Apocalipsa

 

 

 

Probabil că, eu voi cădea
În clipa când va fi să zbor,
Mă voi opri, în palma ce-a
Strâns lacrimi reci, de al meu dor!?!

Probabil că, tu vei visa
Cum fac mereu, în nopţi pustii,
Iar eu mă voi înfăţişa
Doar când mă vei acoperii.

Poate că-n umbra ta vor curge
Fiori de cremene tăcut,
Iar curcubeul va ajunge
Un firicel necunoscut!?!

Poate iubirea se va vinde
Pe-un fir de iarbă-nrourată
Iar, soarele se va aprinde
În miez de noapte înstelată.

Probabil lumea asta, mare,
Se va schimba, cum o spun mulţi
Sau, Universul ăsta moare,
Născându-se printre desculţi!?!

Vom pune zilnic pe hârtie
Orice mişcare fără ţel
Şi-n clipa când va fi să vie
Cu dragoste vom trage-n el.

Vom împleti un arc feeric
Din curcubeul ce-a rămas,
Uitat de noi în întuneric
Şi-l vom picta, redându-i glas.

Vom decora cu stele bolta
Însufleţindu-le mereu,
Iar toamnei îi vom da recolta
Iubirii din sufletul meu.

Nu este vremea să-mi strâng jocul
Şi să mă nasc mult mai târziu
Regenerând din lacrimi focul,
De sfârşit eu nu vreau să ştiu!

Probabil că se va aprinde
Un soare verde, îngeresc,
Când Universul va cuprinde
Sfârşitu-acesta pământesc.

Eu cred că, cerul va fi fructul
Din care ne vom adăpa,
Iubirea noastră, amănuntul
Ce de sfârşit ne va scăpa.

Sunt o lacrimă

În drumul ars al lacrimilor mele
S-au aşezat de multe ori nămeţi
Să cucerească zborul pân' la stele,
Aruncându-mi otravă în pomeţi.

Mi-au născocit licoarea-nveninată,
În piept mi-au pus-o ca pe o insignă
Să-mi ardă clipa vie, parfumată,
De parc-aş fi o lacrimă malignă.

Mi-au pus pe frunte nopţi şi zile crunte,
Mi-au distrus focul viu din rădăcină
Dar, am urcat cu lacrima pe munte
Iubind toţi norii, să redau lumină.

Am sângerat în curcubeu albastru
Să înverzesc iubirea ofilită
De sloiuri ce loveau din astru-n astru,
Şi-am îndrăznit să urc, nedreptăţită.

În drumul ars al lacrimilor mele
Am întâlnim nămeţi de spini frumoşi
Ce-au încercat lacrimile să-mi spele
Purtând hăinuţe reci de credincioşi.

Cu zâmbete în spate m-au servit
Mi-au pus pe frunte nume de ateu,
Sufletul sub călcâie mi-au strivit
Dar, l-am avut în piept pe Dumnezeu.

Am fost şi sunt o lacrimă curată,
Nu pot să mă transform într-o ruină,
Eu curg din dragoste adevărată
Şi-mi cer iertare pentru-această vină!

Pe primul loc

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt un trandafir sălbatic
Cu petale parfumate,
Dau din suflet sistematic
Iubirea mea, zi și noapte.

Sunt un trandafir albastru,
Viu, catifelat și demn,
Iubesc cel mai tandru astru
Și-o declar mereu solemn.

Sunt un trandafir loial,
Sufletul e-a mea avere,
Iubesc crin imperial,
Plin de viață și putere.

Sunt un trandafir de foc,
Plăpând, cât o picătură
Crinul, de pe primul loc,
Îmi dă doar iubire pură.

A mea cenuşă nu se pierde

Am tot sperat că-s vinovată,
Că eu dau "răul absolut",
Iar lumea toată e curată,
Doar toţi am fost şi vom fi lut...
Am tot sperat că-n astă viaţă
Eu sunt cea care am greşit,
Dar, cum pe frunte sau în faţă
Iese gândacul rătăcit...,
De ştii să-i împleteşti o plasă,
În ea să intre cu tupeu
Simţindu-se la el acasă,
Deşi propietar sunt eu...,
Văzând că-s calmă şi concisă,
În propiul venin s-a-necat.
Nici nu visează că-s decisă
Să lupt cu-n parazit ciudat.
N-am otrăvit nici o furnică
În viaţa mea, am plâns mereu,
Şi de aceea nu-mi e frică
Decât de Bunul Dumnezeu!
N-am aşteptat să moară mama
Să-i moştenesc averi sau bani,
Pe mine nu m-apucă teama
Nici de amici nici de duşmani.
Eu am muncit, nu am furat
Să-mi hrănesc pruncii, să-i educ
Sufletul îmi este curat
Deci, anonimule, în nuc
Nu am de gând să urc deloc,
Oricât ai spera tu s-o fac,
Chiar dacă am pe suflet foc,
Prea mult timp n-am de gând să zac.
Am să renasc, cum fac mereu,
A mea cenuşă nu se pierde
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să fiu puternică şi verde!

Splendid curcubeu

O sete crâncenă m-apasă,
Fără putere mă strecor
Pe uşa focului din casă,
Vreau un sărut, nu un izvor.
O foame aprigă mă seacă,
Petalele să-ţi resărut
Dorul tău zilnic mă îmbracă,
Mi-e cald, mi-e frig, mi s-a părut
C-am auzit Luna-ntr-o seară
Şoptindu-mi tandru cu-al tău glas
Stelele reci mă atacară,
De-atunci sunt veşnic în impas.
Mi-e frig, mi-e cald, mi-e sete-ntruna,
Mi-e somn şi foame uneori,
Dar fără tine-s doar cu Luna
Ce nu mă-nvăluie în zori.
Dorinţă groaznică mă arde
Petalele să-ţi readmir
Şi printre stele miliarde,
Cu-aroma ta de trandafir
Să-nmiresmăm bolta-nstelată
Lângă un vers pitic de-al meu,
Iubirea noastră-adevărată
Să nască splendid curcubeu.

Safir din iubirea noastra

După ce-a căzut cortina
Peste-un teatru nejucat
Îngropăm cu rădăcina
Visului adevărat
Ce n-a fost deloc miraj...
Căutăm la disperare
După-o seară de curaj
Unde să-ascundem sub soare
Adevărul ce-l simţim?
Să-l îngropăm mai adânc?
În suflet să-l împietrim?
Să nu ne treacă prin gând
Să-l mai rostim clar, curat
Să-l privim palpabil, viu
Oricât e de-adevărat...
De ce? asta chiar nu ştiu...
Şi nicicând n-am să-nţeleg
De ce adevărul doare?
Când sărutul tău culeg
C-o aşa dulce ardoare
Iar minciunile n-au loc
Între noi, ne-ar dărâma
Ne-ar pune viaţa pe foc
Toţi duşmanii ar dansa
Pe-un mormânt plin cu iubire
De ce curaj n-aş avea
Să transform doar în safire
Dragostea mea şi a ta?

Un zbor dintr-o minune

N-am mai luat foc, deși-s cenușă,
N-am mai gândit, n-am avut timp
Ochii i-am aţintit pe ușă,
M-am ascuns în al meu Olimp.
N-am mai privit, am șters ceva,
N-am ascultat, m-am abținut,
Mă arde dor de vocea ta,
N-am mai luat foc, am reținut.
N-am mai luat foc, să nu fac fum,
Ochii să nu ți-i lăcrimez,
Sunt undeva, n-am cui s-o spun,
În hohot râd când mă-ntristez.
N-am mai luat foc, dar dragostea...
De-am suferit, timpul v-a spune
De ești cenușă-n mintea mea
Sau doar un zbor dintr-o minune.

Azi te iubesc mai mult ca ieri!

De mă iubești așa cum sunt,
Cum te iubesc de fapt și eu,
N-am teamă pe acest pământ
Că mă va bate Dumnezeu.
De mă iubești cum te iubesc
De ce ar fi oare-un păcat?
În inimă te găzduiesc
Oare nu este-adevărat?
Ceva e în sufletul tău
Iar eu nu am cum să ghicesc,
Ceva ce te macină greu
Eu știu numai că te iubesc
Și altceva chiar numai știu,
Iubire să ne dăm mereu
Stăm nopțile până târziu,
Nu e păcat de Dumnezeu
Să ne rănim mereu aşa?
Dacă nu crezi că te iubesc
De ce nu ieși din viaţa mea?
Fiindcă-ți dorești doar ce-mi doresc
Din suflet în aceasta lume
Ce dragostea o ia în râs?
Iubirea mea, n-am timp de glume!
Mie îmi este de ajuns.
Eu te iubesc, nu-mi e rușine,
Nici frică să o spun deschis
Îmi este mereu dor de tine,
Noapte de noapte mi-ești în vis.
Nu mă-întreb ce ai găsit la mine,
Nu mă întreb ce-ai să-mi oferi
Nu vreau nimic, te am pe tine,
Azi te iubesc mai mult ca ieri!

Iubire nebună

Ce mai iubire nebună
Peste cinci zile, o lună
Se-împlinește dragul meu,
Am să mor de dorul tău
Dacă-aşa ne vom vedea
De acum... cu porția
Am să-ajung la disperare
Te iubesc enorm de tare!
Tu nu vezi? nu simți deloc?
Nu vezi cum tot ard în foc?
Cum crezi tu că pot trăi
Să nu te mai văd o zi?
Să nu-ți mângâi pletele
Și să-ți sărut buzele?
Nu-înțelegi că-mi e dor rău?
Rău de tot... iubitul meu,
Într-o lună... ne-am văzut
De trei ori, numai atât
Cu versuri m-ai alinat,
În vise m-ai alintat,
Dar depărtarea omoară
Zi de zi, seară de seară
Gândul meu e doar la tine...
Te iubesc enorm, știi bine,
Știi, doar și tu simți la fel
Adânc în al tău suflețel.
Vreau în ochi să te privesc
Să-ți șoptesc cât te iubesc,
Nu-mi doresc nimic mai mult,
Dar, să-ți fur și un sărut
Nimic nu mă va oprii
Mâine, dragul meu, să știi.