Din lumea mea

Din lumea mea am coborât
Când ploaia stropii-şi risipea,
Un fir de viaţă doborât
Ce-n zborul lui, tril ciripea.

Am licărit peste poiene
Cu visele în buzunar,
Cu dragostea curgând în vene,
Să vă sustrag orice coşmar.

V-am împletit duios cuvântul
Din curcubeu şi flori de dor,
Să nu vă răsucească vântul
Nicicând, aripile în zbor.

Să nu vă plouă cu suspine,
În versul meu v-am încălzit
Dar, v-aţi îndepărtat de mine
De-atâtea ori şi m-aţi hulit...

Doar cu har de la Dumnezeu
Mi-am dorit să vă îndulcesc,
Să nu vă mai scăldaţi în greu,
Flori pure să vă dăruiesc.

Din lumea mea, am picurat
Pentru voi toţi, stropi de iubire,
Cu sufletul însângerat
Am pus în vers a mea menire.

Nopţile-n şir am lăcrimat
Pentru oricare drum greşit
Stelele toate-am implorat
Şi-n jar pedepse-am ispăşit.

V-am rugat doar să priviţi Cerul,
Să nu lăsaţi ochii-n pământ,
Să alungaţi cu-n zâmbet gerul
Ce deformează orice cânt.

V-am implorat să primiţi noaptea
Ca pe o binecuvântare,
V-aţi rătăcit în libertatea
Strivită-n flăcări uimitoare.

E timpul potrivit de-acum
Să aştern ultim paragraf
Nu voi pleca, cum să vă spun...
Vă las doar un autograf.

Datorie

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt în lumea asta mare
Un fir de nisip fierbinte,
Te-aș abandona-n uitare
Dar, ești țintuit în minte.

Sunt un strop de ploaie lină,
Pierdut dintr-un nor plăpând,
Pe-oceanul fără lumină,
Ești far, țintuit în gând.

Sunt datoare să-ți dospesc
Zilnic câte-o picătură,
Din suflet să-ți împletesc
Vise în miniatură.

Sunt datoare să-ți clădesc
Câte-un fir de vis curat,
Din suflet să te iubesc,
Aprig și necenzurat.

Iubire pură

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Seara, ce cădea grăbită,
S-a oprit din al ei dans
Peste ploaia rătăcită
În emoții și suspans.

Un surâs de primăvară,
Lângă-o cană de cafea,
Doar într-o banală seară
A dat vieții, dragostea.

O cascadă de cuvinte,
Scoase de prin buzunare,
Se scurgeau inconștiente
Peste clipa următoare.

Noaptea își lăsase pleoapa,
Stropii reci priveau uimiți
Cum din lespezi stoarcem apa,
Doi nebuni îndrăgostiți.

Doar o clipă, o secundă,
Un minut în palma ta,
S-a născut ca să pătrundă:
N-ai să mă mai poți uita!

Universul se încinge,
Soarele se zvârcolește,
Doru-n suflet ne atinge
Cu săgeata, mișelește.

Ne lovesc furtuni de-a valma,
Ne ridică nori pe creste,
Lacrimile ne ard palma,
Totul părea o poveste.

Fulgere destrămau zarea,
Visele ne risipeau
Dar, iubirea și iertarea
În suflete năvăleau.

Zeci de voci loveau sălbatic,
Judecând neștiutori
Cu sufletul lor antarctic,
Suspinul pierdut în zori.

Crivățul, neluat în seamă
Printre spini s-a risipit,
Iubirea din nou ne cheamă,
Azi, doi ani s-au împlinit.

Doi ani de iubire pură,
Sentiment dumnezeiesc,
Sunt numai o picătură
Dar, din suflet te iubesc!

Îmi pui viaţă în cerneală,
Dragostea s-o zugrăvesc,
Din acea seară banală
Dragul meu, eu te iubesc!

De veghe

Sunt aici seară de seară
Ghemuită-n locul meu,
Picurând din inimioră
Daruri de la Dumnezeu.

Slovele îmi sunt ca mierea,
Îndulcesc fiere sau ceai,
Din suflet alung durerea
Şi şterg orice mucegai.

Nu posed plete divine,
Nici sub lauri nu poftesc,
Peste culmile alpine
Doar cuvânt curat dospesc.

Eu sunt doar o picătură,
Nu aveţi de ce vă teme,
Nu urzesc nimic cu ură,
Nu am timp de-aşa probleme.

Trăiesc dar, în graba mare
Umbre prin spate îmi vin,
Mă lovesc fără-ncetare
Însă, nu-mi provoacă chin.

Picături de suferinţă,
Puse în vârf de săgeată,
Sperând într-o biruinţă,
Spre călcâiul meu, se îndreaptă.

Le ignor privind spre stele
Şi mă rog la Dumnezeu
Să m-ajute-n clipe grele
Aşa cum face mereu.

Cu doze mici de iubire,
Picurate-n al meu vers,
Vreau să dau la toţi de ştire
Că nu am suflet pervers.

Iubesc graiul, iubesc glia
Şi urmaşii, îndeajuns,
M-am născut în România
Şi n-am nimic de ascuns.

Toamnă în suflet

Mi-e sufletul un bob de rouă
În care găzduiesc iubire,
Chiar dacă straşnic mă tot plouă
Cu sloiuri ce tind să-mi răsfire
Inima-n mii de bucăţele.

Mi-e sufletul un bob de grâu
Păstrat precum o pâine caldă,
Stropită cu vin dintr-un râu
În care dragostea se scaldă
Oglindind mii şi mii de stele.

Mi-e sufletul un bob de soare
Aprins în amiezi arzânde,
Luptând prin pete de culoare
Cu şevaletul ce cuprinde
Un curcubeu fără perdele.

Mi-e sufletul rănit de-o toamnă
Venită-n grabă peste noi,
Ocrotesc firul ce mă-ndeamnă
Să-l apăr de vânt şi de ploi
În parcul plin de albăstrele.

Mi-e sufletul o picătură
Cu puteri neobişnuite.
Nu vreau să îl hrănesc cu ură
Ci, cu iubiri nemărginite
Ce-au colorat visele mele.

Aş fi împuşcat o rimă

Aş fi împuşcat o rimă, aş fi înmuiat în tuş
Pană verde de iubire, dar din palmele, cauş
Nu curgea nici o idee, nici măcar o jumătate
Chiar şi stelele pe boltă se-ntrebau, cât de departe
Te ascunzi de-această dată, pe ce munte, pe ce deal...?
Peste care pisc albastru, peste arcul boreal?
Nici măcar o picătură n-ai putea să iei în seamă?
Strigătul tăcut în noapte, numai stelele-l reclamă,
Numai ele-aud suspinul, numai ele mă privesc,
Ele ştiu ce mult contează două vorbe să-ţi răpesc,
Să le modelez cu roua zorilor care-au prins viaţă
Peste paginile scrise sărutate-n nopţi cu ceaţă.
Ele ştiu cum să m-aline, doar de-aceea strălucesc
De pe bolta adormită, unde-ţi scriu doar: te iubesc!

Invizibil, fără suflet

Între oglinzi paralele
Mă priveam fără-ncetare
Când mă năpusteam spre stele
Şi te-nveleam în uitare,
Te striveam ca pe-o hârtie
Cu-n hohot de râs extrem,
Pe o inimă pustie
Să-ţi sărut tainic blestem,
Mă priveam cu disperarea
Codrului bătut de ceaţă
Şi-ţi dăruiam depărtarea
Pentru prima oară-n viaţă.
Frunza palidă-a tăcerii
În ecouri tot foşnea
Peste cascada părerii
Care te acoperea,
Invizibil, fără suflet
Anonim, dulce miraj
Oglindesc iubirea-n cântec,
Aştern versuri din curaj,
Tu-ncerci inima să-mi spulberi
De pe flacăra aprinsă
Sentimentele nu-mi cumperi
Însă nu mă las învinsă!
Între oglinzi paralele
Nu am cum să rătăcesc,
Sunt aici pe-aripi de stele,
Sunt aici fiindcă iubesc!
Nu sunt simplu anonim,
Inima nu-mi e pustie,
Sufletul meu în venin
Nu se-aşterne-n poezie,
Voi iubi fără-ncetare
Fără teamă sau perdele
Din sufletul meu cel mare
Voi iubi până la stele,
Iar pe a mea picătură
Voi aşterne neîncetat
Din suflet plin de căldură
Versul meu adevărat!

Te zbaţi să-mi tulburi picătura

Te zbaţi să cosi şi să lipeşti
Ce-ai sfâşiat cu o cruzime...
De nici în junglă nu găseşti,
Sunt sigură că nici în filme!
Te zbaţi să-mi tulburi picătura
Ce-am mai păstrat-o cu tărie,
Lovindu-mă-ndârjit cu ura
Duşmanului în bătălie.
Nu poţi să crezi că tot ce-am dat
A fost atât de-adânc şi sfânt
Şi mă ataci neîncetat
Sperând să îngropi sub pământ
Iubirea care-a strălucit
Ca Soarele pe-al nostru cer.
Te zbaţi aşa, la nesfârşit
Învăluit într-un mister,
Dar ai omis de la-nceput
Ceea ce-a fost esenţial,
Prea multe-n viaţă am pierdut,
De ce n-aş pierde şi-acest val?
Te zbaţi în lacrimi să mă-nec,
În ele să-ţi prinzi rădăcina
Crezând probabil c-am să sec
Şi-mi voi încovoia tulpina.
Din zborul meu de flutur alb
Vrei să m-opreşti lovind mereu,
Dar adevărul e prea dalb
Şi-l ştie numai Dumnezeu,
Iar Dumnezeu este iubire,
El te-a adus, tu ai plecat,
Ai fost numai o amăgire,
În dragoste eu te-am placat,
În suflet te voi îngropa
Din picătură să fac nor,
Printre nămeţi de-aş galopa,
Iubirea mea nu moare-n dor.

Spre iubire absolută

Oceanele s-au ascuns,
Munţii, din loc, s-au urnit,
Un minut a fost de-ajuns,
Numai cât te-am auzit...
Un minut şi-nc-o secundă,
O clipă plină de viaţă,
Toată tristeţea-mi inundă
Preschimbând-o-n dimineaţă.
Un minut, nimic mai mult,
Lacrimi ai evaporat.
Mi-e de-ajuns să te-ascult.
Ne iubim cu-adevărat!
Numai cu o picătură
Dragostea noastră renaşte
Zburând printre nori mahmură,
Numai Luna recunoaşte,
Cu şiragul ei de stele,
Că iubirea ne ajută
Să trecem de clipe grele
Spre iubire absolută.

Picătură de vacanţă

Voalul zânei se aşterne
Pe-această lume pestriţă,
Limpede, sfioasă, cerne
Cu-o mireasmă de zeiţă,
Vise pline de iubire,
Ne-nvăluie ca o şoaptă
Sau o dulce asuprire,
Miezul ei pufos aşteaptă
Să plutim, iar ea să pună
Virgulă-ntre zori albaştri,
"Somn uşor!" pare să spună
Zâmbindu-ne dintre aştri.

Noaptea, zâna minunată,
Cea cântată de poeţi,
Blândă, sfântă sau ciudată,
O zână cu epoleţi,
Mă serveşte cu odihnă,
Rugăciuni, vise, speranţă...
Înfiripă-n a mea tihnă
Picătură de vacanţă,
Te aduce printre vise,
Te strecoară lângă mine,
Printre paginile scrise
Să-mi redai clipe divine.

Stea între planete

"Iubire, dor, sărut, blestem şi stele",
"Zbor, vis de Mai, lacrimă şi speranţă"
"Clipele-aprinse-n nopţile mai grele",
"Cocktail frenetic lângă-un cub de gheaţă".
Plin ochi, paharul tinde să-l sorbim,
Să-l savurăm, în stropi, pe îndelete,
Să prindem Luna şi să-i povestim
Iubirea noastră, "stea între planete".
Să o servim c-un strop şi-o picătură,
Din dragostea ce-o împletim mereu,
În suflete cu o dezinvoltură
Ce-o ştie numai Luna, dragul meu,
Întreaga boltă cu stele să afle
Că-n rochie roşie de catifea
Şi-n păr, un trandafir, cu trei agrafe,
Mi-ai prins, cu dragoste, iubirea mea.

Privind spre cer

Privesc spre cer, zăresc pământul,
Drumul din nou s-a bifurcat,
M-a adiat pe frunte vântul,
De-un nor veșted m-am agățat
Ca un paianjen fără plasă,
Ca un gândac fără cartof,
N-am loc sub cer, n-am loc în casă,
Nu vreau să-mi fac loc sub pantof.
Miriapodul m-a atras
Sperând că se va înfrupta
Din seva mea doar într-un ceas
Ne mai crezând că pot lupta
Cu bătăturile lui vechi,
Cu step-ul lui prea sacadat
Ce mă pătrunde prin urechi,
Ceru-i senin, s-a luminat
Împletind norii-într-un taifun,
Valul durerii-a estompat,
Pe-un colț de stea dorul nebun
A curs, a curs și s-a uscat.

Privesc pământul și zăresc
O stea-n căușul palmei mele,
Cu dragoste o învelesc,
Sunt un paianjen prins de stele
Cu-n fir subțire, obsedată
După iubire, doar iubire,
Dar nu cea moartă, cea curată,
Din palme-mi cresc mai multe fire,
De alte stele-am să m-agăț
Mă voi plimba cu Carul mare
Și Carul mic să mă răsfăț
De la Luceafăr pân-la Soare.

Sunt doar o picătură

Sunt doar o picătură într-un cer plin de nori,
Un fulg de nea plăpând în plină primăvară,
Sunt doar o buruiană într-un câmp plin cu flori,
N-am cum să te rănesc cu viaţa mea amară.

Sunt un strop de secundă din al tău infinit,
Dintr-o eternitate de zile nesfârșite...
Sunt doar o picătură, chiar de m-ai înmulţit,
N-am cum să te absorb, nu-ţi pot pătrunde-n minte.

Sunt doar un fir de praf pe-un munte de mister,
Un licurici în noapte, lăcrimând fără geană,
Un firicel de zâmbet într-o lume de ger,
N-am cum să te rănesc, nu ai motiv de teamă.

Încerc pe zi ce trece să-mi iau mult mai puţin
Din timpul tău superb, din viaţa ta corectă,
Să nu te otrăvesc deloc cu-al meu venin,
Cu clipa-mi corelata la speranţa defectă.

Sunt doar o picătură în Universul tău,
Mă voi evapora, de sufli înspre mine,
Sau te voi rătăcii în zori, iubitul meu,
De voi putea să-nnec și azi dorul de tine.

Nici in alta viata

Am sufletul gol și plin doar de durere,
Mă cufund în ceaţă și inima-mi piere,
Am sufletul plin, dar gol de lumină,
Doar fiindcă exist și plâng în surdină,
Renasc înspre seară doar fiindcă-s silită,
Însă nici o clipă nu-s adăpostită
Și-atunci mă strecor prin geruri și foc
Să pot răscoli un dram de noroc,
Încerc să-l sădesc, să-l alint un pic
În zadar implor, nu iese nimic...
În zori mă trezesc căutând spre rouă
Dar inima-mi plânge rupându-se-n două.
Nu cer îndurare, nu cerșesc nimic,
Vreau doar să dispar după ce-am să zic
Doar ceea ce simt și nimic mai mult,
Nu vreau să jignesc , nu vreau să insult,
Vreau lacrima mea în nor s-o transform
Și numai cu ea somn lin să adorm,
S-adorm pe vecie, să nu mă trezesc
Nici în altă viaţă, să nu vă rănesc
Cu-a mea insistență de-a vă deranja
Să nu vă lovească nici privirea mea,
Nici umbra măcar, nici a mea suflare,
Vreau să mă topesc ca o lumânare .

Prea târziu

Stau și te privesc în noapte, deși nu ești lângă mine,
Mă leagănă melodia ce-mi dăruie ceas divin,
Visul mi-a pătruns sub geană îndemnându-mă spre tine,
Aud ca din depărtare glasul tău cum strigă lin,
Mă trezesc, pășesc în noapte, a fost un vis și atât
Te caut, aprind lumina, e doar un gol absolut,
Ba nu, încă mă privești de pe ecran, nemișcat,
Dau un click, iar melodia mă trimite-n așternut
Să te mai visez odată, dorul mi-e amplificat,
Și te-am mai visat, de asemeni, dar fără să te sărut,
Nu-i nimic, e mult mai bine, în vis m-ai învăluit,
Însă mă trezesc din nou, dar din nou mi s-a părut
Fiindcă știu ce s-ar putea să se întâmple apoi,
Va urma doar amintirea, va trebui să te uit
Vom fi "tu" și "eu" mereu, fără a mai rosti "noi".
Nu-mi doresc să se întâmple să visezi că mă săruți
Nu-mi doresc chiar dacă dorul mă cuprinde tot mai tare
"Noi" vreau să rostim mereu, nu îmi doresc să mă uiți,
Fiindcă-i prea târziu de-acuma să te alung în uitare.