi sărute,
Şi-n iubire să te scald.
Numai de noi doi ştiute
Clipele să izvorască,
Din fântâna dragostei,
O iubire nebunească,
În sunet de clopoţei
Şi arome fermecate,
Să ne-mbete pe vecie,
Clipele înmiresmate
Cu iubire să ne fie!
Stropi prelinsi din geana Lunii
Viaţa să ne limpezească,
La sfârşitul săptămânii
Dorinţa să ne-mplinească!
Nu eşti plată oarecare,
Eşti un dar dumnezeiesc.
Te iubesc la disperare!
Din suflet, eu te iubesc!

Numai noi doi...

Din nori sidefii,
Din steaua albastră
Atunci când revii
Doar dragostea noastră
Mai are puteri,
Mai are culoare,
În zbor cred că speri
S-ajungem la Soare...
Numai noi doi...
Numai noi doi...
Ne iubim mai mult
Cu fiece clipă
Sufletu' ţi-ascult,
Îmi oferi aripă
De înger curat,
Pe raze aprinse
Lacrimi am vărsat,
De-acum sunt învinse
Numai noi doi...
Numai noi doi...

În stropi imenşi de fericire

Am răsfoit filă cu filă,
Prin amintiri am colindat,
Storcând un strop de clorofilă,
În lacrimi multe m-am scăldat,

Să-mi curăţ sufletul de tine,
Să-mi limpezesc mintea de dor,
Ploaia tot peste mine vine,
Pagini nu am să o măsor.

În stropi imenşi de fericire
Mă scalzi uimindu-mă mereu,
Îmi dăruieşti a ta iubire
Atunci când îmi este mai greu,

Deşi te-mbraci în alte haine,
Să nu îţi văd paşii desculţi
Şi te pudrezi cu mii de taine
Doar inima să îmi asculţi,

Ochii încerci să îţi ascunzi
O mască rece afişând,
În suflet, tainic îmi pătrunzi,
Locuieşti doar în al meu gând.

Îmi dai perpetuu un fior
Şi mă trezeşti din amorţire,
Mereu mă încălzeşti uşor
Cu stropii tăi plini de iubire.

Nu ai motiv să fi uimit,
Când zilnic şi tu mă uimeşti,
Te voi iubi necontenit,
Din simplu fapt că mă iubeşti.

Sensul vieţii

Am pătruns în gânduri pline
De veninul vieţii crude
Să caut zile senine.
Am strigat si nu m-aude
Nimeni în peştera vieţii.

Am sustras cu gânduri calde
Un apus şi-un zori cu rouă,
Lacrimile vor să-mi scalde
Vieţile, pe amândouă,
Să-mi dea virusul tristeţii.

Am cântat cu gânduri lente
Apusul şi dezmierdarea,
M-au strivit adiacente,
Ura şi cu răzbunarea,
Reci în pragul dimineţii.

Am iubit cu gânduri bune,
Cu suflet plin de iubire,
Am iubit această lume
Cu şi fără fericire
Până-n pragul demnităţii.

Am sădit cu grijă-n rânduri,
Cu lacrimi la rădăcină,
M-am strecurat printre gânduri,
Picurând din ochi lumină
Printre negurile vieţii.

Am crescut copaci cât plopul,
Cum m-am priceput mai bine,
N-am pretins să am norocul
Ce nu vine după mine
Nici acum în toamna vieţii.

Am visat s-alung trecutul
Care m-a împovărat,
Cu sudoare aşternutul
L-am păstrat cât mai curat
Scăldat în lacrima nopţii.

Am cioplit cu gând firav
O iubire-n stropi albaştri,
Păşind tandru şi suav
Printre nori şi printre aştri,
Dorind limpezimea gheţii.

Am rostit cuvântul magic
Când inima mi-a şoptit
Să iubesc până la tragic,
Să iubesc la infinit
Creionând speranţa vieţii.

Am încercat să fac totul
Cât mai simpul şi curat
Încă nu mi-am găsit locul
Şi asta-i adevărat
Dar încerc să dau sens vieţii.

Sunt un OM, nimic mai mult

Mi-a spus un amic aseară:
"Şi? de ce nu te răzbuni?
I-am răspuns şi-eu într-o doară:
"Pentru că... azi nu e luni!"

De ce oare-n lumea asta
Răzbunare-i importantă?
Dacă nu deschid...fereastra
Şi nu vreau să fiu amantă,
Ar fi cazul să lovesc?
Şi ce aş primii în schimb?
Eu încă pot să iubesc...
Chiar dacă nu am un... nimb,
Nu-s logică...realistă...
Pot visa cum n-o fac mulţi
Chiar de uneori sunt tristă...
Nici nu vreau să mă asculţi.
Visul meu e frenezie
Şi speranţă de lumină,
Viaţa mea nu e pustie,
Nu sunt un miner în mină,
Sunt un OM, nimic mai mult
Şi cu bune şi cu rele,
Chiar dacă stau şi te-ascult
Cum îmi dai tu sfaturi grele...
Din viaţa ta adunate...
De ...mare cult şi plimbat...
Am şi eu o viaţă-n spate...
Dar trăiesc adevărat.

De te-ar aduce vântul...

De te-ar aduce vântul, pe aripa lui rece,
Te-ar încălzi sărutul şi dorul tău mi-ar trece
De te-ar aduce norii pe puful lor plăpând
Te-aş topi lin la piept, nu te-aş mai ţine-n gând
Să m-apese pe suflet vâscozitatea lor,
Să tot cer îndurare cerului, stelelor
Şi Lunii îngheţate pe bolta adormită,
De te-ar aduce norii, să fiu din nou iubită,
De te-ar aduce norii, rafale de iubire
Ţi-aş dărui de-a pururi fără compătimire,
De te-ar aduce vântul, cu tunete-n surdină
Ţi-aş oferii iubire, simplă, fără cortină,
Fără de frica Lunii şi-a stelelor firave,
Fără fulgerul crud iscând furtuni mârşave,
Ţi-aş dărui iubire din sufletu-mi curat,
Te-aş iubi, dragul meu, cald şi adevărat.

Luceferi care se iubesc.

Mi-ai dăruit iubirea-n valuri şi sărutări în fiori reci
Sorbind doar din aceiaşi cupă, de-acum n-ai unde să mai pleci,
Mi-ai dăruit marea-ntr-o noapte şi ceru-ntreg într-un minut
Cu-aripi de înger am zburat, într-o secundă mi-au crescut...
Stelele-n ceruri s-au oprit, din calea noastră se fereau,
Eram mult mai presus ca ele, Luceferi care se iubeau,
Eram doi aştri plini de viaţă, doi nuferi albi plini de petale
Eram o zână, cum ai vrut, să mă simt în braţele tale.

Vis de Mai

Vis de Mai plin de splendoare și miros de iasomie,
Vis de Mai, salcâm și stele, toate mi se-întâmplă mie,
Vis de Mai în noaptea clară înţesată-n mângâieri,
Vis de Mai, dulce ispită, topită lin în plăceri ...
Vis de Mai, vis nevisat, ci trăit intens de noi,
Doi oameni îndrăgostiți care-au fost odată sloi.
S-au văzut și ca-n povești , totu-n jur s-a luminat
Vis de Mai, trăit aievea, ne iubim, nu am visat.

Trei...luni

De ce-mi seci visul la final?
De ce ai distrus acest trei?
De ce mă-îneci aşa la mal?
Spui "n-am putut" când "nu mai vrei"...
De ce simt totu-aşa tardiv?
De ce-ai tăiat aripa-n zbor
Dacă nu-i semnificativ?
Crezi că îți va fi mai ușor?
De ce tot plâng în loc să tac?
Acum trei luni oare-am visat
Că-s salcie la mal de lac?
Sau chiar a-fost adevărat?
A fost doar vis splendid de noapte?
Adică ...ochii tăi n-au fost?
Dar versurile noastre toate?
Cum s-au născut? fără vreun rost?
Din somn refuz să mă trezesc!
Nu vreau să-l transform în coșmar
Vreau doar atât să-ți dăruiesc:
Al meu sărut imaginar.