E timpul să...

Nu-mi e teamă de-ntuneric
Nici de hohote de plâns,
Numai că-n tablou feeric
De mult nu am mai pătruns.

Nu-mi e inima zdrobită,
Nici sufletul înrobit,
Numai că-s îndreptățită
Să mă rup de ce-am iubit.

Nu-mi e dragostea o boare,
Nici iubirea un blestem,
Numai că-n lacrimi amare
Am obosit să te chem.

Nu-mi e ziua prea senină,
Nopțile nu-mi sunt pusti,
Numai că din a mea vină
Te-am purtat, nu vreau să știi...

Nu mai vreau să-ţi mai duc dorul!
Totul are un sfârșit…
Până și calculatorul
Vrea să-ţi dea de-un timp delete.

Vreau să zbor cu libertatea
De-a zâmbi fără suspine,
Fără a-mi implora moartea
Să mă aducă la tine.

Vreau să dăruiesc iubire
Cum ți-am dăruit și ție,
Sau mai multă, să se mire
Chiar și Luna - cea pustie.

Vreau cu stelele de mână
Să dansez seară de seară,
Să fiu Zâna cea mai bună
Niciun vers să nu mă doară.

Vreau să-mi pun capul pe pieptul
Celui care mă iubește,
Fără-ai mai vedea defectul
Ce din tine izvorăște.

Vreau să uit c-am fost femeia
Ce ți-a pus în palme viața
Și-am ajuns numai scânteia
Ce-ţi pictează dimineața.

Vreau să uit, să uit de toate
Câte mi s-au perindat
Prin suflet, în zbor, pe coate…
Vreau să știi că… te-am uitat.

Justițiară

Sentința se suspendă,
discursul s-a sfârșit...
Răsfoiesc o agendă
din care am ieșit.

Izbesc în geamandură
cu valul fără rost
să par o picătură
din care n-am mai fost.

Mă lepăd de noianul
de lacrimi și arginți,
desferecând cadranul
care m-a scos din minți.

Mă simt o picătură
de vers neînțeles,
alegând o armură
din care nu mai ies.

Îmi pun pe iarna crudă
miraj de primăveri,
nimeni să nu-mi audă
tăcerile de ieri.

Îmi pui o floare-n glastră,
o binecuvântare,
pentru iubirea noastră
cea fără de hotare.

Am tot ce vreau cu tine,
izbândă și temei,
din lacrima ce vine
acum din ochii mei.

Sărutul tău alină
dureri nepieritoare,
ochii tăi dau lumină,
inima ta-mi dă soare.

Sentința se suspendă
discursul a-ncetat,
lacrima i-a amendă
un sărut deșucheat.

Am ales zborul

Din zeci, chiar sute de petale

ce-au vrut călcâiul să-mi sărute,

am ales lacrimile-n zale

și mângâierile născute.

Am ales zborul peste noapte

dintr-un abis necontrolat,

iubirea zămislită-n fapte

pe un covor imaculat.

Din mii de vise nevisate

și rugăminți fără corset

aleg ca lacrimile toate

să le predau la amanet.

Alegem zorii fără ceață

și șoapta plină de senin,

trăind să împletim  o viață

fără distanțe sau suspin.

O primă zi

E-aşa cum nu mai ştiu nici cum se cheamă,

un alb divin, înveşmântat în auriu,

o primă zi, care încet aclamă:

"mă iartă până nu e prea târziu!"

E-aşa cum vreau să se înfăşoare gândul

neprihănit de-un vis uitat pe geană,

e prima zi, de-acum ţi-a venit rândul

să-mi pui ciorchini de versuri peste rană. 

N-am de ales

 

 

 

 

 

N-am de ales, nu am nicio putere,
am încercat să-ţi dau tot ce-am primit,
iubirea, libertatea, sub durere
te-am păstrat, şi, în taină-am suferit.

am ascultat desculţii, dezmembraţii,
inteligenţii veacurilor sumbre,
iluştrii adormiţi de generaţii
care-au sculptat în ceruri şi în umbre,

am ascultat şi fiarele pădurii
care-mi şopteau poveşti fără final,
mă împânzeau cu valurile urii
şi-mi asamblau clipa de carnaval.

am ascultat prieteni, cunoştinţe,
chiar şi oglinzile-am interogat,
toţi mi-au răspuns că sunt mii de fiinţe
care-mi pot da iubirea - surogat.

n-am de ales, inima nu mă-ntreabă
ce va fi mâine, astăzi ce-mi doresc,
i-aş spune că de-aş mai avea o boabă
din viaţă, fericită să trăiesc,

să simt căldura mâini tale drepte,
să simt culoarea ochilor tăi verzi
aş obliga nopţile să aştepte,
să nu mă îngroape vie sub livezi.

chiar de va fi să mor cu tine-n pântec,
sub lespezile dorului curat,
voi şti că viaţa mea a fost un cântec,
voi şti că te-am iubit cu-adevărat.

 

 

 

 

 

 

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Lasă-mă să-mi trăiesc clipa
Sus pe culmile alpine,
Nu-mi mai frânge-n zbor aripa
Acum, când plutesc mai bine.

Lasă-mă să dăruiesc
Din suflet, cum fac mereu,
Iubirea-n care-nfloresc,
Lasă-mă pe drumul meu.

Trecutul ne urmărește,
Oricât e de minunat
Dar, iubirea se clădește
Doar din sentiment curat.

Lasă marea liniștită,
N-aruca cu pietre-n ea!
Astăzi vreau să fiu iubită,
Să dăruiesc dragostea.

Nu vreau să mai aud de tine, 2011!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ca un escroc sentimental
Te-ai infiltrat, din prima clipă,
Cu un cadou monumental,
Dându-mi încredere-n aripă.

Cheia scrinului ferecat
Şi prăfuit, de prea mulţi ani,
Mi-ai dat-o şi m-ai fermecat,
Ca pe copiii trişti şi-orfani.

M-ai lăsat să mă scald în soare,
Să probez haine de prinţesă,
Să hrănesc plante cu izvoare
Iubindu-te fără adresă.

Să zbor departe peste veacuri
Cu patimă din rădăcină
Dar, într-o zi, fără de leacuri,
Mi-ai luat a ochilor lumină.

M-ai tăvălit prin cea mai crudă
Şi mai sfâşietoare groapă,
În lumea lacrimilor, udă,
Mi-ai ars sufletul de sub pleoapă.

Îmi pare rău doar c-ai plecat
Fără să-mi identifici vina,
De azi cerul s-a-nseninat
Deşi, tu mi-ai răpit lumina.

De azi păşesc pe-altă alee,
Te-ai scurs cu ultima secundă
Şi-un viu miros de orhidee
Sufletul simt cum îmi inundă.

De azi te voi lăsa în urmă,
Rămâi în scrinul prăfuit,
Tristeţea-n zori de întâi se curmă,
Lacrimile mi s-au oprit.

Nu vreau să mai aud de tine!
Ai fost un an sfâşietor,
Cât voi trăi pe-această lume
Nu vreau clipa să-ţi mai măsor!

Doar linişte în pagini goale
Visez, şi îmi voi creiona
Speranţele din cer spre poale
Iar, clipa îmi voi ordona.

Am pus inimile la-ncolţit

Sub perdelele de lacrimi
Am pus astăzi la-ncolţit,
S-alung din împrejurimi
Norul negru despletit...,
Am pus strop de vis, din soare,
Am pus picături de rouă
Din iubirea noastră mare,
Inimile, pe-amândouă,
Le-am ambalat în petale
Şi le-am pus la încolţit.
Vor găsi, poate, o cale
Să răsară, în sfârşit...
Vor găsi un drum, prin vise
Să renască triumfând
Şi din paginile scrise
Să se nască, ca un gând,
Ca un porumbel albastru,
Aripile să-şi urnească
Şi numai pe-al nostru astru
Setea să şi-o domolească.
Seminţe din strop de suflet
Am pus sub perdea de dor
Să-ţi mângâi iubirea-n cântec
Peste aripi de condor.

Respir alt început de viaţă

De la cinci ani tot scriu mereu,
Pe unde şi... când am putut,
Iar acum bunul Dumnezeu
M-a ajutat... extrem de mult,
Mi-a scos suflete dragi în cale,
Fiinţe blânde, minunate,
Ce nu m-au mai lăsat spre vale
Să mă tot duc, şi nici în noapte
Să hoinăresc fără vreun ţel,
Mi-au aprins steaua adormită,
Mi-au intrat până-n sufleţel.
Simt că trăiesc, sunt împlinită...
Ca dup-un vis, prea minunat
Zăresc alţi zori de dimineaţă,
Am atins ceea ce-am visat,
Respir alt început de viaţă.

Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"

De-ar fi toate cum se spune, cum le vezi sau cum vrei tu,
Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"
De-am putea să ne ascundem lacrima în fericire,
Să-necam rana din suflet într-o mare de iubire,
De-ar fi noaptea numai stele, soare doar pe cer senin,
Cum s-ar conjuga suspinul şi sufletu-n feminin?
De-am putea într-o secundă s-alungăm nopţile-n zile,
Să n-avem timp să rostim: "mi-e un dor nespus de tine!"
De-ar fi iarna o nălucă bântuind în miez de vară,
Frunza galbenă, albastră, ruginind în prag de seară,
De-ar fi viaţa toată-un zâmbet aşa cum tu o inspiri,
Crud miros de sânge cald mirosind a trandafiri,
De-ar fi toate cum se spune, doar cum vrei s-ar întâmpla,
Iar în noaptea ce urmează stelele le-am contempla,
De-ar fi clipa următoare scufundată-n glasul tău
Mi-ar dispare lacrima şi-adânc în sufletul meu
Flori din stele şi speranţă pe frunte mi-ar înflori
De n-ar exista iluzii şi esecu-n a dori...
De-ar fi toate de-o culoare blândă, caldă cum eşti tu...
Dacă totu-n lumea asta s-ar clădi-ntre "DA" şi "NU"

Fraţi de cruce

Din sărutări pictate şi fir de busuioc
Îţi împletesc în noapte năvod aprins de vise,
Cuvântul te răsfaţă ca preţul în talcioc,
Negociind cu mine versurile nescrise.

În forfota nebună cu dor necugetat,
Îţi răsucesc o rază născută peste punct,
Înfig virgula-n temă fără vreun atestat,
Te instalez în şoaptă Luceafărul secund.

Din râpa suferinţei mă sustragi neîncetat,
Genunchii mi-i pansezi cu tact şi cu răbdare,
Suntem doi fraţi de cruce pe cerul înstelat
Ironizând o ploaie de stele căzătoare.

Vom pune punct pe i, pe j de va fi cazul,
Pe ziua ce se naşte la ceasul conceput,
Vom îngropa trecutul, vom îneca necazul,
Victorioşi porni-vom către alt început.

Luceferi care se iubesc.

Mi-ai dăruit iubirea-n valuri şi sărutări în fiori reci
Sorbind doar din aceiaşi cupă, de-acum n-ai unde să mai pleci,
Mi-ai dăruit marea-ntr-o noapte şi ceru-ntreg într-un minut
Cu-aripi de înger am zburat, într-o secundă mi-au crescut...
Stelele-n ceruri s-au oprit, din calea noastră se fereau,
Eram mult mai presus ca ele, Luceferi care se iubeau,
Eram doi aştri plini de viaţă, doi nuferi albi plini de petale
Eram o zână, cum ai vrut, să mă simt în braţele tale.

Vis de Mai

Vis de Mai plin de splendoare și miros de iasomie,
Vis de Mai, salcâm și stele, toate mi se-întâmplă mie,
Vis de Mai în noaptea clară înţesată-n mângâieri,
Vis de Mai, dulce ispită, topită lin în plăceri ...
Vis de Mai, vis nevisat, ci trăit intens de noi,
Doi oameni îndrăgostiți care-au fost odată sloi.
S-au văzut și ca-n povești , totu-n jur s-a luminat
Vis de Mai, trăit aievea, ne iubim, nu am visat.

Vom zbura spre Marte

Stelele se-ascundeau, Luna era departe
Iar noi vorbeam, visam despre un zbor spre Marte.
O frânghie-atârnată din ceruri ne-mbia
Să lăsăm tot în urmă şi să urcăm pe ea,
Să zburăm peste lacrimi, peste tot ce doboară,
Să-îmbrăţişăm speranţa, cea mai scumpă comoară.
Un zâmbet cald pe chipuri uşor s-a desenat
Dintr-un motiv prea simplu, era adevărat,
Nu am zburat pe Marte, dar cine poate şti
Ce se va-ntâmpla mâine, poate ne vom iubi,
Poate vom muta Luna pe a noastră planetă
Sau vom zbura spre stele fără nici o rachetă,
Vom clădi drum prin ceaţă, norii vom alunga,
Când în sfârşit pe Marte de mână vom zbura,
Printre petale sute şi raze argintate,
Vom schimba-n sărbătoare prea înorata noapte.