De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
marți, 18 mai 2010
Trei...luni
De ce-mi seci visul la final?
De ce ai distrus acest trei?
De ce mă-îneci aşa la mal?
Spui "n-am putut" când "nu mai vrei"...
De ce simt totu-aşa tardiv?
De ce-ai tăiat aripa-n zbor
Dacă nu-i semnificativ?
Crezi că îți va fi mai ușor?
De ce tot plâng în loc să tac?
Acum trei luni oare-am visat
Că-s salcie la mal de lac?
Sau chiar a-fost adevărat?
A fost doar vis splendid de noapte?
Adică ...ochii tăi n-au fost?
Dar versurile noastre toate?
Cum s-au născut? fără vreun rost?
Din somn refuz să mă trezesc!
Nu vreau să-l transform în coșmar
Vreau doar atât să-ți dăruiesc:
Al meu sărut imaginar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!