Zădărnicie

 

 

 

Zadarnic ai lumină
Dar nu e de la soare,
În zadar ai căldură
Şi sufletul te doare.

Cenuşa n-are vină,
Nici urme de culoare,
O singura arsură
Se zbate la-ntâmplare.

Uitat-ai aşa zisul
Noian de clipe mute
Străbătând paradisul
Sufletul ţi se-ascute.

E timpul să-ţi pui visul
Şi noaptea la răscruce,
O stea se naşte-n tine
Dar nu şti unde duce.

Cutezanță

sunt mai săracă c-un apus,
un răsărit mai seacă,
nopţile calde s-au tot dus
cu stelele, la joacă.

firave gânduri mă reţin
în hora lor nebună,
aş adormi, încă puţin
cât încă mai e lună.

sunt mai săracă c-un sărut
mai goala c-o speranţă
stelele care au căzut
mi-au lăsat cutezanţă.

De ce ţi-aş cere Soarele sau Luna?

 

 

 

De ce ţi-aş cere, astăzi, când văd bine
Că am mai mult, deşi, nu mi-am propus
Să am nicicând mai mult ca tine
Şi totuşi, vine, vine încet... de Sus.

De ce aş încerca să-ţi cer vreodată,
Să-mi umplu cu minciună conştiinţa
Când pentru mine, astăzi, înc-odată
Mi s-a îndeplinit, din patimă, dorinţa.

De ce m-aş pierde-n lacrimi fără număr,
Când văd prea bine ceea ce n-ai fost
Şi nu vei dovedi că eu enumăr
Din calendar, lozinci fără de rost.

Nu este loc pe pajiştea imensă
Să-ntind uitarea la uscat, sub soare,
Se-mparte cerul ca dup-o aversă
Şi-adună în căuşul timpului culoare.

Migrez din lacul împletit de tine
Cu sălcii, fluturi albi cu gând precis
Şi-mi refac drumul ce mi se cuvine
Încet, încet cu tine-n gând şi-n vis.

Balsamul ce-mi alină suferinţa
Se scurge-ncet dar, nu mă poticnesc
Deşi tu taci, călcându-mi năzuinţa
Cu tălpi de gheaţă ce mă îngrozesc.

Cum aş putea să urc pe-aceeaşi sfoară
Pe care-am împletit-o amândoi,
Mărturisind un zbor ce-o să mă doară
Cât voi trăi,  prin vreascuri şi noroi?!?

Prin junglă văd cum rătăceşti de-o vreme
Înlăcrimat şi plin de suferinţă,
Aduni şi limpezeşti mii de probleme
Dar, n-ai atins ca mine... biruinţă.

În urma ta presărai doar petale,
Acum nici şoapte nu elaborezi,
Eu?!? Dăruiesc iubire în pocale
Strop după strop, cum nici n-ai să visezi.

Ce pot să fac?!? Aştept să vină clipa
Când vei avea curaj să-nvingi minciuna,
Să îmi recapăt zborul şi aripa,
Nu îţi voi cere soarele sau luna.

La trecerea dintre ani

 

 

 

În noaptea asta, stropi de clipă
vor umple bolul anului.
S-a scurs şi el, făcând risipă
de multe dar, n-am să vă spui
acum, în două vorbe chioare,
tot ce-am simţit un an întreg.
Sunt doar un om fără valoare
şi asta încerc mereu să dreg.

În noaptea dintre ani voi râde
de tot ceea ce m-a lovit,
de sufletele-acelea hâde,
ce burţile şi-au hămesit
cu tot ce au găsit în cale,
făcând abuz de libertate,
au radiat curgând la vale
şi m-au lovit însă, prin spate.

Le mulţumesc celor ce-n beznă
mi-au aprins singura scânteie,
mi-au pus o aripă sub gleznă
împărtăşindu-mi o idee
din care-am plămădit o pâine,
am feliat-o zi de zi,
încrezătoare într-un mâine,
în care ceru-mi va zâmbi!

Acum, când poarta dintre ani
aşteaptă pragul să-l păşim,
spre-un alt tărâm şi mai umani
poate c-ar fi timpul să fim,
vă doresc multă sănătate,
mai mult curaj în nopţi pustii,
pe masă să aveţi de toate,
iubire s-aveţi zi de zi!

LA MULŢI ANI!

 

 

Happy-end

 Eu sunt la fel ca mâine, aşa am fost şi ieri,
Nici nu-mi permit să cumpăr iluzii pentru-o zi,
Deşi găsesc pe gratis costum pentru plăceri,
Stofa boţită strânge şi n-aş putea zâmbi.

Eu stau la fel de bine în metrul meu pătrat,
Chiar dacă-s cam uimită descoperind întruna
Cum se transformă chipul sufletului mascat
Şi ce gust avusese odată mătrăguna.

Eu ştiu că timpul trece cum trec în zbor cocorii,
Mă remontează clipa, liniştea mă cuprinde,
Tu ţi-ai dorit aleea ce-o aleg trecătorii,
Pentru nimic în lume sufletul nu-mi voi vinde.

Eu nu pot să-mi dreg vocea rostind minciuni în trend,
În valuri ipocrite n-aş putea să respir,
Aleg realitatea, zâmbind în happy-end,
Sunt doar o picătură dar, nu-s un chilipir.

Pot iubi între spini

"-De ce-ţi vopseşti în verde viaţa?"
M-a întrebat o curioasă,
-Fiindcă din verde-mi iau speranţa
Că nicio toamnă nu m-apasă.

Fiindcă în ochii lui, şi cerul
Tot verde e, înseninat,
Pentru că el e creatorul
Ce-n verde crud m-a inspirat.

La modă e să stai sub gânduri,
Să laşi doar razele din tine
Să se-ntrevadă, printre rânduri,
Când sufletul nu-ţi aparţine.

Îmi vopsesc viaţa toată-n verde
Să-i dau iz de copilărie,
Când toamna sub rugini mă pierde,
Să răzbesc printr-o simetrie.

Pentru că doar cu verde-mi  plouă
Pe pagini, versul pur şi cald,
Iar eu, cu palmele-amândouă
Îl dăruiesc, gerul să scald.

La modă e s-ascunzi sub haină
Tot ceea ce ai mai urât,
Să-ţi trăieşti viaţa într-o taină
Visând că eşti ceva mai mult.

Eu vopsesc viaţa-n verde aprig
Ca orice om, pe veci, să vadă
Că pot iubi-ntre spini, ce frig
Dar, nu o fac doar de paradă.

Osândită-n ghicitori

Dintr-un cârd de ghicitori
De prin pagini adunate
Şi-au luat zborul de cu zori
Trei, din cele încruntate.

Una a-ncercat să spună
Unui veşnic rătăcit,
Că din razele de lună
Dragostea i-a împletit.

Altul întreba bezmetic
Numărând din doi în doi,
Peste timpul asimetric
Când mai existăm şi noi?

Curgea ceasul printre frunze,
Cu viteza lui feroce,
Când pe ale mării pânze
Norii-au vrut să îl sufoce.

Şoaptele ascunse-n umbră,
Printre malurile gri,
Se desprind dintr-o penumbră
Vestind versuri argintii.

Oare cine mai dezleagă
Nodul aspru, gordian
Doar aşa, să înţeleagă
 Visele de-acum un an?

Dintr-un cârd de ghicitori
Una zveltă, curajoasă
Aruncă răspunsu-n nori
Întorcându-se acasă.

O secundă mai isteaţă
A sărit din minutar
Lăsând ghicitoarea-n faţă,
Zilele în calendar.

Vântul s-a oprit, de lene
Să adie cum spunea,
Avea un cârd de probleme
Însă nu recunoştea.

Mai zvâcnea câte-o petală
Evitând să înflorească
Când ieşea din amorţeală,
Întrebările să nască.

Fumul crud, de nepătruns
Îmbrăca valoarea pură,
Întrebări fără răspuns
Împing dragostea spre ură.

Ţolul ei respinge geana
Veninul se întrevede,
Depăşeşte chiar coroana
Ce sclipea cândva în verde.

Plata unei ghicitori
Nu se face-n vorbe grele,
Osândită-am fost sub nori
Dar, acum zbor printre stele.

Voi scrie atât cât mai trăiesc

În viaţa asta scurtă şi plină cu de toate
Orice s-ar întâmpla, toţi mergem "mai departe"...
Cu bune şi cu rele, nu trebui să clacăm!
Oricât ne-ar fi de greu... ziduri escaladăm
În viaţa ca o carte... citim o poezie,
O învăţăm pe toată în noaptea prea târzie,
Rima i-o desluşim, versul il recitim,
Ne hrănim cu-a ei vrajă... sărutăm, chiar iubim...
Şi-apoi o dăm deoparte, ne având de ales
Chiar dacă, nu chiar toţi... versul i-am înţeles,
Durerea e prea mare, nu prea găsesc pastilă
Însă privesc cer, nicicând nu cerşesc milă!
Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate ajuta,
Uit că îmi este greu... întorc iar pagina...
Aşa-s de când mă stiu, oricât mi-ar fi de greu...
Printre cei suferinzi, ca mine, voi fi EU,
Cea care e-nvăţată să răzbată prin foc,
Furtuni şi greutăţi... dar nu mă las deloc.
Voi zâmbi şi voi scrie atât cât mai trăiesc,
Chiar dacă nu prea văd şi nu pot să citesc.

Scriu şi mâine

De ce nu ai curaj a-mi spune
Tot ce gândeşti în urma mea?
Doar nu sunt singura pe lume
Ce trec prin viaţa asta grea
Lăsând în urmă-orice coşmar,
Păşind spre zorii următori...
De ce tot vorbeşti în zadar
Şi-arunci cu vitriol pe flori?
De ce nu ai curaj a-mi spune
Mie..., în faţă..., tot ce crezi?
Loveşti strivind mugur anume,
Sperând să-mi smulgi fructele verzi,
Visezi să-mi coci sufletu-n smoală
Râzând în urma-mi pe-mbufnate?
Dar, recunosc..., n-am a ta şcoală
Iar de-am făcut pas mai departe
Nu ţi-am cerut nici un crâmpei,
Nici măcar firicel de aţă,
N-am luat nimic din ochii tăi...
De ce nu-mi spui totul în faţă?
Mă urc cumva pe-un piedestal,
Te privesc eu astăzi de sus?
De ce m-ataci aşa brutal?
Pretind cumva că-s mai presus?
Mi-am pus azi lauri verzi pe frunte?
Oare cu ce te-am rănit eu?
Te-am alungat de pe-a ta punte?
Răspunde-mi! Pentru Dumnezeu!
Îţi este bine să m-afunzi,
Lovindu-mă mereu prin spate
Iar după-aceea să te-ascunzi
Strigând că fac o nedreptate...?!?
Mi-ai şters tu lacrima vreodată?
Mi-ai dat firimituri de pâine?
De-ţi fac vreun rău, te rog mă iartă!
Mă duşmăneşte?!?... Scriu şi mâine.

Am obosit în astă lume!!!

Chiar nu mai pot! Am obosit!
Am obosit şi nu de ieri!
Din prima clipă am greşit,
Când m-am născut, n-am vrut plăceri,
N-am vrut nimic din ce-i prea mult,
De când mă ştiu, m-am mulţumit
Să tac mai bine şi s-ascult...
Pe-un cearşeaf dac-am adormit
Nu m-am lungit, să-ocup mult loc,
Am vrut să fiu un OM mereu.
Ştiind că viaţa nu-i un joc
L-am invocat pe Dumnezeu,
Am iertat multe şi de toate,
Chiar şi pe cei ce nu merită,
Am îndurat şi zi şi noapte
Cu sufletul arzând pe-o plită...
Ştiu că veţi spune: "eşti o proastă!"
Sau poate doar "lăudăroasă"
Dar...sunt a mea...NU sunt a voastră!
Prin versul meu mă simt "acasă"
Şi-aştern ce simt... mă judecaţi?
N-aveţi decât... loc nu mai am...
Puteţi orice să comentaţi!
Că nu am minte nici un gram,
C-aş scrie numai când sunt tristă...
E libertate, nu-i aşa?
Că nu-s poetă... sunt "batistă"
Vă doriţi? mă puteţi linşa!
N-aţi face rău, aţi priceput?
Eu sunt o laşă, n-am curaj,
Am o fetiţă de crescut...
Doar ea-mi mai dă vieţii miraj...
Poate nu scriu ce v-aţi dori,
Poate nu scriu mereu corect,
Chiar nu-mi doresc să mă adori...
Eu, m-am născut... asta regret.
Mă oboseşte răutatea,
Avaritatea, nepăsarea,
Tupeul mult şi nedreptatea,
Doar în vers găsesc alinarea...
În vers stropit cu lacrimi multe,
În vers valid sau invalid
Nu vă recit, nu vreau s-asculte
Vreun curajos sau vreun timid.
Şiroaiele din ochii mei
Nu curg pentr-un motiv anume
Deşi-mi vine să ţip spre zei:
Am obosit în astă lume!!!
Să mă-nţelegeţi? nu-mi doresc
Nu vreau nici să mă mângâiaţi,
Încerc să supravieţuiesc...
Iar de nu pot, să mă iertaţi!

Gâscă si păunul

Cu Luceafărul de mână
Am pornit prin lumea bună
Să compunem un pamflet
Unui biet păun defect,
O curcă beată plouată,
De fapt un laş dintr-o ceată.
Şi-o gâscă paranormală.
Am pus păunu-ntr-o oală,
L-am aprins pe aragaz
Că să-i facem în necaz,
Până l-a pătruns o rimă
Prin masca lui de la scrimă
În oscioru-auditiv,
Devenise prea tardiv,
Dar am folosit peniţa
Pentru ai muta guriţa
Înspre curca lui beţivă
Recent devenit(ă) activă
Cu paharele plinuţe.
După două, trei sticlute,
Fiind mare sărbătoare,
Gâsca, o dominatoare
A prins subit a lătra :
Guşi, guşi, ga, ga, ga!
Însă a căzut în fund
Când Luceafărul secund
M-a rugat să-i dau "ignore"
Să o lungesc pe covor
Lângă păunul cel laş
Galben ca un papanaş.

De-acum păunul rotat
Are-o gâscă de pupat,
S-au potrivit de minune...
Sinceri, curajoşi, pe bune...
Nici nu am să pomenesc
Ce tare se potrivesc.

În lumea mea

Sătulă de rafale și de șoapte deșarte
Am alergat orbeşte, dar cu mult mai departe
De gelozia vieţii, domnind necontrolată,
Ca o regină hâdă pe față nespălată.
Am lăsat tot în urmă, fără vreun compromis
Efectul ce se curmă, l-am destrămat în vis.

Ne-am judecat în grabă, am cerut ajutor,
Curajul, cât o boabă, a plecat voiajor,
Cu un rucsac în spate, spre un tărâm de vise,
Şi-am nimerit o noapte cu brațele deschise,
Mă-ademenea vopsită cu strălucirea lunii,
Dar luciul şi-l pierdea în miezul săptămânii.

Astăzi alerg pe firul, deja mai elevat,
Să mă ridic cu vesta ce-n taină m-a salvat.
Între bine şi rău cu fruntea sus mă vreau,
Nu trec pe drumul tău, nu rămân și nu stau.
În lumea mea pestriță, iubesc si mă strecor
Cu zâmbetul pe buze, pe aripi de cocor.

Safir din iubirea noastra

După ce-a căzut cortina
Peste-un teatru nejucat
Îngropăm cu rădăcina
Visului adevărat
Ce n-a fost deloc miraj...
Căutăm la disperare
După-o seară de curaj
Unde să-ascundem sub soare
Adevărul ce-l simţim?
Să-l îngropăm mai adânc?
În suflet să-l împietrim?
Să nu ne treacă prin gând
Să-l mai rostim clar, curat
Să-l privim palpabil, viu
Oricât e de-adevărat...
De ce? asta chiar nu ştiu...
Şi nicicând n-am să-nţeleg
De ce adevărul doare?
Când sărutul tău culeg
C-o aşa dulce ardoare
Iar minciunile n-au loc
Între noi, ne-ar dărâma
Ne-ar pune viaţa pe foc
Toţi duşmanii ar dansa
Pe-un mormânt plin cu iubire
De ce curaj n-aş avea
Să transform doar în safire
Dragostea mea şi a ta?

Eu recunosc

Mulţi încearcă să se-ascundă, dându-se sloiuri de gheaţă,
Dar, de-i iei cu binişorul, de fapt toţi au măşti pe faţă,
Îşi doresc la gura sobii dragostea să îşi dezmierde
Sau cearceaful să le fie întins pe-un câmp cât mai verde.
Mulţi ar vrea să aibe-n braţe floarea cea mai înflorită,
Dar n-au timp să recunoască, spun c-au inima-mpietrită.
Îmi spun că n-aş fi la modă, c-aş pune suflet prea mult,
Îi privesc pe toţi vitejii, câteodată chiar i-ascult
Cum se dau ei mari cucernici, călcând inimi în picioare,
Se laudă cu tăria, nerecunoscând cât doare,
Depărtarea când se iscă, născând lacrimi şi suspine,
Mă jignesc, îmi râd în spate, însă mulţi simt ca şi mine,
Când iubirea, ca un virus ucigaş îi încolţesc,
Eu recunosc, am curajul, să susţin cât te iubesc.

Mîine cred că-mi iau zborul....

De emoţii.... doar atât
S-a-ntâmplat....n-aş fi crezut,
Că se poate întâmpla
Dintr-o dată-aşa ceva.
Nehotărârea, dorinţa...
Nu ştiu ce... poate absenţa?
Poate n-am simţit totalul...???
Totuşi mă luase valul?
Poate nu a fost să fie...
Totul mi se-ntâmplă mie?
E deja târziu acu'
Să spui "da"... să fie "nu"
Şi-asta doar din... neglijenţă?
Acasă, nici o prezenţă
Malefică, n-a mai fost....
Pe cine să iau la rost?
A fost numai vina mea
Că s-a întâmplat aşa?
Deja mă cuprinde dorul...
Iar mâine cred că-mi iau zborul....
Emoţia o alung....
Şi în trei ore ajung....
Nu mi se pare corect
Să tot stau şi să aştept
Când... nimic nu mă opreşte.
N-am dreptate? Glăsuieşte!

ACEASTA-I ARTA DE-A ÎNVINGE!!!

Să ai curajul să spui DA!
Să ai curajul să spui NU!
Şi-n fiecare clipa grea
Să fi mereu același TU!
Să simți când alții TE ÎNȘEALĂ!
Să te ridici când TE DOBOARĂ!
Să poți păstra ce vor SĂ-ALUNGE!
Să știi să râzi CÂND TOTU-ÎȚI PLÂNGE!
Să rămâi cald, chiar dacă ninge!
ACEASTA-I ARTA DE-A-I ÎNVINGE!