Privind spre cer

Privesc spre cer, zăresc pământul,
Drumul din nou s-a bifurcat,
M-a adiat pe frunte vântul,
De-un nor veșted m-am agățat
Ca un paianjen fără plasă,
Ca un gândac fără cartof,
N-am loc sub cer, n-am loc în casă,
Nu vreau să-mi fac loc sub pantof.
Miriapodul m-a atras
Sperând că se va înfrupta
Din seva mea doar într-un ceas
Ne mai crezând că pot lupta
Cu bătăturile lui vechi,
Cu step-ul lui prea sacadat
Ce mă pătrunde prin urechi,
Ceru-i senin, s-a luminat
Împletind norii-într-un taifun,
Valul durerii-a estompat,
Pe-un colț de stea dorul nebun
A curs, a curs și s-a uscat.

Privesc pământul și zăresc
O stea-n căușul palmei mele,
Cu dragoste o învelesc,
Sunt un paianjen prins de stele
Cu-n fir subțire, obsedată
După iubire, doar iubire,
Dar nu cea moartă, cea curată,
Din palme-mi cresc mai multe fire,
De alte stele-am să m-agăț
Mă voi plimba cu Carul mare
Și Carul mic să mă răsfăț
De la Luceafăr pân-la Soare.