Șapte ani... de cuvânt

Șapte zile, șapte nopţi,
Șapte struguri albi și copţi,
Șapte vesele silabe,
Șapte moși și șapte babe,

Șapte pași spre fericire,
Șapte ani, ani de iubire…
Șapte ani se împlinesc
De când scriu și te iubesc…

De când ochii ți-am zărit
Și în ei m-am rătăcit.
De atunci încerc mereu
Să răzbesc pe drumul greu,

Să te pun la încolțit,
Să-mi spun că ai luat sfârșit
Dar cu cât mă zbat mai greu
Mă topesc în dorul tău.

Încerc să te pun deoparte,
Ca pe o filă de carte
Pe care am răscitit-o,
Deși nu am răsfoit-o…

Să te-mpătur într-un scrin
Dar întâlnesc doar venin.
Tu ești totul, ești culoare,
Raza mea verde de soare…

Tu ești tot ce am mai sfânt
Și mai drag pe-acest pământ.
Restul… peste generatii,
Sunt doar niște… imitații.

Toți ar vrea să mă iubească
Dar n-au credință cerească
Și iubire cum ai tu,
Să-mi dezgheţe sufletu'

Din noi și-a noastră ființă
Trecută prin suferință
Fără de asemănare,
S-au născut raze de soare...

Mii de versuri au prins viață,
Noaptea a redat speranță,
Zorii au pictat voios
Chipul tău cel luminos.

Stropi de vers dictat în noapte,
Oricât ai fost de departe
Sau de-aproape, n-a contat...
Ne-am iubit, nu ne-am uitat.

Acum ne-am maturizat,
Șapte ani te-am așteptat,
Și-ncă te voi aştepta,
Doar tu mă poți accepta.

Doar tu mă poți împlini,
Ani la rând, noapte și zi,
Versul meu, în el te poartă…
Nu-i poveste… asta-i artă.

Doar tu ești cel ce m-adună,
Risipești, ridici la lună
Și mă cobori pe pământ…
Eşti totul… într-un cuvânt.

În ultimii cinci ani

 

 

 

Tu ce-ai făcut în ultimii cinci ani?
Eu am iubit, cum n-am să-ți pot răspunde,
așa cum arde frunza sub castani
când toamna crudă versul îmi pătrunde,

cum n-am să mai iubesc cinci vieți de-acum,
nici n-aș putea improviza în grabă,
de cinci ani ard, mă sting, renasc din scrum
și mă strecor printre cei ce mă-ntreabă.

Tu ce-ai făcut în ultimii cinci ani?
Eu am purtat în piept nevătămată,
iubirea, ignorând contemporani
ce n-au simțit întregul niciodată.

 

 

 

 

 

 

Fumuri nu mai scot de-un an

Exact de un an de zile,

de când fac ce mi-am propus,

m-am îngrăşat zece kile

şi mă rog la cel de sus

să m-ajute să slăbesc

cu şi fără de dietă,

însă nu prea reuşesc...

"- Stai calmă, eşti eprubetă!"

îmi spun unii mai grăsuni,

doar aşa să mă fenteze

de sâmbătă până luni...

eu îi las să abereze

pe seama şuncilor mele...

De n-au altceva mai bun

de făcut, gurile rele

să se lase de tutun,

aşa cum am făcut eu

în urmă cu-n an de zile!

Mulţumesc lui Dumnezeu,

toate bunătăţile

sunt la mine în burtică,

fumuri nu mai scot pe nas,

cine-i de acord, să-mi zică...

cine nu,... hai, bun rămas!

Un fulg în plus

Se-aşterne un alt fulg de nea
În palma timpului meschin,
Sculptând în mine dragostea,
Trecută prin furtuni şi chin.

Mi-a tot secat sufletu-n dor,
Izbit de paloşul durerii,
Când fulgerul necruţător
Smulgea mirajul primăverii.

Mi-am căptuşit visele-n taină
Cu lacrimi limpezi de izvor,
Să nu-mi îngheţe, pe sub haină
Aripile rănite-n zbor.

Se vede fulgul alb pe tâmple,
Ogoru-i plin de maci de-acum,
Aşa a fost să se întâmple,
Să tot renasc din al meu scrum.

Cu lacrimile însângerate
Prin zid de piatră am trecut,
Mi-am încrustat iubirea-n toate
Clipele ce s-au aşternut.

De sub omăt, un vers şopteşte
Că primăvara n-a cedat,
Atâta timp cât înfloreşte
Iubire-n mine, neîncetat.

Se-aşterne fulgul alb de nea,
O altă filă s-a citit,
Se-aşează lent pe tâmpla mea
Dar, verile nu s-au sfârşit

Te iubesc, suflet de înger!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Te iubesc, când ochii-n lacrimi
Te aşteaptă să-i săruţi,
Te iubesc când pleci departe,
Peste mări adânci şi munţi.

Te iubesc, cum iubesc cerul
Limpede şi înstelat,
Te iubesc din cale-afară,
Te iubesc, cu-adevărat!

Te iubesc, chiar dacă norii
Uneori se mai ivesc,
Te iubesc numai pe tine,
Pur şi simplu, te iubesc!

Te iubesc, cum iubesc stropii
În zile caniculare,
Te iubesc, fără odihnă,
Te iubesc, la disperare!

Te iubesc când iarna vine
Peste noi şi curcubeu,
Te iubesc, suflet de înger
Şi te voi iubi mereu!

Te iubesc în orice clipă,
De doi ani eşti zborul meu,
Te iubesc enorm şi sincer!
Martor îmi e Dumnezeu.

Te iubesc!

Un vers, o seară, o secundă,
O lacrimă de dor, mai multe,
Un cuvânt cald din gura-ţi blândă,
Poeme-n inimi-aşternute...
Un surâs plin de fericire,
Sărut la timpul potrivit
Clădind alee-nspre iubire...
Ochii tăi când ne-am întâlnit,
Le-am adunat opt luni de zile...
Arhiva sufletului cântă
În ton şi culori de zambile

Peste iubirea noastră sfântă.

Nopţi lungi ce păreau fără zori,
Sau dimineţi seci, nedormite,
Seri fierbinţi, pline de fiori
Ce te-au statornicit în minte,
Le-am expirat în gând cu tine,
Le-am inspirat la al tău piept,
În lipsa ta am strâns suspine
Dar te iubesc şi-am să te-aştept
Să-ţi privesc ochii când rosteşti
Ce dor ţi-a fost să mă revezi,
Să-mi spui din nou că mă iubeşti,
Să-ţi demonstrez ce mult contezi.

În stropi imenşi de fericire

Am răsfoit filă cu filă,
Prin amintiri am colindat,
Storcând un strop de clorofilă,
În lacrimi multe m-am scăldat,

Să-mi curăţ sufletul de tine,
Să-mi limpezesc mintea de dor,
Ploaia tot peste mine vine,
Pagini nu am să o măsor.

În stropi imenşi de fericire
Mă scalzi uimindu-mă mereu,
Îmi dăruieşti a ta iubire
Atunci când îmi este mai greu,

Deşi te-mbraci în alte haine,
Să nu îţi văd paşii desculţi
Şi te pudrezi cu mii de taine
Doar inima să îmi asculţi,

Ochii încerci să îţi ascunzi
O mască rece afişând,
În suflet, tainic îmi pătrunzi,
Locuieşti doar în al meu gând.

Îmi dai perpetuu un fior
Şi mă trezeşti din amorţire,
Mereu mă încălzeşti uşor
Cu stropii tăi plini de iubire.

Nu ai motiv să fi uimit,
Când zilnic şi tu mă uimeşti,
Te voi iubi necontenit,
Din simplu fapt că mă iubeşti.

O suta de zile

O sută de zile şi mii de cuvinte
Mă întreb şi eu la fel ca şi tine
De ce ţi-am rămas fierbinte în minte,
De ce te privesc şi-mi e mult mai bine?
O sută de zile scăldate în vers,
O sută de zile cu al tău sărut,
De-o sută de zile îmi eşti Univers
Te iubesc şi azi, dar mâine mai mult!

Trei luni si inca ne iubim

Mi-a fost așa un dor nebun
Să-ți privesc ochii tăi cei verzi...
M-am prăbușit fără să-ți spun:
Iubește-mă fără să vezi
Cât mi-e de cald la pieptul tău!
N-aș fi putut să îți rostesc
Decât...atât...iubitul meu...
Oare cât de mult te iubesc?
Orele au fugit... și-acum,
Ne având timp să mai vorbim...
Am zburat amândoi pe-un drum...
Trei luni și încă ne iubim.

Trei...luni

De ce-mi seci visul la final?
De ce ai distrus acest trei?
De ce mă-îneci aşa la mal?
Spui "n-am putut" când "nu mai vrei"...
De ce simt totu-aşa tardiv?
De ce-ai tăiat aripa-n zbor
Dacă nu-i semnificativ?
Crezi că îți va fi mai ușor?
De ce tot plâng în loc să tac?
Acum trei luni oare-am visat
Că-s salcie la mal de lac?
Sau chiar a-fost adevărat?
A fost doar vis splendid de noapte?
Adică ...ochii tăi n-au fost?
Dar versurile noastre toate?
Cum s-au născut? fără vreun rost?
Din somn refuz să mă trezesc!
Nu vreau să-l transform în coșmar
Vreau doar atât să-ți dăruiesc:
Al meu sărut imaginar.